Mar 01

Până sâmbătă am avut pretenţia că am văzut multe în viaţă, deci mă pot considera un tip cu experienţa vieţii şi cu drepturi justificate de a mă bucura de înţelepciunea care ţi-o dă o astfel de experienţă. M-am înşelat! Nici pe departe pretenţia mea cu experienţa vieţii nu se justifică iar în privinţa înţelepciunii subscriu zicalei străbune „mori de bătrâneţe şi tot mai ai de învăţat”. Ce s-a întâmplat sâmbătă?
Privit din punctul de vedere al moralei dâmboviţete, nu s-a întâmplat nimic deosebit faţă de actualitatea românească. Privit de la Botoşani, unde mai există ceva din respectul de odinioară atât pentru semeni cât şi pentru valorile umane, evenimentul consumat sâmbătă este dovada idioţeniei în care unii dintre noi se simt ca peştele în apă.
Iată şi subiectul întâmplării. Marţi, noi am publicat, aşa cum o facem de ani de zile, mai multe articole puse la dispoziţie de către Agenţia de presă Romanien Global News, printre care şi articolul intitulat „Presa manelizată de la Bucureşti, vrea “să intre cu picioarele” şi peste românii din afară”. În fond, un editorial al jurnalistei canadiene de origine română Magdalena Manea prin care şi-a exprimat opinia vizavi de un jurnalist dâmboviţean pe nume Cristian Bodnărescu, un fel de susţinător al curentului băsescian „manelizarea României”.
Articolul a cam dat la iveală cloaca morală în care se scaldă unii jurnalişti dâmboviţeni cu interese care mai de care zornăitoare în arginţii lui Iuda. Şi aici fac o paranteză şi mă declar solidar cu senatorul ilfovean Iulian Urban de a se legaliza obligaţia jurnaliştilor de a depune la Agenţia Naţională de Integritate declaraţie de interese. Că s-au cam aglomerat prin presă cei care-şi pun condeiul în slujba arginţilor şi o aerisire a lor ar fi bine pentru societate, să poată respira uşurată de anumite poveri morale ce i le stivuieşte în cârcă jurnaliştii. I-ajung societăţii poverile prezidenţiale şi guvernamentale sporite la cântar cu cele ale politicienilor.
Aşadar, revenind la editorialul jurnalistei canadiene, cititorii care au accesat site-ul Jurnalului şi au cititor textul respectiv s-au bucurat că mai sunt prin tagma jurnaliştilor şi condeie care scriu adevărul, fără a ţine cont că prin cele ce scriu dezvăluie lucruri mai puţin plăcute chiar din viaţa colegilor de breaslă.
Nu l-a fel s-a bucurat şi jurnalistul dâmboviţean vizat prin editorialul Magdalenei. Tipul, cu aere de capitalist (adică aer de Capitală) a sunat sâmbătă la redacţia noastră să ne ceară socoteală de ce ne-am permis şi am publicat articolul în cauză. Cică lui nu i-am cerut voie. Apoi, din vorbă în vorbă, cei drept vorbele i-au fost civilizate, a lăsat să se înţeleagă că şi-a pus în mişcare avocaţii şi că noi îi vom da socoteală. Iar crima de lezmajestate a constat în faptul că am publicat articolul fără a-l verifica din trei surse şi fără a-i cere acordul şi părerea.
Cumva, cumva tipul din presa dâmboviţeană a lăsat să se înţeleagă că trebuie să pregătim ceva biştari cu care să-i rotunjim cifra din contul personal.
N-am auzit de acest Cristian Bodnărescu, aşa că am dat căutare pe Internet, iar ce-am aflat m-a edificat pe deplin. Acest Budulea Taichii se crede buricul jurnalismului românesc, dar piţigoi ca el au fost mulţi prin presa românească însă pe puţini i-a consemnat istoria.
Nu ştiu ce avocat o fi având. Dacă-i unul cu ţidulă de la Spiru Haret, va avea ocazia să-şi completeze cunoştinţele juridice pe care nu le-a întâlnit în facultate. Dacă-i unul licenţiat pe bune, îi va explica jurnalistului nostru cam următoarele:
Un editorial este genul de presă prin care un jurnalist îşi exprimă o opinie vizavi de o problemă actuală importantă. Exprimarea opiniei este un drept constituţional şi ea nu este supusă verificării sau vreunei alte forme de cenzură, cum crede Bodnărescu care s-a supărat că am publicat articolul fără să-i cerem aprobarea. Dacă lui Bodnărescu îi place să se creadă „Dulea cel Nou” de pe Dîmboviţa, e treaba lui şi a celor care studiază fenomenul substituirii de personalitate (Pentru cine nu ştie, Dulea a fost celebrul activist comunist din Ministerul Culturii care cenzura orice se publica în acea perioadă ca nu cumva să fie afectată imaginea regimului şi a tovarăşilor).
Apoi, articolul a fost pus la dispoziţie de către o agenţie de presă. Un articol difuzat de către agenţiile de presă nu se mai verifică, se publică sau nu, pentru că responsabilitatea aparţine editorului şi nu difuzorului, cazul nostru. Şi pentru că tot suntem la capitolul de ABC în jurnalism, îi mai atrag atenţia dâmboviţeanului „manelizat” că nu toate ştirile se verifică din două sau trei surse. Ştirea difuzată de autorităţile statului nu se verifică, o publici, pentru că este vorba de autoritatea statului, care nu poate fi pusă la îndoială şi nici verificată prin alte mijloace care nici nu există.
Sper ca acest Budulea Taichii să aibă parte de un avocat profesionist şi să-l ferească de a mai păcătui, dând telefoane pe la redacţiile de provincie în scop de intimidare şi ameninţare. Chiar dacă suntem jurnalişti de provincie, ne bucurăm de înţelepciunea populară de care suntem mult mai apropiaţi decât dâmboviţenii şi nu ne lăsăm şantajaţi.
Nu pot să închei fără a o felicita şi eu, ca şi cititorii Jurnalului, pe jurnalista din Canada spunându-i că mare dreptate are în privinţa maneilizării presei româneşti. Dar nu-i departe vremea când vom alege neghina de bobul de grâu curat şi sănătos.

written by Ioan Rotundu


2 Responses to “Între ameninţare şi şantaj”

  1. 1. Bercea Says:

    Şmecheraş de pe Dâmboviţa cu aere de bucureştean şi nimic altceva- Îi plină ţara românească de şmecheraşi de doi bani care vor să pară interesanţi.

  2. 2. Kamera Says:

    Teribil de adevarat ce spune d-na Manea in articolul respectiv. Pe de alta parte, dulea dodii e tralalala daca cere trei surse la un articol de opinie, aparut ca urmare a unei /unor convorbiri telefonice.

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia