Sectorul de Resurse Umane al societăţii Apa Grup Botoşani este condus de Florentina Comâncă. Dacă cumva numele vă duce cu gândul la Octav Cozmâncă, până curând fostul şef al resurselor umane din PSD, să ştiţi că nu greşiţi. Florentina nu numai că-i seamănă la nume, dar îi este nepoată. Cu ani în urmă, Florentina, se spune la bursa bârfelor, era o „bucăţică bună”, care băga spaima în bărbaţi.
Cum, necum s-a găsit un tăntălău care s-o ia de nevastă. Când a descoperit cam ce nevastă şi-a luat, omul a dorit să-i demonstreze că-i bărbat şi i-a cam stricat moaca. Greşită metodă de reeducare, pentru că Florentina era pe cai mari datorită unchiului Octav. Aşa că soţul tradus a fost repede făcut pachet şi expediat din apartamentul conjugal, apartament care i-a revenit integral Florentinei, fostul ei soţ luându-şi lumea-n cap prin Europa. Unii zic că a plecat de ruşinea ce-a păţit-o prin căsătoria total neinspirată cu Florentina, alţii zic că de ruşine că nu s-a arătat a fi suficient de bărbat faţă de nevoile nevestei.
Cum, necum Florentina a rămas liberă ca pasărea cerului. Iar libertatea i-a priit, că a urcat repede treptele ierarhiei profesionale. Angajată la Apa Grup pe spezele unchiului Octav, fata a sărit repede pârleazul spre funcţia de şef. Se cam ştie peste ce „pârleazuri” a sărit, dar nu contează, de vreme ce acum este şefă la Resurse Umane. Şi nu este o şefă oarecare. Este spaima a tot ce suflă cu fustă sau pantalon prin societatea Apa Grup.
Dacă angajaţii Poştei, pe vremea când Maria Marin le era şefă, făceau pe ei de emoţii când erau chemaţi la „doamna director”, angajaţii de la Apa Grup au alte trăiri, când sunt chemaţi la Florentina. Bărbaţii cad pradă imaginaţiilor erotice de tip freudian iar femeile se întreabă dacă povestea cu insula Lesbos din Marea Egee este adevărată.
Acum, angajaţii şi angajatele de la Apa Grup au o mare problemă. Florentina are puteri depline asupra lor, aş putea spune de viaţă fericită sau de moarte cruntă. Căci ea lucrează, şi nimeni din şefia societăţii n-o poate contrazice /asta le-ar mai lipsi!) la lista cu viitorii salariaţi ai proaspetei societăţi înfiinţate, căci actuala Apa Grup a sucombat sub datorii.
Aşa se face că în momentul de faţă cea mai venerată femeie din Botoşani este Florentina. Cei care i-au fost „victime” spun că Ana Pauker a fost o fetiţă naivă faţă de ştiinţa Florentinei. Numai că adevărul este cu totul altul. Ana Pauker umbla în cizme, îmbrăcată cu pufoaică şi avea boală la arestaţii din rândul duşmanilor de clasă. Florentina umblă încălţată cu pantofi scumpi, îmbrăcată elegant şi are şcoala unchiului său. Mă refer la şcoala de cadre, nu la alte prostii la care s-ar simţi cineva tentat să se gândească.
written by Ioan Rotundu
Nu ştiu de unde a fost scos acest Mihail Dumitru şi pus în fruntea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, dar ori bietului om îi lipseşte o doagă şi fundul, ori este un şmecher de înaltă clasă. Iată ce i-a trecut prin cap primului agricultor al ţării: să iniţieze două acte normative privind bunăstarea păsărilor şi a porcilor, care în România sunt animale stresate şi n-au condiţii de viaţă relaxante.
Iar pentru ca viaţa porcilor şi a găinilor să fie frumoasă, ministrul a pregătit să aloce din bugetul ministerului suma de 102 milioane euro. S-au găsit şi nişte nătărăi, cu pretenţie de a reprezenta societatea civilă românească în domeniul protecţiei animalelor, care au aplaudat iniţiativa ministrului.
Aşadar, 102 milioane euro, bani colectaţi de pe urma muncii bieţilor români, vor fi folosite ca ajutoare de stat pentru crescătorii de păsări şi porci. Numai că pentru a primi banii, crescătorii vor trebui să îndeplinească o serie de condiţii. De exemplu să calmeze animalele agresive ca să nu sară la bătaie la celelalte. Cum? Să se joace cu ele cu diferite obiecte Apoi, îngrijitorii să nu stingă lumina pe timpul nopţii, ca porcii să nu se încaiere între ei. Şi asta nu este totul.
Fermierii trebuie să aibă întocmită o schiţă a grajdului cu spaţiul afectat fiecărui animal, să asigure măsurarea zilnică a temperaturii, să asigure tot timpul un aşternut uscat şi să nu le lipsească apa.
La păsări apar câteva condiţii speciale. Să se măsoare viteza aerului ca nu cumva găinile să fie jenate de curenţii de aer, iar atunci când vor trebui prinse, prinderea să se facă cu vorbă dulce, cu blândeţe, ca nu cumva să fie stresate.
Iată, dar, câtă omenie stă în sufletul miniştrilor noştri când vine vorba de animale precum porcii şi păsările. Iar omenia lor este susţinută şi de nişte otrepe ale unor asociaţii nonguvernamentale, nişte babe scofâlcite care chipurile şi-au asumat înalta şi nobila responsabilitate publică de protecţie a animalelor.
Au ajuns porcii şi păsările animale mult mai preţioase decât oamenii. În timp ce femeile noastre mor prin spitalele infectate cu fel de fel de microbi, în timp ce nu mai avem bani pentru acordarea de asistenţă medicală în condiţii cât de cât umane, noi alocăm cu generozitate o sută de milioane de euro ca să se simtă bine porcii şi păsările. Dar n-avem bani pentru subvenţii în agricultură. Pot fi numiţi oameni normali cei care iau astfel de decizii? Eu zic că tocmai aceştia sunt adevăraţii porci, nu cei din coteţe şi fermele crescătorilor.
Dacă cineva crede că ministrul Agriculturii şi susţinătorii săi au insomnii din cauza faptului că porcii şi păsările la români sunt nişte animale stresate, se înşeală amarnic. Suta asta de milioane de euro va ajunge în buzunarele băieţilor deştepţi, iar românii vor continua să crape de foame şi să moară cu zile prin spitalele infectate.
Ţara nu mai reuşeşte să iasă din criză, iar noi ne permitem luxul să alocăm bani ca porcii şi găinile să nu fie animale stresate. Dar copiii sugari, care nu mai primesc lapte praf, dar şomerii care nu mai primesc nici ajutoare sociale, dar cei care-şi pierd locurile de muncă nu sunt stresaţi? De ei cine trebuie să aibă grijă?
Regimul comunist a fost unul dictatorial, dar uman. Sistemul actual este unul democratic, dar total inuman. Şi nu sistemul în sine, ci conducătorii lui. Nu ştiu cât vor mai răbda românii o asemenea batjocură. Dar eu cred că a cam sosi momentul să înlocuim porcii din coteţe cu porcii aflaţi la guvernare şi prin parlament. După care să stăm cu bâta printre ei să nu se încaiere învinovăţindu-se unii pe alţii şi astfel să se streseze.
written by Ioan Rotundu
- Când întâlneşti în viaţă un copil cu comportamentul anormal sau un matur cu logica alterată, spui despre ei că au fost făcuţi la beţie. Constatarea este valabilă şi pentru preşedintele Traian Băsescu, cu precizarea că el nu numai că a fost făcut la beţie, dar continuă să procreeze în acelaşi mod. Cine i-a urmărit comportamentul fetelor, una cu „stimate domn” şi cealaltă cu „succesuri”, cred că se alătură observaţiei mele.
Însă, metaforic vorbind, preşedintele mai plămădeşte la beţie şi altfel de „copii”. Vă mai amintiţi de acel tânăr Vulpe, care s-a aflat în acelaşi restaurant unde se afla şi Băsescu cu Blaga şi Videanu, punând bazele formării unui nou partid? Ei bine, PLD s-a anumit acel partid plămădit de Băsescu la şpriţ. Turmentat tatăl Băsescu, turmentată mama PD, copilul PLD n-a putut să se descurce singur pe lume, aşa că l-a adoptat PD, dând naştere la PD-L-ul de astăzi, alt partid făcut la beţie, dar ajuns la maturitate.
În aceste zile ne-a fost dat să vedem cum un alt copil plămădit la beţie a fost declarat oficial retardat şi internat pentru tratament. Este vorba de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), instituţie moşită de acelaşi tată beţiv Băsescu dar şi de o mamă alcoolică precum Monica Macovei. Cred că nimeni nu mai pune la îndoială faptul că preşedintele nostru este un beţivan ordinar. Dovezi avem aproape zilnic. După câte o beţie zdravănă, iese la televeziunea sa preferată şi, cu vocea dogită de alcool şi ţigară, ne ţine câte o cuvântare mincinoasă.
Referitor la Macovei, iar apelez la memoria noastră colectivă. Vă mai amintiţi de acea beţie trasă pe Litoral, descrisă cu lux de amănunte de Evenimentul zilei? Beţia a fost una cât se poate de reală şi cruntă, de aceea Macovei, în calitatea sa de ministru al Justiţiei n-a chemat ziarul în judecată.
Într-una din întâlnirile mele prin Botoşani cu judecătorul pensionar Laurenţiu Curelariu, acesta mi-a povestit cum fostul şofer al ministrei Macovei, botoşănean de-al nostru, i s-a plâns că oducea pe Macovei la Cotroceni trează şi o lua beată. Ca să nu-iu miroase în maşină a whisky, într-una din zile i-a oferit o gumă. De a doua zi n-a mai avut ocazia să-i ofere nimic, pentru că a fost schimbat .
Cât a fost ministrul Justiţiei, Macovei a interzis funcţionarilor din minister ca de vineri la amiază şi până luni dimineaţa să mai calce prin minister. În acest timp ea organiza chefuri monstruoase, preşedintele Băsescu fiind deseori prezent. Acum avem şi explicaţia de ce ANI a fost pur şi simplu masacrată de Curtea Constituţională. Ce putea ieşi dintr-un tată şi mamă alcoolici?!
Un alt copil făcut la beţie este proaspătul partid numit UNPR. Un copil cu multe dizabilităţi, care umblă bezmetic prin politica românească. O adunătură de parlamentari şantajaţi cu mapa lor profesională, lipsiţi de cele mai vagi urme de moralitate politică. Nişte ţărani, dar nu în sensul dat de Marin Preda, ci în sens de copii făcuţi la beţie.
Şirul copiilor făcuţi la beţie de preşedintele nostru este lung. Chiar în aceste zile, cu vecea-i dogită de băutură, ne anunţa că vrea musai modificarea Constituţiei ţării. Normal, de vreme ce aveam o Constituţie întreagă la minte, ce nu se potriveşte nici cum cu chipul şi asemănarea sa, preşedintele să vrea una debilă, care să se potrivească cu concepţia constituţională a premierului Boc, alt copil procreat de Băsescu la beţie.
Văzând la preşedintele lor că beţia este normalitatea, românii beau de sting. Beau leafa, beau ajutorul de şomaj şi social, beau lucrurile din casă, beau alocaţia copiilor, se culcă şi fac alţi copii. După chipul şi asemănarea preşedintelui lor.
Peste vreo douăzeci de ani vor vorbi şi europenii despre „modelul românesc” în dezvoltarea unei naţiuni, că noi ne-am cam săturat de modelele lor nealcoolice.
written by Ioan Rotundu
Ieri am filmat la Săveni reportajul care va fi difuzat pe Tv SOMAX, vineri, 30 aprilie, de la ora 17.00, în cadrul emisiunii „Lumea lu’ Rotundu”. Cu această ocazie am constatat la Săveni lucruri frumoase înfăptuite de primarul Relu Târzioru, dar şi stări de fapt care te fac să plângi. În primul rând m-a uimit curăţenia oraşului. Deşi zi de luni, când după două zile de inactivitate a celor care se ocupă de salubrizarea oraşului se adună munţi de gunoaie pe la ghene, printre blocuri sau pe străzi, în oraşul Săveni n-am văzut aşa ceva.
Printre blocuri am observat o curăţenie cum rar se mai găseşte în ziua de azi prin spitale, la ghenele de gunoi dacă n-ar fi fost containerele nici n-ai zice că-i loc de colectare a gunoiului menajer. Dar cel mai mult m-a impresionat faptul că n-am văzut nici o hârtie aruncată pe jos sau alte ambalaje comerciale de la dulciuri, ori pachete goale de ţigări sau chiştoace. Nu numai pe străzile centrale, dar nici pe uliţele cartierelor mărginaşe. Mai mult, la casele din mahalale oamenii nu mai depozitează gunoiul de grajd la poartă sau în fundul grădinii. S-au obişnuit să-l ducă în locurile special amenajate.
Apoi, uliţele care în urmă cu doi, trei ani erau din pământ bătătorit pe timp de secetă şi mocirloase toamna şi primăvara, acum sunt toate pietruite. Culmea, după spusele primarului Târzioru, pietruirea s-a făcut cu bani puţini. În opinia primarului, 90 – 96% dintre colegii săi de la oraşe şi comune ar trebui arestaţi. Târzioru mi-a făcut un calcul simplu. Cu un miliard de lei a pietruit câţiva km de uliţe. Dacă ar fi acceptat mita de 100 milioane lei oferită de constructor, ar fi intrat în capcana acestuia. Pentru că şi constructorul ar fi umflat costul transportului ca să-şi poată trage partea, inclusiv recuperarea mitei dată primarului. S-ar fi ajuns în final ca din miliard să fie pietruite câteva sute de metri de uliţă. Ori Târzioru a fost ferm cu constructorul şi s-a ţinut pe urmele sale, nelăsându-l să-şi facă de cap. „Toţi cei care lucrează cu bani publici ar trebui arestaţi. Ştiu bine ce spun” – şi-a exprimat Târzioru convingerea personală.
Dacă în privinţa curăţeniei şi a gradului de civilizaţie oraşul Săveni îşi recâştigă vechiul renume de „Micul Paris”, în privinţa gării oraşului totul s-a transformat într-o ţigănie.
Ceauşescu a gândit construcţia căii ferate Dângeni – Darabani, cu ramificaţie către Rădăuţi Prut, cu scopul de a deschide nordul României către Polonia, prin joncţiunea dintre calea noastră ferată şi cea din Lipcani, Republica Moldova. N-a mai apucat, dar nici visul său nu l-au dus la îndeplinire guvernele post decembriste. Aşa că lucrările s-au stopat, iar oraşul Săveni s-a pricopsit cu o ditamai clădire de gară, astăzi ajunsă în paragină. Clădirea a devenit proprietatea unui grup de ţigani, care s-a oploşit aici. Dacă ar sta numai adăpostiţi n-ar fi mare nenorocire, dar ei distrug clădirea bucată cu bucată, valorificând tot ce se poate valorifica.
Regionala de căi ferate Iaşi, care este proprietara gării, n-a mai dat pe la Săveni de ani buni. Nici paznic n-au tocmit, care să aibă grijă de clădirea gării şi a magaziilor din preajmă.
O investiţie care i-a costat pe români miliarde de lei a fost lăsată de izbelişte, fără să-i pese cuiva. Dacă veţi urmări reportajul de vineri, veţi putea constata şi singuri dimensiunea dezastrului. Precizez că reportajul poate fi urmărit şi pe Internet, dând click pe linkul de pe site-ul Jurnalului pe care scrie „SOMAX”. Vizionare plăcută!
written by Ioan Rotundu
Teo Trandafior, candidata PDL, a câştigat alegerile în Colegiul 19 al Capitalei, urmând a fi validată deputat. Nu victoria ei mă interesează, ci comportamentul celei învinse, nimeni alta decât botoşăneanca Liliana Ghervasuc Mincă.
Încă de la bun început, când cei din PC şi PSD au anunţat candidatura Lilianei Mincă, am afirmat ferm că aceasta va pierde alegerile. Fata asta n-are nimic din ce se cere unui p0olitician. N-are inteligenţă, nici măcar nativă, de parcă nu s-ar fi născut în judeţul Botoşani, n-are simţul direcţiei unui dialog, a unei dezbateri publice, n-are şiretenie şi n-are flerul fără de care nici un muritor nu poate fi considerat politician.
Aflată în turma anonimă a Partidului Conservator, Liliana Mincă s-a făcut cunoscută românilor după ce a fost numită la conducerea Loto România. Cât timp a condus această instituţie de joc public de noroc, n-a demonstrat nicicum inteligenţă. Mai mult, când era băgată în corzi de presă, pentru că nu putea oferi o explicaţie logică de ce se acorda câştigul cel mare numai în preajma unor sărbători importante, cu vocea peltică se răţoiala reporteri. Adică, aşa cum procedează ţaţele din mahalaua oraşului sau de la ţară, făcea gura mare ca să acopere, precum pisica sau câinele, mizeria morală pe care o promova în derularea jocului, manipulând şi înşelând încrederea jucătorilor (cei de la postul de televiziune OTV au presupus că tragerea la Loto 6/49 din 12 august 2007 a fost măsluită).
Adusă de reporterii Antenei 3 la diferite dezbateri (probabil că apariţiile i s-au datorat lui Voiculescu), intra în discuţii în momente total neinspirate iar vorbele sale erau lipsite de conţinut şi fără profunzime la tematica dezbătută.
Căutând s-o copieze pe Dana Grecu, tot încerca să facă trimitere la maică-sa, o ţărancă din zona Zahorenilor, comuna Manoleasa, ca un exemplu de român asuprit de Guvernul Boc, unul dintre participanţii la dezbateri i-a atras atenţia că nu maica este „buricul crizei economice” a României. A tăcut ca proasta în târg, în loc să-şi argumenteze afirmaţia, care pe fond era corectă.
Lansată în campania electorală tot de către Antena 3, slugile prea plecate ale lui Voiculescu au căutat s-o impună alegătorilor bucureşteni. Numai că dintr-o marfă de proastă calitate nu poţi face una de lux, nici chiar falsificând-o cel mai abil şarlatan. Bine a făcut Treo Trandafir că a evitat orice dispută publică cu ea. Faci dezbatere publică cu un om inteligent şi capabil să susţină o dispută cu argumente logice, nu cu ţaţaisme şi şabloane şterpelite din discursul altora, numai ca să pari cult. Un astfel de comportament este specific snobilor, iar pe Liliana Ghervasuc Mincă eu o suspectez de snobism.
Mai cred că, după comportamentul de care a dat dovadă în această bătălie politică, nici dacă ar fi candidat în Colegiul Săveni împotriva liberalului Florin Ţurcanu, tot n-ar fi câştigat. Ca botoşănean. nu mă simt deloc mândru cu Liliana Ghervasuc Mincă, în calitatea ei de politician. Asta n-o va împiedica, de PC-ul va ajunge la guvernare, să nu primească vreo funcţie ministerială gras plătită, aşa cum a fost instalată şi la Loto România În astfel de funcţii se cer buni executanţi, nu profesionişti care gândesc cu realism politic şi în interesul naţiunii române.
written by Ioan Rotundu
Bursucul de la financiar şi-a făcut apariţia şi pe meleagurile eminesciene. Această specie umană, specializată în probleme financiare, îşi trage numele de la aspectul său fizic. Ca să fii bursuc la financiar, musai trebuie să fii micuţ de statură, bondoc, chel şi cu dantura ca dinţii ca cei de la ragilă. Specia a devenit celebră în urma unei schiţe umoristice prezentată la televizor, în vremurile de glorie comunistă, de către celebrul actor Toma Caragiu, avându-l ca partener de dialog pe Mihai Diaconu, pe atunci actor în formare.
Caragaiu, pe post de director de unitate socialistă, a constata că unul dintre angajaţii săi scrie fabule cu subînţelesuri care se cam potriveau cu comportamentul său de director. Aşa că directorul l-a cheamat pe tânărul fabulist la explicaţii, căutând să se convingă dacă a înţeles bine sensul fabulei. Adică dacă el este „elefantul”, secretara sa „păsărica” şi…apare dilema odată cu „bursucul de la financiar”. Vrând să afle cine-i „bursucul”, directorul descoperă că în faţa s-a s-au prezent5at trei angajaţi minioni, bondoci, cheli, ştirbi şi cu cotiere negre.
În cazul nostru nu-i nici o dilemă şi nici despre fabulă nu poate fi vorba. „Bursucul de la financiar” este, fără dubii, noul manager de la Memorialul Ipoteşti. Căci aşa l-au numit angajaţii Memorialului pe Miluţă Jijie, cel pus de preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac să păzească cu străşnicie opera eminesciană ca nu cumva s-o şterpelească vreun hoţ de ocazie, cum se întâmplă cu euroii de prin bănci şi case de schimb, ori să se uzeze prematur din cauza atâtor curioşi care vor s-o vadă, s-o simtă, s-o viseze, s-o retrăiască precum Eminescu pe vremea când era copilandru.
Habar nu aveam cu ce poreclă l-au gratulat angajaţii Memorialului pe noul lor şef, dacă acesta nu se lăsa cuprins de chinurile creaţiei şi nu-mi trimetea o scrisoare la redacţie, creaţie pe care am publicat-o, că doar acesta este rostul creaţiilor: să fie publice.
Citind creaţia şefului său, unul din angajaţi a ţinut să mă aducă la zi cu informaţiile despre starea de spirit, nu eminesciană, ci jijiană, nou creată la Ipoteşti. Aşa am aflat că de când a ajuns şef la Ipoteşti, Miluţă Jijie s-a pus pe fapte mari. Mai întâi a introdus disciplina în muncă. Dacă până la Jijie salariaţii Memorialului zburdau pe unde aveau ei nevoie, cu Jijie nu le ţine figura că sunt la bibliotecă să consulte o carte sau că s-au dus la o întâlnire literară, un simpozion, ori au onorat o invitaţie prin vreun colţ de ţară. Aşa ceva Jijie nu acceptă. El vrea ca toată suflarea să fie prezentă la program, la ora şi minutul fixat. Iar deplasările nu se mai fac, pent6ru că ele costă bani.
A mai introdus managerul Jijie ordine şi în rândul funcţionarilor de la birou. Halt cu consumul de hârtie de scris, pixuri, consumabile la imprimante, pliante publicitare, corespondenţă în zeci de exemplare şi multe altele. Deviza zilei: economii şi iar economii.
A mai făcut ordine şi la hotel, ca nu cumva scriitoraşii care vin de prin ţară să se inspire din opera eminesciană să plece cu vreun obiect de pe inventar sau să fie favorizat la tarif. Gata cu facilităţile, cu favorurile. Toată lumea plăteşte. Mult s-a mai mirat Miluţă al nostru când a constatat cât costă o colaborare cu o personalitate de rang academic, universitar ori din domeniul culturii. Şi aici a făcut ordine, a stabilit că la ce ar trebui să vină Caramitru să recite Luceafărul, cerând un sac de bani, când poate fi adus un actor mai puţin pretenţios financiar. La ce să vină la Ipoteşti Manolescu, să conferenţieze, când poate veni şi un profesor de română din Botoşani, care nici nu va cere bani.
Iar ca nu cumva angajaţii să creadă că el, Jijie, estre indiferent la soarta operei eminesciene, în ultima perioadă le tot aminteşte că şi el lucrează noaptea până spre ora două, trei dimineaţa, adică cercetează ce economii se mai pot face, că doar nu scrie un tratat despre filozofia din poezia lui Eminescu. Şi ca nu cumva cei din preajmă să-l creadă un incult, le vorbeşte în cifre. La început nu l-am crezut pe bietul amploiat de la Ipoteşti că şeful său borbeşte în cifre. Dar când mi-a rostit câteva, am înţeles că Miluţă, după 32 de ani de financiar, le vorbeşte subalternilor în simboluri de conturi contabile.
L-aş sfătui pe Miluţă, dacă tot o face pe-a profesorul de contabilitate cu angajaţii, să fie mai analist., adică explicit Adică atunci când rosteşte simbolul contului de materiale, obiecte de inventar sau mijloace fixe să le spună şi funcţiunea lui. Dacă-i de activ sau de pasiv şi din ce clasă face parte. Să afle şi aiuriţii cu pretenţii de eminescologi că şi contabilitatea sa este muncă cu tot atâtea metafore câte are poezia eminesciană, poate chiar mai multe. Ce poate fi mai frumos decât să stai în decorul eminescian şi să visezi la contul de materiale care cuprinde în analiticul său până şi pelincile poetului.
L-am întrebat pe chiţibuşar de ce l-au numit Bursuc. Răspunsul a fost simplu: seamănă cu bursucii din schiţa lui Caragiu. Nu simplu va fi şi viitorul lui Miluţă pe post de manager la Ipoteşti. Odată cu preluarea atributelor de la fostul director Coşereanu, Miluţă i-a preluat, pe inventarul schemei de personal şi pe reclamagii care l-au dărâmat pe Coşereanu. Ori, aceşti reclamagii au început să cârâie pe la colţuri. Ei nu l-au schimbat pe Coşereanu pentru a veni un altul să le ceară respectarea programului şi alte multele. Aşa că băieţii se pregătesc de scris. Sincer să fiu, n-aş vrea să fiu în pielea lui Miluţă, că tare grele zile îl aşteaptă. Ce-au reclamat la mine sunt lucruri mărunte pe lângă ce au de gând să reclame în altă parte.
Aşa că „Bun venit, Bursucule de la la Financiar în universul eminescian de la Ipoteşti!”
La Mecanex, Miluţă a lucrat vreme de 32 de ani cu proletariatul, la Ipoteşti lucrează cu fiinţe umane ieşite dintr-o altă plămădeală a vieţii. Sper că Miluţă ştie ce-a păţit cizmarul care s-a ridicat deasupra calapodului.
written by Ioan Rotundu
Românii crapă de foame, iar preşedintele Traian Băsescu vrea o nouă Constituţie, una după chipul şi asemănarea sa. Nici nu s-a stins bine scandalul cu Voicu, asfaltatorul Căşuneanu şi judecătorul Costiniu, că preşedintele ne oferă un nou circ. Cel al scandalurilor politice cu partidele de opoziţie care, firesc, se vor opune unei noi Constituţii prin care Băsescu să primească noi puteri, cum vrea dealtfel.
Am mai afirmat faptul că dorinţa preşedintelui Băsescu şi a românilor, care au votat turmă nevoie lui Băsescu, de a reduce Parlamentul la o singură Cameră nu se potriveşte mentalităţii noastre naţionale. În primul rând, tradiţional, Parlamentul României a fost format din două Camere. Apoi, noi venim din comunism, formă de guvernare dictatorială. Iar în comunism ştim foarte bine că aveam Marea Adunare Naţională, o adunătură de analfabeţi comunişti amestecaţi cu eroi ai muncii socialiste care făceau figuraţie, fiind adunaţi o dată pe trimestru la Sala mare a Palatului.
Este o situaţie fericită, iar meritul revine parlamentarilor care au format Adunarea Constituantă, că avem un Parlament cu două Camere. Chiar şi aşa, tot reuşesc anumite grupuri de influenţă din partidele aflate la putere să obţină legi după nevoile şi interesele lor. Băsescu vrea o singură Cameră tocmai pentru a putea să o manevreze mai uşor în adoptarea legilor care-l interesează.
Justificarea că se cheltuie prea mult cu două Camere şi sistemul de adoptare a legilor este greoi este o gogoriţă menită să-i orbească pe cei care votează fără să gândească. Iar în România sunt mulţi cei care votează fără să ştie ce votează şi cât este spre binele lor.
Să ne ferească Dumnezeu ca preşedintele Băsescu să-şi vadă împlinit visul cu ochii şi să obţină modificarea Constituţiei cum vrea el. Omul acesta, orbit de dorinţa de putere, va fi în stare să modifice Constituţia şi în sensul de a mai putea candida. Dar el poate fi periculos şi dacă ajunge prim ministru. Cu un Parlament unicameral, ca prim ministru, as în şantaje şi orchestrarea de scenarii care distrug cariere, el va putea determina parlamentarii, puţini la număr, să voteze cum îi vor fi interesele.
Până când vom afla exact în ce sens vrea Băsescu să modifice Constituţia, deocamdată ne oferă circ. M-am întrebat de ce ne oferă acest circ. Cred că ştiu. Boc a fost chemat la Cotroceni şi a plecat de acolo cu sarcina fermă de a majora impozitele şi taxele.
În timp ce Băsescu ne ţine ocupaţi cu modificarea Constituţiei, Boc şi ministrul Vlădescu lucrează la introducerea de noi impozite şi taxe, la reducerea numărului de bugetari, la diminuarea pensiilor şi la introducerea de noi restricţii în privinţa accesului la sistemul medical. Pot jura că peste nici o săptămână vom afla cu ce noi „facilităţi” contra crizei economice ne va copleşi Boc şi ai lui.
written by Ioan Rotundu
Ieri, pe adresa redacţiei am primit un mail de la Miluţă Jijie, actualul şef peste opera eminesciană, graţie generozităţii pârcălabului de Botoşani ce răspunde prezent la numele de Mihăiţă Ţâbuleac, vrednic neam de opincar cu obârşie din cătunul Crasnaleuca, sătuc ascuns printre mlădiţele de răchită ale luncii Prutului.
Luând act de debutul literar al domnului Miluţă, semn că noua funcţie de manager la Memorialul Ipoteşti îi vine ca o mănuşă, am considerat să nu fiu acuzat de egoism profesional, aşa că public textul în forma lui originală:
„Domnule Rotudu,
Cu tot respectul pe care vi-l port, pentru ceea ce inseamna -omul de media Rotundu- ,sunt nevoit sa va aduc la cunostinta ca nu ati studiat cu multa atentie datele referitoare la cariera mea profesionala.
In primul rind la SC Mecanex am lucrat 32 ani din care 22 ani am fost director economic si nu specialist in tractoare ci in finante, fiind absolvent al Academiei de Studii Economice Bucuresti. La Consiliul Judetean am fost angajat prin concurs in decembrie 2008.
In al doilea rind, faceti o mare confuzie ,SC Mecanex nu a produs niciodata tractoare si nici nu este in faliment.
In anul 2008 ,SC Mecanex a obtinut un profit net de 14,6 miliarde lei iar actionarii au beneficiat de dividende in suma de 12,3 miliarde lei. (fac mentiunea ca in anul 2008 am condus directia economica a unei societati profitabile nu in stare de faliment cum catalogati dumneavoastra.
Ajuns interimar la Memorialul Ipotesti am constatat managementul defectuos si grave nereguli in cheltuirea banului public ,pe care presa l-a oglindit pe larg si pentru care justitia isi va spune cuvintul. Toate acestea s-au produs sub ochii managerului cu titlul de doctor ,”cu pregatire de specialitate”.
In ce priveste proiectele culturale ,va asigur ca vor fi concepute si realizate de persoane competente,sub conducerea directorului adjunct cu pregatire superioara in domeniul culturii si care momentan este vacant in organigrama pina la organizarea concursului conform prevederilor legale.
Sperind ca va sunt utile precizarile de mai sus ,va urez multa sanatate , consideratie si pretuire.
ec Jijiie Miluta”
Mai întâi, făcând cuvenita reverenţă, mulţumesc domnului Miluţă pentru onoarea ce mi-a făcut-o de a mă include în rândul oamenilor de media. Dar acest onor nu-l pot primi pentru că m-ar bântui stafia lui Scipione Bădescu, publicist, poet şi prieten al lui Mihai Eminescu, acuzându-mă că-s impostor. De la Bădescu şi Eminescu încoace, Botoşanii n-au mai avut astfel de publicişti de seamă şi nici nu cred că vor avea prea degrabă.
Faptul că v-am făcut „tractorist” şi dvs. aţi luat cuvântul ca atare, îmi cer scuze. Credeam că am realizat o metaforă reuşită, dar bag seamă că am greşit „adrisantul”.
În problema cu falimentul Mecanex-ului, referirea mea viza fosta uzină socialistă, în care proletariatul era proprietar, producător şi beneficiar. Cum proletariatul a fost trimis acasă, iar proprietatea lor dăruită de guvernanţi unor „băieţi deştepţi”, nu putem vorbi decât de funie în casa falimentului. Că „burghezia capitalistă” care a preluat Mecanex-ul a produs profit în anul 2008, cred că este semnul că această categorie nou apărută în structura socială a ţării s-a deşteptat. Adică a curăţat fabrica de balastul mentalităţii „ciumei roşii”.
Cei ramoliţi, la propriu şi figurat, nici coadă la şomaj nu mai fac. Cei „descurcăreţi”, aşa ca dvs., s-au reprofilat manageri în domeniul cultural. Pe Coşereanu nu-l plâng. Nu eu l-am pus să înveţe carte, să scrie cărţi despre Eminescu, să facă muncă de cercetare asupra operei celui mai mare poet al României.. A vrut să-l concureze pe Diogene, căutând un „om” la flacăra soarelui şi a găsit doi la lumina farurilor de tractor (aici cuvântul tractor nu mai este metaforă).
Nu contest, domnule Miluţă, că n-aţi venit la Ipoteşti cu gânduri măreţe. De ce n-aţi fi dvs. acel Mesia care să-l transforme pe nemuritorul Eminescu într-un muritor de rând?!
Apropo, de când v-aţi instalat la Ipoteşti manager cu huzmet parafat de pârcălab, nu simţiţi câte o adiere rece, nu simţiţi din când în când fiori pe şira spinării? Când veţi simţi aşa ceva să ştiţi că Eminescu vă stă prin preajmă, dând curs îndemnului din cântecul soţilor Doina şi Aldea Teodorovici „Eminescu să ne judece!”.
Cu aceeaşi consideraţie şi preţuire, că doar oameni suntem!
written by Ioan Rotundu
Cine a urmărit de două săptămâni încoace programul TV Somax, a putut constata că în ziua de vineri, de la ora 17.00 se difuzează un reportaj intitulat „Lumea lu’ Rotundu”. Reportajul este realizat de subsemnatul şi vizează, cu preponderenţă, activităţi economice şi sociale ale unităţilor administrative din judeţ. Conform programului stabilit cu cei din conducerea TV Somax, filmările le fac lunea iar montajul în zilele următoare. Aşa că ieri eram programat pentru filmări, numai că ziua am început-o prost de dimineaţă. Ca temă de lucru aveam de realizat un reportaj despre încercările disperate al Obştii Dracşani de a-şi recupera iazul în suprafaţă de vreo 725 ha.
Încă de dimineaţă m-a sunat un cetăţean din Mihăileni să-mi spună că poliţistul de acolo îşi face de cap. Omul voia să ajung mort-copt la Mihăileni, neacceptând vreo amânare. Nici bine n-am scăpat de el, că m-a sunat un altul din Vf. Câmpului. Avea el ceva de reclamat la adresa autorităţilor locale, dar să nu se ştie că de la el li se trage. L-am expediat şi pe acesta şi am plecat la filmări.
Conform panului pe care mi l-am făcut, am început a filma cu Mihai Popa, preşedintele Obştii. Omul, încâlcit în explicaţii şi cu multe vorbe condimentate, numai nu voia să înţeleagă că reportajul are o întindere limită în timp şi că el trebuie să relateze sinteza faptelor, fără detalii şi picanterii. Pe când înregistrarea era în toi, m-a sunat un reporter să-mi spună despre un fapt mărunt. Telefonul a bruiat înregistrarea, aşa că am tăiat o pare din ea şi am reluat-o.
Nici cu fostul prefect Alexandru Simionovici nu mi-a fost uşor. Nici în ruptul capului n-a vrut să-l filmez acasă, în curte, pe terasă sau chiar pe trotuar lângă fard. S-a temut să nu filmez lucruri pe care să le interpretez apoi. Omul este păţit, aşa că suflă şi-n iaurt. Am filmat sincronul într-un bar din apropiere şi m-am dus la Dracşani.
Aici am făcut un fel de pregătire cu directorul societăţii Piscicola SA, în ideea de a fi scurt şi la obiect. Dar Gheorghe Nistor, din momentul în care am început filmarea, numai n-a vrut să răspundă la întrebările directe şi sensibile. Orice aş fi întrebat eu, el tot la digul de 500 m lungime şi nu ştiu cât înălţime ajungea. Exact ca în schiţa lui Caragiale elevul care orice-l întreba profesorul el ajungea la castravetele cu 98% apă.
Iar ca ziua să se încheie cum a început, adică prost, n-am terminat filmările, rămânându-mi o codiţă şi pentru astăzi. Dar nu-mi pare rău. Socoteala mea di redacţie nu s-a potrivit cu cea din teritoriu. Voiam să iasă un reportaj serios, pe măsura celor trei prefecţi intervievaţi. A ieşit ceva mai bun. Un reportaj cu multe dileme, cu multe întrebări şi răspunsuri printre rânduri, cu personaje pătimaşe şi logică interesantă, cu concluzii pe măsură.
Cine va fi interesat să-l urmărească, o va putea face vineri, 23 aprilie, de la ora 17.00 pe TV Somax iar pe Internet se poate accesa dând clik pe linkul de pe site-ul Jurnalului pe care scrie Somax. Vizionare plăcută!
written by Ioan Rotundu
 Două pietre de moară are legate de picioare Spitalul judeţean Mavromati Botoşani: juristul Victor Niţu (foto) şi şeful de birou personal-salarizare Mihai Pârvu, cunoscut de ani şi ani drept conul Mişu.
Juristul Niţu este cunoscut mai mult prin faptele sale trăsnite. De exemplu, la alegerile prezidenţiale din 1996, 2000 şi 2004 şi-a anunţat de fiecare dată candidatura. Omul a adunat guguştiucii şi fătucile lui Cristoiu din presa locală şi a anunţat de fiecare dată că vrea să ajungă preşedintele României, pentru a salva ţara de duşmani. N-a specificat niciodată cine-s duşmanii României cum n-a ajuns niciodată pe buletinele de vot pentru că n-a reuşit să adune numărul necesar de semnături.
În schimb, sub motivul că este un om suferind de mai multe boli, toţi cei care s-au perindat la conducerea spitalului l-au tolerat ca jurist, deşi a pierdut procese peste procese, toate în dauna financiară a spitalului. Apoi, niciodată juristul Niţu nu l-a contrazis în faptele sale pe conu’ Mişu, cu toate că mai marele nostru peste suflarea de personal a spitalului a făcut ce-a vrut în domeniul angajărilor.
Spre exemplu, în perioada cât managerul spitalului a fost Doru Munteanu, deşi unitatea se aflat în colaps financiar, conu’ Mişu a operat la angajări de era să se aleagă cu o hernie. Înţelegeţi dvs. de la ce ridicături poate ocupantul unei astfel de funcţie să capete hernie.
Să vă prezint una din multiplele sale tehnici de angajare. Vorbeai cu conu Mihu, cădeai la înţelegere, şi erai angajată femeie de serviciu. Pentru puţin timp. După care făceai nişte cursuri şi erai promovată infirmieră. Urmau alte cursuri şi fata era trecută asistenţă medicală.
Acum, aceste angajate au ajuns absolvente a Facultăţii „Spiru Haret” şi vor leafă la nivel de studii superioare, ca şi medicii, deşi munca lor este prestată la nivel de studii medii.
Iar conu’ Mişu o ţine pe-a lui: să le dea leafă la nivel de studii superioare, deşi Legea 330 nu prevede aşa ceva. Iar juristul Niţu n-are nimic împotrivă, că Legea este a Guvernului Boc şi nu a sa sau a lui conu’ Mişu.
Mai mult, pe baza ştiinţei juridice a lui Niţu unii salariaţi ai spitalului au beneficiat de spor de stabilitate, deşi Legea 330 a anulat acest spor. Acum, că Ministerul Sănătăţii a aflat de isprava lui Niţu şi Mişu de la Botoşani, a ceru recuperarea sumelor acordate. De luat, angajaţii au luat sporul cu ambele mâini. Să văd cum o să-l dea înapoi, că sunt ceva sume de restituit!
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments