Dec 21

Am sperat până în ultimul moment că preşedintele Băsescu nu va accepta lui Boc să cedeze Ministerul Culturii ungurului Kelemen Hunor. Aseară, ascultând ştirile de la ora 18.00 la radio Europa FM, l-am auzit pe Emil Boc dând citire listei cu miniştrii noului său cabinet. Iar în fruntea Ministerului Culturii a fost nominalizat Kelemen Hunor. N-am nimic cu ungurii, am prieteni printre ei, îmi sunt simpatici prin modul lor de a fi strânşi uniţi peste tot în lume unde se află sau s-ar afla, îi stimez pentru naţionalismul lor greu de găsit la un alt popor. Dar tocmai pentru naţionalismul lor manifestat in extremis n-ar fi trebuit ca Ministerul Culturii să intre pe mâna unui ungur.
Între România şi Ungaria există o dispută istorică a cărei vechime se situează în jurul a o mie de ani. Ungurii, deşi popor venit din zona centrală a Munţilor Urali şi aşezat în Câmpia Panonică, trecând peste teritoriul Transilvaniei de astăzi, zonă locuită de secole de către traci şi iliri, revendică zona în virtutea unui principiu de drept internaţional: dreptului primului venit, pe motiv că zona era una pustie.
Deşi Transilvania, în istoria existenţei sale, n-a fost considerată niciodată teritoriu al Regatului Ungar, ci voievodat sau principat aflat sub ocupaţia Regatului, totdeauna ungurii l-au considerat teritoriul lor istoric. De-a lungul istoriei Transilvaniei, iredentismul şi şovinismul maghiar a făcut multe victime în rândul populaţiei autohtone de origine română. Din nefericire, trăim o perioadă când acest iredentism şi şovinism maghiar a recidivat într-o formă violentă, nu numai în zona Transilvaniei, dar şi în zonele Slovaciei, Sloveniei şi Croaţiei. Putem vorbi de o mişcare naţionalistă a ungurilor, cu scop de revendicare teritorială.
Ori, a da Ministerul Culturii pe mâna unui ungur tocmai într-un asemenea moment total duşmănos României, este un act de trădare a Neamului românesc dar şi a Ţării. Cum ne putem noi imagina că un ministru ca şi Kelemen va promova în plan internaţional identitatea culturală şi de limbă a românilor din provincia Transilvania, declarând că acest teritoriu este unul românesc din totdeauna şi că Ungaria n-ar drepturi istorice asupra lui?
Cum ne putem imagina că acest Kelemen va promova în plan internaţional tradiţiile maramureşene, în speciale cele oşene, vechi de pe vremea romanilor, zonă cunoscută şi sub denumirea de Dacia Liberă?
Cine-şi imaginează că sub Kelemen românii din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş vor mai avea identitate culturală, îşi vor mai putea afirma tradiţiile moştenite de secole, se înşeală amarnic. Stau şi mă întreb câte monumente istorice româneşti vor dispărea de pe teritoriul Transilvaniei şi câte alte monumente maghiare vor răsări, întru cinstirea ”eroilor” lor, care de fapt sunt nişte criminali ce-au omorât cu sânge rece românii.
Prin cedarea Ministerului Culturii către ungurul Kelemen Hunor, clujanul premier Emil Boc, ca transilvănean, şi-a trădat conaţionalii şi a întinat naţionalismul tradiţional, ajuns model şi pentru românii din celelalte provincii ale ţării. Boc a întinat memoria marilor patrioţi transilvăneni, a revoluţionarilor de la !848, a reprezentanţilor iluminismului care au format mişcarea de libertate şi egalitate a românilor cunoscută sub numele de Şcoala Ardeleană.
Cum rămâne cu scrierile cele mai importante ale fondatorilor Şcolii Ardelene? Mă refer la  “Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor” de Samuil Micu, “Hronica românilor şi a mai multor neamuri” de Gheorghe Sincai, “Elementa linguae daco-romanae sive valachicae” de Samuil Micu şi Gheorghe Sincai, “Istoria pentru începutul românilor în Dachia” şi” Disertaţie pentru începutul limbii române” de Petru Maior şi “Lexiconul de la Buda“, primul dicţionar etimologic al limbii române. În nevolnicia sa de a se menţine la putere cu orice preţ, Boc a trădat ceea ce naţiunea română are mai scump: identitatea culturală şi de limbă.
Dar trădătorul cel mai vinovat este preşedintele României, Traian Băsescu. El putea opri acest act necugetat de la da cultura română pe mâna unui ungur şi n-a făcut-o. Dominat de dorinţa de putere, Băsescu s-a înscris deja în rândul marilor trădători de Neam şi Ţară. Cândva, astfel de trădători erau spânzuraţi sau împuşcaţi. Astăzi, trădătorul de Neam şi Ţară va jura în Parlament credinţă poporului pe care l-a trădat. Ce vremuri mi-au fost date să trăiesc!

written by Ioan Rotundu


6 Responses to “Trădători de Neam şi Ţară”

  1. 1. gicu` Says:

    “Dar trădătorul cel mai vinovat este preşedintele României, Traian Băsescu.”
    Tardive acuzatii si mai ales regrete!
    Va asteptati la altceva de la el, decat la asigurarea propriului interes si al portocaliilor de suflet?
    Credeati ca se va schimba?
    Se pare ca in “cunoasterea oamenilor” ( mai ales in ce priveste caracterele acestora), cu toata experienta Dvs., mai aveti de invatat!!!
    Oricum, desi nu prea cred, “S-auzim de (sa traiti) bine!”…Desi nu prea cred!
    Parerea mea!

  2. 2. costobocul Says:

    Nu stiu de ce domnule Rotundu, dar am avut impresia ca sunteti un mare sustinator al capitanului Base. Logic ar fi fost sa fiti un aprig independent ca ziarist (valoros!) ce sunteti. A fost suficient sa mearga bruma de cultura ce a mai ramas acestui popor obidit la “Atilla” ca brusc base a devenit pentru Dvs. mare tradator de neam si de tara!.Nu cred in mirarea pe care o afisati legata de vremurile pe care le traim. Noua ne va ramane cultura “cucuruzului”, a graului , a pajistilor !Urmeaza ca Rosia Mo ntana sa devina un tinut martian la pocnitura din bici a “suriului” Videanu si restul planului de exterminare a noastra va continua. Consumam energie pentru niste netrebnici ce-si zic politicieni, stam cu gura cascata la tv sa vedem ce bazaconii mai debiteaza unii sau altii si nu observam cum ,incetul cu incetul suntem o tara ocupata. Istoria ni s-a luat, cultura la fel, de economie ce sa mai spunem suntem deja sclavii finantei mondiale si o sa ne fie teribil de greu in viitor! Piratul Base si “prostanacul ” nu au fost alesii mei pentru functia de presedinte. Dintre toti mediocrii l-am preferat pe Antonescu pentru proiectul Johannis(nu sunt liberal!),dar s-a ales praful si de acesta. Dupa aceste alegeri am jurat ca nu mai merg la vot ,prea si-au batut joc politrucii de mine. Domnule Rotundu ,cred ca singura solutie la aceste vremuri ar fi sa reusim prin noi insine, prin propria materie cenusie ,oricat de greu ne-ar fi!. Parerea mea! (cum va place sa afirmati deseori)

  3. 3. cunoscator Says:

    Abia acum va recunosc cu adevarat si va impartasesc punctul de vedere referitor la acesti tradatori de neam si tara. Romania este a noastra si a celor ce doresc sa traiasca aici, dar vremelnicii nostri conducatori, pentru putere fac orice,mare, mare pacat.

  4. 4. Marius Says:

    Ce pacat ca acum v-ati dat seama cine e baselu! Vom suferi mult si-ar trebui pe multi sa-i bata Dumnezeu. Nu vreau sa zic mai multe, sunt multi romani suparati, dezgustati de politicienii nostri, dar mai ales suparati pe cei care le canta in struna!!

  5. 5. Catalin A. Says:

    Indiferent daca lui Traian Basescu i se atribuie si alte greseli sau nu, in privinta Ministerului Culturii ar trebui sa ramanem obiectivi, sa judecam democratic si fara tendinte nationalist-soviniste. Cetatenii unguri sau de origine ungara care traiesc in Romania nu sunt vasalii nostri! Ei au drepturi egale cu noi si in privinta ministerelor. Va trebui doar sa ne obisnuim si cu acest punct de vedere. Cred ca aceasta numire a fost cel mai pozitiv semnal transmis de Romania catre Europa. Ea da posibilitatea Ministrului Kelement Hunor si minoritatii ungare sa se afirme ca ceteteni ai Romaniei. In acelasi timp si, in spirit democratic, noi romanii suntem datori sa ne aparam in continuare istoria si sa initiem in Ardeal actiuni culturale care sa ateste radacinile noastre pe aceste meleaguri. A ataca minoritatea maghiara pe acest motiv ar fi un semnal de slabiciune, de lipsa de civilizatie europeana si de neputinta. Taria si semetia unui popor roman civilizat, in aceasta situatie, trebuie sa fie forta de a se exprima prin intelectualitatea din fiecare judet si de a se manifesta remarcabil si ireprosabil la toate nivelele de informare si mediatizare. Este atat de simplu si de frumos! Avantajul nostru nu trebuie sa apara din ingradire, bruscare, calomiere si intimidare ci din natura modului suveran si reprezentativ de a trata aceasta problema.

  6. 6. Scriitorul Says:

    Atata timp cat noi nu facem nimic, decat sa dam incontinuu din gura, sa ne hartuim si paruim intre noi, sa ne cascam la televiziuni imbecile, maghiarii, mult mai uniti si mai coerenti, mult mai motivati, isi vor face in continuare mendrele aici (pentru ca vad ca le merge, ceea ce nu se intampla in Slovacia, Cehia etc.) ca intr-un loc al nimanui. Nu mai este al nostru, fiindca singurii care se mai simt bine in Romania actuala sunt minoritatile si minoritarii – unguri si tigani. Chiar nu va spune asta nimic? Nu va dati seama ca “politically correct” vizeaza desnationalizarea progresiva si stergerea istoriei nationale si a traditiilor din gena noastra spirituala? Cui servesc toate astea? Chiar atat de jos am ajuns incat “minoritarii principali” s-au infiltrat in toate institutiile majore ale Statului, penetrand si CSAT? Asa-zisul tinut secuiesc nu este decat un Kosovo implantat in inima Tarii. Deunazi am primit pe Mail fotografii ale tricourilor vandute prin magazinele din Mures si Har-Cov: sub numele Romania este desenata Tara noastra fara Transilvania, in forma de semiluna in jurul Carpatilor. Asta urmareste Coloana a V-a maghiara sub numele de cod UDMR. Asta le facilitam noi prin orbire, dezinformare, ingaduinta prost inteleasa. Cand ne vom trezi in sfarsit din amortire, sa nu fie prea tarziu.

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia