Sep 05

Inima profesorului Aurel Dorcu a încetat să mai bată. La vârsta de 82 de ani ne-a părăsit, pentru a lăsa în urma o uriaşă amprentă a personalităţii sale pusă asupra învăţământului botoşănean. Pentru că profesorul Dorcu a fost un dascăl devotat profesiei sale, a constituit un model şi un exemplu de dascăl până în clipa în care nobleţea sufletului său l-a părăsit pentru a trece în eternitate.
Nu ştim ce este dincolo, pentru că, aşa cum a constatat cu amărăciune filozoful arab Omar Kayam:
Pe acest rotund al lumii mulţi venim, plecăm grămadă,
Dar nu-i nimeni începutul şi sfârşitul să le vadă.
Nimeni nu-şi suflă o vorbă despre aceasta, nu-ţi răspunde.
Când venim, venim de unde? Când plecă, plecăm spre unde…?
Şi drept consolare, filozoful ne recomandă sfatul unui alt înţelept contemporan vieţii sale antice:
- Bea! Ca noi, puzderii, s-au tot dus spre cimitire.
Însă nimeni de pe-acolo nu ne-aduse nici o ştire!
Profesorul Dorcu
a fost un exemplu, nu numai ca dascăl, ci şi ca întemeietor de familie, ca şi comportament social. Şcoala medie am absolvit-o în Oradea, aşa că n-am avut bucuria de-al avea profesor. L-am cunoscut târziu, după 1990, când devenisem directorul Publicaţiilor Jurnalul.
Într-o zi m-am trezit în redacţie cu o persoană modestă, dar distinsă, care s-a recomandat simplu profesorul Dorcu. Ţinea în mână un text şi voia să i-l public. Prin acel text lua apărarea Galeriilor de artă „Luchian” şi a magazinului de obiecte de artă plastică, pe care cei din conducerea Consiliului Judeţean Botoşani voiau să le confişte pentru a le da alte destinaţii comerciale. Profesorul era cătrănit mai ales că preşedintele CJ de atunci , Constantin Conţac, îi fusese elev, şi încă un elev conştiincios.
I-am publicat articolul şi l-am rugat să mai vină şi cu alte texte, pentru mine fiind o onoare ca în paginile publicaţiile ce încă le conduc, să apară semnătura unui profesor emerit de valoarea lui Aurel Dorcu.
L-am întâlnit şi la alte evenimente culturale, ascultându-l vorbind, cu trăire şi multă înţelepciune. A fost solicitat de fostul jurnalist Valentin Jantea să-i prezinte, la lansare, volumul de poezii intitulat „Sarmale moldoveneşti”. Cu tact şi fină ironie profesorul s-a arătat nedumerit de titlul volumului, care sugera mai mult dorinţa culinară de a servi din gustoasele noastre sarmale, decât să-ţi umpli sufletul de bucuria şi emoţia citirii unor poezii. Am simţit încotro a bătut şaua profesorul şi l-am completat prin cuvântul meu, afirmând că „La maculatura lumii poetice s-a mai adăugat un volum”, iar profesorului i-a plăcut remarca mea.
L-am ascultat vorbind şi la lansarea cărţii „Cioburi de copilărie”, semnată de inginerul Paul Mircea Iordache, şi el fost elev al profesorului. Cu un discurs lipsit de emfaza omului plin de sine, de poziţia socială câştigată în societate, profesorul a punctat părţile pozitive al scrierilor, urechindu-şi fostul elev că a debutat cam târziu ca poet şi scriitor.
Profesorul Dorcu a fost exponentul acelei categorii de dascăli care s-au dăruit profesiei şi care, din păcate pentru copii noştri, este pe cale de dispariţie. Politicul a distrus valorile umane ale învăţământului românesc, iar profesorul emerit Aurel Dorcu a părăsit această lume privind neputincios cum urmaşii săi la catedră au ajuns monedă de troc politic, cum onorantul statut de dascăl este tot mai hulit, de la preşedintele ţării la guvernanţi.
Profesorul Dorcu ne-a părăsit pentru a se duce într-un loc necunoscut nouă, pentru că nimeni nu s-a întors de acolo să ne povestească cum este.. A rămas în urma sa un model de dascăl greu de egalat. Trăim vremuri tulburi şi nu ştim ce ne mai aduce ziua de mâine. Avem nevoie de tot mai mulţi semeni de moralitatea şi conduita profesorului. Poate că de acolo, din eternitate, ne va ajuta să găsim aceste valori umane care să ne deschidă calea spre o viaţă demnă şi curată.
Să-i fie ţărâna uşoară!

written by Ioan Rotundu

Sep 04

Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, lider de vază al PDL, a suferit o mare dezamăgire. Rectificarea de buget mult trâmbiţată de Guvernul Boc nu a adus niciun ban în plus în bugetul Consiliului judeţean, ceea ce l-a revoltat la culme pe preşedintele Ţâbuleac. Şi cum să nu se revolte omul, când nu mai are bani pentru salariile celor dela Protecţia Copiilor şi nici pentru hrana copiilor instituţionalizaţi. Cum prin bugetul judeţului bate vântul, oricât ar vrea, nu mai are nici o poziţie bugetară de unde să retragă banii pentru a-i dirija către Protecţia Copilului.
Şi acesta-i numai începutul dezastrului la nivel de Consiliul judeţean, dar ce să mai facă primăriile comunale care nu au bani de salarii nici pentru personalul propriu, başca pentru personalul celorlalte instituţii locale finanţate de primărie. Ştiu primării care n-au plătit nici salariile pe august şi nu au nici o sursă de unde să facă rost de aceşti bani. Iar până la sfârşitul anului mai sunt alte patru luni de zile, fără ca salariile să fie asigurate.
Şi Consiliul judeţean, şi primăriile şi-au pus mare nădejde în actuala rectificare. Nu se aşteptau la bani mulţi, dar cât să le acopere salariile până la sfârşitul anului tot sperau.
Iată că speranţa lor s-a năruit într-un mod cât se poate de brutal şi dureros. Căci ce poate fi mai dureros decât să munceşti o lună de zile, iar când să treci pe la casierie să-ţi ridici leafa, ţi se spune că nu sunt bani.
Lipsa banilor la Consiliul judeţean şi primării a dus şi la blocarea activităţii unor societăţi furnizoare de diferite servicii. Primăriile au cumpărat cu plata la cel mult 30 de zile fel de fel de furnituri de birou, consumabile pentru şcoli, au angajat constructori pe timp de vară să igienizeze şcolile, să facă reparaţii curente şi capitale. Patronii societăţilor angajate în astfel de servicii şi lucrări plâng la uşa primarului, rugându-se să le plătească cât de puţin, pentru că au ajuns şi ei fără bani de salarii la angajaţi.
Au mai fost perioade de criză financiară şi sub Guvernul Năstase, şi a lui Tăriceanu, dar la rectificările bugetare operate s-au dat ceva bani, nu la nivelul sumelor solicitate, dar pe aproape. Guvernul Boc n-a dat nici un leu, Anunţă doar măsuri de reduceri de personal, trimite adrese prin care se aduce la cunoştinţa instituţiilor publice că s-au mai tăiat nişte sporuri sau s-au anulat nişte drepturi salariale acordate prin lege.
Dacă un lider PDL de nivelul lui Ţâbuleac n-a mai răbdat şi a izbucnit în public, înseamnă că nemulţumirile au o dimensiune mult mai mare decât credem noi. Disperaţi, cei din PDL vor să facă din Elena Udrea o victimă a opoziţiei, încercând astfel să abată atenţia românilor de la cheltuielile nesăbuite făcute de aceasta ca ministru al Turismului. Udrea a aruncat cu bani în stânga şi-n dreapta, iar angajaţii din instituţiile administraţiei locale n-au bani de salarii.
Nu cred că cei din PDL vor mai putea ţine mult în frâu proprii oameni. Revolta se va produce în sânul PDL şi se va extinde. Oamenii nu mai pot să tacă, nu mai au cum să acopere fapte evidente de risipă financiară, ca cele ale Elenei Udrea.
Sunt curios cum va acţiona Guvernul Boc în disperarea în care se află. De unde va mai împrumuta bani, că s-a îndatorat peste tot şi la un nivel care poate oricând prăbuşi economia naţională.

written by Ioan Rotundu

Sep 03

Cristian Achiţei este un inginer a cărui carieră profesională n-a uimit şi nici n-a excelat. Singurul lucru la care credeam că se pricepe ar fi acela de a scoate bani pe seama drumurilor şi podurilor din judeţ. Numai că de vreun an de zile, Cristinel vrea să demonstreze comunităţii botoşănene că este bun şi la altceva, în afară de a măsura metrii de asfalt turnaţi pe drum sau a cuba piatra spartă. Aflat sub aripa oblăduitoare şi totodată aducătoare de prosperitate a PDL, inginerul nostru a ţinut morţiş să demonstreze că se pricepe şi la politică.
Omul s-a gândit că de vreme ce prin Parlamentul României s-au perindat pe mandat cam zece botoşăneni, fără a-şi scrijeli numele pe acolo cu ceva mai de Doamne ajută, s-a gândit că un mandat de deputat i s-ar potrivi. A luat omul harta judeţului, împărţită în colegii parlamentare după cum a fost vrerea liderilor locali PNL şi PSD, şi-a dat cu bobi pe deasupra ei. Din cele nouă boabe, la număr cu tot atâtea colegii, trei s-au rostogolit în Colegiul Săveni. Aşa că, s-a hotărât ca mandatul de deputat să-l obţină ameţind de cap alegătorii de pe aceste coclauri, considerate şi cele mai sărace ale judeţului.
Cât ai clipi, şi la clipit Cristinel este de neîntrecut, semn că este un profund gânditor, iar genele i se închid şi deschid după rapiditatea cu care-i circulă biţii de la un neuron la altul, a mobilizat importanţe forţe umane portocalii şi mai puţin financiare, care să-i bage mandatul de deputat în buzunar.
N-a fost să fie, şi pace! Toată ştiinţa sa inginerească nu l-a ajutat în confruntarea cu ciobănaşul gălbior de Suliţa, care i-a suflat mandatul mai uşor decât sufla în fluier în vremurile copilăriei. Rămas fără mandat, inginerul n-a disperat.
A dat din nou în bobi şi-a ia căzut grămadă mare, semn de mărire, de înălţare. Iar bobii nu l-au minţit. După câteva nereuşite, a ajuns în final vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani.
Când s-a aflat că şeful său politic şi administrativ, preşedintele portocaliu Mihai Ţâbuleac, l-a pus mai mare peste drumurile şi podurile din judeţ, cunoscătorii au exclamat disperaţi: „A pus lupul paznic la stână!
Temerea cârcotaşilor s-a dovedit total nejustificată. Neavând bani cu care să mâzgălească cu asfalt drumurile judeţene şi nici să presare nişte piatră spartă, din care să-i iasă şi lui un ban de buzunar, omul şi-a pus mintea la contribuţie. După o repriză de clipit, mintea i-a sclipit, mai ales când o voce i-a şoptit: „Vezi la cultură!”
Şi a văzut cum la Memorialul Ipoteşti, cercetătorul dr. Coşereanu este judecat muncitoreşte de o croitoreasă şefă şi un fermier zootehnist. A prin din zbor afacerea şi s-a implicat trup şi suflet în mazilirea lui Coşereanu din funcţia de director al Memorialului. Avea şi de ce!
Miluţă Jijie, un amic al său, om de treabă dealtfel, dar cu ghinion în viaţă, căci sub manageriatul său economic a falimentat societatea Mecanex, putea fi scos din anonimatul de funcţionar mărunt al Consiliului Judeţean  Botoşani şi prezentat în lumina reflectoarelor de la Memorialul Ipoteşti tot pe post de manager, dar cultural.
Joi, săptămâna trecută, Cristinel s-a dus la Ipoteşti. Nu pentru a afla noutăţile de ultimă oră, care circulă prin lumea largă, despre titanica operă eminesciană, ci pentru a-şi instala amicul în funcţie. Respectând regula de aur din vremurile comuniste, când la instalarea unui şef mai mic, şeful cel mare de la judeţeana de partid îi transmitea şi indicaţii preţioase, şi Cristinel i-a trasat sarcină lui Miluţă să scoată profit din activitatea Memorialului. Adică să-l scoată pe Eminescu la produs.
Iar Miluţă, care n-a prea călcat prin mediul cultural botoşănean, viaţa lui petrecându-se în mijlocul clasei muncitoare, forţa conducătoare a ţării,  şi-a notat conştiincios preţiosul sfat. De joi, Miluţă nu mai are somn. Problema lui este cum să-l valorifice mai bine pe Eminescu, pentru a îndeplini planul la venituri. Să-l vândă bucată cu bucată, cum a vândut utilajele de la Mecanex, sau la en-gros?!
Aşadar, să-l înscriem şi pe Cristian Achiţei în galeria personalităţilor plătite de bani publici care au pus umărul la creşterea prestigiului cultural al judeţului, gestul său urmând a fi interpretat în limbaj poetic eminescian, respectiv figura de stil numită oximoron.

written by Ioan Rotundu

Sep 01

Duminică, membrii Organizaţiei municipale a PNL Botoşani au fost chemaţi să-şi aleagă noua conducere. Evenimentul s-a consumat în umbra conferinţei judeţene PSD şi, deci, mai puţin punctat în presa locală. Cum era de aşteptat, ca preşedintele al organizaţiei a fost ales Gheorghe Iavorenciuc, nou apărut în prim planul politicii liberale la nivel de judeţ.
Pentru cine nu cunoaşte, Iavorenciuc este ucrainean din satul şi comuna Cândeşti, este absolvent al liceului pedagogic şi este învăţător calificat, având luate toate gradele didactice. După 1990 el s-a retras din învăţământ şi s-a dedicat afacerilor, în momentul de faţă fiind un prosper om de afaceri. Cunoaşterea limbii ucrainene l-a ajutat să-şi orienteze o parte din afaceri în zona de nord a Ucrainei, unde este patronul mai multor societăţi. Însă, avantajat de limba slavă, el are comunicare directă cu oameni de afaceri din Polonia, Ţările Baltice şi Belarusia. Mai nou şi-a extins afacerile şi în China.
Este un botoşănean umblat prin lume, a fost în peste 30 de ţări, şi nu numai pentru a se da jos şi urca în avion, ci le-a vizitat şi principalele oraşe. Cine a avut curiozitatea să-i acceseze blogul, sau o are, poate vizualiza fotografiile postate şi lua la cunoştinţă de locurile pe unde Iavorenciuc a călcat cu piciorul.
Intrat de puţin timp în PNL Botoşani, el s-a înscris anul trecut în cursa pentru un mandat de parlamentar. A candidat ca deputat în Colegiul Darabani. Lipsit de experienţa politică necesară, puterea lui financiară a fost exploatată din plin de către Liviu Câmpanu, atunci preşedinte al PNL şi candidat la Senat în acelaşi colegiu.
Numai că, pentru a fi sigur că nu va rata mandatul de senator, Câmpanu şi-a făcut campanie propriei persoane, fără a-şi asocia numele şi de cel al lui Iavorenciuc. În tot acest timp, punând la bătaie mulţi bani, Iavorenciuc a făcut campanie mai mult pentru Câmpanu, sperând că aşa va intra în graţiile alegătorilor din colegiu.
Tactica sa s-a dovedit greşită, alegătorii urmând  recomandarea lui Câmpanu de a-l vota pe el la senat şi pe cine vor dori la deputaţi. Iar dărăbănenii l-au votat senator pe Câmpanu .şi deputat pe pedelistul dărăbănean Stelică Strungaru. Când Iavorenciuc a aflat de strategia promovată de Câmpanu a fost prea târziu să mai poată face ceva.
În schimb, ulterior, a părăsit tabăra lui Câmpanu şi a trecut de partea lui Florin Ţurcanu, aflat în PNL în plină ascensiune. De această dată mişcarea lui Iavorenciuc s-a dovedit a fi una corectă, pentru că Ţurcanu a ajuns preşedintele interimar al partidului, Câmpanu fiind izolat în partid şi ţinut acum la distanţă. Practic, Câmpanu este la ora actuală în PNL precum un invalid fără mâini şi picioare.
Noul conducător al liberalilor a simţit în Iavorenciuc nu numai un sprijin politic de nădejde, ci şi unul financiar, aşa că Ţurcanu l-a sprijinit să candideze la şefia organizaţiei municipale, iar delegaţii aflaţi în sală l-au votat.
Prin alegerea lui Iavorenciuc ca preşedinte al organizaţiei municipale, Ţurcanu şi-a asigurat un sprijin solid la conferinţa judeţeană din 6 septembrie, când va candida la preşedinţia PNL. În acest timp, Câmpanu priveşte neputincios cum în partid, în jurul său, se creează un gol imens. Câştigând lupta la municipiu prin a-şi impune omul său, Ţurcanu s-a asigurat că va câştiga şi războiul contra lui Câmpanu la conferinţa judeţeană.

written by Ioan Rotundu