Dec 08

Duminică spre luni noaptea, în sediul PSD Botoşani, după ora 21.00 s-a organizat chef mare. Imediat ce au fost anunţate exit-pollurile de la ora 21.00, social-democraţii adunaţi ciopor au desfundat sticlele de şampanie şi au trecut la sorbit lichidul acidulat cu multă poftă şi satisfacţie. Gheorghe Marcu, Costică Macaleţ, Gheorghe Vâzdoagă, Ciofu T. Tamara, Doina Dreţcanu, Viorica Afrăsânei  şi o întreagă pleiadă de lingăi se bucurau de mama focului, adresând cuvinte de  batjocoritoare la adresa celor din PDL şi a lui Băsescu. N-a lipsit nici un tort impresionant.
După ce şampania şi-a făcut efectul, iar starea euforică creată de exit-polluri s-a diluat, oamenii au trecut la treburi mai serioase. Începură să-şi împartă posturile de şef la instituţiile deconcentrate. Căţel de curte al social-democraţiei, liberalul Florin Ţurcanu căuta să-şi facă şi el remarcată prezenţa, îndrugând vorbe fără noimă şi fără conţinut.
Când de la PDL, Adrean Videanu ieşea pe posturile necenzurate de ţucălarii lui Voiculescu şi anunţa că Traian Băsescu conduce în faţa lui Geoană, sediul PSD era zguduit de râsete puternice. În schimb, apariţiile lui Viorel Hrebenciuc la Antena 3 erau salutate cu aplauze.
Dealtfel, peste tot în judeţ social-democraţii au sărbătorit victoria, ţipând pe uliţele satului ca nişte descreieraţi şi aruncând vorbe de ocară spre geamul celor pe care îl ştiau simpatizant PDL, ori ameninţând liderii locali PDL că „vă luăm gâtul, să terminăm odată cu voi”.
Mult după, miezul nopţii, obosiţi de entuziasmul creat de victoria lui Mircea Geoană, social-democraţii au început să se retragă unul câte unul. Ieri dimineaţă, când BEC a anunţat oficial rezultatele parţiale, iar scorurile anunţate peste noapte de Videanu au început să se confirme, social-democraţii au muţit.
Cu laşitate şi umilinţă, senatorul Gheorghe Marcu a recunoscut înfrângerea lui Geoană, felicitându-l pe liderul PDL Botoşani, Cătălin Flutur. Liberalul Florin Ţurcanu nu s-a sfiit să rostească vorbe de oportunist de carieră, declarând că dacă Bucureştiu i-o va cere, se va pupa public cu cei din PDL. Mai mult, cu tupeul omului inconştient de lungimea nasului său şi al răului făcut adversarului, Ţurcanu deja a şi lansat trei propuneri de viitori secretari de stat în viitorul Guvern PDL – PNL. Printre cele trei nume se află şi cel al bătăuşului Viorel Grigoraş, patronul de la RVG.
Tot ieri, după ce şi-au revenit din şocul produs de exuberanţa social-democraţilor, cei din PDL au început să iasă pe străzi, claxonând şi strigând lozinci. Nu mi s-a părut deloc oportun un asemenea comportament. Puţină modestie li s-ar fi potrivit mult mai bine. În primul rând că judeţul Botoşani iar s-a făcut de râs în faţa întregii Românii, votând în cel mai ridicat procent cu Geoană, ceea ce pentru PDL trebuie să fie un semnal de alarmă şi nu unul de bucurie.
Există un risc ridicat de a se produce alegeri parlamentare anticipate, iar scorul pe care l-a obţinut Geoană în judeţul Botoşani nu va fi deloc benefic pentru PDL. Mai există problema liberalilor. O asociere în plan judeţean cu PNL, după ce Ţurcanu acum o săptămână l-a detronat pe vicepreşedintele CJ al PDL, nu este nicidecum un câştig electoral pentru PDL. Dimpotrivă! Iată, dar, suficiente motive ca ambele tabere să-şi fi manifestat bucuria într-un mod reţinut şi modest, fără tam-tam public, care n-a fost răsplătit cu felicitări, ci cu dezavuări, compătimire, dispreţ şi multă indiferenţă.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia