Dec 19

Guvernul Boc IV nu se anunţă a fi unul care să-i fericească pe români şi să-i scape de criza economică. Din acest punct de vedere, semne proaste Anul Nou 2010 are! Am avut de ales între răul cel mic, bădărănia politică care-l caracterizează pe preşedintele Băsescu şi răul cel mare, Mircea Geoană, cel dispus să pună România pe tava poleită cu Tratatul Ribbentrop – Molotov a Rusiei lui Putin.
Am ales răul cel mic, iar Băsescu ne trimite acum la plată poliţele pe care electoratul i le-a semnat în alb. Guvernul Boc IV este prima dintre aceste poliţe şi să sperăm că va fi şi cea mai costisitoare pentru popor, celelalte urmând a fi mai ieftine. Că vom primi la plată şi alte poliţe, pentru că aşa-i feleşagul lui Băsescu. Negru-n cerul gurii şi iute legătoriu, cu ajutorul DNA, a celor care-i stau potrivnici.
Însă nu despre preţul pe care-l vom plăti pentru că i-am dat preşedintelui Băsescu cel de-al doilea mandat am eu a comenta. Mă sunt profund dezgustat de cei doi  măscărici politici care vor să ne convingă că ei sunt “vocea naţională şi patriotă” care şi-a propus să ne apere de relele băsăsciene. Mă refer la Crin Antonescu şi Miorcea Geoană.
Aceşti doi măscărici, cu cont vizual nelimitat deschis la Antenele lui Voiculescu, declară ca nişte papagali (ar face-o şi de pe budă, dacă i-ar intervieva Gâdea sau altcineva de la Antene) că ei nu vor vota în Parlament Guvernul Boc IV. Măi, măi, măi ce eroi în viaţă are naţiunea română! Numai că bravura pe care vor s-o afişeze este una de bâlci politic, este o dovadă a fariseismului de care nu s-au lecuit nici după ce Băsescu i-a făcut preş la uşa Cotrocenilor cu ajutorul electoratului.
Dacă social-democratul de culoare roşie Mircea Geoană şi liberalul de culoare galbenă, Crin Antonescu sunt atât de preocupaţi de soarta acestui popor, de ce înainte de alegerile prezidenţiale n-au supus aprobării Parlamentului Guvernul Negoiţă? De ce Geoană, în calitate de preşedinte al Senatului, n-a convocat şedinţa reunită a celor două Camere? De ce parlamentarii, plătiţi cu bani grei din bugetul public s-au dus în campanie electorală, că doar n-au fost alegeri parlamentare, ci prezidenţiale? Ştiţi de ce?! Pentru că nu erau siguri de victoria lui Geoană. Dacă ar fi fost ar fi respins Guvernul Negoiţă, Băsescu, care a câştigat alegerile, ar fi desfiinţat Parlamentul. S-au ferit ca de dracul să respingă Guvernul Negoiţă, pentru a nu-şi pierde mandatul.
Declaraţia că nu vor vota Guvernul Boc IV a fost făcută de cei doi numai după ce s-au convins că Băsescu şi-a asigurat în Parlament o majoritate care să-i voteze noul Guvern. Dacă Băsescu ar fi ţinut ca în Parlament să fie supus aprobării Guvernul Negoiţă, fără a-şi asigura o majoritate transparentă, Geoană şi Antonescu ar fi declarat că votează Guvernul din interes naţional, pentru stabilitatea politică a României, afirmaţie fariseică, în realitate votul fiind dat pentru a-şi păstra fotoliile.
Aşadar, bravura declaraţiilor de ieri ale lui Antonescu şi Geoană este una falsă. Dacă Băsescu s-ar răzgândi şi ar anunţa un Guvern Boc minoritar PDL, imediat cei doi şi-ar nuanţa declaraţiile şi ar invoca votul în interes naţional. Dacă pe Geoană, ca urmaş al lui Iliescu, îl înţeleg să fie duplicitar şi mincinos, de Crin Antonescu îmi pare rău. Am avut, până de curând, reprezentarea că Antonescu este politicianul care merită mediatizat ca în 2014 să ajungă preşedintele României.
M-am înşelat în apreciere. Este la fel ca toţi politicienii ce formează actuala clasă politică. Sub acest aspect, consider că Băsescu este îndreptăţit să continue să încalce legea, numai să reformeze odată această clasă politică imorală. Dacă am acceptat ca un comunist ca Băsescu să condamne comunismul, nu văd ce ne-ar împiedica să nu-i susţinem imoralului politician Băsescu reformarea clasei politice. Părerea mea!

written by Ioan Rotundu


6 Responses to “Fariseism politic bicolor”

  1. 1. jaguar Says:

    Nu va faceti iluzii. Asta e doar prima polita a noului-vechi presedinte. Promisiuni;le dumnealui fac parte din proverbul in care lupul isi schimba parul, dar naravul…. E doar inceputul MAi vorbim peste 1/2 an. Imi pare rau de romanii care inca au sperat dupa 20 de ani ca am scapat de comunism si comunisti.

  2. 2. jaguar Says:

    Faza simpatica stiti care e? VA pioca si Boc IV. Ca va fi si un Boic V nu stiu, dar stiu ca PDL va reface o mare alianta cu PNL si PSD. O sa vedeti atunci vise si idealuri sfaramate si alte alde astea politice!!! Suntem mai rau ca in Zimbabwe!

  3. 3. Parerea mea... Says:

    V-am citit ,domnule Rotundu,si aceste rinduri. Care rinduri mi-au reconfirmat parerea ca ” analizele” dumneavoastra politico-jurnalistice ramin, -cu seccesuri-cantonate in zona fariseismului.Tot “bi” ca in titlu:gazetaresc si politic. Mi-e greu sa cred ca ,dat fiind posibilitatea dumneaoastra de a ” accesa ” usor fel de fel de protagonisti ai vietii politice,de a fi -sub o forma sau alta-racordat “on line”la intimplarile democratiei noastre originale, nu izbutiti sa emiteti,constient, decit o serie de cocluzii aiuritoare prin lipsa lor de logica.Nu pot sa cred ca sinteti sincer si convins ca atitudinea”imoralului Basescu” poate reforma MORAL clasa noastra politica.Cum nu pot crede ca ,iarasi, sinteti sincer cu cititorii, cind afirmati ca “Basescu este indreptatit sa continue sa incalce legea”pentru oricare ar fi scopul. Dati-mi voie,domnule Rotundu,sa nu va creditez cu atita suficienta suficienta intelectual-politica! Cred ca ,desi timpul lor a trecut,continuati sa folositi osanalele neconsumate in campania electorala.Ca tot sint! Ca minutele pe o cartela telefonica: si unele si altele preplatite.Cred in schimb ca parerea dumneavoastra e virusata-grav- de fariseism .Numai ca daca acesta ,fariseismul,e considerat acceptabil si e tolerat in bagajul unui politician,gasit sub pana-ma rog,pixul-unui jurnalist ,devine indezirabil. Asta penru ca politica este socotita “o dama de cosumatie”,pe cind jurnalistica “doamna de onoare”

  4. 4. geo Says:

    D.Rotundu,am observat ca in toate scrierile politice pe care le faceti amintiti numai de cei ce au votat Basescu,dar nu amintiti si de cei peste 5 milioane care nu au votat Basescu.Poate au fost un pic mai mult la Basescu(aici e de discutat)dar cei ce nu lau votat au ei un motiv,o fi asa “sfint”Basescu care il ridicati zilnic in slavi?Eu tot pe el am votat,dar sincer nu a facut mai nimic,dar alta solutie nu am avut….ba da ,mai bine nu mergeam la vot.

  5. 5. Ioan Rotundu Says:

    Pt. “Părerea mea…”
    Este dreptul meu să aleg priorităţile vieţii politice cotidiene, ca subiecte de comentariu. Nu vă opreşte nimeni să faceţi la fel. În schimb, ar fi mult mai civilizat daca în loc de insulte, directe sau indirecte, la modul meu de a aborda anumite aspecte politice, v-aţi exprima o opinie agrumentată. Poate îmi spuneţi şi mie ce este fals în comentariul meu. Nu vă obligă nimeni să acceptaţi punctul meu de vedere. Pe Băsescu l-am criticat vreme de cinci ani şi mai am în faţă alţi cinci să o fac. Pe Geoană şi Antonescu, două dezamăgiri naţionale, prea puţini îi cunosc românii sub aspectul defectelor de personalitate. Şi încă ceva! M.-am săturat să fiu insultat de cei incapabili de a veni cu contrargumente la opinia mea, aruncând răsuflata frază că m-a plătit nu ştiu cine. Când am publicat materiale publicitare, le-am marcat cu “P”, deşi n-am a da socoteală cititorilor pentru aşa ceva, de vreme cei ei nu plăptesc nimic pentru a accesa acest blog. Sper că aţi priceput sensul acestui mesaj.

  6. 6. Parerea mea... Says:

    Constat ca ,dintr-o eroare.P.C.-ul meu a deturnat adevaratul text pregatit pentu prima mea interventie .Prezint mai jos textul original cu corecturile necesare. “V-am citit,domnule Rotundu,CU MULT INTERES,si aceste IZBUTITE rinduri.Care rinduri mi-au reconfirmat parerea ca ANALIZELE dumneavoastra politico-jurnalistice ramin-CU SUCCES- cantonate in zona PROFESIONALISMULUI. Tot “bi’ ca intitlu:gazetaresc si politic.Mi-e greu sa NU cred ca,dat fiind VASTELE dumneavoastra posibilitati de a “accesa”usor ,fel de fel CELEBRI protagonisti ai vietii politice, de a fi-sub o forma sau alta racordat “on line’ la intimplarile democratiei noastre originale,sa nu izbutiti,DE FIECARE DATA,sa emiteti,PERTINENT, o serie de concluzii UIMITOARE prin logica lor.VA CRED SINCER SI AM FOST CONVINS DE ARGUMENTELE FOLOSITE CIND AFIRMATI ca “imoralul Basescu poate reforma moral clasa noastra politica.IARASI VA CRED CA SINTETI SINCER CU CITITORII,cind afirmati ca “Basescu este indreptatit sa contine sa incalce legea ‘ oicare ar fi scopul,INTELEGIND PERFECT ARGUMENTELE ZDROBITOARE ADUSE PENTRU SUSTINEREA UNUI ASEMENEA CONCEPT POLITICO-FILIZOFIC.Dati-mi voie,domnule Rotundu SA A CREDITEZ CU MULTA INTELEPCIUNE IN ABORDAREA UNOR ASEMENEA TEME.Cred ca,dasi timpul a trecut,continuati sa folositi ARGUMENTE SOLIDE neconsumate in campania electorala.Ca tot sint!Ca minutele de pe o cartela telefonica:SI UNELE SI ALTELE IMPORTANTE.Cred in schimb ca parerea DUMNEAVOASTRA LOGICA SI ECHIDISTANTA PROFESIONAL,ESTE CRITICATA AIUREA DE FARISEII POLITICI AI UNUI ANUMIT PARTID.Am inteles ca FARISEISMUL TREBUIE CONSIDERAT INACCEPTABIL SI DE NETOLERAT NUMAI in bagajul UNUI ANUME PARTID si sub pana -ma rog,pixul-UNOR ANUMITI JURNALISTI.CUM VAD CA DUMNEAVOASTRA SCRITI CU CALCULATORUL…NU POT SA NU REMARC TALENTUL CU CARE NU AMESTECATI POLITICA-PINA LA URMA ,TOTUSI,O DAMA DE COSUMATIE ,UNEORI APETISANTA- CU JURNALISMUL-O DOAMNA DE ONOARE A SCRISULUI,MINDRA CIND IESE IN LUME LA BRATUL DOMNIEI VOASRE” Eu am priceput sensul mesajului dumneavoastra.Dar…viceversa?

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia