Apr 20

Cine a urmărit de două săptămâni încoace programul TV Somax, a putut constata că în ziua de vineri, de la ora 17.00 se difuzează un reportaj intitulat „Lumea lu’ Rotundu”. Reportajul este realizat de subsemnatul şi vizează, cu preponderenţă,  activităţi economice şi sociale ale unităţilor administrative din judeţ. Conform programului stabilit cu cei din conducerea TV Somax, filmările le fac lunea iar montajul în zilele următoare. Aşa că ieri eram programat pentru filmări, numai că ziua am început-o prost de dimineaţă. Ca temă de lucru aveam de realizat un reportaj despre încercările disperate al Obştii Dracşani de a-şi recupera iazul în suprafaţă de vreo 725 ha.
Încă de dimineaţă m-a sunat un cetăţean din Mihăileni să-mi spună că poliţistul de acolo îşi face de cap. Omul voia să ajung mort-copt la Mihăileni, neacceptând vreo amânare. Nici bine n-am scăpat de el, că m-a sunat un altul din Vf. Câmpului. Avea el ceva de reclamat la adresa autorităţilor locale, dar să nu se ştie că de la el li se trage. L-am expediat şi pe acesta şi am plecat la filmări.
Conform panului pe care mi l-am făcut, am început a filma cu Mihai Popa, preşedintele Obştii. Omul, încâlcit în explicaţii şi cu multe vorbe condimentate, numai nu voia să înţeleagă că reportajul are o întindere limită în timp şi că el trebuie să relateze sinteza faptelor, fără detalii şi picanterii. Pe când înregistrarea era în toi, m-a sunat un reporter să-mi spună despre un fapt mărunt. Telefonul a bruiat înregistrarea, aşa că am tăiat o pare din ea şi am reluat-o.
Nici cu fostul prefect Alexandru Simionovici nu mi-a fost uşor. Nici în ruptul capului n-a vrut să-l filmez acasă, în curte, pe terasă sau chiar pe trotuar lângă fard. S-a temut să nu filmez lucruri pe care să le interpretez apoi. Omul este păţit, aşa că suflă şi-n iaurt. Am filmat sincronul într-un bar din apropiere şi m-am dus la Dracşani.
Aici am făcut un fel de pregătire cu directorul societăţii Piscicola SA, în ideea de a fi scurt şi la obiect. Dar Gheorghe Nistor, din momentul în care am început filmarea, numai n-a vrut să răspundă la întrebările directe şi sensibile. Orice aş fi întrebat eu, el tot la digul de 500 m lungime şi nu ştiu cât înălţime ajungea. Exact ca în schiţa lui Caragiale elevul care orice-l întreba profesorul el ajungea la castravetele cu 98% apă.
Iar ca ziua să se încheie cum a început, adică prost, n-am terminat filmările, rămânându-mi o codiţă şi pentru astăzi. Dar nu-mi pare rău. Socoteala mea di redacţie nu s-a potrivit cu cea din teritoriu. Voiam să iasă un reportaj serios, pe măsura celor trei prefecţi intervievaţi. A ieşit ceva mai bun. Un reportaj cu multe dileme, cu multe întrebări şi răspunsuri printre rânduri, cu personaje pătimaşe şi logică interesantă, cu concluzii pe măsură.
Cine va fi interesat să-l urmărească, o va putea face vineri, 23 aprilie, de la ora 17.00 pe TV Somax iar pe Internet se poate accesa dând clik pe linkul de pe site-ul Jurnalului pe care scrie Somax. Vizionare plăcută!

written by Ioan Rotundu


2 Responses to “Lumea lu’ Rotundu”

  1. 1. nono Says:

    “sula si-n iaurt” trebuie corectat ca suna urat.

  2. 2. ionica Says:

    frumoase comentarii d-le Rotundu.Poate vor citi si despre apucaturile preotului Ivasuc de la parohia Buhaceni.Oare chiar nu se poate lua nici o masura?Eu am lucrat in agricutura o viata intreaga,dar daca te prindea baut,odata de doua ori te ierta dar a treia oara ti se desfacea contractul de munca,cu un articol,de nu te mai incadra nimeni.Sau in cel mai fericit caz(dau exemplu sma Trusesti)te trimitea la sectia Ionaseni,un fel de batalion disciplinar.Oare la preoti nu se poate face asa ceva?Sa-i trimita la o manastire izolata departe de pacatele lumesti,sai tina acolo in penitenta.

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia