Wordpress Themes
Mai 31

Aflându-mă vineri şi sâmbătă la Hunedoara, la un simpozion cu participare a reprezentanţilor din aproape toate judeţele ţării, mi-a fost dat să aud un lucru care m-a lăsat cu gura căscată şi fără replică. N-am crezut că voi trăi să aud asemenea fapte puse pe seama preşedintelui Băsescu, fapte care nu sunt lipsite de logică şi adevăr.
Despre ce este vorba? Toate măsurile  luate de Guvernul Boc împotriva salariaţilor bugetari sunt de fapt decizii ale preşedintelui Băsescu asumate în faţa celor de la FMI. Când preşedintele Băsescu a primit la Cotroceni delegaţia FMI, reprezentanţii Fondului aveau formată concluzia că România trebuie să majoreze cu câteva procente TVA-ul şi să renunţe la cota unică de impozitare, ajustând-o faţă de anumite categorii, adică să fie majorată pentru cei bogaţi.
Spre surprinderea delegaţiei FMI, preşedintele Băsescu i-a anunţat că el are în vedere o altă cale de îmbunătăţire a veniturilor la buget. Şi le-a expus măsurile gândite de el asupra salariaţilor din sistemul bugetar. Cum reprezentanţii FMI erau interesaţi de rezultatele măsurilor de consolidare a bugetului şi nu de conţinutul acestora, n-au avut nimic împotrivă.
Ce anume l-a determinat pe Băsescu să-i sancţioneze pe bugetari cu aplicarea unor astfel de măsuri? Şi aici vine informaţia care m-a lăsat perplex. După alegerile prezidenţiale din toamna anului 2008, preşedintele Băsescu, care şi-a înnoit mandatul cu voturi la limită, a făcut o analiză a modului în care au votat românii din ţară. Iar analiza făcută de specialiştii tocmiţi a evidenţiat faptul că Băpsescu n-a fost susţinut la vot de către salariaţii din sistemul bugetar, aceştia votându-l pe Mircea Geoană.
Când i s-au prezentat aceste concluzii la Cotroceni, concluzii considerate strict secrete, se spune că preşedintele Băsescu ar fi avut un accent de furie. Când s-a mai calmat, a jurat să se răzbune crunt pe bugetari.
Dacă avem în vedere atitudinea sa faţă de bugetari, începând cu anul 2009, constatăm că Băsescu în mod constant a clamat în faţa românilor faptul că veniturile ţării sunt consumate de către sistemul bugetar. Să ne amintim de încercarea sa din anul 2009, când şi-a dorit o reducere a numărului de salariaţi bugetari. Numai că premierul Boc a ales o cale juridică greşită, iar Curtea Constituţională a României a sancţionat cu nulitatea măsura luată. Dar preşedintele Băsescu n-a renunţat la răzbunarea sa şi a reuşit să impună, prin Guvernul Boc, acel concediu forţat şi fără plată.
Numai că răzbunarea din cursul anului 2009 nu l-a mulţumit. Aşa că, pe motiv de FMI, a găsit prilejul de a-şi continua răzbunarea. Aşa se face că Băsescu a venit în faţa celor de la FMI cu contrapropunerea de a diminua veniturile bugetarilor.
Am mai auzit la Hunedoara, unde cei cu care am discutat sunt deţinătorii unor înalte funcţii în stat şi bine informaţi, că răzbunarea lui Băsescu pe cei din sistemul bugetar este abia la început. Vor mai fi luate şi alte măsuri împotriva lor. Cum aceste fapte au o înlănţuire logică, ele devin credibile. Din nou recurg la înţelepciunea populară care ne avertizează să ne ferim de omul roşu, spân şi însemnat. Preşedintele Băsescu este şpanchi, adică om însemnat. El ne-a demonstrat că nu uită şi nu iartă!

Mai 28

De câteva zile tot aşteptam ca din partea preşedintelui Băsescu să iasă la iveală o anumită diversiune menită să distragă atenţia poporului de la problemele financiare ale României. Iată că diversiunea a fost lansată, iar guguştiucii din presa lui Cristoiu, mai ales cei de la Antenele lui Felix Motanul, au preluat-o şi o foarfecă pe toate părţile.
În ce constă diversiunea? În aceea că, prin trâmbiţatul fals al trompetei neconstituţionale care este premierul Boc, preşedintele a lăsat să se înţeleagă că va emite o lege care să interzică românilor dreptul la a mai ieşi în stradă.
Nu pot să nu constat o asemănare şi o deosebire între Băsescu şi Ceauşescu. Şi Băsescu, ca şi Ceauşescu, trăieşte spaima ultimilor zile de putere. Aici avem asemănarea. Deosebirea este că Ceauşescu le oferea pensionarilor bani pe când Băsescu le ia. Şi mai constă deosebirea în aceea că Ceauşescu a acceptat organizarea unui miting, crezând că se bucură de susţinere populară. Băsescu, cu privirea sa câşă şi tulbure de la tăria whisky a învăţat  lecţia şi se pregăteşte pentru a interzice românilor să se adune într-un „miting de felicitare”.
Dar cel mai distractiv pentru mine rămâne Antena 3. Nu-i de ici de acolo să vezi cum zilnic se perindă prin studio foştii guvernanţi, care mor acum de grija poporului, declarativ, pentru că ei mor de ciudă că alţii de înfruptă din ce ar fi putut să se înfrupte ei.
Cum să nu râzi, că de plâns aş plânge degeaba, când âl vezi pe Alexandru Athanasiu ţipând la hoţii din Guvernul Boc. Omul crede că toţi românii au uitat de guvernarea Năstase, când au avut loc cele mai frauduloase privatizări iar el, în calitate de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, a supervizat politic aceste privatizări.
Cum să nu râzi când îl vezi pe contabilul ajuns ministrul Sănătăţii cum reclamă risipa de bani din Sănătate. Crede domn’ contabil, ajuns acum senator, că toţi românii au uitat de risipa sa financiară? De acel program inutil de verificare a sănătăţii românilor prin care s-au cheltuit o sută milioane de euro fără ca noi să ne fi ales cu ceva? Eu n-am uitat.
Aseară l-am văzut pe Ludovic Orban, şi el mahmur, şi el fost ministru la Transporturi, şi el risipitor de bani publici şi fără a construi un kilometru de autostradă cum striga la hoţii de Bercenu, Videanu, Udrea etc Hoţul strigă din nou hoţul..
La momentele cheie ale dezbaterii este sunat Crin Antonescu care şi el înfierează cu mânie de istoric incompetenţa Guvernului Boc. În schimb nu suflă nici o vorbă despre risipa financiară făcută de Tăriceanu în ultima parte a anului 2008, când a pustiit visteria ţării ca pe vremuri domnitorii noştri în faţa invaziei turceşti.
Tot aseară m-am distrat de duelul dintre madam Tatoiu, apărătoarea din oficiu a preşedintelui Băsescu, şi liderul de sindicat Marica. Tatoiu i-a pus botniţă lui Marica prin a-i spune pe şleau că face afaceri cu instituţiile statului pe bază de comision. Iar Mareica n-a prea avut cu ce-o contrazice. L-a salvat Gâdea, spunând că nu asta-i marea problemă a românilor. Dar l-a salvat prost, pentru că românii suferă tocmai din cauza cârdăşiei dintre guvernanţi şi liderii de sindicat. Lideri care acum mimează greva generală.
În toată această frenezie nebună de legat Preşedinţia şi întreg Guvernul PSD-ul tace. Mă refer la Victor Ponta. Am crezut că Ponta tace din bunul simţ faţă de cârdăşia cu care PSD-ul a susţinut Guvernarea Tăriceanu şi a participat la praznicul financiar care a secat visteria ţării.
Dar nu este aşa. Cineva m-a atenţionat că Ponta tace pentru că are în trecutul său „buline negre”. Iar Băsescu l-a sfătuit să stea de-o parte, că încă nu-i momentul să iasă la bătaie. Iar Ponta stă în banca sa.
Precum putem vedea, şi guvernanţii actuali şi foştii guvernanţi sunt la fel. Cine dintre noi crede că schimbarea actualilor cu foştii ne va scăpa de belea, se înşeală amarnic. Şi cu actualii, şi cu foştii, să facem un lagăr de muncă şi să sfârşim de construit canalul Bucureşti – Giurgiu. Iar preşedinte şi guvernanţi să ni-i alegem din rândul celor care au sub 40 de ani. Numai să fim cu ochii în patru la beizadele. Eu propun să coborâm în stradă şi să facem ordine, până nu fac ei cu noi pentru încă jumătate de secol de acum înainte.

Mai 27

lefuri-deputati.jpg

Mai 26

Indiscutabil că Florin Ţurcanu poate concura cu succes copii pe care Virgil Ianţu îi aducea la emisiunea sa „Copii spun lucruri trăsnite”. Căci deputatul liberal, de la înalta tribună a Parlamentului României, rosteşte lucruri trăsnite. Ieri, ciobănaşul din Dracşani a fost răsfăţatul Antenelor lui Voiculescu, fiind mediatizat cu declaraţia sa că el renunţă la banii pentru cazarea de la Hotelul Bucureşti, unde se lăfăiesc aleşii poporului, şi va dormi în rulotă.
Trec peste populismul pueril cu care ciobănaşul crede că ne poate prosti. Trec şi peste ingenuitatea cu care moderatorii Antenei 3 au luat de bună declaraţia lui Ţurcanu şi mă opresc la ţiitoarea ciobănaşului, domniţa Roxana.
Dacă Ţurcanu este obişnuit să doarmă la stână, acoperit cu vreo dulamă  prin care foşnesc în voie purecii şi căpuşele, doamna Roxana este o fire plăpândă, gingaşă de ţi-i frică s-o atingi şi cu o floare. Ar fi păcat de floare! O aşa doamnă, crescută cu fiţe, nu cred că va accepta nici în ruptul capului să doarmă într-o rulotă. Mai ales că în ultima perioadă doamna Roxana umblă gătită precum fiţele bucureştete, semn că nu-şi pierde timpul de pomană prin Bucureşti.
Apoi, de când Roxana îl secondează pe Florin la Bucureşti, în cuibuşorul lor de nebunii din Hotelul Bucureşti, prin buzunarul ciobănaşului bate vântul a pustiu. Motiv să nu credem nicio iotă din declaraţia sa cu renunţatul la banii de hotel şi dormitul în rulotă.
Eu cred altceva. Marea dragoste dintre Florin şi Roxana este pe cale a se destrăma, că Roxana este fată jucăuşă la minte, ştie a privi galeş şi vorbi din ochi limbajul dragostei nestatornice. De când i-a devenit ţiitoare lui Florin a cam trecut ceva timp şi n-ar trebui să ne mirăm dacă vom auzi într-una din zile că Roxana cea luxoasă are alte pretenţii, mai conforme cu lumea bună şi tot mai neconforme cu viaţa searbădă ce miroase prea acru a dulamă.
În viaţa sa croită de drumurile transhumanţei, Florin n-are inspiraţii mioritice pastelate natural pentru a o face pe Roxana să nu se lase cuprinsă de plictiseală. Îl vedeţi pe Florin stând noaptea sub plasa de la stână, alături de mioarele încă neîncercate de berbec, privind Luceafărul şi recitându-i Roxanei versuri din Heine, pline de romantismul de a cărui farmec n-a scăpat nici Eminescu? Eu nu-l văd decât stând la o masă în restaurant şi înfulecând ceafă la grătar, mârâind către Roxana vorbe deocheate şi cu subînţelesuri sexuale, caşul şi zerul dulce din tinereţe prelungindu-i virilitatea şi în ziua de astăzi. Dar numai cu virilitate, fără şoapte dulci şi  tainice, orice femeie se plictiseşte. Iar unele guri rele, invidioase poate, spun că Roxana s-a cam plictisit de viaţa din camera de hotel şi ar vrea diversitate spirituală.
Eu cred că nici măcar din populism Ţurcanu n-a declarat ce-a declarat. Cred că omul simte care-i adevărata dimensiune a vieţii sale. Iar viaţa într-o rulotă i se potriveşte, căci aduce cu cea de la stână, după care pare a tânji de-o vreme încoace.
Aşa se întâmplă când cizmarul se ridică peste calapod iar ciobanul confundă Parlamentul ţării cu stâna părinţilor.

Mai 22

Scrisoare deschisă
Domnilor parlamentari
Lucratorii si pensionarii botosaneni care v-au ales sa le reprezentati drepturile in Senat si in Camera Deputatilor, care v-au investit cu increderea lor si si-au pus speranta in buna credinta si integritatea dumneavoastra , vor sa va vada la fata si sa va transmita mesajele lor in cel mai direct mod cu putinta.
Dorinta lor este de a discuta cu dumneavoastra despre masurile de austeritate aruncate de Guvern pe spatele celor mai sarace categorii si vor sa va spuna ce asteapta de la dumneavoastra fie in momentul in care Guvernul va veni in Parlament sa isi asume raspunderea pe pachetul de legi ce transpune in practica memorandumul cu FMI, fie la depunerea unei motiuni de cenzura. 
Avind in vedere situatia de criza prin care trece Romania, credem ca nu va va deranja foarte tare faptul ca aceasta intalnire va fi programata in ziua de Rusalii, luni, 24 mai, ora 10,00, la Casa de Cultura a Sindicatelor Botosani, Sala cu fresca. Avem convingerea ca sunteti constienti de faptul ca pentru oamenii pe care ii reprezentati in Parlament nu mai exista sarbatoare si s-au saturat sa va asculte discursurile numai la televizor. Daca aveti ceva de spus, spuneti-le in fata. Daca intr-adevar vreti sa faceti politica in interesul cetatenilor, intalniti-va cu ei si ascultati bine ceea ce doresc ei!
In calitate de organizatori ai acestei intalniri, ne asteptam sa raspundeti pozitiv la apelul celor care v-au votat si va asiguram ca discutiile vor fi civilizate. Respectul pe care il veti arata alegatorilor va fi intampinat cu respect, dialogul va fi primit cu dialog. In acelasi timp, aroganta si suficienta vor fi sanctionate la urne!
In ziua in care Guvernul isi va asuma raspunderea, noi vom fi in jurul Parlamentului, intr-un lant uman, iar o delegatie formata din sindicalisti si pensionari va fi prezenta la lucrari.
Reprezentanţii filialelor Cartel Alfa, CNSRL Fraţia, BNS si CSDR