Sep 30

Recent, Tibi Apostol, preşedintele organizaţiei comunale Truşeşti a PDL şi totodată consilierul personal al primarului PDL Mihai Puruhniuc, a fost băgat după gratii şi ţinut acolo timp de 24 de ore. Reţinerea sa s-a făcut în urma unei percheziţii domiciliare. Chiar dacă a fost eliberat, sunt voci care susţin că rearestarea acestuia este iminentă.
Cine este acest Tibi Apostol şi cum a ajuns el personaj important al PDL? În jurul acestui Apostol sunt multe nebuloase care se cer elucidate. Tipul este perceput mai mult ca un escroc de slabă calitate, care n-a adunat mai nimic avuţie. Casa şi-a pierdut-o în urma unui împrumut la bancă, pe care nu l-a achitat. Stă în Botoşani, într-un apartament închiriat.
O perioadă Apostol a fost omul de casă şi de încredere al liderului PNL, actualul deputat Florin Ţurcanu. Relaţia sa cu Ţurcanu a fost una extrem de strânsă, ajungându-se până acolo ca Ţurcanu să-l numească administrator la societatea sa din Dracşani, numită Carni Com. Afacerile derulate prin această societate sunt controversate, iar Apostol, ca administrator a jucat un rol important în a păcăli Fiscul prin a-i restitui TVA necuvenit..
Paguba totală produsă statului de către societatea lui Ţurcanu, potrivit actualului director al Finanţelor, ec.dr. Radu Ţurcanu, este apreciată la 1,5 milioane euro. În prezent Fiscul derulează verificările de rigoare. Eliberarea după numai 24 de ore de la reţinere pare să aibă legătură cu fosta sa calitate de administrator al societăţii Carni Com.
Cititorii să-şi amintească de ieşirea în presă, de acum o săptămână, a liderului PNL, care s-a plâns că societăţile sale din Dracşani sunt supuse unor controale ordonate politic. Ţurcanu n-a spus presei şi faptul că are o societate cu grave probleme fiscale şi că administratorul ei a fost băgat un timp după gratii, dar eliberat suspect de repede.
De la liberali, Apostol s-a oploşit în curtea PDL. Omul s-a remarcat repede ca fiind un bun activist. În alegerile locale de anul trecut s-a ocupat de Truşeşti, localitatea sa de baştină. A obţinut rezultate bune, în sensul că a scos consilieri locali şi chiar primar, ceea ce l-a ridicat în ochii şefilor de la Botoşani. O sursă din PSD, care mi-a şoptit că de arestarea lui Apostol liderii PSD nu sunt străini, susţine că Apostol s-a ocupat şi de o firmă a fostului deputat PDL Radu Drăguş. O firmă prin care s-a efectuat comerţ cu maşini second-hand, în condiţii nu tocmai legale. Numai că Radu Drăguş, acum director la Direcţia Muncii, a negat că ar fi avut vreo societate la care să-l fi numit pe Apostol administrator.
Cert este că pentru PDL Apostol a devenit o piatră de moară, şi încă una grea de tot. Este consecinţa uşurinţei cu care partidele îşi promovează în funcţii importante oameni despre a căror trecut nu cunosc prea multe sau îi folosesc tocmai pentru trecutul lor dubios, punându-i să facă treburile murdare.
Pot exemplifica aici şi cazul social-democratului Macaleţi care s-a folosit în campania de a ajunge deputat de serviciile interlopului Răzvan Rotaru, pus acum şef la Garda de Mediu, cazul preşedintelui CJ Mihai Ţâbuleac care s-a folosit în campanie de bişniţarul cu ţigări Bulgariu, numit apoi consilier al său ş.a.
Revenind la Apostol, acesta a fost descoperit de Fisc ca fiind administrator al mai multor societăţi comerciale, toate cu evaziune fiscală. Omul a mai reuşit să păcălească şi câteva bănci, angajând credite în favoarea altor patroni sau persoane fizice.
Se spune că reţinerea sa s-a făcut în cadrul unui plan mai amplu de atacuri succesive asupra oamenilor de bază ai PDL, dar pentru că la percheziţie s-au găsit la domiciliul său şi documente aparţinând unor firme patronate de persoane importante, printre care şi Florin Ţurcanu, lucrurile s-au complicat, iar Apostol a fost pus în libertate.
Unii zic că Apostol şi-a câştigat libertatea promiţând că va da în vileag anumite lucruri despre persoane importante din PDL. Deocamdată sunt speculaţii. Poate că în curând vor apărea şi certitudinile. Doar poliţia şi cei din PSD ştiu mai multe!

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia