May 21

Liviu Andronic, un cvasinecunoscut botoşănenilor, dărăbănean cu o carte de vizită nu tocmai impresionantăm, scos la lumina Botoşanilor de către şeful său politic Florin Ţurcanu, a fost uns director la Şcoala Populară de Artă. Învăţător fără palmares la mapa profesională, cunoscut dărăbănenilor ca omul care a demolat cultura locală câtă vreme a fost directorul Casei de cultură din localitate, Andronic a ajuns director la Şcoala Populară de Artă nu prin ştiinţă sau vreun merit deosebit, ci pur şi simplu pentru că a avut sprijinul politic necesar.
Cel învins este liberal-democratul Florin Aioniţoaie, un actor care face lucruri trăsnite. De exemplu a obţinut o finanţare europeană ca să-i „dreseze” pe ţiganii din satul Baranca, comuna Cristineşti, să crească capre. Se spune că ţiganii au mâncat caprele, lăsându-l pe actor fără obiectul muncii.
Dar nu cum a ajuns Andronic într-o funcţie cu care n-are nimic în comun, nici măcar studiile de specialitate cerute, nici şmecheriile politice de care s-a folosit Andronic să ocupe funcţia nu mi se par importante, de vreme ce şi el face parte din clasa noastră politică ticăloşită. Vreau să scot în evidenţă lupta dintre cei care au stat în spatele lui Andronic şi Aioniţoaie. Pentru că această luptă ne dă dimensiunea corupţiei care domină clasa politică botoşăneană şi ne spune care este ierarhia în structura puterii locale.
Actorul Florin Aioniţoaie l-a slujit pe Mihai Ţâbuleac în campania alegerilor locale din vara anului 2008. L-a slujit cu credinţă, iar .Ţâbuleac a obţinut mult râvnitul mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani. De recompensat, nu l-a recompensat cu nimic pe actor. Când s-a vacantat postul de director la Şcoala Populară de Artă Botoşani, actorul i-a cerut lui Ţâbuleac postul drept recompensă pentru sprijinul acordat. Iar Ţâbuleac i-a recomandat să se înscrie la concurs şi va primi postul cerut.
Numai că şi la liberali prea plecata slugă a lui Ţurcanu, dărăbăneanul Liviu Andronic şi-a ridicat privirea spre acelaşi scaun de directorf. S-a dus la şeful său politic, a făcut cuvenitele temenele şi i-a cerut sprijin să obţină huzmetul de director. Iar şeful, în mărinimia sa i l-a promis. Cum treburile s-au încurcat, Ţurcanu i-a transmis protejatei sale Cătălina Lupaşcu, pe care a pus-o vicepreşedinte la CJ, că musai postul trebuie să ajungă la Andronic.
Cum Lupaşcu nu prea avea încredere în forţele sale, a pus la cale o strategie aidoma celor folosite de MyLady din romanul lui DumasCei trei muschetari”. L-a trimis pe Adronic pe la membrii din comisia de examinare să le obţină binecuvântarea că-l va declara reuşit la proba orală, că la cea scrisă a fost mai prost ca actorul. În paralel, Florin Ţurcanu l-a ţârâit la telefon chiar pe Ţâbuleac şi i-a ordonat ca nu cumva să facă vreo greşeală şi Andronic să rateze instalarea pe post.
Cu o aşa susţinere, ar fi fost culmea ca învăţătorul din Darabani să nu fie instalat director la o şcoală la care, în condiţii de legalitate şi respect faţă de corpul profesoral al şcolii, ar fi fost bun de administrator, cu gestionarea mobilierului şi a instrumentarului de lucru.
După ce l-a instalat director la Memorialul Ipoteşti pe Miluţă Jijie, cu încălcarea legii, iată că preşedintele Ţâbuleac recidivează.
Ce s-a întâmplat la Şcoala Populară de Artă ne lămureşte cine este cel mai puternic politician al Botoşanilor. Iar acesta este oierul de Dracşani, deputatul liberal Florin Ţurcanu. De el se teme şi prefectul Roman, mai ales de când s-a lansat pe piaţă varianta că Ţurcanu ar fi devenit membru PDL. Şi are de ce se teme, pentru că Ţurcanu i-a pus gând rău mai demult şi nu s-a răzgândit.
Aşadar, cine mai doreşte vreo funcţie publică să se înscrie în audienţă la Ţurcanu, pregătind cuvenitul peşcheş. Că omul are „famelie” mare şi cheltuieli pe măsură, în momentul de faţă fiind cam strâmtorat la pungă.

written by Ioan Rotundu


2 Responses to “Cel mai puternic om politic al Botoşanilor”

  1. 1. cetatean Says:

    BRAVO,

  2. 2. iliescugheorghe Says:

    Domnule director,

    Eu sunt instrumentist renumit! Cant in pupancurism politic.Instrumentul de baza
    este dramba.Alaturi de Turcanu-pupancurism si la PNL si la PDL,sub bagheta de
    oportunist,cantaret din limba si a omului care a taiat frunze la caini o viata
    intreaga,am putea face o formatie care sa sensibilizeze toti surzii din Darabani spre reabilitarea vietii culturale din Darabani,la care ati contribuit “din plin”la golirea bugetului local.RUSINE..EEEEEEEEEE pt.cultura Botosaneana!!!!!

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia