May 03

Pe site-ul Jurnalului de sâmbătă, 1 mai, am publicat articolul intitulat „Părinţi care nu vor democraţie în şcoală - mutilarea personalităţii copilului este o formulă educaţională acceptată”. Articolul s-a bucurat de atenţia unor cititori care şi-au exprimat şi un punct de vedere. Vreau să le mulţumesc pentru modul civilizat prin care şi-au exprimat opiniile, arătând că o dispută publică se poate purta şi civilizat, fără injurii sau insulte şi fără jigniri. Mă bucur că am reuşit să transmit cititorilor mesajul că pe site-ul Jurnalului nu se poate comenta decât în condiţiile unui respect reciproc. Cum disputa mi s-a păruit una extrem de interesantă, am considerat să-mi exprim şi eu un punct de vedere.
Să admitem că prin introducerea uniformei şcolare elevul sărac se va simţi; egal cu cel bogat. Dar când se va termina cu uniforma va trăi o mare dramă a vieţii, un şoc psihologic. Pentru că cel bogat nu-l va mai băga în seamă atunci când va fi încălţat şi îmbrăcat cu produse de firmă. Bogatul se va duce în lumea lui, iar săracul va rămâne cu deznădejdea vieţii sale. Este drept să-i dai unui copil de şcoală speranţe care nu se vor realiza niciodată sau să-i creezi iluzii că este egalul bogatului ca apoi să constate că viaţa este altfel organizată ?
Asta vor profesorii şi părinţii care au trăit în epoca comunistă. Aparţin acelei epoci şi am urât de mic copil numărul matricol şi uniforma. Am citit Fabrica morţii, această Istorie a Holocaustului de la Auschwitz 2-Birkenau până în clasa a IV-a. N-am înţeles mare lucru la acea vreme, căci am ctcit-o fără a avea puterea înţelegerii acelei drame care a schimbat cursul istoriei. Dar m-a impresionat tatuarea pe braţul evreilor a numărului de deţinut.
În mintea mea de copil s-a făcut asocierea cu numărul matricol de la braţ, ceea ce m-a făcut să-l urăsc. Iar de acest număr matricol n-am scăpat decât după ce-am absolvit liceul. Nu vreau ca elevii de astăzi să devină un număr matricol în evidenţele şcolii şi pe stradă, nu vreau să-i văd pe toţi îmbrăcaţi într-o uniformă care-i depersonalizează, care le fură identitatea şi care le dă speranţe deşarte.
Să mai adăugăm faptul că introducerea uniformelor va deveni o formă mascată de afaceri pe seama banilor părinţilor. La Grupul Şcolar “Gheorghe Asachi” din Botoşani s-a introdus obligatoriu o vestă. Ştiţi cât a costat: 50 lei, în timp ce un costum de serie pentru adulţi costă 100 lei. Acum acele veste au fost aruncate la coşul de gunoi, dar părinţii au scos banul. Când se va afla de introducerea uniformelor şcolare, va începe şi bătălia croitorilor pentru comenzi. Va începe „cumpărarea” directorilor de şcoală, iar comisionul oferit va fi scos tot din buzunarul părinţilor.
Dacă în comunism statul subvenţiona preţul uniformelor şcolare, în capitalism nu va mai fi o astfel de facilitate. Dimpotrivă, uniforma nemaifiind de serie, ci la comandă individuală, va fi mai scumpă. Başca preţul speculativ. Se vorbeşte de milioane de lei o uniformă. Mulţi părinţi n-au bani să-şi pornească copilul la şcoală, să-i cumpere rechizitele necesare. Va avea bani de uniformă? Nu va avea şi vor apărea noi drame în rândul acestor copii, pentru că se vor găsi învăţători şi profesori care să-i obrăzească zilnic că vin la şcoală fără uniformă.
De ce avem nevoie de toate aceste şocuri psihologice pentru elevi şi părinţi? Ce mecanism diabolic funcţionează în noi ca să nu mai scăpăm de aceste nelegiuiri specifice zonei Balcanice? Este povara trecutului comunist. Este povara unei epoci istorice în care bunicii şi părinţii actualilor elevi au trăit cu falsa impresie că toată lumea este egală şi că singura diferenţă este puterea raţiunii fiecăruia de a înţelege lecţiile predate şi de a-şi făuri un rost în viaţă. În fond totul nu era decât o şarlatanie. Pentru că din rândul proletariatului s-a ridicat burghezia prezisă de Lenin, acea pleiadă de activişti ai PCR, care aveau alte privilegii în viaţă decât muncitorul şi ţăranul.
Prea repede cei de vârsta mea au uitat că până în 1990, la facultate intrau copii de activişti PCR şi ai ştabilor din fruntea instituţiilor statului şi mai puţin, tot mai puţin, fii de muncitori şi ţărani.
Acum istoria se repetă. Fii bogaţilor ajung licenţiaţi fără ca măcar să ştie unde este sediul facultăţii care le-a eliberat diploma. Cei săraci n-au bani să suporte cheltuielile a patru ani de facultate. Şi atunci la ce bun să le creăm impresia că sunt egali cu bogaţii, numai că poartă aceiaşi uniformă, când viaţa i-a despărţit din faşă. Săracul cu pelinci din cârpe iar bogatul că pelinci înnobilate cu diamante.
Cred că trebuie să vedem realităţile vieţii aşa cum sunt ele şi să nu le falsificăm. Nu ne mai obligă nimeni să zugrăvim viaţa altfel de cum este ea. Ne-am câştigat această libertate şi cred eu că trebuie să beneficiem de ea.
Introducerea uniformelor în şcoli nu va însemna mai multă deşteptăciune la elevii din familiile bogate. Uniforma nu va salva de la umilinţă pe profesorul sau profesoara îmbrăcaţi sărăcăcios. Pentru că după orele de şcoală elevul din familia bogată va fi tot impertinent, insolent şi bădăran cu profesorul întâlnit pe stradă. Comportamentul lor nu se va modifica prin introducerea uniformei în şcoală. Educaţia lor este o problemă de clasă socială. Ei aparţin ciocoilor noi, şi până ce această clasă de parveniţi nu se va civiliza de la sine, progeniturile lor nu vor putea fi educate cu o amărâtă de uniformă şcolară.
Eu cred că nu-i drept să transmitem asupra copiilor povara trecutului nostru. Dacă tot vream să fim europeni, să fim în toate şi nu pe bucăţi prost selectate.  

written by Ioan Rotundu


5 Responses to “Povara trecutului”

  1. 1. Ion Stoiciuc Says:

    În articolul “Devalizatorii C.F.R. Dîngeni-Săveni prinşi în flagrant”, apărut în Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi de vineri 30.04.2010 autorul articolului dl.Ioan Rotundu după ce a prins în flagrant un excavator cu inscripţia S.C. A M.CONS SRL care încărca într-un camion de tonaj blocuri de beton de la linia ferată Săveni-Dângeni mai exact la ieşire din Vlăsineşti spre Dângeni vrea să afle :”…la ce sunt bune acele blocuri masive de beton de au atâta căutare de localnici.”Localnicii nu au ce face cu asemenea blocuri de piatra si nici bani să plătească excavator şi camion de tonaj să le transporte.După cum a putut observa pe excavator era inscripţionat S.C. AM.CONS SRL societate care execută podul la ieşire din Vlăsineşti spre Hăneşti.Aceste blocuri sunt sfărmate şi puse pe malurile pîrâului în amonte în aşa-zisele gambioane.Piatra sfărmată este aşezată în aşa fel să nu fie observată. Malul din partea dreaptă mai bine de jumătate este făcup cu asfel de piatră.Localnicii care au lucrat anul trecut la pod şi anul acesta nu mai lucrează spun că malurile în aval ar urma să fie consolidate pe o distanţă de 20 m şi nu 50 m.Dar cum merg lucrările nici cei 20 m nu se ştie când vor fi făcuţi o casă riscând să se prăbuşească din cauza săpăturilor.Deşi Consiliul Judeţean este beneficiarul nimeni nu a urmărit cum se efectuiază lucrarea.Toată piatra şi fierul beton de la vechiul pod a fost pusă în structura noului pod.Nu cred că în proiect se prevedea aşa ceva?Firma încasînd bani pentru pod care la făcut cu reziduri.Ar fi multe de spus despre acest pod dar lipsa de spaţiu face să mă limitez doar la atât.

  2. 2. Petrea Prostu Says:

    Mi se pare o opinie corectă. Aşa privite lucrurile n-artrebui introduse uniformele în şcoală. Dar dorinţa unor afaceri va fi mai puternică li fraierii de părinţi vor plăti această nouă poruncă ce în fond estebun nou bir.

  3. 3. oana Says:

    o intrebare ce nu are legatura cu articolul:este adevarat ca dupa ce se repara cladirile din centrul vechi, vor avea ca locatari tot tigani?

  4. 4. Blugi Says:

    Ce reprezinta doi albanezi pe plaja cu cîte doua bete în mîna? Paza de coasta!

  5. 5. Lavi Says:

    Ma intristeaza sa vad atatea raspunsuri pozitive in legatura cu aceasta aberatie pe atatea site-uri si poll-uri deci ma bucur sa vad ca ai pus problema atat din punct de vedere psihologic cat si istoric si financiar. E o mare tampenie ideea ca uniforma e mai ieftina sau mai usor de intretinut de catre parinti. Vorbesc din experienta proprie. In clasele 5-8, o perioada in care, apropo, copilul creste dramatic, am avut in jur de 3 uniforme. Nu erau deloc ieftine, fiecare a costat in jur 3-4 milioane. O garderoba completa depaseste suma acumulata de vreo 13 milioane, e adevarat, dar uitati ca un copil nu are nevoie de un dulap intreg. Blugii sunt peste tot, la tot felul de preturi si toti ii poarta. Tricourile normale, nu de fite, bluzele, camasile, etc sunt din nou la preturi accesibile. Dar problema mea principala nu era legata de bani, ci de calitate. Material mai prost nu cred ca exista, decat, poate la hainele prizonierilor din lagare. Dupa 2 purtari, pantalonii erau scamosati. Dupa 3 spalari, erau rosi. Muream de cald vara si de frig iarna. Pantalonii aceia nu tineau cont de genul copilului, toti cadeau la fel si toti aratam grasi, diformi, scunzi sau strambi, mai ales din cauza vestei prost cusute (asimetrica, prost taiata, etc). Sacou eu nu am purtat niciodata, am declarat cat se poate de clar ca mai bine mor, si atat ar mai fi trebuit, sincer.
    Scoala la care am fost eu, desi e considerata mega scoala la noi in oras (Timisoara), e un jeg. Mai mult de jumatate sunt scursuri, niste oameni dezgustatori, agresivi, animale care nu ar trebui sa fie intr-un spatiu liber. Si totusi, profesorii, care cunosteau situatia, ne bagau pe gat iluzii de grandoare. Prostia de “respect si traditie”. Dezgustator, avand in vedere ca valoarea ar trebui sa fie data de rezultate, cunostiinte si comportament general, si la mine in clasa aveam, in pragul testelor nationale, ratati care nu stiau sa scrie si sa citeasca, care in pauza distrugeau proprietatea scolii si a altor colegi. Aveti impresia ca uniforma i-a educat? Ca i-a ajutat cu ceva?
    Copiii nu sunt egali. Imi pare rau, dar asta e adevarul. De fapt, nu imi pare rau. De ce trebuie copilul inteligent si respectuos sa se considere egal cu un ratat care, desi se lafaie in banii parintilor, e un nimic din punct de vedere social. Oricum se vor invarti in cercuri total diferite. De ce trebuie coborate meritele unui om de calitate? Nu, oamenii nu sunt egali si faptul ca ii obligam pe copii sa creada asta ne face nishte ipocriti indoctrinati. E adevarat ca nu hainele fac diferenta, dar mintea da. Daca un copil bogat provine dintr-un mediu atata de ratat incat la nici 14 ani vine imbracat ca pe Broadwar, foarte bine, problema lui, prostia lui. Dar ce vina are copilul care vine cu haine normale, chiar si daca nu sunt de firma? A, o sa isi bata joc aia bogati de el? Pai si daca vine cu o uniforma dintr-un jeg de material, si ceilalti vin in blugi oricum, sau in uniforme de zeci de milioane, nu e aceeasi chestie?
    Profesorii de ce nu poarta uniforma? Pe bune. Toti sar de fund in sus, disperati sa ii ingradeasca si umileasca pe copii, dar ei sunt mai buni? Nu imi pasa de salariile lor mici cand majoritatea profilor nu merita nici banii aia. Da, am spus-o. Sunt in anul 3 la faculta si pot sa numar pe degetele de la o mana profesorii care nu au venit la scoala dezgustati, beti, furiosi pt probleme personale, sau care nu au fost pur si simplu prosti lipsiti de experienta, inteligenta sau dorinta de a controla clasa. Oamenii aia nu merita sa lucreze ca si profesori, si va asigur ca nu veneau cu haine saracacioase. Asa ca, daca sistemul vrea lagare in loc de scoli, sa faca bine sa ii forteze si pe ei sa se coboare la nivelul detinutilor. As fi curioasa sa vad cine renunta primii, pentru ca sunt convinsa ca profii sunt aceia, dar ma bucur ca am scapat de aceasta gloata.
    Scoala trebuie sa controleze elevii altfel. Da, sunt de acord ca nishte copii nu au voie sa faca cum vor ei. Din pacate, scolile nu se ocupa de semi-psihopatii din unele scoli, nu isi respecta nici macar legile proprii. De ce nu poate exista o regula clara de decenta? Vii cu ce vrei tu, atata timp cat nu iti ies bucile si nu ai decolteul pana la buric. Atat. Simplu. Vara toti ar trebui sa fie lasati sa vina cu pantaloni scurti, inclusiv baietii. Am observat foarte multa discriminare in legatura cu baietii in timpul verii toata viata. Eu am scapat, veneam in fusta sau pantaloni scurti, dar ei stateau ca victimele, pe 35 de grade, in pantaloni lungi. Tortura, in alte cuvinte, si asta era la liceu, unde nu am avut uniforma, dar putina discriminare nu strica niciodata, nu?
    In concluzie, spuneti NU uniformei. Nu e nimic pozitiv in a obliga un copil sa poarte carpe ca, pentru 6 ore petrecute in suferinta, sa se simta la fel ca gunoiul semi-analfabet sau ca si copilul bogat. By the way, de cand a devenit faptul ca ai bani un atac asupra societatii. Poate nu orice copil care vine dintr-o familie de oameni intelectuali, capabili si constienti este un cocalar in devenire. V-ati gandit ca poate unii oameni instariti nu il imbraca in aur tocmai pentru a-l educa? Stiu ca sunt fooooarte multi care fac opusul, dar vremea lor ori va trece, ori copiii lor vor ajunge ratati, deci practic, asta ar trebui sa fie suficient. Sustineti libertatea de exprimare, pentru ca fiecare copil are propria personalitate, pe care o poate pune in evidenta prin cea mai simpla si ieftina hainuta proprie. Nu va martirizati copiii din nostalgie distructiva sau teama.

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia