Dec 15

Săptămâna trecută, în satul Costineşti, comuna Leoda a murit o bătrânică în vârstă de 79 de ani. Bătrâna, rămasă singură şi săracă lipită pământului, n-avea decât un frate şi el sărac şi bolnav. Pentru că n-a avut pe nimeni din familie care să achite preotului de la biserică suma de 50 lei, taxă percepută de către acesta de la cetăţenii din stat, bătrâna n-a fost primită în biserică. În loc ca defuncta să ajungă în Casa Domnului, cum era firesc pentru o fostă creştină ortodoxă, corpul ei a fost depus în grajdul unui vecin milos.
Preotul Ionuţ Haras susţine că taxa de 50 lei este o taxă canonică, ea având menirea de a acoperi cheltuielile bisericii cu găzduirea sicriului, respectiv curentul electric consumat şi lumânările aprinse.
Este greu de conceput că un preot, ce are menirea de a propovădui mila şi întrajutorarea creştinească, s-a putut manifesta atât de intolerant. Să fie preotul Haras robul lăcomiei omeneşti, încât n-a avut nici cea mai mică milă de biata bătrânică a cărei suflet tocmai o părăsise? Oare sărăcia cruntă în care a trăit şi şi-a dat duhul bătrâna n-a generat din partea preotului nici cel mai mic sentiment de compătimire? De vreme ce preotul i-a refuzat depunerea corpului în biserică, avem dovada că pentru el banul este mai presus de credinţa pe care o propovăduieşte.
Cazul preotului Ionuţ Haras de la biserica Costineşti, comuna Leorda nu-i singular. Refuzul preotului de a înmormânta creştinul pentru că nu i s-a plătit suma cerută, pentru că nu s-a achitat la biserică taxa anuală percepută, pentru că nu s-a plătit taxa de întreţinere a cimitirului (o taxă care nu se aplică decât numai de către unii preoţi) este frecvent întâlnit prin judeţ. Nu de puţine ori preoţii stârnesc, prin lăcomia lor de a cere fel de fel de taxe, silă iar creştinii migrează spre cultele religioase care pătrund tot mai mult în lumea satelor.
Am mai ridicat problema taxelor percepute de preoţi pentru serviciile religioase prestate. De vreme ce preotul este plătit din bugetul public, şi nu cu bani puţini, consider că aplicarea obligatorie a acestor taxe este nejustificată. La sfârşitul fiecărei slujbe religioase în cutia milei se adună nişte bani? Nimeni nu le ţine evidenţa şi cum se folosesc ei. De pe urma botezurilor, cununiilor, înmormântărilor, parastaselor, pomenirilor, praznicelor etc. se adună sume importante de bani. Nimeni nu ştie câţi şi cum sunt folosiţi. Creştinii sunt obligaţi să mai plătească către biserică o taxă anuală, bani care de asemenea nu sunt contabilizaţi şi nu se ştie cum sunt cheltuiţi. Cu Ajunul Crăciunului şi al Bobotezei se adună bani mulţi şi care nu sunt contabilizaţi.
Cred că din toate aceste venituri anuale orice preot poate veni în sprijinul celor săraci şi să-i înmormânteze fără a percepe vreo plată. Într-un an de zile pot fi câteva cazuri, rar dacă trec de cinci. Lipsa de omenie manifestată de aceşti preoţi nu ajută Bisericii, lăcomia de a aduna averi personale cu orice preţ nu cadrează cu statutul lor de păstori ai spiritelor.
Biserica Ortodoxă are legile sale, dar şi noi le avem pe ale noastre. Dacă legile noastre intră în contradicţie cu ale Bisericii, să vină puterea legislativă a ţării, respectiv Parlamentul, şi să facă ordine prin a controla şi impozita veniturile personale ale preoţilor aşa cum sunt controlate şi impozitate veniturile noastre. Iar dacă tot trebuie să plătim Bisericii aceste biruri şi servicii, atunci preoţii să nu mai aibă statut de bugetar şi să-şi asigure leafa din veniturile bisericii. Nemaifiind dependenţi salarial de stat, nu vor mai fi nici manipulaţi politic.
În ţările Uniunii Europene preoţii nu sunt salariaţi bugetari. Este treaba comunităţii religioase să-şi plătească pastorul şi să asigure întreţinerea lăcaşului de rugăciune. Sunt reglementate doar statutul catedralelor declarate monumente istorice ale statului. Dacă tot pretindem că suntem europeni, atunci să reaşezăm raporturile credincios – biserică – stat aşa cum este în UE şi nu cum vor preoţii şi politicienii de pe la noi.
Am tot respectul pentru preoţii adevăraţi, cei cu milă creştină faţă de săraci, cei care pun în prim plan credinţa şi nu câştigul material. Din păcate, astfel de preoţi sunt tot mai puţini.

written by Ioan Rotundu


9 Responses to “Lăcomia preotului Haras”

  1. 1. cecilius Says:

    Ar fi o chestiune poate gafata din graba. Haras nu e preot peste cetatenii Statului ci ai satului Costinesti, chiar daca asta nu e pe malul Marii Negre. Apoi batrana nu e o fosta ci o vesnica crestina ortodoxa. Plecam in vesnicie chiar daca acest aspect nu convine unora.Si nu ajungeti niciodata sa traiti bine din salariul MARE pe care credetzi ca-l da bugetul preotului Haras de la Costinesti. Mult succes!

  2. 2. Tiberiu Says:

    Perfect de acord cu autorul, dar am o singura intrebare: s-a documentat inainte de a scrie acest articol ? Fapta preotului este absolut condamnabilă. Propun insă autorului să constate faptul că preotii nu primesc salarul de la stat ci numai o contribuţie din care se reţine pentru intreg salarul de încadrare CAS, Somaj, Sănătate, adică toată suma. In aceste condiţii, propun autorului să cerceteze câte fonduri sunt cerute de Protopopiat şi Mitropolie, care este suma necesară întreţinerii locaşului de cult de la asigurare până la energie electrică. Repet: condamn ferm atitudine respectivului preot, dar este păcat să dezinformăm cititorii prin incompletă documentare.

  3. 3. Irina Says:

    Foarte corect punct de de vedere. Daca aveti posibilitatea de a merge mai departe cu aceste aspect. Cred ca preotii ar trebui sa limiteze ,,circul” care are loc la inmormantari. Imi aduc aminte cand eram copil se punea la odajdii batiste de mana si se dadea pomana doar suimbolic. Acum iti este rusine sa participi la o inmormantare, mai ales la ,,premierea rudelor” cand se scoate mortul din biserica. Eu cred ca preotii sunt cei trebuie sa opreasca acest circ ridicol. Cei care vor sa dea de pomana mai mult nu au decat sa o faca in cadru restrans si nu in batjocura cum se face acuma. Nu trebuie sa se ajunga sa mai platesti si datorii in urma mortului, este de ajuns pieredea acestuia. Va rog sa aveti in vedere acest aspect si poate impreuna stopam aceste ,,dezmaturi”.

  4. 4. enorias Says:

    s-a instalat o industri o *popilor* care stiu numai sa ceara bani…
    nimic nu fac fara bani, din bun simt crestinesc ;
    urit din partea preotilor care acum cu ajunurile de sarbatori string zeci de milioane si isi fac vile, masini scumpe..

  5. 5. Daniel Says:

    botezuri ,cununii, parastase, praznice etc. Cate sunt intr-un an intr-o parohie? foarte putine. Apoi banii astea merg la protopoie sau cum io fi spunand pentru achitarea birurilor impuse de mai marii bisericii. Preotul cand merge sa-si ia salarul se alege cu o mana de chitante si vine acasa cu 0 lei, asta daca nu cumva un prea sfintit sef a editat vre-o carte pe care esti obligat sa o cumperi si pentru care te.. sa mai aduci bani de acasa. daca te documentai aveai sa stii ca si parohiile sunt de gradul I: II: III iar in functie de gradul pe care il are trebuie sa achite o taxa pe an care incepe de undeva de la 20 de milioane lei vechi. caz concret parohia prootopopulul din Dorohoi are aproximativ 6000 de familii si este cotata de el ca fiind de gradul II alte parohii cu 150 de familii sunt cotate tot de protopop ca fiind de gradul II iar la taxe plateste si unul si alrul 30 milioane in preajma sarbatorilor vizavi de craciun si boboteaza.asta este doar un exemplu din multe altele pe care le puteai gasi daca te documentai si erai obiectiv. oricum obiectivitatea nu te caracterizeaza parerea mea

  6. 6. Ioan Rotundu Says:

    Daniele, nu-i frumos să te dai altceva decât ceea ce eşti, adică preot. Ştii foarte bine cu cîţi bani se cumpără o parohie. Dacă preoţii sunt muritori de foame, cum vrei să induci îăn eroare cititorii, de ce dau şpagă să primească o parohie? Nici un preot nu taie chitanţă pe sumele încasate, deci nimeni nu ştie ce încasări are în afară de persoana sa şi a şefilor unde dă o parte din sumele încasate. Există corupţie la nivelul clasei p0olitice, dar nici tagma preoţilor nu se lasă mai prejos. Daniele, ştiu mai multe decât crezi, şi le ştiu de la colegii tăi de sutană, care mai au un pic de credinţă şi teamă de Dumnezeu şi nu se lasă pradă lăcomiei.Nu cunosc preoţi săraci. Sunt doar câţiva cu avere modestă, dar asta pentru că îl slujesc pe Domnul în deplină sinceritate şi nu cu făţărnicie, viclenie şi în păcat.

  7. 7. Unu` din multime... Says:

    Daca v-ati propus din start sa fiti subiectivi, OK. Dar atunci n-are rost discutia. Vad din comentarii (din numarul lor) ca fie blogul nu este inca foarte cunoscut fie articolul are ceva scapari. Documentati-va, Domnule Rotundu, despre ce e vorba. Referitor adica la banii “popilor”… Documentati-va bine. Apoi scriem articole. Or mai fi si personaje ca cel descris in articol. Nu e emblematic. Si nici singular, fireste. Doar discernamant sa avem ca restul vine de la sine.

  8. 8. Ioan Rotundu Says:

    Pt. “Unul din mulţime…”
    Amice, umbli bcu satanisme şi nu dă bine cu haina pe care o porţi. Blogul de faţă este monitorizat public de trafic.ro, care-ţi arată în momentul de faţă că din peste 5000 de bloguri, al meu se află pe locul 212 ŞI ESTE CEL MAI CITIT BLOG BOTOŞĂNEAN. De comentat, sunt mulţi care comentează, numai că nu le sunt validate textele postate. Acest blog nu-i locul unde-şi depun dejecţiile minţilor bolnăvicioase toţi nerealizaţii în viaţă. Nu-i loc de depozitare a refulărilor, a insultelor şi a calomniilor. Iar cei care folosesc o adresă de mail uzuală, şi nu de ocazie, primesc dreptul de a posta comentarii fără a trece prin faza de validare. Fireşte, nu-i cazul tău, care ai folosit adresă de mail improvizată.

  9. 9. un preot Says:

    buna ziua.nu am sa stau mult la discutie pt ca eu cunosc situatia mai bine decat toti ceilalti. uite care e treaba draga cititorule si sefule de blog. parintele asta nu a scos-o afara pe saraca babuta ci niste oameni care sunt impotriva bisericii si ma refer la ce care oar stiu sa vorbeasca pe la colt, au sunat repede la televiziune si a inceput tam-tam-ul…eu il cunosc pe acest preot si stiu ca nu ar fi facut asa ceva mai ales ca el are nevoie de oameni sa vina la biserica nu sa plece de acolo. parohia lui are 50 de familii nu 6000 de familii.. oamenii sunt majoritatea in varsta si mai ales pe timp de iarna nu prea pot veni.. iar daca vorbim de taxe.. hm.. asta e taxa? bani care tot in folosul bisericii de duceau? dar na cu tineretul de azi nu te poti pune ca ei sunt democrati. of doamne..pe mine personal ca preot m-a deranjat faptul ca nu s-a scris adevarul despre acest caz…si inca ceva draga cititorule.. preotii nu au salar si vin acasa cu hartii carti si chitante.. asa ca tu draga cititorule pune-te in situatia preotilor care nu au alt venit decat ce da lumea la slujba si vezi cam cum poti trai.. vin 5 oameni faci 5 sau cel mult 10 lei.. la ajun faci pt 50 de familii cel mult 6 milioane.. ce astepti ? sa moara o baba ca sa mai scoti un ban? asa o sa se ajunga..
    iar voi dragi cititori vorbiti in necunostinta de cauza..
    recunosc sunt preoti care s-au prins si au averi si fac averi din biserica dar aici nu e cazul.. si nu e singurul caz.. traim din mila oamenilor care si ei incep sa isi goleasca buzunarul..
    nu a scos-o nimeni din biserica pe babuta.. credeti ca daca o lasa acolo nu o inmormanta? si mai auzi ce zice presa.. ca pana la urma din insistenta enoriasilor preotul a inmormantat-o gratis… doamne…
    va rog mult sa nu mai vorbiti fara sa cunoasteti situatia unor preoti..
    unii sunt saraci altii sunt bogati iar cel satul nu crede pe cel flamand.. amin

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia