Apr 07

Dacă pe la social-democraţi anunţatele alegeri au cam tulburat apele, nici pe la democrat-liberali acestea nu sunt mai limpezi. Şi în PDL urmează a se alege o nouă conducere, actualul preşedinte Cătălin Flutur urmând a-şi depune mandatul fără să fie sigur că-l va obţine din nou.
Principalul duşman al său rămâne Mihai Ţâbuleac, omul care şi-a câştigat tristul renume de „demolatorul culturii botoşănene” şi care va rămâne consemnat în istoria judeţului ca fiind personalitatea cea mai cumplită, ce şi-a umplut şi ne-a umplut existenţa de ruşine.
Dar implicaţiile malefice ale lui Ţâbuleac asupra valorilor culturale botoşănene rămân a fi judecate de către cei cu aplecare spre acest domeniu pe care eu îl consider brand-ul judeţului. În comentariul de faţă mi-am propus să inventariez cine sunt contracandidaţii lui Flutur la preşedinţia PDL şi să le evaluez şansa de câştig.
Aşadar, Mihai Ţâbuleac se anunţă a fi unul dintre contracandidaţi. Ţâbuleac îl va ataca pe Flutur sub mai multe aspecte. În primul rând că s-a dovedit slab în faţa celor din PSD când s-au împărţit posturile de conducere din instituţiile deconcentrate. Apoi, după ce PSD-ul a ieşit de la guvernare, Flutur n-a acţionat cu fermitate asupra şefilor numiţi de PSD, pentru a fi înlocuiţi imediat. Spre exemplu, la Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor social-democratul Alexandru Zarug este şi acum în funcţie.
Să mai adăugăm faptul că Flutur a pierdut de două ori lupta în faţa liberalului Florin Ţurcanu în ce priveşte funcţia de vicepreşedinte CJ. Prima dată la formarea Consiliului Judeţean Botoşani după alegerile din vara anului 2008, când Ţurcanu a obţinut funcţia de vicepreşedinte CJ în detrimentul PDL. A doua oară a pierdut când la iniţiativa lui Ţurcanu, vicepreşedintele CJ Cristian Achiţei, care luase locul lui Ţurcanu după ce acesta a devenit deputat, a fost înlocuit din funcţie cu liberala Cătălina Lupaşcu.
Mai are a-i reproşa Ţâbuleac lui Flutur şi faptul că i-a determinat pe consilierii judeţeni PDL să voteze contra sa, ceea ce l-a compromis în faţa celorlalte partide şi a comunităţii judeţului. Ţâbuleac mizează că se va bucura de sprijinul tuturor celor care sunt acum nemulţumiţi de Flutur, în special primari şi viceprimari de comune care n-au fost sprijiniţi în lupta lor locală cu cei de la PSD şi PNL.
În anul 2000, Ţâbuleac a obţinut la PNL funcţia de preşedinte contra lui Dinu Secrieru, cumpărând voturi în WC-ul Casei sindicatelor, unde a avut loc conferinţa judeţeană. Acum nu mai este posibil să repete „strategia”, aşa că va trebui să folosească forţa argumentului.
Iar sub aspectul argumentelor, Ţâbuleac este un om slab, incapabil de a putea coagula în jurul său un nucleu puternic care să-l susţină. Chiar dacă lui Flutur i se pot reproşa neajunsurile enumerate mai sus, Ţâbuleac are o imagine extrem de proastă în PDL.
În primul rând că s-a îndepărtat de partid şi de problemele acestuia. În calitatea sa de preşedinte al CJ i-a ajutat mai mult pe primarii PSD şi PNL decât pe cei din PDL, aşa că sunt slabe speranţe să culeagă voturile acestora. La nivel de Euroregiune Piatra Neamţ Ţâbuleac este izolat, el neavânbd căi de comunicare cu celălalt Flutur, suceveanul Gheorghe, care este preşedintele în exerciţiu al Euroregiunii, motiv pentru care n-a obţinut fonduri europene şi nici nu are şanse să obţină mare lucru.
Nici la nivel de Guvern, preşedintele Ţâbuleac n-are dialog. Ministrul Blaga, care pe linie ierarhică îi este şef, de câte ori a venit pe la Botoşani nu l-a băgat în seamă. Nici premierul Boc nu-l are pe plac. În fond, Ţâbuleac este considerat un rebel al PDL, o persoană dominată de orgolii personale şi care nu ştie să se supună ordinelor de partid. Iată de ce Cătălin Flutur n-are a se teme prea mult de Ţâbuleac, dacă acesta îi va deveni concurent.
O problemă ar putea-o avea Flutur din partea lui Cristian Achiţei. În scurta perioadă cât a fost vicepreşedinte CJ, Achiţei i-a sprijinit pe primarii şi viceprimarii PDL, a avut tot timpul dialog cu teritoriul şi a ştiut cum să-l facă pe Ţâbuleac să colaboreze. Achiţşei este regretat de către cei din teritoriu că nu mai este vicepreşedinte CJ, iar vinovat de acest lucru este considerat a fi Flutur. Să mai adăugăm faptul că Achiţei este mult mai hotărât şi mai radical în dialogul cu celelalte partide şi nu este omul să se lase călcat pe bătătură de Florin Ţurcanu şi să fie bătaia de joc a lui Ţâbuleac.
Aşa privite lucrurile, Flutur are a se teme mai mult de Achiţei decât de Ţâbuleac. Numai că lui Achiţei îi lipsesc relaţiile la nivel de Bucureşti. Atât în partid cât şi la guvern. Sub acest aspect: avantaj Flutur. PDL-ul fiind partidul de guvernământ, este firesc să fim cu ochii în patru şi să ştim cu cine mai pornit la drum.

written by Ioan Rotundu


3 Responses to “Ziua când Flutur va da socoteală”

  1. 1. QQQ Says:

    Nu acum va da socoteală Flutur, ci la următoarele alegeri locale, în faţa alegătorilor. Alegători care îşi vor aduce aminte de HSR, de bulevard, de florile lui Gheorghiţă etc. Chiar dacă nu este responsabil în totalitate de aceste probleme, el va fi cel care va răspunde cu adevărat în faţa alegătorilor. Şi tot cea ce a făcut bun (şi eu cred că a făcut şi lucruri bune) va fi trecut în plan secund de către alegători. La asta se va adăuga şi eroziunea PDL ca partid de guvernământ. Şi ştiu vreo câţiva şacali care abia îi aşteaptă căderea. Vreo doi sunt chiar foarte aproape de el. El ori nu-i vede, ori îi ţine aproape ca să-i aibă ,,în vedere”. Îl consider un om plin de bune intenţii, dar…. ştiţi cum se spune: ,, drumul spre iad este pavat cu bune intenţii”.

  2. 2. dedia Says:

    Cred ca ar trebuii sa se teama Flutur caci mai sunt in PDL oameni destepti care ar putea fi mai activi.
    Nu stiu cum mai are curaj Flutur sa candideze tinand cont de procentul f slab obtinut la alegeri, pentru care nu s-a implicat deloc.
    Si apoi marea problema este ca PSD-ul a facut ce-a vrut sub mandatul sau pentru ca nu a avut grija sa-si puna oamenii lui.
    Nu numai la Protectia Consumatorilor este director PSD, sunt si atatia adjuncti la celelalte deconcentrate care nu-i fac PDL-ului decat o imagine proasta, de exemplu la DSP.

  3. 3. VLAD Says:

    Lasa pe altii sa candideze la sefia PDL d-le Flutur caci ai dormit in papuci, nu te-ai ocupat deloc ca institutiile sa mearga bine, ai pus aceiasi oameni care altadata nu au facut nimic iar pe PSD-isti nu ia-i pus la locul lor, au ramas pe functii sa faca propaganda in favoarea lor.
    Pacat ca esti tanar si puteai sa fi mai activ.
    Si apoi de ce tot Flutur si Tibuleac….. sunt atatia oameni tineri si destepti care ar putea da o imagine frumoasa PDL-ului…

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia