Feb 13

Geoană vine astăzi la Botoşani pentru a fi sigur că cei care vor fi aleşi delegaţi la Congresul PSD îi vor da voturile. Omul acesta n-a tras nici un fel de învăţăminte din modul în care a pierdut alegerile prezidenţiale. Boala lui pentru putere pare incurabilă şi se manifestă pe fondul unor acţiuni politice pe care bătrânul Iliescu le-a definit atribuindu-i un singur cuvânt: „Prostănac”.
Numai că dorinţa sa pentru putere se manifestă într-un context nu tocmai favorabil. Marile orgolii care au dominat într-o perioadă PSD-ul şi care au adus partidul la guvernare în mai multe rânduri, s-au cam săturat de Prostănac şi vor să-l elimine. Chiar dacă pornesc de pe poziţie de adversari, Năstase şi Mitrea îşi vor uni forţele pentru a-l dărâma pe Geoană. De partea lor s-a situat şi bunicuţa Iliescu, sătulă şi ea să tot asiste la gafele Prostănacului, gafe care au aruncat partidul în opoziţie, deşi baronii locali şi naţionali voiau să rămână la putere, unde altă făină se macină decât în opoziţie.
Dacă avem în vedere şi gruparea de la Cluj, care va acţiona la Congres tot împotriva lui Geoană, constatăm că în sânul PSD s-au cam adunat ceva forţe potrivnice lui Geoană. Acestor forţe să le mai adăugăm pe cele ale tinerelului Victor Ponta luate împreună cu ale socrului său Sârbu şi suntem înclinaţi să-l compătimim pe Geoană, întrebându-ne cum îl va trata istoria şi ce loc îi va rezerva în galeria oamenilor politici.
Geoană a mai făcut şi alte gafe, acordând credit unor apropiaţi ai săi care, ulterior, s-au dovedit a fi nemernici şi l-au trădat. Spre exemplu, l-a preamărit pe Nichita de la Iaşi, dându-i rang de vicepreşedinte şi pe mână provincia Moldovei, cu puterea de a tăia capurile celor care i se vor părea de neîncredere. Iar Nichita a decapitat organizaţia PSD Botoşani de Conţac, cea din Suceava de Mârza, cea din Neamţ etc. După care a făcut curul urs şi l-a părăsit pe Geoană, pentru a se întoarce cu faţa la Năstase şi Mitrea.
Iar Geoană umblă acum prin judeţele Moldovei pentru a cerşi clemenţă şi voturi. Chiar dacă azi, la Conferinţa judeţeană PSD Marcu îi va jura credinţă, la Congresul de la Bucureşti tare îmi est teamă că va vota cu Năstase, de care îl leagă mai multe acţiuni comune. Dacă reţin bine, acum vreo săptămână şi ceva, într-o ştire pe HotNews judeţul Botoşani figura drept sprijinitor al lui Năstase şi nicidecum loial lui Geoană.
Chiar dacă Geoană umblă prin ţară şi bravează prin declaraţii politice că se bucură de un larg sprijin la Congres, situaţia lui seamănă niţel cu cea a lui Ceauşescu din decembrie 1989. Şi Ceauşescu se credea iubit de întreg poporul. Numai că atunci când a chemat poporul să-şi reverse dragostea asupra lui, s-a trezit huiduit şi a scăpat de „manifestările drăgăstoase” fugind cu elicopterul.
Şi Geoană adună acum poporul social-democrat la un Congres, ca să-şi reverse asupra lui dragostea ce i-o poartă. Tare îmi este frică să nu bucure şi el de aceeaşi „dragoste” de care s-a bucurat şi Ceauşescu. Finalul îl vom afla în seara zilei de 20 februarie, când se vor încheia lucrările Congresului PSD şi Geoană va avea pentru a doua oară în viaţă prilejul să exclame. „Am învins Mihaela, dragostea mea!”, după care să se ducă acasă, să bage cornul în pernă şi să plângă scâncit, mângâiat pe cap duios de Marian Vanghele, piaza sa cea rea.

written by Ioan Rotundu


3 Responses to “Vine la cerşit… voturi”

  1. 1. rodica Says:

    Geoana n-a pierdut alegerile din cite stim.a cistigat pe teritoriul Romaniei si a pierdut datorita diasporei.Au fost si recompensati cei care au aranjat furturile masive de voturi (de la Paris , etc) nu? Nu spun ca nu a gresit in campania electorala dar nu se poate spune ca a pierdut alegerile. Basescu e un presedinte fals iar guvernul portocaliu cel demis o data si repus inapoi de Basescu la fel.Oricum ar fi botosanenii l-au sanctionat pe Basescu si nu cred ca o sa mai fie portocaliu vreodata daca guvernul continua in ritmul asta si taie tot. tot, tot.

  2. 2. Pipiddi Says:

    Dacă Geoană este aşa de iubit de români, de ce nu l-au votat câteva milioane în plus faţă de nBăsescu. Măcar două sute de mii dacă avea, ndar n-a fost votat. Iar povestea cu frauda din străinătate este justificarea neputinţei lui Geoană. Românii aflaţi afară nu vor vota niciodată cu PSD, urmaşii comuniştilor.

  3. 3. Petrolistul Says:

    Era vorba parca despre dl. Geoana, nu ? Anul 2009 a fost anul in care Geoana a fost _ dupa el si Miaela _ 3600 s presedintele Romaniei. Dupa zodiacul chinezesc anl 2009 a fost anul BOULUI. La 15 februarie 2010 incepe noul an chinezesc, anul 2010 ne mai fiind anul BOULUI, conform zodiacului fiind anul TIGRULUI de METAL ! Fie – i caderea usoara !

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia