Blogul lui Rotundu

Să nu vă supăraţi, respectabili cititori devoratori de fapte mondene cu implicaţii politice, dar pentru a da curs întâmplării asupra căreia vă aplecaţi ochii în acest moment, musai trebuie să dau ceasul înapoi, nu cu câteva ore, ci cu câţiva ani.
În urmă cu vreo şase ani, în sala de şedinţe a unei Prefecturi se aşezaseră în scaunele comode din jurul mesei rotunde domnii şi doamnele care, printr-o simplă ridicare de mână, ne pot ferici sau amărî viaţa cea de toate zilele. Printre cei adunaţi ciopor în jurul mesei, aşteptând să-şi facă apariţia domn’ Costică, prefectul, care să le ceară rapoartele de activitate, se aflau şi două doamne. Anuela, cea mărunţică la trup, poreclită şi croitoreasa şefă a judeţului, poreclă cu care au gratulat-o muncitoarele din fabrica ce-o conduce când nu face politică prin sediul partidului sau a instituţiilor statului. În faţa sa stătea Etronela, poreclită şi petrolista, pentru că de ea depindea existenţa sau nonexistenţa benzinei în staţiile PECO.
Cele două cuconete turuiau nimicuri, când Anuela îşi mişcă poziţia pe scaun, punând picior peste picior. Ochilor ageri ai Etronelei nu-i scăpară faptul că Anuela purta o frumoasă pereche de chiloţi roşii, dantelaţi mişto. Se aplecă spre Anuela şi o întrebă discret de unde i-a cumpărat.
- Din Germania dragă, când am fost la contractări, îi răspunse Anuela cu emfază. Mi-am cumpărat mai multe seturi de culori diferite.
Intrarea prefectului puse capăt discuţiei şoptite.
*
Domn’ Costică avu partea de o zi grea şi plină de neîmpliniri. De când a fost pus prefect, n-a avut parte de o astfel de zi nenorocită. Sta în biroul său şi n-avea chef să deschidă mapa de corespondenţă. Simţea nevoia unei relaxări. Un amor i-ar pica bine. În spatele biroului său se afla o cameră cu un pat, amenajată încă de pe vremea primilor secretari PCR. Deschise uşa, aruncă o privire şi verifică cealaltă uşă care dă direct în holul mare dacă este încuiată. Totul era în ordine. Se aşeză pe scaunul de la birou şi chemă secretara.
- Fă-mi legătura cu Anuela.
Nu dură mult şi secretara îl anunţă că Anuela nu răspunde.
- Caut-o pe Etronela, aproape că se răsti dom’ Costică la secretară. Apoi oftă dezamăgit, blestemând ziua afurisită ce i-a fost dat s-o trăiască. Când aproape se consolase cu gândul că n-are noroc nici în amor, îi sună mobilul. Cu o voce suavă, Anuela îl întrebă:
- M-ai căutat, dragule? Trebuie să trec pe la tine, pe la birou? Vineee fetiţa! Se alintă ea şi închise telefonul.
Domn’ Costică se însenină la faţă. Nu-i dracul chiar aşa negru, gândi el. Mai ales că Anuela nu era o mofturoasă. Ori de câte ori simţea nevoia s-o vadă, se înfăţişa mieluşică. Se retrase în cameră şi se întinse pe pat, aşteptând-o pe Anuela. Nu dură mult, şi la uşa dinspre hol se auzi o bătaie discretă. Era Anueala.
*
Etronela sta la biroul său, în semiobscuritatea camerei, şi privea în curte, la cisternele mamut pline cu benzină, motorină sau combustibil lichid uşor. Nu putea să-i iasă din minte imaginea chiloţilor Anuelei. Roşii, dantelaţi mişto, chiloţii i-au trezit o gelozie greu de stăpânit.
Cam aceste gânduri îi măcinau inteligenţa sa de petrolistă, când sună telefonul:
- Doamna Etronela, sunt secretara domnului prefect. Vă invită la biroul dumnealui. Zice că-i ceva urgent. Îi cam nervos.
Cunoştea Etronela această stare de spirit a lui domn’ Costică, prefectul, şi mai ştia cum poate fi calmat. Asigură secretara că ajunge cât poate de repede. Chemă şoferul, aruncă o privire în oglinda din baia personală, îşi aşeză părul din obişnuinţă, netezindu-l cu mâna, zâmbi ademenitor şi…
*
Domn Costică tocmai terminase o partidă de amor cu Anuela şi s-a întins în pat, fumând o ţigară. În birou sună telefonul fix. Se ridică din pat şi răspunse. Era secretara, care-l anunţa că la uşă se află Etronela. Pe domn’ Costică îl trecură fiorii. Îi ceru secretarei s-o mai reţină două minute, după care s-o introducă. Apoi, repede, îi făcut semn Anuelei să se îmbrace şi să plece. Are de primit o persoană importantă.
Nici bine nu ieşi Anuela pe uşa dinspre hol, că pe cealaltă uşă, a biroului, intra Etronela, veselă şi zâmbind cu subînţeles. Îl cuprinse pe domn’ Costică pe după umeri şi-l sărută, părinteşte, pe frunte, după care intră în camera din spate, fără a mai aştepta să fie rugată. Ştia exact pentru ce venise. În cameră observă patul desfăcut şi cearceaful boţit. Îşi încruntă privirea. Ceva nu i se părea a fi în regulă. Nu mai era atmosfera cu care se obişnuise. Ceva i se părea schimbat. Strânse din umeri, se aşeză pe marginea patului şi începu să-şi scoată bluza când i se păru că printre creţurile cearceafului se iveşte ceva de culoare roşie. Trase, şi dintre cutele cearceafului se ivi o pereche de chiloţi roşii, dantelaţi mişto. Răcni ca o leoaică:
- Coaticăăăăă…!
*
Anuela ieşi discret pe uşa camerei prefectului direct în hol. Străbătu holul, coborî scările la parter şi ieşi afară din clădire. Dintr-odată simţi între picioare aerul răcoros al serii. Abia atunci realiză că în graba cu care s-a îmbrăcat nu şi-a tras şi chiloţii. Se opri, neştiind ce să facă. Raţionă că uşa de la cameră rămase deschisă, iar prefectul dacă a primit o persoană importantă, care a venit cu treburi, a primit-o în birou şi nu în camera din spate. Aşa că se poate întoarse să-şi recupereze chiloţii. Urcă scările, străbătu holul, ajunse în faţa uşii pe care o deschise discret.
Imaginea din cameră o şocă de-a binelea. Etronea, desfigurată la faţă, cu bluza desfăcută, ţinea în mână chiloţii săi. În uşa dinspre birou, domn’ Costică sta îndoit din spate, având o mutră de adâncă pocăinţă.
Prima îşi reveni Etronela, care aruncă chiloţii în faţa prefectului, se repezi la Anuela şi îi înfipse mâinile adânc în păr. Domn’ Costică se retrase în birou, închise uşa şi exclamă dezamăgit:
- Afurisită zi!
*
Cei şase ani au trecut, iar neplăcutul episod cu chiloţeii buclucaşi s-a uitat. A rămas doar în memoria audio-vizuală a unei pelicule ce stă bine păstrată în arhiva unei instituţii pe care cei avizaţi o numesc stâlcit “doi şi un sfert”. De acolo, odată la patru ani stă să iasă ameninţător la vedere, dacă cumva domn’ Costică calcă strâmb faţă de cine nu trebuie.
Iar domn’ Costică s-a lăsat de nobila meserie de prefect şi s-a făcut deputat, că-i stă mai bine şi-i sporeşte succesul la chiloţeii şi de altă culoare decât roşie, cum ar fi galbeni sau portocalii.
Anuela, croitoreasa şefă s-a îndrăgostit de poezia lirică şi a păşit mândră, cu huzmet politic, pe meleagurile eminesciene. Etronela s-a dus spre zări străine. De la întâmplarea cu chiloţeii suferă de daltonism şi nu mai deosebeşte culoarea roşie.
Afurisită viaţă! Şi-ar şopti domn’ Costică în barba ce-i lipseşte.

N.A. – Orice asemănare a personajelor din acest pamflet cu personaje din viaţa reală este permisă numai persoanelor care poartă chiloţei roşii, dantelaţi mişto.

written by Ioan Rotundu