Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a început pregătirile pentru ca Mircea Geoană să fie tras în ţeapă publiucă, aşa cum făcea pe vremuri cu turcii, tot în Bucureşti, crudul domnitor Vlad Ţepeş. Dacă Ţepeş o făcea spre folosul norodului şi a Ţării Româneşti, ANI o face spre folosul personal şi politic a cuiva. Şi cam cine ar fi beneficiarul acestui scandal public prost regizat de ANI?
S-o luăm băbeşte. În PSD urmează să fie alegeri pentru un nou preşedinte de partid şi o nouă conducere. Geoană pretinde că are asigurată deja o majoritate confortabilă care să-i asigure încă un mandat de preşedinte. Numai că la postul lui Geoană mai râvnesc câţiva lideri social-democraţi de soi, printre care Miron Mitrea, Adrian Năstase şi Crfistian Diaconescu, care se cam codeşte ca fata mare la măritat, dar care mai că nu leşină la auzul că ar fi dorit în această funcţie.
Deci avem cel puţin două grupări: tabăra lui Geoană şi ceilalţi. Ca preşedinte al PSD, Geoană i-a cam făcut zile negre preşedintelui Băsescu. A intrat şi a ieşit de la guvernare când i-au dictat interesele şi, cel mai neplăcut pentru Băsescu, puţin a lipsit ca Geoană să nu-l scoată din Cotroceni pe uşa din spate. Ori, Băsescu este un om însemnat, iar cei însemnaţi fizic sunt extrem de răzbunători. Ei nu ştiu să ierte. Aşa că Geoană trebuie linşat mediatic, subminată poziţia în partid, compromis, tăvălit prin noroi numai să nu mai fie ales.
Din tabăra potrivnică lui Geoană, numai Adrian Năstase este persoana care, dacă ar afunge preşedintele PSD, ar deveni pentru preşedintele Băsescu şi mai incomod decât Prostănacul Geoană. Aşa că de Năstase se ocupă cei de la DNA, care se ţin de el ca râia, şi asta de vreo cinci ani şi numai nu pot să-l răpună. Ca semn de „bunăvoinţă”, cei de la DNA i-au sechestrat casa din strada Zambaccian, chipurile garanţie pentru o mită de vreo 1,5 milioane euro primiră de la nu se ştie încă cu exactitate cine.
Prin eliminare, am ajuns la Miron Mitrea şi Cristian Diaconescu. Mitrea a avut şi el un dosar la DNA, dar totul a devenit tăcere. În PSD el este perceput ca omul lui Băsescu. Vor fi ştiind social-democraţii mai multe decât ştim noi, că ei sunt în mijlocul bătăliei pentru putere şi au suficiente antene care stau pe recepţie. Cu Mitrea la preşedinţia PSD, Băsescu ar fi mulţumit. Până i-ar sări din nou muştarul din te miri ce, c-aşa-i el, conflictual.
Cât timp a fost ministru de Externe, Cristi Diaconescu s-a înţeles bine cu preşedintele Băsescu. Ba a fost dispus, ca să-i facă pe plac lui Băsescu,, să se şi compromită în plan extern, provocând gratuit un scandal diplomatic cu Olanda, unde tocmai urma să facă o vizită. Pornind de la acest fapt cumplit de adevărat şi ruşinos pentru diplomaţia românească, dar pe placul preşedintelui Băsescu, şi Diaconescu ar fi agreat de Cotroceni ca preşedinte al PSD.
Ce concluzie putem trage de aici? Cea trasă şi până acum: preşedintele Băsescu se foloseşte de instituţiile statului, precum DNA şi ANI, pentru a-şi pedepsi adversarii politici şi pentru a se amesteca în treburile interne a celorlalte partide.
O să-mi spuneţi că cei de la ANI o cercetează şi pe Sorina Plăcintă, fost ministru al Tineretului, membru de vază PDL. Aşa este! Dar ea este ca iepuraşul la concursul de alergări, este o diversiune nereuşită a celor de la ANI, că sunt cam slăbuţi la cerebel şi n-au experienţă în domeniul diversiunilor şi a manipulării.
Există posibilitatea ca Geoană să cadă la înţelegere cu Năstase, împinşi de nevoia de a se apăra de atacurile lui Băsescu şi să-i izoleze în partid pe Mitrea şi Diaconescu. Dacă în alegerile din Congresul PSD va ieşi preşedinte tot Geoană, preşedintele Băsescu va avea multe nopţi nedormite până la alegerile parlamentare din toamna lui 2012. Dacă va ieşi pe-a lui, va avea în Parlament o majoritate confortabilă, beneficiind pe faţă sau pe din dos de sprijinul PSD. Cam asta-i şi miza pentru care Băsescu i-a pus pe cei de la ANI şi DNA să facă din Geoană şi Năstase nişte infractori aflaţi în libertate.
written by Ioan Rotundu
 În loc ca până acum să fi luat măsuri ca la Grupul Şcolar „Alexandru Vlahuţă” Şendriceni cei 1300 de elevi să nu mai îngheţe în clase, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani Ada Macovei se scânceşte la uşa preşedintelui Consiliului Judeţean s-o scoată din rahatul în care a ajuns datorită incompetenţei sale manageriale.
Iar Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ, a refuzat-o nu tocmai elegant, amintindu-i că şcolile încă se află sub autoritatea Ministerului Educaţiei şi nu în răspunderea directă a CJ. Altfel interpretate vorbele preşedintelui, i-a tras-o fin generalei, sugerându-i că-i domeniul său de responsabilitate şi nu-i cazul ca problema să fie pasată CJ-ului.
Problema la Grupul Şcolar „Alexandru Vlahuţă” este una de natură managerială. Aşa cum suferă managerial IŞJ Botoşani, de când a fost numită în funcţia supremă Ada Macovei, aşa suferă şi această unitate şcolară de când la cârma ei s-a întors vestitul profesor arogant şi conflictual, fost primar de Dorohoi, Sergiu Lungu (foto).
Omul acesta este născut pentru a întreţine o atmosferă conflictuală în colectivul din care face parte. Iar ca director de liceu la Şendriceni s-a dovedit incompetent şi cu predispoziţie la încălcarea legilor, predispoziţie care i s-a manifestat şi cât a fost primarul Dorohoilor.
Lungu a ajuns primar de Dorohoi candidând din funcţia de director al Grupului Şcolar „Alexandru Vlahuţă” Şendriceni, unde a avut o serie de conflicte cu colegii dar şi cu legea, o serie de investiţii efectuate la unitatea şcolară fiind suspectate ca aducătoare de profituri băneşti persoanei sale.
Ca primar al Dorohoilor a intrat în conflict cu o parte dintre salariaţii primăriei, presa locală abia reuşind să-i noteze toate scandalurile generate. Dar lăcomia sa s-a manifestat şi din funcţia de primar. Aşa a ajuns să fie cercetat penal în vreo trei dosare, fiind acuzat de organizarea unor licitaţii cu dedicaţie.
Ca să scape de urmărirea penală, Lungu, în martie 2006 a demisionat din PSD şi s-a înscris în PDL, pe atunci aflat încă în tandem cu Guvernul Tăriceanu. În urma alegerilor din 2008 a pierdut postul de primar, dar partidul la care s-a oploşit, PDL-ul, i-a facilitat revenirea în funcţia de director la Grupul Şcolar „Alexandru Vlahuţă” Şendriceni.
Din nou unitatea funcţionează sub zodia scandalurilor şi a unui management prost. Dovadă că în plină iarnă unitatea a rămas fără lemne de foc, iar elevii îngheaţă în sălile de clasă. Generala Ada Macovei, care probabil l-a onorat cu prezenţa la instalarea în funcţia de director, în loc să-l destituie din funcţie, scânceşte pe la uşa preşedintelui Ţâbuleac să-l ajute pe neputinciosul Sergiu Lungu.
În ultima perioadă, imaginea PDL-ului prin judeţ suferă enorm din cauza conflictelor dintre conducerile de şcoli şi democrat-liberala Ada Macovei. Dacă preşedintele Cătălin Flutur nu va curăţa partidul de asemenea balast uman, la alegerile locale din 2012 va avea o mare problemă.
Să nu se lase mânat de gândul că până atunci mai sunt doi ani şi oamenii vor uita sau vor putea fi cumpăraţi cu o pungă cu alimente, o şapcă sau un tricou portocalii. Oamenii s-au cam deşteptat! Îţi iau cadoul şi votează cu alţii. S-a putut convinge la alegerile prezidenţiale de anul trecut, când tot judeţul a votat cu Geoană.
Mai ales că cei din PSD, pe muţeşte, valorifică electoral orice nemulţumire generată de oamenii PDL. Ei veghează şi nu iartă nimic. Prin faţă sunt miere, dar acţiunile lor camuflate sunt numai fiere.
written by Ioan Rotundu
De când cu Traian Băsescu preşedinte, românii trăiesc sub zodia scandalurilor. Nici nu se termină bine un scandal, că altul îşi şi face intrarea pe scena mass-mediei. De data aceasta scandalul a trecut graniţele ţării şi a izbucnit în Bruxelles, capitala Uniunii Europene, ca să ne cunoască şi restul Europei cam ce făină se macină pe la morile româneşti.
Este vorba de Adina Vălean, europarlamentară liberală dar şi proaspătă nevastă a lui Crin Antonescu, după ce i-a stat o perioadă băgată în pat pentru acomodare. Totul a pornit de la faptul că Adina Vălean a fost sufletul organizării la Buxelles a unei întruniri care să susţină interesele firmei Roşia Montană Gold Corporation, iar susţinătorul să pară a fi însuşi Parlamentul European. Cum o astfel de acţiune în favoarea unei firme private nu se face aşa tam-nisam şi dezinteresat, speculaţiile au abundat, unele nu chiar lipsite de fundament.
Printre altele, i s-a cerut lui Crin Antonescu să declare public dacă în campania alegerilor prezidenţiale de anul trecut a primit bani de la firma în cauză, iar Antonescu tace. Omul acesta a dorit să ne fie preşedinte, dar pe măsură ce trece timpul aflăm că a fost şi este implicat în multe lucruri necurate. În primul rând că nu s-a delimitat de Dinu Patriciu, dimpotrivă, s-a mândrit cu prietenia sa. Iar Patriciu s-a dovedit a fi omul ruşilor, cel care avea menirea de a facilita Rusiei controlul pe piaţa energetică a României.
Acum aflăm că lui Antonescu prea puţin îi pasă de ce se va întâmpla la Roşia Montană, nevastă-sa fiind implicată în această afacere. Cine dintre noi poate crede că Adina Vălean s-a alăturat susţinătorilor firmei Roşia Montană Gold Corporation fără ca soţul ei, Crin Antonescu să nu fi ştiut? Poate că era mai cinstit din partea lui Antonescu, ca fruntaş liberal ce este, să fi ieşit public şi să fi declarat că PNL-ul susţine exploatarea auriferă de la Roşia Montană pentru că aduce câştig financiar României într-un moment când avem o mare nevoie de bani. Apoi, şantierul minier va juca în zonă un rol social deosebit de favorabil pentru moţi.
Am fost anul trecut la Roşia Montană. Am trecut prin Abrud (aflat la vreo 7 km de Roşia) şi am văzut munţii albi de haldă rezultaţi de la exploatarea de cupru. Ce s-a întâmplat la Abrud n-a intrat în atenţia niciunei organizaţii de apărare a Mediului. Ştiţi de ce? Pentru că nu-i nicio parte interesată să dea bani acestor organizaţii ca să hămăie că se distruge mediul.
La Roşia Montana miza este mare. Vreo patru miliarde de euro stau să fie dezgropate, iar aurul obţinut va modifica substanţial preţurile pe piaţa aurului prin zona Europei. De aici şi anumite interes. Moţii vor ca exploatarea să înceapă. Ei văd în acest şantier salvarea lor. Vor avea de lucru, vor câştiga bani, le va fi viaţa mai uşoară.
E drept, o anumită suprafaţă va fi despădurită complet. Dar acea suprafaţă va fi un punctuleţ faţă de oceanul defrişărilor care s-a produs în Munţii Carpaţi. N-am auzit organizaţiile de mediu să sară în apărarea tăierilor care au dezgolit munţii în judeţele Covasna şi Harghita, lemnul luând calea Ungariei. N-au hămăit, pentru că Soroş le-a dat bani să hămăie împotriva exploatării aurifere de la Roşia Montană, faţă de care are şi el socotelile lui şi ale Ungariei.
Apoi, întreaga bătălie s-a transferat în sfera politicului. Toate cele trei partide mari: PSD, PNL şi PDL sau înfruptat din banii firmei, rând pe rând, iar acum nu ştiu cum să facă ca exploatarea să înceapă fără vreun scandal public.
Căci cei de la firma Roşia Montană Gold Corporation rabdă cât rabdă, dar nu sunt dispuşi să piară peste un miliard de dolari cât au investit până acum şi vor dezvălui public substratul afacerii şi cine sunt cei mituiţi. Şi răbdarea lor are o limită!
written by Ioan Rotundu
Ieri, pe fluxul de ştiri al Agenţiei HotNews am citit că „Grupul farmaceutic elveţian Novartis, care produce unul dintre vaccinurile împotriva gripei pandemice H1N1, a lansat marţi o avertizare la adresa guvernelor care îşi anulează comenzile, precizând că statele “fiabile” vor fi servite preferenţial, pe viitor, relatează AFP.”
Cine este acest grup farmaceutic elveţian? Este unul din producătorii vaccinului contra gripei porcine acuzat de către un funcţionar al Consiliului Europei că a manipulat conducerea organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) să declare pandemie de gripă porcină şi să bage spaima în lume că dacă nu se vaccinează, va muri pe capete. Cum a fost manipulată conducerea? Cum se face şi pe la noi. I-a mituit pur şi simplu, iar ca afacerea să fie garantată 100%, tot cu mită s-au uns şi câţiva înalţi funcţionari ONU, care să susţină poziţia celor de la OMS cum că pandemia există şi nu-i o invenţie a oamenilor de ştiinţă, aşa cum au inventat ei psihoza cu „încălzirea globală”, în realitate o minciună menită să crească vânzările producătorilor de autoturisme.
Numai că, în ultima perioadă, jurnaliştii de investigaţie din Europa şi SUA au descâlcit iţele afacerii create pe seama virusului gripei porcine şi au deschis ochii potenţialelor victime. O jurnalistă austriacă a demonstrat cum acest virus a fost conceput într-un laborator şi lăsat să hălăduiască liber prin lume cu buna ştiinţă a unor funcţionari de la OMS şi ONU.
Wolfgang Wodarg, şeful pe probleme de sănătate la Consiliul Europei, a acuzat producătorii de medicamente şi de vaccinuri că au influenţat decizia OMS de a declara pandemie în cazul gripei porcine, în scop de a obţine profit.
Iar firma elveţiană Novartis a obţinut de pe urma vânzării celor peste 100 milioane doze de vaccin contra gripei porcine peste un miliard de euro, după cum recunoaşte chiar preşedintele firmei Daniel Vesella.
Pentru că prin mai toate ţările Europei au început să apară reacţii negative de pe urma vaccinului contra gripei, înregistrându-se tot mai multe cazuri mortale, ţări precum Germania, Belgia, Norvegia şi Spania au anunţat firma că renunţă la anumite cantităţi de vaccin.
Supărat că-şi vede afacerile în scădere, preşedintele firmei, acelaşi Daniel Vesella a ameninţat ţările în cauză că dacă renunţă la vaccin, la următoarea pandemie de gripă vor figura pe lista beneficiarilor undeva pe la coadă.
Şeful gigantului farmaceutic a avertizat că “data viitoare când va mai fi o pandemie – şi va mai fi o pandemie – guvernele care au fost parteneri fiabili vor fi tratate de o manieră preferenţială”, a spus
Vesella. Aşadar, nici nu s-au stins ecourile acestei pandemii de gripă, că băieţii deştepţi din industria farmaceutică, precum Vesella, ne-au pregătit o altă pandemie. Am avut gripa aviară, o avem pe cea porcină şi va urma cea măgărească, pentru că aşa ne văd cei din industria farmaceutică, nişte măgari buni de cărat samarul întru prosperitatea băieţilor deştepţi, după care buni de vaccinat pentru a ne micşora la număr, că dacă suntem mulţi nu ne pot manipula cum au interesul.
În ce ne priveşte, putem sta liniştiţi. La următoarea pandemie de gripă, România va fi cap de listă în aprovizionarea cu vaccin de la firma Novartis, statul român fiind bun client serios. România a ridicat toată cantitatea de vaccin comandată, a plătit-o la preţul impus, iar noi ne-am aşezat la coadă la vaccin, disciplinaţi, ca vitele la abator. Privindu-ne, probabil că preşedintele Vesella şi-a frecat mâinile mulţumit de aşa clienţi serioşi, iar şefii lui din Guvernul Mondial l-o fi chemând şi dezmierdat la sân, aşa cum face Scaraoschi cu câte un drăcuşor care reuşeşte să-şi bage coada prin cancelariile lumii, stârnind câte un măcel purtat în numele respectării drepturilor omului.
written by Ioan Rotundu
Parafrazându-l pe scriitorul Dinu Săraru, autorul trilogiei ţărăneşti intitulată „Nişte ţărani”, nu pot spune despre politicienii liberali Florin Ţurcanu şi Cătălina Lupaşcu decât că sunt nişte „Târfe politice” care, în infatuarea lor de aleşi ai comunităţii locale izvorâtă din incultura care-i caracterizează faţă de înaintaşii locului, vor să distrugă şi ce mai păstrează valoros judeţul în privinţa muzicii populare.
Ajunsă dintr-o anonimă educatoare în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, graţie susţinerii politice venită din partea crescătorului de oi din Suliţa, deputatul liberal Florin Ţurcanu, Lupaşcu vrea să „facă ordine” cu Orchestra populară „Rapsozii Botoşanilor”, cea care sub bagheta maestrului Ioan Cobâlă a devenit celebră în plan naţional şi internaţional.
Maestrul Cobâlă nu face altceva decât să continue o tradiţie istorică şi extraordinar de frumoasă a Botoşanilor, tradiţie la care râvnesc multe din marile oraşe ale ţării, cu pretenţii mult mai mari decât ale noastre. Şi cum să nu fie invidioşi pe noi când în Botoşani fiinţa o breaslă a lăutarilor într-un moment când majoritatea oraşelor din ţară abia dispuneau de nişte scârţa-scârţa.
De exemplu, la 1832 în Botoşani exista breasla lăutarilor condusă de starostele Ioniţă Sărăcuţu, cobzarul, înregistrată legal la Eforie şi având o biserică unde se închinau şi puneau bani în cutia milei. Lăutarii cântau la balurile date de personalităţile vremii şi la nunţi, plătind o taxă anuală către Eforie.
Apoi, Botoşanii s-au bucurat în existenţa lor de renumite fanfare militare, care încântau localnicii ieşiţi la promenadă în parcul Vârnav, azi Mihai Eminescu, şi care făceau primirea în oraş a regelui şi reginei ori a altor demnitari de seamă. Membrii fanfarei mai cântau şi la nunţile odraslelor celor bogaţi, când lăutarii nu făceau faţă ca număr.
Viaţa muzicală a Botoşanilor, atât în ce priveşte muzica populară dar şi cea clasică, era cunoscută până la „Eşi” şi chiar în saloanele regale de la Bucureşti, unde se vorbea după fiecare spectacol de seamă ce avea loc la Botoşani. Numerele din „Albina Românească” apărută la Iaşi atestă viaţa muzicală efervescentă a Botoşanilor din anii 1830 – 1859, când va avea loc unirea Principatelor Române, dar şi după acest mare eveniment.
Regimul comunist, instaurat în România după alegerile din 1947, a respectat tradiţia muzicală a Botoşanilor. Dimpotrivă, i-a dat avânt şi a încurajat punerea în valoare a zestrei adunată din vechime . Orchestra „Rapsozii Botoşanilor” înfiinţată în 1970, este iarăşi o dovadă incontestabilă.
Orchestra a luat fiinţă sub bagheta lui Ioan Cobâlă, proaspăt absolvent al Conservatorului şi care şi-a asumat rolul de dirijor. În acest an Orchestra va împlini 40 de ani de existenţă. O existenţă transformată în celebritate, pentru că maestrul Cobâlă a prezentat orchestra lumii întregi, care i-a apreciat repertoriul, talentul instrumentiştilor şi vocile de aur ale cântăreţilor.
Ei bine, din toată această muncă de patru decenii s-ar putea alege praful. Pentru că o otreapă politică precum Cătălina Lupaşcu vrea să reorganizeze orchestra şi să-i schimbe numele, care a devenit pentru Botoşani un brand internaţional, al doilea după Eminescu.
S-au mai găsit nişte otrepe politice, în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani Mihai Ţâbuleac, şi au „reorganizat” Memorialul Ipoteşti, îndepărtând de la conducere un devotat eminescolog şi punând în loc un economist specializat în industria tractoarelor. Acest Jijie, care l-a confundat pe marele Eminescu cu Mecanex-ul, a stat ascuns cât la Ipoteşti s-a omagiat naşterea poetului. N-a scos un cuvânt, deşi în program era anunţat că va vorbi în deschiderea festivităţilor. Ce să vorbească? Opera lui Eminescu nu-i o cifră contabilă din bilanţul Mecanex-ului.
Acum se vrea şi distrugerea Orchestrei „Rapsozii Botoşanilor”. Fac un apel către consilierii judeţeni, indiferent de culoarea lor politică, să nu voteze proiectul de hotărâre iniţiat de Cătălina Lupaşcu şi să lase orchestra să fie condusă, în forma în care se află organizată, de maestrul Cobâlă, considerat un Botgros al Moldovei din dreapta Prutului.
Este îndeajuns că aceşti consilieri judeţeni şi-au încărcat conştiinţa civică votând „reorganizarea” Memorialului Ipoteşti, producând o catastrofă culturală pe care judeţul n-o merita nicidecum.
Iar acestor două târfe politice, Florin Ţurcanu şi Cătălina Lupaşcu, le recomand să aibă măcar în ceasul al 12-lea o brumă de respect pentru tradiţiile culturale ale judeţului, să-şi ceară scuze de la botoşăneni pentru ignoranţa de care dau dovadă şi să facă bine să părăsească viaţa publică pentru că nu ne pot reprezenta în nici o împrejurare.
written by Ioan Rotundu
Premierul Boc nu vrea cu nici un chip să-şi dezmintă statutul de primul demagog al Guvernului pe care-l reprezintă. Ieri, la o conferinţă de presă cu prefecţii judeţelor, transmisă în direct pe mai multe posturi de televiziune, el a dat ordin prefecţilor să ridice în graba mare adăposturi pentru boschetarii ţării.
În îndeplinirea acestui ordin, Boc le-a cerut prefecţilor să caute imediat terenul aferent unei asemenea construcţii şi să purceadă la ridicarea ei. Bani nu le-a dat. Adăpostul pentru boschetari urmând a fi ridicat cu bani din sponsorizări.
Acest ordin fiind dat în văzul şi auzul întregii ţări, oricine a urmărit conferinţa televizată a rămas cu convingerea că premierul Boc este sensibil la soarta oamenilor străzii, este milos şi vrea să le îndulcească viaţa de câine care o duc, cerşind zilnic pentru o pâine şi dormind prin gurile de canal.
În realitate, premierul Boc n-a făcut decât dovada că demagogia de care suferă n-are leac şi nici nu doreşte să şi-o trateze, această demagogie fiindu-i utilă electoral.
S-o luăm pe îndelete. În fiecare oraş capitală de judeţ şi chiar prin municipii există adăposturi sociale pentru oamenii străzii, există cantine sociale unde aceştia să poată servi o masă caldă. Numai că visteriile primăriilor fiind secătuite, aceste adăposturi şi cantine nu mai pot fi menţinute funcţional. La Botoşani este un caz fericit, pentru că primarul Flutur a mai alocat ceva bani adăpostului şi cantinei sociale, dar în Dorohoi, spre exemplu, nici vorbă de aşa ceva.
Este o decizie lipsită de raţiune să construieşti adăposturi noi, care necesită şi personal de întreţinere şi deservire, când poţi aloca bani pentru extinderea celor existente. Numai că o astfel de decizie, luată într-o perioadă când oamenii străzii sunt decimaţi de gerul straşnic de afară, n-ar fi dat bine la popor. Când nu dai nici un ban, poţi cere să se construiască şi castele din fildeş!
Sunt convins că şi iarna viitoare oamenii străzii vor locui tot prin guri de canal, iar adăposturile ordonate de Boc a fi construite vor rămâne tot la stadiul de vorbe. Şi mai există o problemă! Oamenii străzii s-au obişnuit cu acest mod de viaţă şi nu vor nici în ruptul capului să fie integraţi social. Dovadă că ambulanţele trimise de primarul Bucureştilor Sorin Oprescu şi medicul Yaser Arafat să-i culeagă de pe străzii pentru a-i adăposti prin spitale şi alte spaţii nu prea au avut ce căra. Abia au reuşit să prindă câte un boschetar, luându-l cu forţa, aşa cum se recrutau pe vremuri tinerii la oaste.
Problema oamenilor străzii n-au rezolvat-o ţări cu mult mai dezvoltate şi civilizate ca noi precum SUA, Franţa, Germania, Anglia etc. pentru că acestor oameni strada le-a devenit mamă şi tată, face parte din viaţa lor, este mediul în care ei se simt bine. Acest mod de viaţă este protestul lor faţă de progresele civilizaţiei care i-a exclus social şi nicidecum n-a dorit să-i includă.
Dacă premierul Boc tot are milă de cei năpăstuiţi, îi plină ţara de bătrâni care n-au nici un mijloc de existenţă, care trăiesc din mila vecinilor şi care nu sunt primiţi în căminele sociale pentru că nu sunt bani destinaţi în acest scop. Aceşti bătrâni au muncit o viaţă şi nu s-au ales cu nimic. N-au copii, n-au rude care să-i îngrijească. Preluarea lor în cămine sociale este o obligaţie umanitară şi nu act de binefacere cu care vreun politician să se împăuneze electoral.
Numai că aceşti bătrâni, deveniţi drame ale vieţii rurale, nu-s băgaţi în seamă de nimeni, nici de primar nici de guvern, pentru că rostul lor pe acest pământ, în viziunea autorităţilor, s-a cam sfârşit. Ei nu sunt buni de muncă, nu mai contribuie fiscal la stat, deci sunt o povară de care trebuie scăpat cât mai repede. Toate guvernele postdecembriste au reacţionat public demagogic şi au gândit extremist, aşa cum face acum Guvernul Boc, procedând la lichidarea acestor fiinţe umane prin inacţiune. Dar cui îi pasă?!
written by Ioan Rotundu
Fără îndoială că Dumitru Iov este cea mai importantă personalitate din Flămânzii secolului XX. El s-a născut la 9 martie 1888, într-o familie de comercianţi din Flămânzi. A urmat Şcoala superioară de Comerţ Iaşi şi a îndeplinit funcţii importante, precum cea de Inspector general al Artelor pentru Basarabia, deputat şi prefect de Soroca, director al Teatrului Naţional din Iaşi.
Pe tot parcursul vieţii a dat dovadă de un înalt patriotism. A scris poezii şi proză prin care a cântat frumuseţile geografice şi sufleteşti ale Basarabiei. Pentru convingerile sale patriotice faţă de Basarabia şi unitatea României, regimul comunist l-a arestat şi condamnat la ani grei de închisoare. A murit în puşcăria Gherla, la 20 august 1959.
Cu aşa o personalitate, multe din localităţile judeţului şi din ţară s-ar mândri cu orice prilej. Nu la fel gândesc şi unele cadre didactice din cadrul Grupului Şcolar din Flămânzi, unitate şcolară care poară numele de „Nicolae Bălcescu”, un nume de rezonanţă în istoria paşoptistă, dar care nu se leagă prin nimic de localitatea Flămânzi decât prin denumirea dată de comunişti satului Uriceni cu ocazia centenarului Revoluţiei din anul 1848.
Spun că nu la fel gândesc unele cadre didactice, pentru că la iniţiativa Consiliului Local Flămânzi de a schimba denumirea Grupului Şcolar din „Nicolae Bălescu” în „Dumitru Iov”, directorul şcolii, Maria Dariciuc şi directorul adj. Mihaela Ştefănucă se opun cu înverşunare acestei schimbări de denumire.
De ce atâta cerbicie din partea acestor două cadre didactice? Motivul este unul pur politic. Ambele sunt liberale şi nu vor ca primarul democrat-liberal Constantin Pitorac să se împăuneze electoral cu această „realizare”. În duşmănia lor politică, cele două au făcut presiuni asupra profesorilor ca să nu voteze pentru schimbarea denumirii.
Iar profesorii, slugarnici acestei conduceri, au trecut peste memoria de martir ale lui Dumitru Iov şi au votat pe placul lcelor două.
La Flămânzi există o atmosferă de duşmănie politică greu de întâlnit prin alte localităţi ale judeţului. Duşmănia provine de la cadrele didactice care s-au perindat prin funcţia de primar şi care primari au împărţit corpul învăţătorilor şi profesorilor din localitate în tabăra susţinătoare şi cea de opoziţie.
Imediat după revoluţie, pentru o perioadă scurtă, primar a fost prof. Mihai Bordeianu. Pe atunci toţi profesorii respirau social-democraţie. A urmat în scaunul de primar inginerul Dorneanu, dar din 1992 a fost ales prof. Guraliuc, tot social-democrat. Oponentul său a fost prof. Constantin Ţăruş, liberal în convingeri politice, care a împărţit profesorii între social-democraţi şi liberali. Ţăruş câştigă alegerile din 1996 şi mai obţine un mandat în 2000. În 2004 pierde alegerile în favoarea medicului veterinar social-democrat Micuţaru.
Gruparea profesorilor liberali se reorganizează în jurul lui Dariciuc şi Ştefănucă. Această grupare a dorit ca la alegerile din 2008 să-l scoată primar pe Nicolae Rebeniuc. N-au reuşit, pentru că alegerile au fost câştigate de către democrat-liberalul Pitorac, de profesie maistru militar de submarine.
Din momentul în care Pitorac a câştigat postul de primar, furnicarul liberal din cadrul Grupului Şcolar Flămânzi i-a fost tot timpul împotrivă. N-a contat că la mijloc erau interesele localităţii. Dariciuc şi Ştefănucă au căutat să-l ponegrească pe primarul Pitorac pe orice cale şi să-l împiedice să aibă realizări pozitive. Spre avantajul primarului şi necazul celor două, Pitorac a schimbat multe lucruri în bine prin Flămânzi, oamenii au început să-l aprecieze, iar cele două directoare stau să crape de ciudă.
Deşi este de loc din fostul sat Uriceni, unde s-as născut şi Dumitru Iov, directoarea Maria Dariciuc se opune cu înverşunare cinstirii memoriei acestuia pentru simplul fapt că iniţiativa aparţine primarului Pitorac.
Directoarea adj. Mihaela Ştefănucă, este fiica regretatului prof. Petru Munteanu, cel care a scris monografia comunei Flămânzi şi care l-a elogiat în cartea sa şi pe Dumitru Iov. Fiica, ingineră textilistă, n-are simţăminte de respect pentru înaintaşii martiri elogiaţi inclusiv de tatăl său. Ea este orbită de adânci sentimente politice de răzbunare, ceea ce o împiedică să înţeleagă respectul pentru personalităţile locului.
Cu toată înverşunarea celor două, Consiliul Local Flămânzi va duce la bun sfârşit ceea ce şi-au propus: schimbarea denumirii Grupului Şcolar Flămânzi din „Nicolae Bălcescu” în „Dumitru Iov”. Iar Maria Dariciuc şi Mihaela Ştefănucă vor intra în istoria locală drept exemple negative pentru generaţiile viitoare, purtând ruşinoasa etichetă de „Să nu faceţi ca ele!” Pentru că opoziţia lor din motive pur politice a intrat deja în „gura presei” şi dacă „vorba volant”, în schimb „scripta manent”.
written by Ioan Rotundu
Săptămâna trecută s-au încheiat evenimentele de omagiere a celui mai mare poet al românilor. Iar această uriaşă capacitate creativă, ce se ridică deasupra geniului uman, se numeşte Mihai Eminescu şi este botoşănean de-al nostru. Ne-a fericit Dumnezeu cu naşterea pe meleagurile noastre a acelei personalităţi care a deschis României drum în lumea culturală, lui urmându-i şi alte genii, precum Brâncuşi.
Ca botoşănean, m-am bucurat să iau act citind fluxul de ştiri al agenţiilor de presă din ţară şi străinătate care au difuzat, sau au preluat spre difuzare, ştiri despre comemorarea poetului Eminescu în diferite centre culturale răspândite pe întreg globul.
Dat tot ca botoşănean m-am întristat constatând că presa noastră, cea botoşăneană, pe toată durata desfăşurării acestor evenimente a consemnat în prim plan evenimente generate de comportamente violente, de starea gripală, trecând în planul doi sau consemnând în treacăt omagierea poetului.
Corespondenţii locali ai televiziunilor naţionale, ai posturilor de radio, au transmis de toate, numai despre evenimentele destinate omagierii naşterii poetului n-au pomenit nimic. Posturi de televiziune care se consideră cu pretenţie, precum Antena 3 sau Realitatea TV, Naţional etc. n-au difuzat imagini de la Botoşani cu decernarea premiului Eminescu poeţilor merituoşi. Nici măcar TVR, care ne scoate cu japca din buzunare taxe lunare, nici postul regional TVR Iaşi n-au consacrat spaţiu pe măsură.
În schimb, ieri, după ce s-a aflat de evenimentul soldat cu o crimă şi o sinucidere consumat la Detaşamentul de Pompieri Dorohoi, Botoşanii au ajuns în centrul atenţiei canalelor de ştiri şi ale telejurnalelor televiziunilor de tot soiul, iar posturile de radio îşi întrerupeau emisiunile de cântece pentru a transmite ştiri de ultimă oră de la Dorohoi.
Ziua de ieri cred că a fost ziua în care, din toată istoria existenţei sale, Botoşaniul a fost cel mai mediatizat în plan naţional. În graba cea mare televiziunile naţionale şi-au trimis la Dorohoi cei mai insistenţi reporteri de teren pentru a extrage de la faţa locului tot ce poate fi împachetat şi prezentat ca senzaţional. Colaboratorii locali nu mai pridideau să transmită de la faţa locului, când la Antena 3, când la Radio Europa FM.
Unde se aflau toţi aceştia în zilele de omagiere a nemuritorului poet? Făceau rând la Poliţie, în speranţa că purtătorul de cuvânt le va oferi ceva senzaţional, cu care să se facă remarcaţi în faţa şefilor şi a patronilor.
Desigur, evenimentele bazate pe acte de violenţă sunt şi cele mai citite, cele mai căutate. Astfel de evenimente asigură vânzarea ziarelor, aduc rating televiziunilor şi posturilor de radio. Ştirile culturale nu sunt căutate decât de un număr restrâns de cititori/privitori(ascultători. În fond presa nu face altceva decât să vândă ce se caută pe piaţă, pentru că este o presă comercială. Când cititorii nu vor mai vrea să citească despre crime, tâlhării, violuri etc. atunci şi presa se va orienta spre noile cerinţe. Ne învârtim într-un cerc vicios, din care una din părţi va trebui să încerce să iasă. Ori patronii de presă îşi asumă riscul de a scoate din politica redacţională astfel de evenimente, ori cititorii vor refuza să mai devoreze astfel de ştiri senzaţionale. Altă cale nu văd!
Văd însă cum între crimă şi Eminescu, mijloacele mass media au făcut din crimă un brand pentru Botoşani. Un brand care ne va urmări pentru mult timp de acum înainte şi pe care nu-l meritam nicicum!
written by Ioan Rotundu
Ne apropiem de 24 ianuarie, o zi istorică de o importanţă covârşitoare în formarea României moderne. În 24 ianuarie 1859 s-a făurit unirea a două dintre cele trei Principate Române. Un act început de domnitorul Mihai Viteazu la 1601 şi dus la bun sfârşit, chiar dacă numai parţial, abia după 250 de ani.
Despre Unire s-a scris şi se va mai scrie mult timp de acum încolo. Şi despre rolul jucat de Ţinutul Botoşanilor, prin personalităţile vremii, s-a scris, fiecare condeier după nivelul său de cunoaştere şi după truda depusă în a descifra curentele care se formaseră, unele pentru unire, altele împotrivă.
Eu mi-am propus ca în comentariul de faţă să nu fac nici un fel de aprecieri asupra implicării autorităţilor botoşănene în actul Unirii. Voi reproduce mai jos două documente care vorbesc de la sine.
Scrisoarea D-lui Buzdugan cătră Comitetul central a Unirii din Iaşi, din 24 maiu (5 iunie)1857.
Cu supunere mă închin D-voastră,
Iertaţi-mă, preţuitul meu domn, dacă în mijlocul înţeleptelor ocupaţii îndrăznesc a vă cere perderea a trei minute întru citirea scrisoarei de faţă. – Eu sun mai mult decât convins că Comitetul din Iaşi a lucrat şi lucrează tot ce se cuvine în privinţa sfintei noastre cauze, şi iarăşi sunt tot aşa de convins că şi celelalte comitete ţinutale îşi fac datoriile lor în ceas mai deplină măsură. Cu toate acestea cutez a vă ruga să binevoiţi a primi încredinţare, că şi chiar atunci când n’ar mai rămânea în ţară niciun singur individ pentru Unire, totuşi, dacă sistemul rămâne neschimbat, nu este niciun chip să poate eşi la lumină adevăratele dorinţe ale ţării întregi.
Sunt acum două săptămâni, de când unul din amicii noştri politici a întâlnit pe vorniceii satelor a acestui ţinut mergând la isprăvnicie cu peceţile. Sunt acum două zile de când un alt amic mă înştiinţează de la ţinutu Dorohoiului, că privighetorii având jurnaluri pregătite, sau pregândite, pentru acei câte doi oameni de acolo cari să se înfăţişeze la isprăvnicie întru alegerea deputatului, vorniceii duc peceţile din poruncă, spunându-li privighitorii fiecăruia că ocolul a ales pe cutare şi cutare, va se zică privighetorii fac pe preuţi, şi vorniceii pe dascăli de zic Amin.
Pe lângă acestea, dv. Cunoaşteţi mult mai bine decât mine, că răzăşii şi neguţătorii nu sunt departe de ţărani, şi iarăş asemenea cunoaşteţi că aceste clase atârnate, niciodată n’au curajul convicţiei lor, când guvernul se amestecă în treburile ce-i privesc. Cârmuirea ţine în mânile sale interesele fiecăruia, şi îmbrăcată cu putere izbeşte sau loveşte în toate părţile. Şi apoi ce va să zică dacă toată ţara cere astăzi unirea Principatelor, când guvernul, având majoritatea claselor la dispoziţia sa, a venit la aceia să se lupte împotriva noastră?
Cve este partida neunirei decât o mână de oameni, şi aceia cum i-au dat Dumnezeu, va să zică răul nu ni poate veni de la dânsa, aşa cum boala este înţeleasă matematiceşte.
Pentru scrisorile ce am trimes boierului Cogălniceanu, şi în care sunt mai multe persoane compromitate, după însăşi conduita lor, fiindcă unii din aceia se îmbunează la Comitetul din Iaşi ca să poată pune mâna pe dânsele, văr og, şi iarăşi vă rog cu cel mai adânc respect, să mi se înapoiască. Ele sunt numai două, din care una este întovărăşită cu o foaie ce cuprinde în sine observaţiile mele.
În aşteptarea cinstitului răspuns, şi recomandându-mă bunelor plecări ce aveţi, sunt şi rământ pentru totdeauna
Al vostru, scumpule domn, umilită slugă
(subscris) Buzdugan
Cu toată supunerea, respectabilul meu domn, iau îndrăzneală a vă încredinţa că toate cele ce vă lămureşte d. Post Buzdugan sunt mai mult ndecât sigure, căci în multe m’am convins şi eu şi nădăjduesc a culege neîntârziat dovezi spre a putea merita a d-v. Plecată slugă,
(subscriu) Vasiliu
Aşadar, actul unirii n-a fost unul uşor, o parte din boierii vremii opunându-se cu înverşunare şi încercând să compromită iniţiativa unioniştilor. Din scrisoarea de faţă reiese clar că şi la Botoşani s-a încercat diversiunea cu compromiterea unirii, dar membrii Comitetului electoral al Unirii pentru ţinutul Botoşani au fost vigilenţi şi au acţionat pentru dejugarea planului oponenţilor la Unire.
Moldova l-a ales pe Cuza domnitor la 5/15 ianuarie 1859. Iată conţinutul telegramei de felicitare trimisă de unioniştii botoşăneni:
Telegrama alegătorilor din oraşul Botoşani trimisă la Iaşi Domnitorului Alexandru Ioan Cuza I, cu ocazia alegerii sale, în 5/15 ianuarie 1859.
Intre cele mai frumoase zile ce a putut avea prea iubita noastră patrie, istoria va trebui să cuprindă în sine cu litere de aur strălucita zi de 5 ianuarie 1859, în care mult îndurătoarea providenţă a binevoit a îndeplini lipsa Prinţului străin prin suirea Măriei Voastre pe tronul ţării pe acel mărit tron, ce l-au împodobit respectabilii deputaţi cu însăşi adevăratele dorinţe ale Românilor din Moldova.
Prin nurmare, noi botoşănenii, în a glasului tărie ne grăbim a felicita pe alesul oblăduitor, pe prea înaltul Domn Alexandru Ioan Cuza Voevod, căruia aducem, din mijlocul bucuriei obşteşti, deplină credinţă, adevărată dragoste şi întreagă supunere.
Buzdugan Post; Post. C. Bobeică; Leitenent I. Cocota; Ion Caruz, Agă; Gr. Holban, Post.; Cornet Mihail Rosetti; Ioan Rosetti, Post.; Ştefan Gheorghe, Agă; Gheorghe Hermeziu, Neculai Mişoglu; Costache Frim Spătar; Vasile Miclescu; Costache Gregoriadi; Neculai Sofian; Căpitan Vasile Gherghel; Toma Pisoschi, Post.; Gheorghe Cocotă; Teodor Matasar; D. Soroceanu, Spătar; Vasile Pisoski; Ioan Frâncu; Costache Mavrogheni; Ioan Fătu, Ioan Mătăsar, Alecu Boldescu, Comis Costache Grecu.
Fiecare ţinut din Moldova a avut unioniştii săi. Dar parcă ai noştri au avut sentimente mai fierbinţi. Păcat că ne lipseşte o istorie completă la nivelul Ţinutului Botoşani despre cum a fost pregătit şi s-a desfăşurat actul Unirii din 5/15 ianuarie 1859, cine au fost protagoniştii acelor vremuri şi ce rol a jucat fiecare. Poate că un istoric al locului, cu dragoste pentru faptele înaintaşilor noştri va purcede, fără teamă de multa osteneală de care va trebui să dea dovadă, la a scrie o asemenea lucrare care să menţină proaspăt în memoria generaţiilor viitoare faptele trecutului. Curaj, domnilor profesori de istorie!
written by Ioan Rotundu
Ieri, Daniel Moruzi a fost instalat, la modul oficial, subprefectul judeţului Botoşani. Totul spre ruşinea judeţului, o ruşine deja ajunsă celebră în ţară în urma votului masiv pe care botoşănenii l-au dat Prostănacului lui Iliescu, ajuns şi el ruşinea României în lume, prin bazaconiile debitate pe seama atacurilor energetice la care l-ar supus preşedintele Băsescu.
Deja imaginea sa de reprezentant al corupţiei din rândul gulerelor albe a făcut înconjurul ţării. Oricine dă căutare pe Google, va afla repede despre statutul de borfaş de rând pe care Moruzi şi l-a câştigat în calitatea sa de comisar la Garda Financiară Iaşi, mai întâi, şi apoi la Botoşani.
Concret, în calitatea sa de comisar al Gărzii Financiare Iaşi, Daniel Moruzi a executat, potrivit unui ordin politic primit de la şefii liberali ieşeni, un control la firma lui Constantin Loghin, patron din Maxut Iaşi intrat în conflict cu liberalii. Controlul are loc în ziua de 15 octombrie 2007. În derularea acestui control, Moruzi comite mai multe abuzuri, ca să nu le numesc infracţiuni.
În primul rând că nu efectuează controlul la sediul firmei, aşa cum prevede legea, ci îl cheamă pe patron cu sarsanaua cu hârtii la sediul Gărzii din Iaşi. Pentru că nu l-a găsit cu nereguli care să atragă sancţiuni aspre, aşa cum au ordonat şefii liberali, comisarul negociază cu patronul o amendă de 2.000 lei pe motiv că n-ar fi avut registrul de casă cu evidenţa la zi. Cum amenda se constituie venit la buget, comisarul şi-a dorit ceva şi pentru sufleţelul său. Aşa că i-a ordonat patronului să-i trimită bunicii sale din Botoşani 3 mc lemn de foc. Până la urmă, cei 3 mc s-au transformat în 10.
Patronul a tot amânat „livrarea” lemnelor, sperând să scape de aşa „onoare”, dar n-a avut încotro. În ziua de 7 noiembrie 2007, la poarta firmei sale a tras camionul cu nr. BT.23.LIO, având delegat pe un anume Radu Nechita. S-au încărcat cei 10 mc de lemn şi s-a întocmit, pentru acoperire pe traseul până la Botoşani, avizul nr. 5027270/7.11.2007 şi bonul de vânzare nr. 4403283, fără ca aceste acte să fie înregistrate în evidenţa contabilă, comisarul Moruzi neachitând nici un bănuţ.
Poate că totul s-ar fi înmormântat pentru vecie, dacă cei de la Garda Iaşi n-ar fi fost dominaţi de lăcomie. Aflând de la Moruzi că Loghin este o bună vacă de muls, alţi doi comisari au dat năvală peste afacerile acestuia la numai trei luni de la controlul lui Moruzi. Finalul? Loghin a fost amendat cu 10.000 lei pentru că n-a anunţat un oarecare Oficiu de Spălarea Banilor pentru că a cumpărat o maşină care a costat peste 10 mii de euro. Omul n-a mai răbdat şi a chemat presa, făcând public abuzurile la care este supus. Aşa a ieşit la iveală şi maşina cu lemne dată lui Moruzi.
Speriat de dezvăluirea publică, a încercat să-l convingă pe Loghin că nu el este cel care i-a vrut răul şi că şi-a amintit că n-a plătit maşina de lemne şi vrea să-i dea banii. Asta la şase luni de la livrarea lemnelor. Loghin a înregistrat convorbirea, care acum poate fi ascultată pe sitetul ziarului ieşean „Bună ziua Iaşi”. Am ascultat-o şi am constatat că
noul nostru subprefect Daniel Moruzi, după ce că este coţcar, s-a dovedit a fi, intelectual, inferior patronului Loghin.
Ce am putut desprins din convorbire nu-i nimic laudativ la adresa fostului comisar financiar. În primul rând mai că nu plângea, rugându-se de Loghin să-i primească banii pe lemne şi să nu-i mai facă necazuri, că nu el i-a trimis controlul pe cap. Apoi, Moruzi recunoaşte nonşalant că şi-a trădat colegii de muncă, anunţându-l pe Loghin de control. A vorbit la telefon vreo jumătate de oră, în interes personal, pe banii publici. Loghin l-a umilit, spunându-i că după şase luni, la firma sa debitele se prescriu, aşa că l-a iertat de datorie. Mă opresc aici, că-mi crapă mie obrazul de ruşine cu un astfel de botoşănean.
Ce credeţi că a păţit Moruzi? A fost mutat de la Garda Iaşi la cea din Botoşani, devenind astfel coleg de muncă cu comisarul Mihăiuc, socrul său.
Stau şi mă întreb: cu tată patron cu cheag, cu socru comisar la Garda Financiară, el însuşi comisar, la ce dracu’ s-a compromis pentru o maşină cui lemne? Răspunsul: dacă nu faci dovada că te pricepi la corupţie, nu promovezi! Moruzi a făcut dovada şi a fost promovat subprefect de Botoşani. Dacă era băiat deştept şi lua de la patron o maşină de vreo 40 mc, era acum prefect, sau poate chiar mai sus!
Ştiţi cine l-a susţinut să ajungă prefect? Preacinstitul deputat independent, fost liberal, Liviu Câmpanu. Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti! Sună o vorbă din bătrâni. În cazul de faţă cine cu cine s-a însoţit? Moruzi cu Mihăiuc, devenindu-i ginere. Mihăiuc şi cu ginerele s-au însoţit cu deputatul Câmpanu. Iar toţi trei cu Guvernul Boc. Ştiţi care este marele necaz? Ruşinea nu-i a Guvernului Boc, este a noastră, a botoşănenilor.
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments