Blogul lui Rotundu

“Iubite cetitorule, multe prostii ăi fi citit de când eşti. Ceteşte, rogu-te, i ceste şi unde-i vedè că nu-ţi vin la socoteală, iè pana în mână şi dă şi tu altceva mai bun la ivală, căci eu atâta m-am priceput şi atâta am făcut” – a scris marele nostru povestitor Ion Creangă, cu duhul său de mare sfătuitor asupra celor trebuitoare vieţii, mai ales în privinţa moralei.
Acest îndemn al povestitorului m-a făcut să pun mâna pe pana modernă a calculatorului şi să scriu rândurile de faţă.
Ieri, la capela militară situată în spatele Casei Armatei din Botoşani, preotul Ştefan Grădinaru a ţinut slujba obişnuită. Numai că biserica s-a dovedit neîncăpătoare.
Aşa cum am scris într-un reportaj intitulat „Un preot cazon iubit şi stimat de credincioşi”, publicat pe site-ul Jurnalului în ziua de 7 ianuarie a.c., la slujbele ţinute de preotul militar Grădinaru în capela militară au început să vină tot mai mulţi creştini din parohiile vecine.
Această afluenţă de credincioşi au cam stârnit invidia preoţilor de la bisericile din vecinătate, care constată cu îngrijorare că la slujbele lor participă tot mai puţini botoşăneni, în timp ce la capela militară abia încap înghesuiţi.
L-am avertizat pe preotul Grădinaru că are colegi şi chiar şefi care i-au pus gând rău, dar militarul din el crede că poate face faţă oricăror atacuri şi le poate respinge, ştiindu-se cu cugetul curat. Poţi respinge atacurile frontale, cele ştiute că se vor produce, dar greu, foarte greu dacă nu chiar imposibil pot fi respinse atacurile viclene, mişeleşti, cele care sunt declanşate cu mijloace neconvenţionale, adică murdare, mizere şi imorale.
Aşa se face că ieri, după ce slujba s-a sfârşit, la ieşirea din biserică o femeie cam la vârsta de vreo 55 de ani, strecura printre dinţi celor ieşiţi de la slujbă cum că preotul Grădinaru slujeşte frumos, dar păcat de el că face parte din secta „Oastea Domnului”. Femeia cam mirosea a fum de lumânare aprinsă pe la biserica „Sf. Ilie”, biserică aflată peste drum de capela militară,  unde lumea nu se mai înghesuie la slujbă ca acum vreo doi ani în urmă.
La auzul afirmaţiilor sale, unii o ascultau clătinând din cap a neîncredere, alţii îşi vedeau de drumul lor fără a o băga în seamă. Au fost şi curioşi de detalii, dar femeia nu prea era în măsură să dea amănunte despre apartenenţa preotului la „Oastea Domnului”, semn că nu fusese instruită şi pentru situaţii de a satisface curiozităţi sau a susţine o polemică.
Astfel de zvonuri, strecurate şoptit şi conspirativ prind repede la marea majoritate dintre noi, mai ales când ne lăsăm pradă senzaţionalului, fără a trece prin filtrul raţiunii cele auzite.
Nu cred că trimisa Sfântului Ilie pe pământ va citi aceste rânduri, că n-arată a navigatoare pe Internet şi nici devoratoare de comentarii pe bloguri, astfel de preocupări fiind peste putinţa sa de înţelegere, dar fac precizările de mai jos pentru cei care îşi poartă cu demnitate şi utilitate personală capul pe umeri.
Da, părintele Grădinaru face parte din oastea Domnului, dar nu acea Oaste de tip sectant, ci cea aflată în legământ cu Iisus Hristos. Iată ce răspuns a dat părintele Cleopa unuia care l-a întrebat ce părere are despre cei care cer credincioşilor legământ cu Iisus: „Tu spune-i: „Eu sunt în oastea Domnului de când m-am botezat şi eram cât o păpuşă. De atunci am făcut legământ cu Iisus şi m-am lepădat de satana şi de toate lucrurile lui şi m-am făcut ostaş al luzi Iisus Hristos!” Şi dacă nu crede, adă-i Molitfelnicul şi arată-i unde spune: „Iată te-ai făcut ostaşul lui Iisus Hristos” Şi eu sunt ostaş de când m-a născut mama, de când m-am botezat şi am legământ cu Hristos că voi face voia Lui. ”
Aşadar, părintele Grădinaru este ostaş al Domnului de la botez, iar ca preot Îl slujeşte cu credinţă. Ce n-a înţeles femeia în cauză, sau nu i-a explicat cel care a trimis-o pe post de răspândac, care este diferenţa dintre Oastea Domnului aprobată de Biserica Ortodoxă odată cu organizaţia de binefacere a femeilor din Bucureşti, în anul 1923, şi secta „Oastea Domnului” apărută în regimul comunist. Este posibil ca şi cel care a instruit-o să spună ce spune, să nu cunoască această diferenţă. Motiv pentru care public mai jos explicaţiile despre Oastea Domnului aşa cum sunt ele formulate de către Enciclopedia liberă Vikipedia.

Text Vikipedia 

Oastea Domnului este o mişcarea din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, care a luat fiinţă în anul 1923, la iniţiativa Preotului Iosif Trifa.
După definiţia pe care i-a dat-o Părintele Iosif Trifa, Oastea Domnului este „Aflarea şi vestirea lui Iisus Hristos cel răstignit”.
După 1948 mişcarea a fost trecută de regimul comunist în ilegalitate, iar în 1990 „Oastea Domnului” a fost reabilitată de Statul Român şi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe.
În zilele noastre, Oastea Domnului are sediul administrativ la Sibiu, unde dispune de Editură, Librărie şi tipografie proprie. Aici se tipăreşte, cu binecuvîntarea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, săptămânalul „Iisus Biruitorul” având ca supliment revista pentru tineri „Timotheos”.
Oastea Domnului este condusă de un Sfat Frăţesc Operativ din care fac parte aproximativ 30 de membri, reprezentanţi ai zonelor.
Oastea Domnului este prezentă aproape pe tot teritoriul României dar şi dincolo de graniţele ei. Activitatea Oastei Domnului are ca bază aşa numitul „voluntariat al laicilor”, chiar dacă din mişcare fac parte şi numeroşi clerici.
Întâlnirile membrilor din Oastea Domnului au loc în biserici, case parohiale sau particulare, după Slujbele Bisericii. Programul acestor întâlniri frăţeşti, cuprinde: rugăciuni, cântări, poezii religioase, cuvinte de învăţătură şi de mărturisire duhovnicească, cateheze şi activităţi pentru copii şi tineri. De asemeni, zonal sau regional, Oastea Domnului dezvoltă o bogată activitate socială în penitenciare, aşezăminte sociale şi umanitare.
Pr. Ioan Bria, reputat profesor şi teolog ortodox, cunoscând şi apreciind activitatea Oastei Domnului, a ilustrat plastic adunările Oastei Domnului cu conceptul: „Liturghia de după Liturghie”.
“Oastea Domnului este un copil al Bisericii. S-a născut şi trăieşte sub aripa Bisericii. Oastea Domnului nu e ceva mai mult decât Ortodoxia, ci e o familie restrânsă, o comuniune de frăţietate evanghelică cu gândul precis de a trăi mai intens învăţăturile Bibliei şi ale Bisericii.
Ne trudim doar să ieşim din comunul vieţii, să creştem în Domnul, pentru mântuirea sufletelor noastre. Oastea Domnului nu are nici o pretenţie dogmatică sau canonică. N-avem nimic de adăugat canoanelor. Oastea nici nu a vrut şi nici nu vrea să facă reguli peste sau în contra Bisericii. Dar Oastea Domnului vrea să trăiască, cu toata fiinţa, regulile existente ale Bisericii…” - fragment din Moţiunea din 12 septembrie 1937 (cu valoare de testament şi hotărâre în legătură cu poziţia şi rolul Oastei Domnului în Biserica Ortodoxă).