În chiar Ajunul Crăciunului, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani Mihai Ţâbuleac a pregătit botoşănenilor cel mai urât mirositor cadou, acela de a-i pune să plătească apa consumată după regulile sale şi nu după cele ale normalităţii şi legalităţii. Dacă avem în vedere că această decizie aberantă, tupeistă şi neruşinată a fost luară într-o perioadă când tot creştinul se pregăteşte să sărbătorească Naşterea Domnului, actul mişelesc al preşedintelui este mult mai mârşav şi condamnabil. Numai Anticristul ar fi putut lua o astfel de decizie în preajma unei asemenea importante sărbători a creştinătăţii. Iar dacă Ţâbuleac a luat-o cu toată convingerea şi puterea minţii sale, el nu poate fi considerat creştin, ci asemuit Anticristului.
Încă din vară am atras atenţia Ia botoşănenilor că se pregăteşte o mare măgărie, iar artizanul acesteia este chiar preşedintele CJ, aservit unei grupări mafiote care urmăreşte să pună mâna pe societatea Apa Grup, firele acestei grupări ducând la Iaşi, mai exact la primarul Gheorghe Nechita, dorohoian de-al nostru vândut diavolului roşu (a se înţelege social-democraţia de sorginte bolşevică).
Spuneam în vară că un prim pas în a se pune mâna pe Apa Grup este acela de a curăţa societatea de datoriile împovărătoare prin transferarea patrimoniului acesteia asupra unei societăţi nou înfiinţate. Iată că acea societate a fost înfiinţată sub numele de SC Nova AQUA Serv SA Botoşani.
Apoi, din planul de privatizare a serviciului de distribuţie a apei mai făcea parte creşterea preţului apei la un nivel profitabil pentru viitorii patroni, lucru ce s-a realizat de asemenea. Mai trebuia găsită o formulă de încasare a apei care să nu dea dureri prea mari de cap viitorilor patroni. Aşa s-a născut teza ca cetăţenii să nu mai plătească consumul de apă după contorul individual, ci după unul colectiv, care să permită şi taxarea pierderilor de apă de la subsolurile de bloc.
Cu privire la ţevile de la subsolurile de bloc trebuie precizat că s-a comis o mare nedreptate când acestea au fost considerate proprietate privată. De fapt, ele sunt mijloace de distribuţie a apei către beneficiarii din apartamente aflate în prelungirea conductei stradale. Eu sunt proprietar pe ţeava ce-mi intră în apartament şi nu pe cea ce intră în bloc, care este ţeavă de transport şi nu de consum. De vreme ce am fost obligat să-mi pun contor individual, să plătesc taxă periodică de verificare şi să permit accesul în proprietate pentru citirea de control, de ce acum investiţia mea este ignorată şi sunt pus să plătesc din nou la hurtă.
Mult fluturata teză că ţevile de la subsol sunt proprietate în condominiu este falsă şi îşi are originea în mentalitatea rămasă de la regimul comunist de a pune totul la grămadă şi a împărţi după nevoi. Nu mă interesează ce nevoi au alţii, mă interesează ca eu să plătesc preţul corect a ceea ce consum în interes propriu.
Preşedintele Mihai Ţîbuleac a luat decizia aceasta, prin care nemulţumeşte zeci de mii de botoşăneni, crezând că până la alegerile din 2012 vom uita şi-l vom vota din nou. Se înşeală amarnic! Ţâbuleac este membru marcant al Partidului Democrat – Liberal. În alegerile prezidenţiale lui Cătălin Flutur, preşedintele PDL, nu-i venea să creadă că botoşănenii l-au votat masiv pe Geoană şi nu pe Băsescu, care prin Guvernul Boc a dat bani mulţi judeţului. L-a trezit din visare realitatea votului. Numai aşa a putut constata că botoşănenii, ca mulţi români, au sancţionat prin vot greşelile Guvernului Boc.
Flutur să ia aminte că în 2012 va candida din nou la primărie. Să nu se mire că, deşi a schimbat în bine faţa Botoşanilor şi va mai face multe lucruri bune şi utile până la următoarele alegeri locale, botoşănenii nu-l vor mai vota. Şi asta datorită deciziei lui Ţâbuleac, care va genera multă ură împotriva PDL şi a oamenilor săi.
Corect ar fi ca Flutur, în calitate de preşedinte PDL, să iasă public şi să anunţe că partidul său îi retrage lui Ţâbuleac sprijinul politic în CJ şi că el, ca primar şi preşedinte PDL, se delimitează de decizia lui Ţâbuleac şi o condamnă cu fermitate. Să-l lase pe Ţâbuleac să-şi asume de unul singur responsabilitatea gestului său necugetat, necreştinesc, imoral şi total sfidător la adresa noastră. Să-l judecăm noi! Dar s-o facem până nu va fi prea târziu!
Fără îndoială că Biserica Ortodoxă Română a jucat un rol important în formarea culturii şi educaţiei poporului român, a formării primelor lăcaşuri de învăţământ şi a răspândirii învăţăturilor în lumea oraşelor şi a satelor. Chiar dacă sunt voci ale istoricilor care clamează faptul că BOR a fost o piedică în răspândirea scrierii cu grafia latină şi a învăţării acestei limbi, în favoarea alfabetului chirilic şi a limbii slavone, meritul preoţilor ortodocşi din punctul de vere al rolului jucat în formarea culturii şi civilizaţiei poporului român nu poate fi ignorat sau minimalizat.
Când am luat act că Emil Boc a primit binecuvântarea preşedintelui Băsescu de a numi ministru al Culturii pe ungurul Kelemen Hunor, m-am întrebat de ce Preafericitul Patriarh Daniel n-a luat atitudine, n-a protestat public, mai ales că şi BOR ar avea de suferit de pe urma acestei numiri, Kelemen urmând a fi un ministru fiind catolic pus şef peste Biserica Ortodoxă majoritară.
Ieri am aflat că Patriarhul a luat atitudine, dar nu ca să apere cultura şi unitatea de limbă a poporului român. Patriarhul era îngrijorat că viitorul ministru Kelemen va dirija mai mulţi bani către Biserica Catolică decât către BOR. Deci, la vreme de restrişte pentru poporul român, la vreme de criză morală şi economică, părintele spiritual al acestei naţiuni este preocupat să primească cât mai mulţi bani din bugetul public.
Faptul că mii de copii din întreaga ţară, asistaţi social, nu mai primesc bani de mâncare, faptul că mii de bătrâni ajunşi cazuri sociale nu pot fi internaţi într-un azil pentru că nu mai sunt bani, ca să aduc în prim plan numai două aspecte de ordin social aflate în profundă criză financiară, nu l-a impresionat pe Patriarh.
Situat pe o astfel de poziţie, total necreştinească, de la Patriarh nu mai putem avea nici o pretenţie de a lupta pentru salvarea culturii române să nu ajungă pe mâna unui ungur. În înţelepciunea populară românească există zicala că de vrei să fii respectat, trebuie să respecţi. Cum vrea Preafericitul Patriarh Daniel să fie respectată BOR, când această instituţie şi-a abandonat proprii credincioşi într-un moment istoric crucial?
Tot ieri, Traian Băsescu a depus, în faţa Parlamentului României, jurământul pentru reinvestirea în funcţia de preşedinte. Mai mulţi parlamentari au lipsit, considerând că preşedintele nu merită să se bucure de respectul şi atenţia lor. Gestul lor este unul lipsit de bună creştere, de educaţie civică, de respect faţă de o instituţie a statului, fiind nişte parlamentari mărunţi ca valoare politică, să-i lăsăm să moară pe limba lor.
Nu pot însă să fiu de acord cu gestul lui Crin Antonescu. Ca preşedinte al PNL, ca funcţie în conducerea Senatului României, Antonescu n-avea dreptul să lipsească. Că nu-l respectă pe Băsescu ca om, este una, dar să nu-l respecţi ca funcţie supremă în stat este deja cu totul altceva. Este un act de impoliteţe faţă de poporul român, faţă de liberalii din partidul pe care-l conduce şi nimic nu-i poate scuza gestul.
Şi iar recurg la zicala populară şi constat că devreme ce Crin Antonescu nu mă respectă, nu-mi respectă poporul de care aparţin, eu de ce l-aş respecta, poporul de ce l-ar respecta?
Tot ieri, dar mai spre seară, parlamentarii s-au întrunit în şedinţă omagială dedicată celor 20 de ani scurşi de la evenimentele sângeroase din decembrie 1989. Din 470 de parlamentari, în sală au luat loc doar 120. Restul si-au văzut de ale lor. Nici membrii Guvernului Boc n-au considerat să fie prezenţi. Pentru toţi aceştia, tinerii care au murit în acele zile de decembrie însângerat nu mai reprezintă nimic. Acei eroi nu mai merită respectul unora din aleşii neamului. Cel puţin aşa au dat de înţeles, prin gerul lor, acei aleşi.
Respectă, ca să fii respectat este sfatul părinţilor şi a bunicilor transmis fiilor şi nepoţilor! Crin Antonescu, parlamentarii lipsă de la şedinţa omagială, guvernanţii n-a avut cine să lei dea un asemenea sfat.
Am sperat până în ultimul moment că preşedintele Băsescu nu va accepta lui Boc să cedeze Ministerul Culturii ungurului Kelemen Hunor. Aseară, ascultând ştirile de la ora 18.00 la radio Europa FM, l-am auzit pe Emil Boc dând citire listei cu miniştrii noului său cabinet. Iar în fruntea Ministerului Culturii a fost nominalizat Kelemen Hunor. N-am nimic cu ungurii, am prieteni printre ei, îmi sunt simpatici prin modul lor de a fi strânşi uniţi peste tot în lume unde se află sau s-ar afla, îi stimez pentru naţionalismul lor greu de găsit la un alt popor. Dar tocmai pentru naţionalismul lor manifestat in extremis n-ar fi trebuit ca Ministerul Culturii să intre pe mâna unui ungur.
Între România şi Ungaria există o dispută istorică a cărei vechime se situează în jurul a o mie de ani. Ungurii, deşi popor venit din zona centrală a Munţilor Urali şi aşezat în Câmpia Panonică, trecând peste teritoriul Transilvaniei de astăzi, zonă locuită de secole de către traci şi iliri, revendică zona în virtutea unui principiu de drept internaţional: dreptului primului venit, pe motiv că zona era una pustie.
Deşi Transilvania, în istoria existenţei sale, n-a fost considerată niciodată teritoriu al Regatului Ungar, ci voievodat sau principat aflat sub ocupaţia Regatului, totdeauna ungurii l-au considerat teritoriul lor istoric. De-a lungul istoriei Transilvaniei, iredentismul şi şovinismul maghiar a făcut multe victime în rândul populaţiei autohtone de origine română. Din nefericire, trăim o perioadă când acest iredentism şi şovinism maghiar a recidivat într-o formă violentă, nu numai în zona Transilvaniei, dar şi în zonele Slovaciei, Sloveniei şi Croaţiei. Putem vorbi de o mişcare naţionalistă a ungurilor, cu scop de revendicare teritorială.
Ori, a da Ministerul Culturii pe mâna unui ungur tocmai într-un asemenea moment total duşmănos României, este un act de trădare a Neamului românesc dar şi a Ţării. Cum ne putem noi imagina că un ministru ca şi Kelemen va promova în plan internaţional identitatea culturală şi de limbă a românilor din provincia Transilvania, declarând că acest teritoriu este unul românesc din totdeauna şi că Ungaria n-ar drepturi istorice asupra lui?
Cum ne putem imagina că acest Kelemen va promova în plan internaţional tradiţiile maramureşene, în speciale cele oşene, vechi de pe vremea romanilor, zonă cunoscută şi sub denumirea de Dacia Liberă?
Cine-şi imaginează că sub Kelemen românii din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş vor mai avea identitate culturală, îşi vor mai putea afirma tradiţiile moştenite de secole, se înşeală amarnic. Stau şi mă întreb câte monumente istorice româneşti vor dispărea de pe teritoriul Transilvaniei şi câte alte monumente maghiare vor răsări, întru cinstirea ”eroilor” lor, care de fapt sunt nişte criminali ce-au omorât cu sânge rece românii.
Prin cedarea Ministerului Culturii către ungurul Kelemen Hunor, clujanul premier Emil Boc, ca transilvănean, şi-a trădat conaţionalii şi a întinat naţionalismul tradiţional, ajuns model şi pentru românii din celelalte provincii ale ţării. Boc a întinat memoria marilor patrioţi transilvăneni, a revoluţionarilor de la !848, a reprezentanţilor iluminismului care au format mişcarea de libertate şi egalitate a românilor cunoscută sub numele de Şcoala Ardeleană.
Cum rămâne cu scrierile cele mai importante ale fondatorilor Şcolii Ardelene? Mă refer la “Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor” de Samuil Micu, “Hronica românilor şi a mai multor neamuri” de Gheorghe Sincai, “Elementa linguae daco-romanae sive valachicae” de Samuil Micu şi Gheorghe Sincai, “Istoria pentru începutul românilor în Dachia” şi” Disertaţie pentru începutul limbii române” de Petru Maior şi “Lexiconul de la Buda“, primul dicţionar etimologic al limbii române. În nevolnicia sa de a se menţine la putere cu orice preţ, Boc a trădat ceea ce naţiunea română are mai scump: identitatea culturală şi de limbă.
Dar trădătorul cel mai vinovat este preşedintele României, Traian Băsescu. El putea opri acest act necugetat de la da cultura română pe mâna unui ungur şi n-a făcut-o. Dominat de dorinţa de putere, Băsescu s-a înscris deja în rândul marilor trădători de Neam şi Ţară. Cândva, astfel de trădători erau spânzuraţi sau împuşcaţi. Astăzi, trădătorul de Neam şi Ţară va jura în Parlament credinţă poporului pe care l-a trădat. Ce vremuri mi-au fost date să trăiesc!
Guvernul Boc IV nu se anunţă a fi unul care să-i fericească pe români şi să-i scape de criza economică. Din acest punct de vedere, semne proaste Anul Nou 2010 are! Am avut de ales între răul cel mic, bădărănia politică care-l caracterizează pe preşedintele Băsescu şi răul cel mare, Mircea Geoană, cel dispus să pună România pe tava poleită cu Tratatul Ribbentrop – Molotov a Rusiei lui Putin.
Am ales răul cel mic, iar Băsescu ne trimite acum la plată poliţele pe care electoratul i le-a semnat în alb. Guvernul Boc IV este prima dintre aceste poliţe şi să sperăm că va fi şi cea mai costisitoare pentru popor, celelalte urmând a fi mai ieftine. Că vom primi la plată şi alte poliţe, pentru că aşa-i feleşagul lui Băsescu. Negru-n cerul gurii şi iute legătoriu, cu ajutorul DNA, a celor care-i stau potrivnici.
Însă nu despre preţul pe care-l vom plăti pentru că i-am dat preşedintelui Băsescu cel de-al doilea mandat am eu a comenta. Mă sunt profund dezgustat de cei doi măscărici politici care vor să ne convingă că ei sunt “vocea naţională şi patriotă” care şi-a propus să ne apere de relele băsăsciene. Mă refer la Crin Antonescu şi Miorcea Geoană.
Aceşti doi măscărici, cu cont vizual nelimitat deschis la Antenele lui Voiculescu, declară ca nişte papagali (ar face-o şi de pe budă, dacă i-ar intervieva Gâdea sau altcineva de la Antene) că ei nu vor vota în Parlament Guvernul Boc IV. Măi, măi, măi ce eroi în viaţă are naţiunea română! Numai că bravura pe care vor s-o afişeze este una de bâlci politic, este o dovadă a fariseismului de care nu s-au lecuit nici după ce Băsescu i-a făcut preş la uşa Cotrocenilor cu ajutorul electoratului.
Dacă social-democratul de culoare roşie Mircea Geoană şi liberalul de culoare galbenă, Crin Antonescu sunt atât de preocupaţi de soarta acestui popor, de ce înainte de alegerile prezidenţiale n-au supus aprobării Parlamentului Guvernul Negoiţă? De ce Geoană, în calitate de preşedinte al Senatului, n-a convocat şedinţa reunită a celor două Camere? De ce parlamentarii, plătiţi cu bani grei din bugetul public s-au dus în campanie electorală, că doar n-au fost alegeri parlamentare, ci prezidenţiale? Ştiţi de ce?! Pentru că nu erau siguri de victoria lui Geoană. Dacă ar fi fost ar fi respins Guvernul Negoiţă, Băsescu, care a câştigat alegerile, ar fi desfiinţat Parlamentul. S-au ferit ca de dracul să respingă Guvernul Negoiţă, pentru a nu-şi pierde mandatul.
Declaraţia că nu vor vota Guvernul Boc IV a fost făcută de cei doi numai după ce s-au convins că Băsescu şi-a asigurat în Parlament o majoritate care să-i voteze noul Guvern. Dacă Băsescu ar fi ţinut ca în Parlament să fie supus aprobării Guvernul Negoiţă, fără a-şi asigura o majoritate transparentă, Geoană şi Antonescu ar fi declarat că votează Guvernul din interes naţional, pentru stabilitatea politică a României, afirmaţie fariseică, în realitate votul fiind dat pentru a-şi păstra fotoliile.
Aşadar, bravura declaraţiilor de ieri ale lui Antonescu şi Geoană este una falsă. Dacă Băsescu s-ar răzgândi şi ar anunţa un Guvern Boc minoritar PDL, imediat cei doi şi-ar nuanţa declaraţiile şi ar invoca votul în interes naţional. Dacă pe Geoană, ca urmaş al lui Iliescu, îl înţeleg să fie duplicitar şi mincinos, de Crin Antonescu îmi pare rău. Am avut, până de curând, reprezentarea că Antonescu este politicianul care merită mediatizat ca în 2014 să ajungă preşedintele României.
M-am înşelat în apreciere. Este la fel ca toţi politicienii ce formează actuala clasă politică. Sub acest aspect, consider că Băsescu este îndreptăţit să continue să încalce legea, numai să reformeze odată această clasă politică imorală. Dacă am acceptat ca un comunist ca Băsescu să condamne comunismul, nu văd ce ne-ar împiedica să nu-i susţinem imoralului politician Băsescu reformarea clasei politice. Părerea mea!
La comentariul meu intitulat „Lăcomia preotului Haras”, postat pe blog în ziua de 15 decembrie a.c. au fost exprimate mai multe opinii. M-am oprit asupra celei semnată de Daniel, pentru că este opinia unui preot, adică a unui slujitor al Domnului care a recunoscut cu jumătăţi de adevăruri lucruri pe care majoritatea dintre noi le cunoaştem, le înţelegem din evenimentele vieţii cotidiene sau le intuim.
Iată cum şi-a formulat Daniel opinia sa: „Botezuri ,cununii, parastase, praznice etc. Cate sunt într-un an într-o parohie? Foarte puţine. Apoi, banii ăştia merg la protopopiat, sau cum i-o fi spunând, pentru achitarea birurilor impuse de mai marii bisericii. Preotul, când merge să-şi ia salarul se alege cu o mână de chitanţe şi vine acasă cu 0 lei, asta daca nu cumva un prea sfinţit şef a editat vreo carte pe care eşti obligat să o cumperi şi pentru care trebuie să mai aduci bani de acasă. Dacă te documentai aveai să ştii că şi parohiile sunt de gradele I, II şi III iar in funcţie de gradul pe care îl are trebuie să achite o taxă pe an care începe de undeva de la 20 de milioane lei vechi. Caz concret, parohia protopopului din Dorohoi are aproximativ 6000 de familii şi este cotată de el ca fiind de gradul II, alte parohii cu 150 de familii sunt cotate tot de protopop ca fiind de gradul II, iar la taxe plăteşte şi unul şi altul 30 milioane în preajma sărbătorilor, vizavi de Crăciun şi Bobotează. Ăsta este doar un exemplu din multe altele pe care le puteai găsi dacă te documentai şi erai obiectiv. Oricum obiectivitatea nu te caracterizează. Părerea mea.”
În primul rând, părinţele, a cam trebuit să muncesc ceva la corectură, pentru a face textul cât de cât inteligibil. În al doilea rând, cred că le cam ameţeşti pe la slujba din biserică, citind de-a valma, de vreme ce-mi ceri să amestec şi eu un comentariu bazat pe gestul condamnabil al lui preot de a nu primit un mort în biserică, pentru că nu s-a achitat oarece taxă, cu considerente de organizare a Bisericii pe parohii, protopopiate, episcopii etc., gradele acestora şi leafa cuvenită preoţilor în raport de rangul bisericesc deţinut.
Iert această lipsă de cunoaştere a unui principiu general de gazetărie, dar nu pot ierta încercarea de a mă convinge, şi a convinge cititorii, că preoţii sunt săraci lipiţi pământului şi că bruma de câştig realizată o duc cu grabă la ierarhul ce-i este şef.
Dacă preoţii sunt aşa de săraci, de ce se cumpără parohiile cu sute de milioane de lei, date celui care poate aproba numirea în parohia râvnită? Înainte de 1989, în Botoşani, erau 29 de biserici mari şi late. Acum sunt peste 50. Unele cartiere nici n-au primit binecuvântarea Primăriei Botoşani de a fi botezate în vreun fel şi au deja ridicate biserică. Este şi cazul viitorului cartier Rediu, sau cum s-o fi numind în final.
În întreg judeţul, în întreaga ţară sunt puzderii de biserici aflate în diferite stadii de construcţie. Încă de la temelie au numit preot. Dacă a fi preot într-o parohie nu-i o afacere prosperă, cum se explică coada de la seminarii? Dacă parohiile nu asigură prosperitate preotului şi şefilor săi, cum se explică averea adunată de unii preoţi, avere constând în casă în parohie, apartament, vilă şi maşini luxoase? De unde atâta prosperitate? Din sărăcia pe care o invoci tu tu, Daniele?!
Apreciez bruma de sinceritate de a recunoaşte că preoţii, din încasările lunare, o cotă parte trebuie s-o predea Protopopiatului de care aparţine. Mai ştiu că unii protopopi sunt lacomi şi-i cam jumuleşte pe preoţii pe care îi au pe raza lor de competenţă. Mai ştiu că ierarhi din Mitropolia Moldovei de la Iaşi au tarife proprii pentru a sfinţi o biserică, tarif fără de care nu onorează invitaţia.
Aspectele de mai sus sunt numai câteva, dar suficient de elocvente pentru a demonstra că slujitorii Bisericii nu sunt oameni săraci, care trăiesc din mila enoriaşilor. Prosperă pe seama enoriaşilor. Biserica Ortodoxă este o instituţie religioasă extrem de bogată. Deţine averi imense, greu de conceput pentru o minte de om obişnuit.
S-a ajuns până acolo că Biserica a fost transformată, dintr-un locaş de credinţă, într-un mijloc de a acumula averi. Rapacitatea preoţilor este mai mare decât a confraţilor lor de acum o sută, două de ani sau chiar mai mult. Biserica are în momentul de faţă monopol pe comerţul cu odoare bisericeşti, controlează industria lumânărilor, este beneficiara unui câştig imens pe seama lăcaşurilor integrate în reţeaua turistică a ţării etc.
Din aceste motivă nu pot să plâng pe umărul preoţilor. Doar îi dispreţuiesc, având convingerea că lăcomia lor de pe Pământ este aspru pedepsită de Domnul pe care susţin că-l slujesc.
