Joi, 25 martie 2010, ciar de sărbătoarea „Bunavestire”, Piaţa Revoluţiei din Botoşani a fost teatrul unor proteste publice. Cel al salariaţilor din instituţia Protecţiei Copilului îndreptat împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani Mihai Ţâbuleac, pentru că le-a diminuat drastic salariile şi un altul îndreptat împotriva conducerii societăţii Urban Serv, administratorul pieţelor din Botoşani.
Cel de-al doilea protest a fost unul spontan. Peste o sută de pieţari, care-şi câştigă existenţa vânzând legume şi fructe la piaţă, în frigul iernii sau toridele călduri ale verii, n-au mai răbdat batjocura la care sunt supuşi de către conducerea societăţii Urban Ser, a directorului Gheorghe Pricopie, şi s-au adunat într-un protest spontan pentru a-l ruga pe prefectul Criastian Roman să le vină în ajutor.
Numai că prefectul, la ora când s-au adunat protestatarii, nu se afla în prefectură. El participase la slujba de sfinţire a sediului Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, slujbă susţinută de Mitropolitul Teofan al Moldovei, după care s-a deplasat la masa festivă organizată la Pensiunea Andreea din Stăuceni.
Tocmai când îi pusese în faţă farfuria cu peştele plutind în saramură, prefectul a fost sunat şi anunţat de miting. N-a mai apucat să guste din peşte că a trebuit să revină în Botoşani, la Prefectură. Sub impulsul nervilor, iniţial prefectul a fost pe punctul de a-i pune pe jandarmi să-i amendeze pe protestatari pentru că mitingul lor nu era autorizat.
Nicăieri în lumea civilizată şi nici în România bulversată de guvernarea PDL nu s-a mai auzit ca participanţii la un protest spontan să fie amendaţi. Tocmai pentru că este spontan, el nu are autorizaţie. Când necazul a umplut paharul, când foamea zgârie stomacul, când guvernanţii te jupoaie şi de ultimul leu prin impozite şi taxe, nu mai stai să obţii aprobare pentru miting autorizat. Ieşi în stradă şi îţi ceri drepturile.
În ultimul moment prefectul şi-a învins impulsul de a-i amenda pe protestatari şi s-a mulţumit numai să-i muştruluiască pentru că n-au aprobare. După care le-a cerut să-şi aleagă o delegaţie cu care să poată dialoga. Dacă prefectul avea să-i amendeze, era posibil ca protestatarii să intre într-o stare de disperare. Iar omul la disperare nu mai este dominat de raţiune, ci de violenţă. Când o masă este cuprinsă de violenţă, nu mai contează nivelul de studii sau civilizaţie. Spiritul gregar primar o cuprinde iar violenţa se descătuşează cu toată forţa de care dispune. Avem exemplul proaspăt de la Buzău, unde profesorii s-au bruscat cu jandarmii.
Prefectul putea ca prin amendare să declanşeze scânteia care să explodeze butoiul cu pulbere pe care stă Guvernul Boc. I-a dat Dumnezeu gând bun şi ia- arătat calea cea dreaptă: a dialogului, ferindu-l astfel de cine ştie ce mare necaz şi provocarea unei tragedii.
Şi dacă tot a luat prefectul la cunoştinţă de abuzurile celor de la societatea Urban Serv, poate va forma o comisie de control care să scuture niţel conducerea acestei societăţi. Pentru că în piaţa centrală din municipiul Botoşani abuzurile lucrătorilor de las Urban Serv sunt la ordinea zilei. S-au putea să descopere că cei de la Cadastru nu-s singurii care s-au înfruptat din taxele încasate.
Consilierul judeţean PRM Dumitru Codreanu se angajase public că va face ordine în piaţă. Pentru că şi el luase la cunoştinţă de mojiciile şi matrapazlâcurile care se comit din partea celor ce poartă vestă pe a cărei spate scrie Urban Serv. N-a mai apucat să-şi ducă la îndeplinire declaraţia de intenţie pentru că l-a demis Vadim.
Poate că ceea ce intenţiona să ducă la bun sfârşit Codreanu va face prefectul Cristian Roman. Ar fi spre binele său şi liniştea partidului de guvernământ pe care-l slujeşte cu credinţă şi devotament.
Am trăit s-o aud şi pe asta: preşedintele Ţâbuleac se plânge, cui doreşte să-l asculte că el este victima masonilor botoşăneni. Cică totul i se trage de la schimbarea din funcţia de şef al Memorialului Ipoteşti a cercetătorului lingvistic dr. Valentin Coşereanu.
I-ar plăcea preşedintelui Ţîbuleac să fie în atenţia Masoneriei, dar îl dezamăgesc: nu este!
Au masonii treburi mai importante de făcut în şlefuirea pietrei la care lucrează. Pentru ei sunt prioritare probleme de natură spirituală, etice şi morale şi nu prăpăstiile pe care le debitează zilnic preşedintele Ţâbuleac. Pentru prăpăstiile sale îl va judeca electoratul, că datorită voturilor acestuia a putut accede în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani. Eventual îl mai poate judeca partidul din care face parte şi a cărui politică a abandonat-o în favoarea politicii sale personale. Mai poate fi tras la răspundere de şeful liberalilor, deputatul Florin Ţurcanu, atunci când nu execută întocmai şi la timp ordinile primite.
Revenind la Valentin Coşereanu, n-am ştiinţă ca acesta să fie mason. Cel puţin nu la Botoşani. Oameni de nivelul pregătirii sale, îndeobşte, devin masoni în loje universitare. Iar la Botoşani n-avem universitate de sine stătătoare, avem doar filiale, şi acelea cu profesori pârâţi că ar fi universitari.
Este adevărat că în iunie 2009, Coşereanu a fost prezent la Simpozionul Naţional de Istorie Masonică de la Botoşani, dar nu în calitate de mason, ci de şef al Memorialului Ipoteşti.
Pentru că la simpozion a participat ca invitat un mare mason din Marea Lojă a Angliei, prezbiterul Robert Silet, Coşereanu a fost rugat să prezinte un expozeu despre poetul Eminescu. L-a prezentat, a prezentat şi un CD cu Ruga lui Eminescu în limba engleză, iar Robert Silet a fost adânc impresionat. Când ai noştri au vizitat în toamna anului trecut templul Marii Loji Naţionale a Angliei, toţi cei cu care s-a intrat în contact ştiau de la fratele lor Silet despre un mare poet român numit Eminescu. Acesta i-a fost rolul lui Coşereanu, pe care, în opinia mea şi a altora şi l-a îndeplinit cu mult succes.
Dar de la acest gest al său, care intra în atributele funcţiei sale, până la a fi mason este drum lung, pentru unii infinit de lung ca să ajungă la capătul lui şi să fie consacrat mason. Sub acest aspect, preşedintele Ţâbuleac plânge cu lacrimi false că ar fi victima masonilor botoşăneni
Apoi, preşedintele Ţâbuleac habar n-are că masonii, dacă au de plătit cuiva o poliţă, n-o fac la vedere şi nici în pripă. Trec ani până ce ei îşi fac dreptate. Uită vinovatul că a intrat în conflict cu masonii, când îşi primeşte porţia şi se întreabă prostit de unde i se trage.
Un caz pripit de răzbunare masonică îl avem din istorie, când Ipsilanti l-a pedepsit pe fratele său Tudor Vladimirescu pentru că n-a respectat convenţia dintre ei cu privire la revoluţia organizată. Ipsilanti s-a grăbit să-l pedepsească pe Vladimirescu, dar a devenit victimă la rândui. Un caz de pedeapsă peste ani şi ani este cel al lui Mihail Sadoveanu, care a trădat interesele ordinului către comunişti şi a fost pedepsit mult mai târziu de către puterea Marelui Arhitect al Universului.
Ori, preşedintele Ţâbuleac nici pe departe nu se ridică la valoarea celor doi masoni. Îi garantez că va muri de bătrâneţe, dacă nu cumva de propriul venin secretat de orgoliul nemăsurat care-l caracterizează, fără ca vreo structură a ordinului masonic să-l bage în seamă.
Şi-i mai garantez ceva: Nu va intra niciodată în ordinul masonic regular. Cel puţin nu în loja de la Botoşani.
Aşa că ar face bine să nu se mai dea victimă a masonilor şi să privească în oglindă. Numai aşa va putea vedea cine este aprigul său duşman.
În ce mă priveşte, pe omul Ţâbuleac îl apreciez şi-l stimez, pe politicianul Ţîbuleac îl dezavuez şi-l condamn pentru tot ceea ce face contrat intereselor comunităţii judeţene pe care o reprezintă.
Ieri, când creştinii ortodocşi au sărbătorit „Bunavestire”, având voie să mănânce peşte în Postul Paştelui, sărbătoare a fost şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani. Pentru că sediul clădirii a suferit o serie de lucrări de renovare, inspectorul general prof. dr. Ada Macovei a considerat să pună de-o slujbă de sfinţire.
Iar ca evenimentul să fie marcat cum se cuvine, l-a invitat la slujba de sfinţire pe Mitropolitul Teofan al Moldovei. După slujbă, toată lumea bună care a participat la evenimentul religios s-a urcat în maşini de lux şi s-a deplasat la Stăuceni, la Pensiunea „Andreea”, unde s-a servit mâncăruri pe bază de peşte, undate din belşug cu vin alb, că se potriveşte.
Nu ştiu ce duhuri necurate a dorit Ada Macovei să fugărească din sediul IŞJ prin slujba de sfinţire, dar cu siguranţă că fantoma crizei economice, care o urmăreşte cu insistenţă, n-a reuşit s-o gonească. Nici momentul să fugărească duhurile rele n-a fost bine ales.
În întreaga ţară profesorii ies în stradă pentru că nu mai rabdă umilinţa. Iar Guvernul Boc, cel pe care-l reprezintă şi Macovei la scara judeţului, în loc de salarii a pus jandarmii să-i bruscheze.
Cred că numai cineva cu o doză crasă de nesimţire sau inconştienţă ar organiza un astfel de eveniment într-un astfel de moment. Ieri, prof. dr. Ada Macovei a ciocnit paharul cu ştabii judeţului, cu inspectorii din instituţie, s-a simţit bine poate şi după ce s-a retras la domiciliu sau pe unde au purtat-o paşii, dar în tot acest timp unii profesori au suferi şi suferă alături de copii lor.
Ada Macovei n-a considerat că este de datoria sa să afle de ce de două săptămâni profesorii din comuna Drăguşeni n-au primit salariile şi nici nu le vor primi până în Paşti. Ea n-a fost deloc impresionată de faptul că mulţi din învăţământ au primit salarii diminuate, deşi şeful său politic şi premierul ţării, Emil Boc, trâmbiţa că nimeni nu se va atinge de salariile celor din învăţământ.
În schimb Ada Macovei a avut bani de protocol să susţină masa de ieri, care a costat destul de mult. A crezut că dacă-şi ia gaşca şi se ascunde într-o pensiune situată la vreo şapte kilometri de Botoşani n-o să se sesizeze nimeni de chermeza organizată şi banii publici cheltuiţi.
Parveniţilor ca Macovei, ciocoilor noi de culoare portocalie, nu le pasă de cei mulţi, care poate ar fi dorit şi ei să guste o coadă de peşte la aşa o sărbătoare creştină, dar au buzunarele goale,
Tot ieri, în faţa Prefecturii Botoşani s-au succedat două rânduri de proteste. N-au impresionat pe nimeni. Mai că jandarmii i-ar fi amendat pe nenorociţii aceia din piaţă, care au îngheţat o iarnă întreagă să câştige o bucată de pâine şi de care-şi bate joc directorul Pricopie, cel care poate face hernie tot ridicând leafa lunară măsurată în multe zeci de milioane de lei.
Oamenii se burzuluiesc. Oricând şi de la cel mai mic conflict poate izbucni o revoltă naţională.
Să-i văd atunci pe cei din stirpea Adei Macovei unde se vor ascunde.
Măcar în al 12-lea cea să aibă un pic de bun simţ şi să nu-i mai sfideze pe cei din jur, desconsiderându-i şi considerându-i nişte proşti. Nu sunt ei prof. dr., dar nici proştii Adei sau a celor din PDL.
Până voi intra în fondul comentariului, am să reproduc aici un episod dintr-un reportaj a lui Marian Marin prezentat în emisiunea D’ale lu’ Mitică. Pe scurt, era vorba de două mahalagioaice dintr-un sat pierdut prin sărăcia Olteniei care s-au calomniat reciproc. Una a făcut-o curvă pe cealaltă, iar replica celei acuzată de sex profesionist către adversară a fost că-i urâta satului.
S-au dat în judecată una pe cealaltă iar finalul a fost unul pe măsură. „Eu am câştigat-o per ea, ea m-a câştigat pe mine” a fost explicaţia „curvei” către Marian. Tradus mai pe înţelesul larg, „urâta satului” n-a putut demonstra că inamica este „curvă”, cum inamica n-a putut demonstra că cealaltă este „urâta satului”. Cu isteţimea şi umorul care-l caracterizează, reporterul Marian Marin a reuşit ca pe seama certurilor dintre cele două mahalagioaice să realizeze un reportaj serios.
Ieri, în faţa judecătorilor de la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti s-au înfăţişat alţi doi mahalagii de profesie, cu rang de prim-ministru. Mă refer la Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de reclamant, şi Emil Boc în calitate de inculpat. Boc l-a făcut hoţ pe Tăriceanu. Cică a furat statul român prin renegocierea contractului privind concesiunea de petrol din Marea Neagră către firma Sterling într-un mod păgubos pentru România.
Cei doi s-au înfăţişat judecătorilor cu câte un avocat sufleor, ambii foşti miniştri de Justiţie.. Boc l-a avut şoptitor pe fostul ministru Valeriu Stoica iar Tăriceanu pe Tudor Chiuariu.
Vreme de o oră şi jumătate cei doi s-au interogat reciproc, căutând fiecare să iasă în avantaj. În tot acest timp România n-a mai contat. Criza economică, şi aşa ajunsă stăpâna peste întreaga ţară de peste un an, a fost trecută în planul doi. În prim plan s-a aflat cearta de mahala dintre doi români care au deţinut şi deţin funcţia supremă în activitatea Executivă a statului.
Fără vreun pic de ruşine sau jenă, cei doi s-au tras unul pe altul la bară, fără a se mai deosebi cu ceva faţă de procesomanele din mahala.
Nu cunosc, n-am citit, dar nu cred că pe acest glob mai există vreo ţară, fie ea şi africană, în care un fost prim ministru să se judece cu un prim ministru în funcţie, pentru nişte declaraţii politice cu tentă vădit electorală. Nu cred că în vreo ţară europeană să mai existe vreun fost ministru al Justiţiei care să fi acceptat să devină avocat într-un insignifiant proces de calomnie.
Ţara moare de foame şi premierii ei se judecă pentru a afla cine-i mai tare în boaşe. Credeam că Tăriceanu va ţine la mândria sa de român cu papion şi „faţă europeană”, cum l-a caracterizat preşedintele Băsescu şi nu se va coborî până la nivelul de om mărunt la caracter cum este Emil Boc. După episodul de ieri, putem constata că nu-i nici unul dintre cei doi nu-i mai breaz. Ne-am degradat total. Nu mai avem principii morale călăuzitoare, nu mai avem repere valorice după care să ne ghidăm, nu mai avem respect unii faţă de alţii, nu mai avem mamă şi tată şi nici Dumnezeu deasupra capului.
Avem în schimb circ politic şi de ieri şi unul juridic. Totul la nivelul cel mai înalt din stat. Iar ca să închei în stilul reporterului Marian Marin, mă întreb şi eu: Cine pe cine va câştiga? Echipa Tăricenuiu – Chiuariu sau echipa Boc – Stoica? Că de pierdut pierde poporul român, care s-a obişnuit!
„Materialul nu este complet. A fost tuns pentru că Rădăşanu l-a sunat pe băiatul lui Rotundu iar băiatul tatăl şi aşa s-au pus la cale unele lucruri.” – a comentat un cititor pe site-ul Jurnalului la ancheta semnată de mine şi intitulată „Şleahta preşedintelui Ţâbuleac”.
Nu cunosc de unde a aflat acest comentator de faptul că băiatul m-a sunat, dar informaţia este corectă. Într-adevăr, luni, după ce am vorbit la telefon cu directorul Liviu Rădăşanu şi i-am solicitat un punct de vedere asupra acuzaţiilor care i se aduc, acesta l-a sunat pe băiatul meu care este membru PDL ca şi Rădăşanu. L-a sunat şi l-a rugat să intervină la mine să nu public articolul pentru că „va fi om cu mine”.
Nu este Rădăşanu primul care intervine prin băiat ca să nu public sau să public anumite informaţii. Dar ce nu ştia Rădăşanu este faptul că băiatul n-are nici o putere de influenţă asupra mea, lucru despre care Rădăşanu a aflat chiar din gura băiatului. Dacă Rădăşanu s-o fi lăudat în cursul zilei de luni prin instituţie că a aranjat cu feciorul lui Rotundu să nu apară materialul, a bravat degeaba. Materialul a apărut aşa cum l-am scris eu şi nu cum ar fi vrut poate Rădăşanu, iar punctul său de vedere l-am consemnat în sinteză, pentru că discuţia noastră telefonică a fost mai lungă şi condimentată în vorbe de către Rădăşanu, care n-are suficientă experienţă în a dialoga cu presa. Nu mi-a fost greu să obţin de la el informaţiile de care aveam nevoie, cum nu mi-a fost greu să obţin informaţiile şi de la directorul adj. Daniela Coşovanu.
În cei 17 ani de presă am învăţat multe lucruri, başca experienţa altor ani de muncă în controlul financiar intern unde am avut de-a face cu fel de fel de şmecheri care încercau să încalce legislaţia economică, aşa că ştiu să conduc o discuţie.
Revenind la Rădăşanu, socoteala lui cu intervenţia la băiat a avut o bază o anumită logică. Rădăşanu a crezut că mă poate cumpăra şi pe mine aşa cum a mai cumpărat tăcerea şi a altor reporteri din presa locală.
Când pe holul Prefecturii Botoşani, intre soţii Rădăşanu a izbucnit o ceartă de familie, iar soţia Simona şi-a trimis soţul la amanta gravidă, de faţă se aflau şi nişte reporteri locali. Cearta n-a mai apărut în presă. Ştie Rădăşanu cum a procedat. Numai că metoda sa n-a dat rezultate şi în cazul meu.
Dacă Rădăşanu ar fi gândit matur, mai înainte de a-mi fi sunat băiatul s-ar fi interesat pe la colegii de breaslă dacă cu mine „se poate trata”. I s-ar fi spus că nu şi ar fi fost sfătuit să nu încerce, pentru că mă va face şi mai rău. N-a făcut-o, iar dacă s-a lăudat că „m-a cumpărat”, publicarea materialului în numărul de ieri al ediţiei electronice a Jurnalului îl contrazice fără drept de replică.
Ce nu ştie Rădăşanu este că în reclamaţiile primite la redacţie mai sunt şi alte informaţii pe care n-am reuşit să le verific în totalitatea lor. Urmează!
