Apr 12

Cunoaştem cu toţii jucăria din copilărie, pe care părinţii ne-o cumpărau din târg, şi numită „Hopa Mitică!” Oricum am fi aşezat-o, jucăria tot în picioare se ridica. Tot aşa se poate spune şi despre Paul Musteaţă. Orice partid ar veni la guvernare, el tot şef pe la Finanţe este. De ce la Finanţe? Pentru că în această instituţie funcţia de şef este înfrăţită cu principul „dacă nu curge, picură”. Şi, vă rog să mă credeţi că de curs, curge cu presiune şi în situaţii de criză economică, ca acea de acum. 
Paul Musteaţă şi-a început cariera de finanţist ca şef la Garda Financiară Botoşani, imediat ce această instituţie a luat fiinţă. A fost pus în funcţie de către PDSR, devenit acum PSD, partid căruia îi va rămâne recunoscător până la pensie şi dincolo, în eternitate.
În 1996, când la guvernare a intrat CDR-ul, Paul Musteaţă a bătut palma cu senatorul Dinu Secrieru, ca preşedinte PNL, şi prefectul Alexandru Simionovici şi a rămas şef la Gardă. L-a costat ceva! Pe Secrieru l-a finanţat la partid, pe Simionovici în contul personal, că nu era prost Ducu să ducă banii la sediul PNŢ, a cărui preşedinte era.
După alegerile din 2000 la guvernare a revenit PSD-ul, iar prefect a fost numit social-democratul Costică Macaleţi. Ceva n-a funcţionat între Macaleţi şi Musteaţă, aşa că în septembrie 2001 Musteaţă a fost demis. A urmat scandalul cu maşinile de lux aduse în ţară pe diferite fundaţii şi pe nume de persoane cu handicap, în această afacere Musteaţă fiind implicat până în vârful părului.
Dar Musteaţă a învins pe toată linia. A scăpat de beleau cu maşinile de lux şi şi-a recăpătat şi funcţia de şef la Gardă. Prefectul Macaleţi m-a chemat şi mi-a declarat că Musteaţă şi-a cumpărat funcţia cu 50 mii de dolari daţi cuiva la Ministerul Finanţelor. Eu am scris în Jurnalul, Musteaţă a citit, n-a dezminţit nimic din cele scrise  dar a rămas şef.
A urmat perioada de înflorire a comerţului cu alcoolul produs la negru. A înflorit comerţul cu alcool dar fi averea lui Musteaţă, care s-a concretizat în două vilişoare pe Calea Naţională, eşirea din Botoşani spre Iaşi. Mai are o vilişoară şi la Lebăda, unde mai întâi s-a rostuit cu terenul din suprafaţa în care trebuia să fie împroprietăriţi ţăranii din Curteşti.
Guvernarea liberală i-a priit lui Musteaţă. A trecut de la Garda Financiară la nou înfiinţata Agenţie Naţională de Administrare Fiscală – Filiala Botoşani. Nu se ştie dacă la costat ceva şi cât, dar nu se poate spune că i-a mers în pagubă.
Guvernul Boc nu i-a fost  duşmănos la început. Cadru de nădejde pentru PSD, Musteaţă a rămas pe post ca din partea acestui partid. Numai că ieşirea PSD de la guvernare i-a creat probleme. A fost demis, mai ales că începuse să se dea la oamenii PDL şi să-i terorizeze cu controale.
A urmat apoi incidentul de la vânătoare, când arma cu glonţ pe ţeavă i s-a descărcat în picior, deasupra genunchiului. Eu sunt sigur că n-a fost incident de vânătoare. L-a ajuns un anumit blestem şi mai ştiu sigur că-l va mai lovi un altul. Nimic nu-l va putea apăra şi de acest al doilea blestem care deja se află prin faţa uşii vieţii sale. Citind aceste rânduri, Musteaţă să ia aminte că ele sunt scrise de către o persoană mai puţin bisericoasă, şi dacă dau întâietate blestemului şi nu incidentului de vânătoare, înseamnă că am motive extrem de puternice să o fac. 
Musteaţă a fost demis de către Boc, dar el nu s-a dat învins. Cum, necum a ajuns să apeleze la favorurile deputatului liberal, devenit democrat-liberal, Neculai Rebenciuc de Flămânzi.
Iar Rebenciuc, „motivat” în sistemul consacrat de clasa noastră politică, l-a repus pe Musteaţă pe lista de şef la ANAF ca din partea grupului independenţilor. Se pare că propunerea lui Rebenciuc s-a lăsat „cu lapte”.
Este posibil ca astăzi sau mâine Mustaţă să fie reinstalat şef la ANAF. Trebuie să recunoaştem că el este cu adevărat un „Hopa Mitică!”
Dar de altceva mă simt eu satisfăcut. Sunt mulţumit că am ajuns să trăiesc ziua în care Musteaţă s-a dus cu căciula în mână şi chirpiciul în geantă la Rebenciuc. Nici o altă pedeapsă, chiar şi penală, nu l-ar fi umilit mai mult ca această situaţie în care s-a pus. A făcut-o din dragoste pentru judeţ, pentru noi, pentru grija faţă de generaţiile viitoare. Credeţi , cumva, că s-a umilit din alte motive?!

written by Ioan Rotundu


5 Responses to “Hopa Musteaţă!”

  1. 1. dan popa Says:

    Bine face Paul Musteata ca nu te baga in seama, mos Ioane ! Daca venea cu caramida la domnia ta ii puneai poza si pe cantul ziarului . Bravo lui, e finantist bun, e normal sa cistige bine. Nu vezi ca ziaristii buni gen Bogdan Chireac, Rosca Stanescu, CTP, etc. sint bogati iar cei slab pregatiti nu pot dormi de grija altuia?

  2. 2. Trişcă Says:

    Dacă lauzi lichele precum Chiriac, Roşca Stănesdcu şi chiar Tudor Popescu care s-au îmbogăţit prin şantaj şi aservire politică, dacă lauzi o lichea ca Mustaţşă fără de pereche pe meleagurile botoşănene nu poţi fi decât o lichea şi tu. Asta-i lumea L:umnea lu’ Rotundu, cum şi-a intitulat el reportajul de vineri seară de pe Somax. Bravo, domnule Rotundu şi la cât mai multe astfel de reportaje. Sper ca cel văzut vineri să nu fie şi singurul.

  3. 3. Petrea Prostu Says:

    Mustaţă a scăpat de glonte dar nu va scăpa şi de DNA. Vişan de la Bucecea şi Dutcă din Botoşani au ajunsîn mormând datorită lui. Există un Dumnezeu care va face dreptate.

  4. 4. tariceanu Says:

    nu apuca musteata sa mai fie director

  5. 5. zazania Says:

    “Finantist” ai zis ,mosher?
    Ai gresit: trebuia sa zici ” finantator”.
    Bravo, don’Rotundu, ai sange in instalatie!

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia