Despre suspectarea lui Florin Egner că a fost turnător la fosta Securitate s-a scris mult prin presa locală. Cel mai apropiat de adevăr s-a dovedit a fi însă Constantin Conţac, fost preşedinte al PSD, partid în care Egner a deţinut funcţia de vicepreşedinte. Iar Conţac îşi baza afirmaţia pe destăinuirea pe care i-o făcuse Gheorghe Atudoroaie, fost ofiţer de Securitate la Timişoara, originar din Răchiţi – Botoşani şi fost coleg de şcoală generală cu Conţac. Atudoroaie i-a spus lui Conţac că pe Egner şi alţi foşti lucrători de la Electrocontact el i-a recrutat ca informatori la Securitate.
Conţac a cerut CNSAS-ului să verifice dosarul lui Florin Egner. După un timp cam lung şi numai după ce a insistat, Conţac a primit de la CNSAS confirmarea că Florin Egner a fost informatorul Securităţii. Aşa cum îl ştim, nu degeaba a fost poreclit Pinocchio, Egner a negat cu vehemenţă decizia CNSAS.
Numai că cei de la CNSAS nu s-au lăsat impresionaţi de negaţia lui Egner şi au trimis întreg dosarul la Curtea de Apel Bucureşti. Aici, judecătorii au apreciat că Egner, chiar dacă a colaborat cu vechea Securitate, nu poate fi considerat colaborator în sensul legii. CNSAS-ul n-a lăsat lucrurile aşa şi au declarat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Iată că ieri, cineva mi-a trimis un mesaj să-mi atragă atenţia că pe site-ul ÎCCJ s-a afişat soluţia dată în dosarul 40532/3/2008, având ca recurent reclamant Consiliul Naţional al Studierii Arhivelor fostei Securităţi şi intimat pârât pe Florin Simion Egner.
Prin Decizia 717/11 februarie 2010, ÎCCJ admite recursul declarat de către CNSAS, clasează sentinţa recurată şi, pe fond, admite sesizarea CNSAS şi constată calitatea de colaborator în sensul art. 2 lit. B din OUG nr. 24/2008 a pârâtului.
Decizia este definitivă şi irevocabilă cum definitiv şi irevocabil rămâne şi Florin Egner cu statutul de fost colaborator al Securităţii.
Având în vedere că Egner tot timpul a negat că ar fi colaborat cu fosta Securitate, lucru pe care l-a declarat şi în scris în documente oficiale, este de aşteptat ca acesta să se mai pricopsească cu câteva dosare penale pentru fals în declaraţii, mai ales că el a deţinut funcţia de primar al Botoşanilor şi de consilier municipal, iar la depunerea dosarului de candidat va declarat că n-a făcut poliţie politică.
Un alt lider important al PSD, şi el fost lucrător la Electrocontact Botoşani, suspectat că a colaborat cu fosta Securitate este actualul senator Gheorghe Marcu. Şi pentru el Constantin Conţac, se pare că din aceeaşi sursă, are informaţii că a fost colaborator, motic pentru care a cerut CNSAS-ului să-l verifice. Deocamdată nu există un răspuns oficial al CNSAS dacă acuzaţia se confirmă sau nu.
written by Ioan Rotundu
Ieri Curtea Constituţională a României (CCR) a dat publicităţii decizia sa prin care a constatat că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) este neconstituţional constituită aproape în integralitatea sa. Practic, ANI nu mai are voie de anchete asupra celor care sunt în situaţie de incompatibilitate cu funcţia ocupată, care ascund bunuri personale şi nu le declară prin declaraţiile de avere, care dobândesc în perioada cât ocupă funcţii publice averi pe care nu le pot justifica sub aspectul legalităţii provenienţei lor etc. ANI a rămas doar un fel de depozit tal declaraţiilor de avere şi cu dreptul de a efectua instruiri asupra modului de completare a acestor declaraţii.
Sunt voci care susţin că decizia CCR a apărut după ce ANI s-a interesat de averea unor judecători de la Curte: Iar judecătorii i-a desfiinţat, ca să nu se trezească cu vreo surpriză. Dacă este aşa, este ceva foarte grav. Şi ceva este putred în Danemarca. De ce? Pentru că avocata care a câştigat la CCR procesul împotriva ANI este avocata medicului Brădişteanu, cel acuzat de ANI că ar fi luat o mită de peste patru milioane de euro. Sesizarea CCR s-a făcut în urmă cu mai bine de un an şi judecătorii nu s-au grăbit să dea o soluţie. Iată că au dat-o, şi încă sub un aspect dramatic, desfiinţând orice competenţă ANI. Dar au dat-o în condiţii când prin media s-a răsuflat că inspectorii ANI lucrează la investigarea unor averi ale judecătorilor de la CCR.
Trecând peste imoralitatea judecătorilor de la CCR, pe fond, decizia lor este corectă. Corectă pentru că atribuţiunile pe care preşedintele Băsescu a ţinut să intre în competenţa ANI erau deja în competenţa Fiscului. Apoi, inspectorii ANI deveniseră a doua procuratură a lui Băsescu, după DNA.
În fond, în cei peste 3 ani de la înfiinţare, ANI n-a finalizat la modul concret nici un dosar spectaculos. Doar scandaluri în mediul politic. Însă interesant este ce se va întâmpla de acum înainte. Potrivit CCR, verificarea averilor trebuie s-o facă Fiscul.
Aţi auzit de vreun bogat al ţării sau politician îmbogăţit peste noapte să fi fost verificat de Fisc şi impozitat pentru bunurile nejustificate? Eu nu. N-am să mă opresc la exemple din ţară, ci la cele de sub ochii noştri. Avem patroni botoşăneni cu vile care costă miliarde de lei, cu case de vacanţă costisitoare pe la munte, cu terenuri care se măsoară în sute de hectare. Ciudat este că firma lor n-a avut şi nu are profit, ca să zici că a ridicat dividende de a făcut hernie. N-a avut nici leafă. Cu toate acestea, averea lor a crescut ca din apă.
Şi aceşti bogaţi sunt obligaţi de lege să depună anulat declaraţie de venit. Au depus, dar dacă citeşti cifra lor de venit, stai şi te întrebi cum din aşa sărăcie de venituri a putut ieşi o aşa de colosală avere.
O altă categorie de îmbogăţiţi sunt chiar cei de la Fisc. Unii au şi două, trei vile ridicate din leafa lor de mizerie aruncată în bătaie de joc de către stat. Nu numai unii şefi din sistemul public sunt putrezi de bogaţi, ci şi funcţionari mai mici. Şi iar mă opresc la Fisc. Anul trecut, pentru o mită de vreo opt milioane de lei, un inspector fiscal a fost arestat şi condamnat. Ştiu un altul care are vilă la Rediu, dar tipul nu s-a încurcat cu mărunţişuri, ci a tras lozuri de peste zece mii euro, ca să simtă ceva în teşcherea.
Ori, potrivit deciziei CCR, aceşti şefi şi inspectori fiscali ar trebui să verifice averile ilicite ale celor cu musca pe căciulă. Cum s-o facă, dacă însuşi ei sunt în culpă CCR, prin decizia sa n-a schimbat şi îmbunătăţit fondul problemei. Cei bogaţi vor fi şi mai bogaţi, iar cei săraci impozitaţi. ANI s-a făcut praf iar Fiscul nu colbăieşte! Trai nineacă! Asta este România lui Băsescu!
written by Ioan Rotundu
În ultima perioadă, în presa naţională şi locală din ţară au apărut o serie de articole care au sancţionat prin condamnare publică avariţia unor preoţi care impun tarife exagerat de mari privind serviciile religioase prestate. După o tăcere suspect de lungă, să-i zicem de meditaţie, Patriarhia Română a remis presei un Comunicat.
În loc ca prin Comunicatul respectiv, conducerea Bisericii Ortodoxe Române să adopte un ton de căinţă şi regret că sunt preoţi care, în condiţii de criză economică, impun tarife exagerate, împovărătoare pentru cei săraci, ea a adoptat un ton ironic, chiar sfidător, la adresa presei. Iată şi dovada: „Actuala campanie din presa centrală, privind contribuţiile benevole pentru serviciile religioase (botezuri, cununii şi înmormântări), numite de către ziarişti „taxe” sau „tarife”, este una tendenţioasă şi maliţioasă, întrucât nu contribuţiile credincioşilor pentru aceste evenimente unice din viaţa lor sunt exagerate, ci facturile pe care parohiile şi credincioşii din ele trebuie să le achite pentru utilităţi (electricitate, apă, gaze naturale, telefonie, etc.), majorate de la o lună la alta.”
Aşadar, nu lăcomia şi dorinţa de îmbogăţire peste noapte a unor preoţi stă la baza tarifelor exagerate ci creşterea preţurilor la consumul de energie electrică şi gaze sau apă. Să nu ştie înalţii prelaţi că la botezul unui copil nu se consumă o tonă de apă şi nici sute de kw/h sau metri cubi de gaz? Şi dacă, prin absurd s-ar consuma aceste cantităţi, pentru un serviciu religios cum ar fi botezul, preotul încasează peste o sută de lei, cu mult mai mult faţă de cheltuielile angajate. La o cununie, care se consumă ziua, fără apă de botez şi fără consum de gaze, poate doar de energie electrică, preotul încasează 200-300 de lei, iar de ai proasta inspiraţie să te cununi la biserica preotului Grigore Diaconu vei plăti chiar şi o mie de lei, pentru că-ţi vâră pe gât şi corul de seminarişti.
Nu trebuie să fii decât cu bun simţ, ca să recunoşti că tarifele practicate de preoţi n-au nimic în comun cu consumurile de energie invocate Patriarhie. Să mai adăugăm şi faptul că unii preoţi, dacă nu li se achită tariful cerut, nu prestează serviciul, în special când vine vorba de înmormântări şi omul este la ananghie, cazuri apărute prin presă şi necomentate de înalţii prelaţi ai Bisericii.
Şi ca tonul ironic al Bisericii să fie bine înţeles de presă, în Comunicat se mai arată: „Oricum, sumele cheltuite de o familie pentru oficierea unui botez sau a unei cununii religioase sunt mult mai mici decât finanţarea articolelor denigratoare la adresa slujitorilor Bisericii, pe care le publică unele ziare anticlericale. Acestea pretind că Biserica trebuie doar sa ajute pe alţii, fără ca ea să fie ajutată.” Şi Ceauşescu acuza „agenturili străine” că-i subminează puterea. Iată că şi slujitorii Bisericii, care provin din „iepoca de aur” a lui Ceauşescu, acuză acum presa că subminează autoritatea Bisericii, iar credincioşii plătesc bani grei presei să atace această instituţie care ar trebui să se considere sfântă şi în domeniul moralei slujitorilor săi, nu numai la forma declarativă.
Nu preoţii au vreo vină în practicarea tarifelor neruşinate faţă de veniturile unor creştini, ci presa şi credincioşii care în loc să ducă banii la biserică îi dau presei să ponegrească pe slujitorii Domnului. Curioasă logică!
Într-o şedinţă din 13 aprilie 2010, se mai arată în Comunicat, la nivelul Arhiepiscopiei Bucureştilor s-au stabilit o serie de măsuri cu caracter de recomandare către parohii, specificându-se: „Aceste măsuri sunt: fiecare Consiliu parohial va propune Adunării eparhiale cuantumul contribuţiilor benevole minime şi maxime, pentru botezuri, cununii şi slujbe de înmormântare, ţinând seama de mediul rural sau urban în care se află parohia şi de situaţia economică a credincioşilor (pensionari, şomeri, salariaţi sau oameni cu posibilităţi financiare mai mari).”
Parcă astfel de măsuri se potrivesc cu statutul Bisericii, care ar trebui să fie unul tolerant, caritabil şi în sprijinul omului sărac. Însă ceva nu se desprinde cu claritate. De vreme ce se vorbeşte de „contribuţii benevole”, de ce avem stabilite tarife în limite minime şi maxime? Încurcate-s căile Domnului, dar ale preoţilor şi mai şi, pentru că dacă în faţa lui Dumnezeu, la naştere, suntem toţi egali, în faţa preoţilor egalitatea dispare în favoarea bunăstării noastre materiale personale.
written by Ioan Rotundu
Cătălin Flutur, primarul Botoşanilor, a solicitat sprijinul prefectului Cristian Roman în a soluţiona conflictul care s-a creat între pieţari. Iar prefectul a ajuns la concluzia că pentru a face ordine în piaţă este nevoie de a forma o comisie de control care să verifice la toţi pieţarii legalitatea certificatelor de producători. Ca şef peste comisie l-a numit pe subprefectul Daniel Moruzi, fost comisar la Garda Financiară din Iaşi. Cred că la desemnarea lui Moruzi, prefectul a avut în vedere experienţa acestuia cumulată în munca de comisar financiar.
Vineri, săptămâna trecută am avut cu prefectul Cristian Roman şi comisarul şef al Poliţei Judeţului Botoşani Viorel Şerbănoiu o discuţie mai amplă legată de acest subiect.
Prefectul este convins că prin controlul ce-l va efectua comisia numită vor fi descoperiţi acei pieţari care nu sunt producători de legume şi fructe dar care fac legea în piaţă.
L-am contrazis pe prefect şi i-am spus că nu cred în soluţia sa. Nu problema certificatului de producător este nodul gordian al afacerilor din piaţă. Va fi o risipă de timp şi bani ca membrii comisiei să verifice la primăriile locale cele vreo sută-două de certificate de producător eliberate pieţarilor
Problema în piaţă nu este certificatul de producător. Aceste hârtii se obţin de la primării nu de producătorii adevăraţi, ci de acei intermediari care fac legea în piaţă şi care stabilesc preţurile de vânzare. Ca în piaţă să poată veni ţăranul adevărat să-şi vândă produsele trebuie mai întâi stârpită mafia care s-a format între intermediari şi lucrătorii Urban Serv care sunt implicaţi în activităţile pieţei.
Apoi, trebuie creat în piaţă un sector unde să aibă acces numai ţăranii şi numai contra unei taxe modice, pentru că nici un ţăran nu va plăti o taxă de cinci sau zece lei pentru as vinde o grămadă de mărar pe care va încasa tot atâta. Ca ţăranul să vândă pătrunjelul, mărarul, loboda, ridichea, salata etc. la preţuri acceptabile şi nu prin intermediari trebuie să aibă acces la masă, la o tarabă, la un spaţiu amenajat în acest scop.
Cei care vând banane, mere din Chile, struguri din Grecia, harbuji din Turcia să fie sectorizaţi la mese câştigate prin licitaţie. Ei nu sunt producători, ci comercianţi de produse importate. Mai mult, ei vând aceste produse fără ca veniturile să fie contabilizate şi fiscalizate. Cu o factură pe 10 kg de banane vând banane toată luna de zile. Numai că sub aspectul contabilizării veniturilor nu-i controlează nimeni. Tocmai aceşti comercianţi fugăresc ţăranii de la mese.
În momentul de faţă, dacă prefectul vrea să afle cum stau lucrurile în piaţă, să pună comisia să supravegheze discret activităţile la prima oră a dimineţii. Numai aşa vor putea observa membrii comisiei cum precupeţii îi aşteaptă pe ţărani în zona staţiei de tramvai şi le cumpără produsele după care fac ei legea preţului.
Vor mai putea observa membrii comisiei cum taxatorii Urban Servului sunt pe mână cu aceşti precupeţi. Taxatorii, sub diferite pretexte, îi fugăresc pe ţărani din zona pieţei, determinându-i să vândă produsele la precupeţi. Nu mai departe luni am asistat la o astfel de scenă. Pe motiv că are cizmele murdare, un bătrân care avea la vânzare vreo sută de ouă a fost luat pe sus şi scos din piaţă de taxator.
Deci, dacă primarul se simte depăşit de problemele din piaţă şi prefectul vrea să-l ajute cu adevărat, soluţia nu este controlul la certificatele de producător ci crearea unui sector special pentru ţărani, sector unde să nu aibă acces pieţarii cu produsele din import. Iar taxa să fie una acceptabilă şi nu protecţionistă pentru samsarii pieţei.
written by Ioan Rotundu
Cunoaştem cu toţii jucăria din copilărie, pe care părinţii ne-o cumpărau din târg, şi numită „Hopa Mitică!” Oricum am fi aşezat-o, jucăria tot în picioare se ridica. Tot aşa se poate spune şi despre Paul Musteaţă. Orice partid ar veni la guvernare, el tot şef pe la Finanţe este. De ce la Finanţe? Pentru că în această instituţie funcţia de şef este înfrăţită cu principul „dacă nu curge, picură”. Şi, vă rog să mă credeţi că de curs, curge cu presiune şi în situaţii de criză economică, ca acea de acum.
Paul Musteaţă şi-a început cariera de finanţist ca şef la Garda Financiară Botoşani, imediat ce această instituţie a luat fiinţă. A fost pus în funcţie de către PDSR, devenit acum PSD, partid căruia îi va rămâne recunoscător până la pensie şi dincolo, în eternitate.
În 1996, când la guvernare a intrat CDR-ul, Paul Musteaţă a bătut palma cu senatorul Dinu Secrieru, ca preşedinte PNL, şi prefectul Alexandru Simionovici şi a rămas şef la Gardă. L-a costat ceva! Pe Secrieru l-a finanţat la partid, pe Simionovici în contul personal, că nu era prost Ducu să ducă banii la sediul PNŢ, a cărui preşedinte era.
După alegerile din 2000 la guvernare a revenit PSD-ul, iar prefect a fost numit social-democratul Costică Macaleţi. Ceva n-a funcţionat între Macaleţi şi Musteaţă, aşa că în septembrie 2001 Musteaţă a fost demis. A urmat scandalul cu maşinile de lux aduse în ţară pe diferite fundaţii şi pe nume de persoane cu handicap, în această afacere Musteaţă fiind implicat până în vârful părului.
Dar Musteaţă a învins pe toată linia. A scăpat de beleau cu maşinile de lux şi şi-a recăpătat şi funcţia de şef la Gardă. Prefectul Macaleţi m-a chemat şi mi-a declarat că Musteaţă şi-a cumpărat funcţia cu 50 mii de dolari daţi cuiva la Ministerul Finanţelor. Eu am scris în Jurnalul, Musteaţă a citit, n-a dezminţit nimic din cele scrise dar a rămas şef.
A urmat perioada de înflorire a comerţului cu alcoolul produs la negru. A înflorit comerţul cu alcool dar fi averea lui Musteaţă, care s-a concretizat în două vilişoare pe Calea Naţională, eşirea din Botoşani spre Iaşi. Mai are o vilişoară şi la Lebăda, unde mai întâi s-a rostuit cu terenul din suprafaţa în care trebuia să fie împroprietăriţi ţăranii din Curteşti.
Guvernarea liberală i-a priit lui Musteaţă. A trecut de la Garda Financiară la nou înfiinţata Agenţie Naţională de Administrare Fiscală – Filiala Botoşani. Nu se ştie dacă la costat ceva şi cât, dar nu se poate spune că i-a mers în pagubă.
Guvernul Boc nu i-a fost duşmănos la început. Cadru de nădejde pentru PSD, Musteaţă a rămas pe post ca din partea acestui partid. Numai că ieşirea PSD de la guvernare i-a creat probleme. A fost demis, mai ales că începuse să se dea la oamenii PDL şi să-i terorizeze cu controale.
A urmat apoi incidentul de la vânătoare, când arma cu glonţ pe ţeavă i s-a descărcat în picior, deasupra genunchiului. Eu sunt sigur că n-a fost incident de vânătoare. L-a ajuns un anumit blestem şi mai ştiu sigur că-l va mai lovi un altul. Nimic nu-l va putea apăra şi de acest al doilea blestem care deja se află prin faţa uşii vieţii sale. Citind aceste rânduri, Musteaţă să ia aminte că ele sunt scrise de către o persoană mai puţin bisericoasă, şi dacă dau întâietate blestemului şi nu incidentului de vânătoare, înseamnă că am motive extrem de puternice să o fac.
Musteaţă a fost demis de către Boc, dar el nu s-a dat învins. Cum, necum a ajuns să apeleze la favorurile deputatului liberal, devenit democrat-liberal, Neculai Rebenciuc de Flămânzi.
Iar Rebenciuc, „motivat” în sistemul consacrat de clasa noastră politică, l-a repus pe Musteaţă pe lista de şef la ANAF ca din partea grupului independenţilor. Se pare că propunerea lui Rebenciuc s-a lăsat „cu lapte”.
Este posibil ca astăzi sau mâine Mustaţă să fie reinstalat şef la ANAF. Trebuie să recunoaştem că el este cu adevărat un „Hopa Mitică!”
Dar de altceva mă simt eu satisfăcut. Sunt mulţumit că am ajuns să trăiesc ziua în care Musteaţă s-a dus cu căciula în mână şi chirpiciul în geantă la Rebenciuc. Nici o altă pedeapsă, chiar şi penală, nu l-ar fi umilit mai mult ca această situaţie în care s-a pus. A făcut-o din dragoste pentru judeţ, pentru noi, pentru grija faţă de generaţiile viitoare. Credeţi , cumva, că s-a umilit din alte motive?!
written by Ioan Rotundu
Vineri, tocmai ieşisem din Prefectura Botoşani, unde am avut o discuţie mai lungă cu prefectul Cristian Roman şi Viorel Şerbănoiu – comisarul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani. Mergeam concentrat asupra discuţiei purtate cu cei doi când am fost oprit din drum şi gânduri de un cetăţean care voia să-mi atragă atenţia asupra unor nemulţumiri ale sale.
Omul îmi părea cunoscut, dar nu ştiam de unde să-l iau. Din discuţia care a urmat mi-am adus aminte că a fost un activist fervent la fostul Comitet Judeţean al UTC Botoşani. Acum nu lucrează nicăieri. S-a rostuit cu o pensie pe caz de boală, ca mulţi alţi foşti activişti PCR sau UTC. Iar ca şi ocupaţie zilnică face propagandă social-democrată, că dă bine şi are ascultători
Omul era foarte supărat că nu scriu mai multe despre patronii care se îmbogăţesc pe seama muncii sale. Îmi stătea pe limbă să-l întreb în ce constă actuala sa muncă, dar mi-a fost jenă să dezvolt dialogul pe un astfel de subiect.
M-a ameninţat că va înfiinţa propriul ziar. I-am spus că este cel mai uşor lucru de făcut în ziua de astăzi, nefiind vreo interdicţie legală în acest sens. Numai că pe lângă înfiinţarea ziarului va mai trebui să aibă şi cititori, ceea ce nu-i de ici colea să faci rost de ei.
Şi pentru că discuţia noastră se purta în vecinătatea unui chioşc stradal alimentar, omul mi l-a dat exemplu pe patronul care, cică aplică o cotă de adaos comercial nesimţită. Fostul activist nu punea la socoteală faptul că patronul plăteşte chirie la primărie, că plăteşte cheltuieli de aprovizionare, că plăteşte un impozit forfetar, că trebuie să câştige şi el ceva iar acel câştig este impozitat cu aproape 80% de către stat. Fostul activist vedea adaosul şi nu cheltuielile care se deduc din acest adaos. Mai grav, el judeca venitul patronului la nivelul încasărilor şi nu la ce-i rămâne după ce se scad toate cheltuielile angajate, inclusiv cumpărarea mărfurilor aduse spre vânzare.
L-am întrebat de ce cumpără de la patroni şi-i îmbogăţeşte şi nu se duce la ţară, la părinţi, să cultive în grădină tot ce-şi doreşte. A schimbat subiectul discuţiei pe evenimentele zilei, respectiv arestările spectaculoase despre care se vorbea la televizor. Omul era extrem de mulţumit de Băsescu că „i-a arestat pe îmbogăţiţi” şi că „a făcut ordine cu judecătorii care şi-au luat-o în cap” (l-am citat corect). Când l-am întrebat ce părere are despre probele care stau la baza arestării, răspunsul i-a fost de genul „nu astea contează”.
Aşadar, toată mulţumirea lui consta în satisfacţia că nişte burghezi în formă modernă au fost băgaţi după gratii, fără să-i pese şi dacă arestarea lor este justificată. Zornăitul cătuşelor îi face bine şi-i aminteşte de perioadele de glorie comunistă când duşmanii de clasă erau săltaţi în miez de noapte şi băgaţi după gratii pentru mulţi ani de zile, fără să conteze şi gradul vinovăţiei sale sau cât de reale erau probele administrate de anchetatori.
Omul era mulţumit că preşedintele Băsescu s-a făcut stăpân peste judecători. Iar ca el gândesc mulţi români, foarte mulţi. Sunt acei români care nu mai au darul muncii, care trăiesc din subvenţiile statului şi care sunt plini de ură împotriva celor care fac ceva, pun bazele unei afaceri, creează locuri de muncă, fără să le treacă prin cap că tocmai de pe urma acestora primesc ei ajutoarele sociale şi pensiile. Aceştia sunt cei care iarnă sau vară, stau şi ascultă, sorbind cu nesaţ, vorbele foştilor activişti PCR şi UTC, deveniţi acum activişti cu experienţă în slujba PSD.
M-am despărţit dezgustat de dialogul purtat. După care mi-a fost ciudă. Tocmai discutasem cu prefectul despre faptul că în judeţ sunt mii de persoane pensionate pe caz de boală sau pe motiv de handicap fizic, mulţi pe motiv de vedere, dar care au permise de conducere sau muncesc bine mersi, căpuşând anumite instituţii publice. Activistul nostru, pensionat pe caz de boală, n-arăta nicicum a fi bolnav. În schimb, era extrem de mulţumit de politica aplicată de preşedintele Băsescu. Normal, de vreme ce între Băsescu de acum şi Ceauşescu lui din trecut nu-i nici o diferenţă.
Discuţia a avut pentru mine şi un aspect benefic. M-a inspirat pentru a scrie editorialul care va apărea mâine.
written by Ioan Rotundu
Vreme de vreo 15 ani, cât am fost în conducerea Biroului de Control Financiar Intern din cadrul fostului Federalcoop Botoşani, am instrumentat cu fostul procuror şef Constantin Roman, pe atunci şef la Procuratura Locală Botoşani, peste o mie de dosare de fraude economice.
Natura funcţiei mi-a oferit prilejul de a învăţa aspecte de natură procedurală şi procesuală de ordin penal chiar de la cei mai buni specialişti: procurori, ofiţeri de Poliţie economică şi judecători.
Am lucrat cu regretatul Mihai Gafiţuc, Mihai Chiroşcă, Lică Brânză, Gheorghe Ohriniuc, Dragoş Adochiţei şi alţii, pe atunci procurori, cu Cristea, Juravlea, Chindruş, Calimandruc, Răileanu ofiţeri de poliţie la economic sau la cercetări penale, cu Rodica Iftimie, Gheorghe Gavril, Constantin Talancă, Gheorghe Ghineţ, Georgică Burlacu foşti şi actuali judecători.
Ei bine, i-am enumerat pe toţi aceştia pentru că toţi aveau un punct de vedere comun când venea vorba de instrumentat dosare în care inculpaţii erau din rândul intelectualilor. Absolut toţi erau de acord că aceste dosare erau şi cele mai uşoare. De exemplu, am asistat la audierea unui şofer într-un dosar pe care-l instrumenta procurorul şef Roman şi în care inculpatul trebuia să explice împrejurările în care a comis acel accident. Roman căuta să reconstituie firul evenimentelor şi îi explica cum s-ar fi produs accidentul.
Şoferul îl asculta cu atenţie şi supuşenie iar când Roman îl întreba dacă aşa a fost, răspundea sec: Nu ştiu! Şi Roman iar o lua de la capăt, pentru că trebuia să consemneze declaraţia şoferului, iar acesta răspundea de fiecare dată sec: Nu ştiu, nu-mi amintesc.
În schimb, m-am întâmplat în sala de judecată când a fost judecat un medic ginecolog pentru întrerupere ilegală de sarcină. La interogatoriul pe care i l-a luat judecătoarea Rodica iftimie omul a dat atâtea amănunte despre felul în care a procedat la întreruperea sarcinii încât îmi era mie jenă de naivitatea cu care recunoştea faptele şi îşi agrava situaţia.
Judecătoarea încercat să-l ajute, să-i sugereze că poate din cauza emoţiilor confundă unele aspecte din activitatea profesională de zi cu zi cu aspectele de care-l acuzase procurorul prin rechizitoriu. Numai că medicul încerca cu fermitate s-o convingă că îşi aminteşte perfect cum a procedat şi că nu este posibil să confunde faptele. În final medicul a fost condamnat cu suspendare, dar râdeau juriştii şi avocaţii aflaţi în sală de nonşalanţa cu care acesta furniza judecătorului dovezi împotriva sa.
Ieri mi-a fost dat să îmi aduc aminte de acel episod cu medicul. Priveam la televizor procesul celor trei arestaţi şi când reporterii au relatat că judecătorul Florin Costiniu s-a contrazis în declaraţii nu m-am putut abţine să nu exclam: intelectuali de rahat!
Nu ştiu cât este de vinovat prin ce-a făcut şi întreprins la cererea senatorului Voicu, dar merită să mai stea după gratii câteva zile numai pentru faptul că luat de pe scaunul de judecător şi trecut de partea cealaltă a barei, în postura de inculpat, toată ştiinţa sa juridică şi experienţa de judecător s-au dovedit inutile.
Omul acesta, care la viaţa lui a luat mii de interogatorii şi a citit mii de rechizitorii n-a învăţat regula cea mai simplă: când ajungi în faţa anchetatorului taci şi-l laşi pe el să fabuleze cât vrea. Iar când te întreabă cum a fost răspunzi simplu, ca şoferul de care am amintit: Nu cunosc, nu ştiu, n-am auzit, n-am la cunoştinţă de aşa ceva.
Acest judecător s-a comportat cu anchetatorii mai lamentabil decât cei doi oameni de afaceri care n-au pregătire juridică. Este de datoria procurorului să-i dovedească orice acuzaţie formulată împotriva sa, să i-o probeze, şi nu stă în obligaţia sa să-şi demonstreze nevinovăţia. Numai că şi judecătorul Costiniu, ca şi procurorii care l-au anchetat, vin din lumea cealaltă, a comunismului, unde erai acuzat şi trebuia tu să demonstrezi că nu eşti vinovat.
Judecătorul Costiniu a căzut victimă propriului sistem juridic pe care l-a servit cu credinţă. În loc să ceară să i se probeze acuzaţiile ce i se pun în cârcă, a căzut în capcana procurorilor şi a căutat să-şi demonstreze nevinovăţia. Iar cu cât a vorbit mai mult, cu atât a furnizat anchetatorilor mai multe probe împotriva sa. De aici şi contrazicerile sale în declaraţii.
Caragiale, dacă ar fi avut la cunoştinţă despre un astfel de episod ar fi rostit sentenţios: amice, eşti un idiot! Eu nu pot spune decât că cei ca şi Costiniu sunt nişte intelectuali de rahat şi pe deasupra judecători la instanţa de cel mai înalt grad.
written by Ioan Rotundu
Preşedintele Băsescu râde în pumni. Circul oferit românilor prin DNA este unul de zile mari. Cred că nici el nu se aştepta să iasă ce-a ieşit. Nu putem spune că nu privim cu plăcere la televizor defilarea celor încătuşaţi. Lupta împotriva corupţiei a luat forme neaşteptate. S-a ajuns la faza când se încătuşează unii pe alţii. Sămânţa discordiei aruncată cu multă abilitate şi persuasiune de către preşedintele Băsescu a început a da roade bogate.
Să ne amintim de acele vorbe ale preşedintelui cum că Justiţia română colcăie de judecători corupţi. Iar judecătorii, inclusiv cei de la CSM, au cerut dovezi. Chiar dacă atunci când a rostit vorbele preşedintele era mahmur, n-a uitat de dorinţa magistraţilor. Acum le prezintă dovezi. Şi încă ce dovezi! Nu-i de ici, de acolo să vezi încătuşat un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, mai ales şef de secţie.
Ce se întâmplă în aceste momente în România sunt dovezi clare că sistemul actual de guvernare este unul dictatorial. Iar luptele care se dau în interiorul sistemului, pentru ca cei puternici să devină şi mai puternici, sunt specifice acestui sistem. Tot aşa au început lupta pentru putere şi comuniştii. Iar după ce-au ajuns la putere au început să se omoare între ei. Să ne amintim de modul în care Dej l-a eliminat pe Pătrăşcanu sau cum au fost eliminaţi Ana Pauker, un Stalin cu fustă, şi Vasile Luca, un evreu ascuns sub nume românesc, aşa cum sub nume pur româneşti s-au ascuns mulţi evrei ofiţeri ai Securităţii care i-au maltratat pe românii ce se manifestau ostil faţă de comunişti.
Ei bine, lupta la care asistăm în momentul de faţă are însă ceva farmec în plus. Nu vreau să par cinic, dar modul în care Băsescu se răfuieşte cu cei i-au stat şi-i stau în cale se deosebeşte de măcelul dintre comunişti prin faptul că forţele malefice ale preşedintelui dă culoare întregului teatru de lupte. Am mai scris comentarii, aflate încă în arhiva acestui blog, prin care am arătat cu exemple suficiente că tot ce atinge preşedintele Băsescu se ofileşte, se usucă, dispare fără urme.
Zeci de persoane care i-au fost prin preajmă, care au fost atinse de radiaţiile flăcării violet, indiferent că au avut rang de şef de stat sau intelectuali ori oameni de afaceri români. Reamintesc numai faptul că filozoful Liiceanu, care i s-a dăruit cu tot bagajul său intelectual, trăieşte acum o mare dezamăgire. Să ne amintim de relaţia amicală Băsescu – Bush de la Constanţa şi insuccesul pe care l-a avut apoi Bush după întâlnirea sa de la Soci cu preşedintele Putin al Rusiei. Şi exemplele sunt multe.
Să revenim la prezent. Ieri doi oameni de afaceri şi un judecător au fost arestaţi. Unul dintre ei, respectiv Căşuneanu, extrem de apropiat de familia Băsescu. Chiar mă întrebam când va sfârşit şi acest Căşuneanu precum Becali, cel care râdea zelos la glumele marinăreşti ale lui Băsescu, în timp ce ciocneau paharele cu vin.
Ieri Căşuneanu a venit vesel la DNA, declarând senin că are încredere în justiţie. Numai că de la DNA a ieşit încătuşat alături de unul dintre cei mai înalţi reprezentanţi ai justiţiei. Ştiţi ce mi se pare ciudat? Toţi cei care ajung pe la DNA sau în faţa judecătorilor, fără excepţie, au grijă să declare presei că au încredere în justiţie. Declaraţia lor seamănă izbitor cu cea a celor anchetaţi de Securitatea comunistă care, când ajungeau în faţa judecătorilor, ţineau morţiş să le mulţumească domnilor anchetatori pentru umanismul de care au dat dovadă faţă de ei. Iar ei abia se puteau aşeza pe fundul făcut ceaun de la funia udă şi abia puteau privi prin ochii umflaţi de lovituri.
Acum nu-i mai bate nimeni pe ostili preşedintelui Băsescu. Îi arestează în zori de zi, cu desfăşurarea unor impresionante forţe de mascaţi şi cu presa de faţă, să vadă poporul că preşedintele nu glumeşte. După ce este lăsat să fie linşat în presă, gata demoralizat, arestatul recunoaşte şi ce n-a făcut. Dacă-s încăpăţinaţi, stau în arest până ce le vine mintea la cap, după care, compromişi în faţa societăţii, primesc un şut în fund spre libertate.
Prin arestările de ieri, preşedintele Băsescu a supus definitiv şi irevocabil orice rezistenţă a judecătorilor. Principiul care domină o guvernare dictatorială este teama. De ieri, teama s-a instalat şi în rândul judecătorilor, ultima speranţă a românilor de a mai obţine o brumă de dreptate şi protecţie faţă de abuzurile puterii. De ieri, Băsescu nu mai poate fi poreclit Zeus. El este Zeus!
Şi acum să-mi exprim şi gândul final. Nu pe Voicu, Costiniu sau Căşuneanu şi i-a dorit Zeus. El îl vrea pe Postănacul de Mircea Geoană. Îl vrea pentru că Geoană a avut îndrăzneala de a nu ceda funcţia de preşedinte al Senatului şi are impertinenţa de a-i fi înlocuitor constituţional la funcţia supremă. Ori Zeus nu doreşte să-l ştie un posibil înlocuitor al său. Pe altcineva iubeşte el.
Aşa că, Voicu, Costiniu, Căşuneanu sunt nada pentru Geoană. Cu cât aceştia vor „vărsa” mai repede celor de la DNA probe împotriva lui Geoană, cu atât mai repede vor respira în libertate. Iar Geoană va sfârşi precum i.-a prezis Iliescu: Ca un Prostănac!
written by Ioan Rotundu
Până şi cei care în decembrie 1989 erau de vârstă preşcolară ştiu că în Botoşani fuga lui Ceauşescu n-a fost urmată de acte de violenţă. Cu toate acestea avem revoluţionari cu acte legale, iar de cineva îndrăzneşte să le conteste această calitate riscă să fie târât în faţa judecătorilor. Eu unul aş vrea să fiu chemat în judecată de către unul dintre aceşti falşi revoluţionari. Abia atunci l-aş privi cu mai mult respect, apreciindu-i curajul de a veni în faţa judecătorului pentru a mă contrazice şi a demonstra ce fapte eroice a comis în zilele lui decembrie 1989 în actuala Piaţă a Revoluţiei din Botoşani.
Nimeni dintre cei care au trăit într-un fel sau altul evenimentele din decembrie 1989 nu poate contesta că în Bucureşti şi anumite oraşe din ţară nu s-au consumat acte de eroism. Nimeni nu poate contesta faptul că, indiferent de scenariul declanşării evenimentelor din acel an, totul s-a finalizat cu o revoluţie în toată regula. Nu o revoluţie paşnică, de catifea, ci una plină de violenţe şi presărată cu mii de morţi, în majoritate tineri.
Aşa privite lucrurile, nu pot să le contest acelor tineri sau vârstnici calitatea de revoluţionar, de vreme ce au ieşit în stradă şi au înfruntat ploaia de gloanţe, iar eu i-am privit admirativ la televizor. Dar când privitori ca şi mine la revoluţia în direct s-au transformat peste noapte în eroi revoluţionari, asta nu pot s-o accept şi-i condamn public pe aceşti pseudorevoluţionari.
În Botoşani n-a fost revoluţie, doar nişte picioare date în fund unor funcţionari conştiincioşi regimului ceauşist rămaşi prin birourile din sediul PCR devenit astăzi Palatul administrativ.
Aaa! S-au mai plimbat câteva nopţi prin oraş ceva grupuri de turbulenţi, beţi şi gălăgioşi, strigând printre râgâiturile de alcool fel de fel de lozinci fără noimă.
Or, toate aceste manifestări publice nici pe departe nu pot fi tratate ca acte de eroism. Cum poţi aşeza alături de adevăraţii revoluţionari, în majoritate căzuţi sub gloanţe, pretinşii noştri revoluţionari botoşăneni? Nici o persoană cu bun simţ nu poate comite o astfel de impietate şi o întinare a memoriei adevăraţilor revoluţionari, alăturându-le „revoluţionarii” noştri.
Observaţiile mele, în deplină concordanţă cu gândirea botoşănenilor oneşti, nu pot schimba însă ceea ce documentele oficiale le atestă acestor oportunişti: calitatea de revoluţionari. Iar odată atestată această calitate, li s-au cuvenit şi drepturile conferite prin lege.
Printre aceste drepturi se află şi acordarea gratuită, cu drept de proprietate pe viaţă, a unui hectar de pământ intravilan. Când s-a pus problema ca Primăria Botoşani să le acorde aceste teren, pe listă figurau 17 revoluţionari. Am publicat acea listă în ediţia Jurnalului din 16 iunie 2008 şi o reiau mai jos:
1. Mitică Gavriliuc,
2. Ştefan Sârghia,
3. Adrian Ochişor,
4. Vasile Toma,
5. Vasile Hălăşanu,
6. Gheorghe Zaharia,
7. Toader Candrea,
8. Gheorghe Marcu,
9. Constantin Ilişescu,
10. Gheorghe Avăcăriţei,
11. Corneliu Aioniţoaie,
12. Constantin Dăscălescu,
13. Theodor Cojocariu,
14. Ioan Apaţie,
15. Romeo Mihalache,
16. Tudor Maxim,
17. Viorel Olaru,
De atunci şi până la şedinţa de Consiliu Local Municipal Botoşani din martie 2010, când s-a acordat revoluţionarilor câte 7500 mp teren, nefiind de unde câte un hectar, cum prevede legea, lista a crescut la 31 de revoluţionari, după cum se poate vedea mai jos:
1. Puiu Neacşu-7.500 mp teren
2. Florin Marius Cîmpanu-7.500 mp teren
3. Octav Gavril-7.500 mp teren
4. Gheorghe Neagu-7.500 mp teren
5. Neculai Baciu-7.500 mp teren
6. Benone Boicu Roman-7.500 mp teren
7. Tudor Bucşinescu-7.500 mp teren
8. Titi Borcea-7.500 mp teren
9. Dragoş Agavriloaie-7.500 mp teren
10. Valerian Ferariu-7.500 mp teren
11. Gheorghe Hrom-7.500 mp teren
12. Dinu Papuc-7.500 mp teren
13. Bernard Chiricheş-7.500 mp teren
14. Neculai Ciobanu-7.500 mp teren
15. Corneluş Hemcinschi-7.500 mp teren
16. Liviu Horoşincu-7.500 mp teren
17. Constantin Ilişescu-7.500 mp teren
18. Romeo Mihalache-7.500 mp teren
19. Gheorghe Marcu-7.500 mp teren
20. Toader Candrea-7.500 mp teren
21. Cornelui Virgil Aioniţoaie-7.500 mp teren
22. Vasile Toma-7.500 mp teren
23. Mitică Zaharia-7.500 mp teren
24. Ioan Apaţie-7.500 mp teren
25. Constantin Dăscălescu-7.500 mp teren
26. Adrian Ochişor-7.500 mp teren
27. Ştefan Sîrghia-7.500 mp teren
28. Teodor Cojocariu-7.500 mp teren
29. Gheorghe Avăcăriţei -7.500 mp teren
30. Vasile Halasanu-7.500 mp teren (foto)
31. Gheorghe Zaharia-7.500 mp teren
Iar ca mârşăvia să fie dusă până la capăt, recent Guvernul Boc a hotărât majorarea indemnizaţiei de revoluţionar. Pentru majorarea pensiilor, a salariilor la profesori etc. nu sunt bani. S-au găsit pentru majorat indemnizaţiile revoluţionarilor farsori.
Trăim în România, ţara tuturor posibilităţilor şi a neruşinării fără limite!
written by Ioan Rotundu
Dacă pe la social-democraţi anunţatele alegeri au cam tulburat apele, nici pe la democrat-liberali acestea nu sunt mai limpezi. Şi în PDL urmează a se alege o nouă conducere, actualul preşedinte Cătălin Flutur urmând a-şi depune mandatul fără să fie sigur că-l va obţine din nou.
Principalul duşman al său rămâne Mihai Ţâbuleac, omul care şi-a câştigat tristul renume de „demolatorul culturii botoşănene” şi care va rămâne consemnat în istoria judeţului ca fiind personalitatea cea mai cumplită, ce şi-a umplut şi ne-a umplut existenţa de ruşine.
Dar implicaţiile malefice ale lui Ţâbuleac asupra valorilor culturale botoşănene rămân a fi judecate de către cei cu aplecare spre acest domeniu pe care eu îl consider brand-ul judeţului. În comentariul de faţă mi-am propus să inventariez cine sunt contracandidaţii lui Flutur la preşedinţia PDL şi să le evaluez şansa de câştig.
Aşadar, Mihai Ţâbuleac se anunţă a fi unul dintre contracandidaţi. Ţâbuleac îl va ataca pe Flutur sub mai multe aspecte. În primul rând că s-a dovedit slab în faţa celor din PSD când s-au împărţit posturile de conducere din instituţiile deconcentrate. Apoi, după ce PSD-ul a ieşit de la guvernare, Flutur n-a acţionat cu fermitate asupra şefilor numiţi de PSD, pentru a fi înlocuiţi imediat. Spre exemplu, la Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor social-democratul Alexandru Zarug este şi acum în funcţie.
Să mai adăugăm faptul că Flutur a pierdut de două ori lupta în faţa liberalului Florin Ţurcanu în ce priveşte funcţia de vicepreşedinte CJ. Prima dată la formarea Consiliului Judeţean Botoşani după alegerile din vara anului 2008, când Ţurcanu a obţinut funcţia de vicepreşedinte CJ în detrimentul PDL. A doua oară a pierdut când la iniţiativa lui Ţurcanu, vicepreşedintele CJ Cristian Achiţei, care luase locul lui Ţurcanu după ce acesta a devenit deputat, a fost înlocuit din funcţie cu liberala Cătălina Lupaşcu.
Mai are a-i reproşa Ţâbuleac lui Flutur şi faptul că i-a determinat pe consilierii judeţeni PDL să voteze contra sa, ceea ce l-a compromis în faţa celorlalte partide şi a comunităţii judeţului. Ţâbuleac mizează că se va bucura de sprijinul tuturor celor care sunt acum nemulţumiţi de Flutur, în special primari şi viceprimari de comune care n-au fost sprijiniţi în lupta lor locală cu cei de la PSD şi PNL.
În anul 2000, Ţâbuleac a obţinut la PNL funcţia de preşedinte contra lui Dinu Secrieru, cumpărând voturi în WC-ul Casei sindicatelor, unde a avut loc conferinţa judeţeană. Acum nu mai este posibil să repete „strategia”, aşa că va trebui să folosească forţa argumentului.
Iar sub aspectul argumentelor, Ţâbuleac este un om slab, incapabil de a putea coagula în jurul său un nucleu puternic care să-l susţină. Chiar dacă lui Flutur i se pot reproşa neajunsurile enumerate mai sus, Ţâbuleac are o imagine extrem de proastă în PDL.
În primul rând că s-a îndepărtat de partid şi de problemele acestuia. În calitatea sa de preşedinte al CJ i-a ajutat mai mult pe primarii PSD şi PNL decât pe cei din PDL, aşa că sunt slabe speranţe să culeagă voturile acestora. La nivel de Euroregiune Piatra Neamţ Ţâbuleac este izolat, el neavânbd căi de comunicare cu celălalt Flutur, suceveanul Gheorghe, care este preşedintele în exerciţiu al Euroregiunii, motiv pentru care n-a obţinut fonduri europene şi nici nu are şanse să obţină mare lucru.
Nici la nivel de Guvern, preşedintele Ţâbuleac n-are dialog. Ministrul Blaga, care pe linie ierarhică îi este şef, de câte ori a venit pe la Botoşani nu l-a băgat în seamă. Nici premierul Boc nu-l are pe plac. În fond, Ţâbuleac este considerat un rebel al PDL, o persoană dominată de orgolii personale şi care nu ştie să se supună ordinelor de partid. Iată de ce Cătălin Flutur n-are a se teme prea mult de Ţâbuleac, dacă acesta îi va deveni concurent.
O problemă ar putea-o avea Flutur din partea lui Cristian Achiţei. În scurta perioadă cât a fost vicepreşedinte CJ, Achiţei i-a sprijinit pe primarii şi viceprimarii PDL, a avut tot timpul dialog cu teritoriul şi a ştiut cum să-l facă pe Ţâbuleac să colaboreze. Achiţşei este regretat de către cei din teritoriu că nu mai este vicepreşedinte CJ, iar vinovat de acest lucru este considerat a fi Flutur. Să mai adăugăm faptul că Achiţei este mult mai hotărât şi mai radical în dialogul cu celelalte partide şi nu este omul să se lase călcat pe bătătură de Florin Ţurcanu şi să fie bătaia de joc a lui Ţâbuleac.
Aşa privite lucrurile, Flutur are a se teme mai mult de Achiţei decât de Ţâbuleac. Numai că lui Achiţei îi lipsesc relaţiile la nivel de Bucureşti. Atât în partid cât şi la guvern. Sub acest aspect: avantaj Flutur. PDL-ul fiind partidul de guvernământ, este firesc să fim cu ochii în patru şi să ştim cu cine mai pornit la drum.
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments