Blogul lui Rotundu

Prin publicarea pe site-ul Jurnalului a articolului intitulat „Profesorii vor să-i educe pe elevi după metodele bolşevicului Macarenko” s-a născut o vie dispută cu privire la modul actual de educaţie a elevilor în şcoli. Că s-au aprins spiritele pe seama unei astfel de teme este bine, pentru că din dezbateri publice se pot afla multe lucruri utile, se pot scoate la iveală multe disfuncţionalităţi ale sistemului.
Cred că în învăţământul actual, învăţătorii şi profesorii sunt împărţiţi în două tabere: pedagogii de modă veche şi cei de modă nouă, care luptă să-şi facă loc în sistem şi să se impună profesional. Pedagogii de modă veche sunt adepţii unui act educaţional mai aspru în constrângeri, o limitare a libertăţilor elevului. Este adevărat că libertăţile democratice, pe la noi le-am interpretat fiecare după cum am avut interesul. În învăţământ, libertăţile democratice au afectat grav respectul faţă de cel aflat la catedră. Dar nu putem să nu observăm că o parte din vină aparţine şi celor de la catedră, care au continuat să-şi exercite profesia după metodele pedagogice însuşite de-a lungul carierei, fără a ţine cont că o parte dintre aceste metode nu mai sunt de actualitate.
Şi a mai apărut un fenomen, hazliu chiar, dacă n-ar fi adus la consecinţe extrem de negative în procesul educaţional. Din dorinţa de a părea moderni, de as fi consideraţi europenizaţi, de a-şi câştiga simpatia elevilor şi a-şi crea un renume de „băiat de gaşcă”, unii dintre pedagogii vechi au alunecat în extrema cealaltă, a depersonalizării autorităţii profesionale. Aşa au apărut profesorii care merg la băut cu elevii, care închid ochii la elevii ce se comportă şmechereşte şi vorbesc vulgar, care acceptă bani şi atenţii materiale pentru a da note mari odraslei de bani gata, pentru a trece cu vederea comportamentul grotesc.
Apoi avem tabăra cealaltă, a pedagogilor din noua generaţie, aşa-zişii postdecembrişti. Ei au venit de pe băncile facultăţii cu o altă mentalitate, cu o altă concepţie despre relaţia profesor-elev. Acestor pedagogi le este indiferent cum învaţă şi se comportă elevul, problema lor acută fiind nevoia de bani. Iar pentru bani fac compromisuri de orice fel, fără să-şi facă procese de conştiinţă. Între generaţia tânără şi cea de modă veche se află un continuu conflict. Cei vechi nu vor să părăsească de bună voi cârma şcolii, cei noi se simt frustraţi că ei, moderniştii, nu sunt lăsaţi să se desfăşoare, să-şi pună în aplicare învăţăturile aducătoare de reforme.
Cum s-ar spune, avem un conflict între generaţii: pe de o parte un conflict pedagogi – elevi şi un conflict pedagogi vechi – pedagogi noi. Peste aceste două conflicte domină incompetenţa şefilor de sistem. Şi mă refer aici la voinţa clasei politice de a reforma sistemul educaţional, nu cu vorbe ci cu alocare de bani, la ministrul Educaţiei care ar trebui să reformeze regulamentele şcolare şi să armonizeze legislaţia internă cu cea europeană, la responsabilii cu programele şcolare şi editarea manualelor, care au încărcat atât de mult programele şcolare că elevii au de ales între surmenajul intelectual sau a fugi de la ore la bar ori săli de Internet.
Cu poliţia asmuţită asupra elevilor aflaţi prin baruri şi săli de Internet nu rezolvăm fondul problemei. Aceştia sunt elevi ce au părinţii bogaţi, iar cu bani îşi rezolvă orice problemă.
Dacă directorul de şcoală sau de liceu, dirigintele de clasă ar avea tăria morală să-i exmatriculeze pe aceşti elevi, care sunt şi lideri de grup, atrăgând după ei la rele şi pe alţi colegi, fenomenul ar putea fi mult restrâns iar profesorii ar dobândi mai mult respect. Numai că nu se recurge la exmatriculări pentru că este vorba de băietul lui cutare, iar acel cutare are grijă de domnul director, domnul diriginte, domnii profesori.
În acest comentariu m-am referit la relaţiile profesor – profesor şi profesor – elev, dar mai există relaţiile profesor – părinte, elev – părinte şi ele extrem de importante, mai ales că în ultimii ani în viaţa de familie au intervenit modificări majore de ordin social, greu de explicat de către psihologi şi sociologi pentru că aceste mutaţii nu sunt suficient studiate asupra consecinţelor.
Închei reproducând comentariul semnat de „Trandafir”, un fel de îndemn pentru profesori: „Rostul articolului este ca profesorii să-şi facă datoria cum trebuie, să nu mai bea cot la cot cu elevii, să-şi impună respectul prin cunoştinţe şi nu să-l câştige cu poliţia şi să lase grevele pe seama muncitorilor. Vor numai drepturi şi treabă ioc. La Internet elevii învaţă ceea ce profesorii lor nu ştiu să le spună.” În mare parte comentatorul are dreptate.