May 14

Sunt obişnuit să fiu oprit pe stradă şi întrebat câte în lună şi stele. De la teoria conspiraţiei la problema ţiganilor care au pus stăpânire pe centrul vechi al Botoşanilor. În ultimele zile întrebările s-au referit la faptul dacă dăm sau nu jos Guvernul Boc, dar au fost botoşăneni mai pragmatici şi m-au întrebat dacă este corect ca prefectul să anuleze permisele de conducere a unor persoane cu handicap fizic. La această ultimă problemă o să mă refer în comentariul meu.
Eram în biroul prefectului Cristian Roman, împreună cu Viorel Şertbănoiu, comisarul şef al IJP Botoşani, când a venit domnul Ciubotariu de la Permise auto cu o situaţie privind persoanele cu handicap fizic posesoare de permise de conducere auto. Nu ştiam ce intenţie are prefectul cu acea situaţie care cuprindea câteva mii de persoane, dar am fost de acord că sunt persoane pensionate pe motiv de handicap fizic fără să fie şi motive serioase pentru o astfel de decizie.
Ulterior am aflat de la reporterul pe administraţie publică precum că prefectul ar fi emis un ordin prin care a anulat o serie de permise auto unor persoane cu handicap fizic, mai ales de vedere. Au fost anulate peste 600 de permise.
Că prefectul are suspiciuni în privinţa unor pensionări pe motiv de handicap fizic, stă în puterea sa să ceară Comisiei de specialitate să revizuiască dosarele de pensionare. Numai un doctor de specialitate se poate pronunţa dacă o persoană suferă sau nu un handicap fizic care să impună pensionarea sa. Dar a anula permisul de conducere auto pe motiv că cineva a apreciat că fiind cu handicap de vedere nu poate conduce o maşină este deja o absurditate şi o decizie administrativă abuzivă.
Poţi suferi de retinopatie diabetică şi nu mai poţi citi sau vedea să scrii, motiv de boală profesională şi de pensionare. Dar asta nu înseamnă că nu poţi avea permis auto. Nu vezi corpul de literă la dimensiunea obişnuită de lucru dar asta nu înseamnă că nu vezi ditamai maşina, omul sau semnul de circulaţie.
Apoi, permisul auto s-a obţinut pe baza unui dosar prealabil, inclusiv viză medicală de la oftalmolog, după care a urmat examenul de specialitate. Permisul fiind obţinut în condiţiile legii, nu poate fi anulat decât tot în condiţiile prevăzute de lege şi nu prin ordin administrativ al prefectului.
Dacă prefectul are dovezi că s-au eliberat permise auto în condiţii nelegale, atunci trebuie ca mai întâi să ceară tragerea la răspundere penală a celor de la Permise, car au legiferat de iure o situaţie care de facto era nelegală.
Corect şi legal, prefectul trebuia ca mai întâi să ceară o anchetă a organelor de specialitate şi abia după ce avea concluziile finale să discernă ce măsuri se impun a fi luate. Prin ordinul emis prefectul a anulat sute de permise de conducere auto fără vreo bază legală. Pe fond intenţia sa o consider bună, dar ca formă de rezolvare una proastă şi abuzivă.
Aşa cum a anulat permisele auto, prefectul poate da un ordin să anuleze şi angajarea acelor funcţionari publici care s-au dovedit incompetenţi, anulându-le examenul. Ar fi de felicitat să dea un astfel de ordin  şi am scăpa de birocraţii incompetenţi. Dar n-o poate face pentru că ei au fost angajaţi în baza unui examen organizat în condiţiile legii şi orice instanţă de judecată i-ar repune pe post cu plata din urmă a salariului.
Iată de ce anularea permiselor auto de către prefect printr-un ordin administrativ nu este o formă legală şi poate fi privită ca un abuz de funcţie. Când am publicat pe blog lista cu politicienii botoşăneni care ar putea avea probleme dacă se va declanşa o nouă revoluţie, prefectul Cristian Roman figura cu reproşul că face comerţ cu flori pe banii publici. Eu l-aş fi înscris cu acest abuz de funcţie. Este mult mai consistent şi care a produs consecinţe dramatice.
De exemplu, se discută prin Botoşani că  unui handicapat fără picioare i s-a anulat permisul pe motiv că neavând picioare nu poate conduce. Ori maşina sa are toate comenzile pe volan. Chiar lângă Primăria Botoşani se află un patron de restaurant cu ambele picioare paralizate, care conduce o Dacie special amenajată pentru astfel de persoane. Ioan Bâgu se numeşte patronul şi este pensionar pe motiv de handicap fizic. Nu ştiu dacă a fost afectat de ordinul prefectului, dar ştiu că a fost pensionat din activitate, după ce a fost paralizat în urma unui accident auto. Ce vrea acum prefectul? Să-i anuleze pensia, o brumă de recompensă că a rămas invalid pe toată viaţa sau să-i anuleze permisul auto că n-are picioare? La ce-i ajută formula de patron, când el nu mai este om întreg?
Eu aş privi decizia prefectului mai degrabă ca o formă pripită şi slugarnică faţă de Guvernul Boc de a-i determina pe unii pensionaţi pe motiv de handicap fizic să renunţe la pensie şi astfel să aducă economii la buget.  Iată cum Guvernul Boc transformă oamenii oneşti şi respectaţi în mici monştri care generează monstruozităţi.

written by Ioan Rotundu

May 13

Ieri, cineva mi-a şoptit că există prin Botoşani un comitete sau un grup de viitori revoluţionari care au întocmit o listă cu politicienii care vor trebui să dea socoteală pentru dezastrul în care a ajuns judeţiul. Mi-a spus sursa că lista este una destul de bogată în nume, dar am reţinut numai câteva. Cap de listă pare a fi viceprimarul Florin Ghiorghiţă, căruia i se reproşează mai multe măsuri pe care le-a iniţiat şi prin care a adus mari suferinţe botoşănenilor. Ridicarea maşinilor parcate anapoda este măsura care a stârnit asupra sa cele mai multe sentimente de ură. I se mai pune în cârcă afacerea cu florile şi cu societatea de transport Microbuzul. Nu lipseşte de pe listă duşmănia sa faţă de câinii comunitari
Primarul Flutur îi urmează. Cap de listă la reproşuri este lucrarea de proastă calitate de pe Bulevardul Eminescu, apoi că schimbă bordurile prin oraş fără să fie nevoie, că este în cârdăşie cu societatea Conrec şi că a băgat primăria în afacerea cu mall-ul lui Prisecaru şi în cr5edite prea mari. Mai sunt reţinute schimbările nejustificare ale unor directori de la instituţiile descentralizate.
Ada Macovei pare să ocupe locul III. I se impută bulversarea sistemului de examinare a profesorilor pentru ocuparea posturilor libere, numirea unor directori pe criterii politice, protejarea clientelei politice.
Ceva mai jos pe listă se află şi prefectul Cristian Roman care este acuzat de indiferenţă faţă de protestele botoşănenilor, că desfăşoară afaceri cu flori şi că este în cârdăşie cu anumiţi patroni de firme, dând dispoziţie primarilor din judeţ să încredinţeze lucrările numai anumitor firme. Despre prefect se spune că va fi făcut pachet şi trecut dincolo de apa Siretului, la sucevenii săi.
Vor mai fi cotonogiţi unii şefi de pe la Finanţe şi Garda Financiară.
Interesant este că de pe listă lipsesc nume importante, cum ar fi cel al preşedintelui CJ Mihai Ţâbuleac sau a farsorului Florin Ţurcanu. Dacă cel care mi-a dat informaţia a fost bine informat la rândul său, pe listă figurează doar lideri politici şi şefi din cadrul PDL. Să înceapă iarăşi o răfuială precum cea din decembrie 1989? Totul este posibil.

written by Ioan Rotundu

May 12

După ce-a ţepuit o parte din presa locală în campaniile alegerilor locale şi parlamentare din anul 2008 prin a nu le plăti publicitatea comandată, mai nou Florin Ţurcanu a mai dat o ţeapă fraierilor din presă. Din campaniile anului 2008 cel mai ţepuit a fost cameramanul de la Teleem Dumitru Brehuescu, zis şi Popică, care şi acum mai speră să scoată de la Ţurcanu suma de 80 milioane lei. Din actuala campanie cel tras pe sfoară s-a arătat a fi Bogdan Caliniuc, posesorul unui site mai puţin cunoscut de cititori.
Cum s-a ajuns la această situaţie? Cu vreo două luni în urmă, deputatul fruntaş liberal Florin Ţurcanu a chemat reprezentanţii presei locale pentru a încheia contracte de publicitate în scopul de a fi mediatizată o fotografie a sa şi un număr de telefon de contact. Practic, Ţurcanu voia să poarte o campanie personală de contact cu alegătorii.
Pentru că noi, cei de la Jurnalul, îi ştiam prostul obicei de a comanda publicitate şi a n-o plăti, am încheiat contractul numai pentru o lună de zile şi numai cu plata anticipată. Când s-a expirat termenul şi n-a mai plătit, i-am scos poza de pe site. Alţii, printre care şi Bogdan caliniuc, s-au grăbit să-i mediatizeze fotografia fără a-şi lua şi măsuri de încasare a sumei. Acum umblă după Ţurcanu să le dea banii. N-are omul, că ţine o amantă care-l costă!
Pe de altă parte, trebuie să recunosc că şi Ţurcanu a fost ţepouit de unii de prin presa locală. Sunt posesori de site-uri care n-au cititori într-o săptămână nici cât are Jurnalul într-o oră sau cât Jurnalul într-o jumătate de zi. Exact aceşti posesori de site au cerut şi sumele cele mai mari. Ţurcanu a acceptat condiţiile lor ştiind că oricum nu le va plăti.
Normal, orice persoană interesată de publicitate electronică se informează de traficul pe care îl are acel site, iar dacă este o publicaţie electronică, câţi cititori o accesează zilnic. Apoi, nu plăteşti decât dacă de pe acel site ai primit la rândul tău accesări pe propriul tău mijloc electronic, negociind plata la suta de accesări, cum se practică pe piaţa publicităţii electronice.
Ţurcanu, cu toată măreţia sa de deputat fruntaş liberal şi de licenţiat în drept, fie şi la apelul de seară de pe malul iazului Dracşani, cadrul festiv în care i s-a înmânat licenţa, habar n-are cum trebuie procedat cu publicitatea electronică. Nici consilierii săi, pe care-i plăteşte din banii primiţi de la Parlament sub titlul de sumă forfetară, nu ştiu ce înseamnă publicitate electronică şi cum se angajează ea.
Şi ca să fiu corect până la capăt, cei neplătiţi de Ţurcanu l-au ţepuit şi s-au ţepuit. Ca să nu fie cu supărare.
Un alt ţepouit de Ţurcanu este amicul său de până mai ieri, Gheorghe Iavorenciuc. După ce şi l-a făcut prieten la cataramă, l-a tapat de bani în campania alegerilor din 2008, şi-a sărbătorit ziua de naştere, moca, la restaurantul acestuia din zona gării cunoscut sub numele de „Vatra Românească”, acum Florin Ţurcanu l-a marginalizat în partid şi l-a pregătit pentru pus pe făraş şi aruncat la ghenă. La ultima conferinţă de presă, Ţurcanu l-a discreditat pe Iavorenciuc în faţa reporterilor, dând de înţeles că acesta a devenit pentru PNL un fel de persoană nongrata.
Nici senatorul Gheorghe Marcu, şi el până mai ieri amic la cataramă, n-a scăpat nesăpunit în faţa presei. Şi pe el Ţurcanu l-a descris ca pe un om de paie, care dimineaţa spune una, se întâlneşte cu Vâzdoagă şi spune alta, iar dacă-i iese în cale Macaleţi spune cu totul altceva.
Precum se poate observa, ciobănaşul din Suliţa ajuns deputat fruntaş liberal are multe asemuiri de comportament cu preşedintele Băsescu. Adică tot ce atinge, se ofileşte sub copleşitoarea sa personalitate.
Pentru că şi cu Mihai Ţâbuleac ciobănaşul din Suliţa este prieten la cataramă, ambii făcând declaraţii publice de credinţă veşnică în prietenia lor, aştept ziua în care Ţurcanu îi va trage o căcătură publică şi lui Ţâbuleac. Ar merita Ţâbuleac aşa ceva, că vorba ceea: spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti!

written by Ioan Rotundu

May 11

Primarul de Vorniceni, Gheorghe Corleciuc, este profesor la bază. Şi ca orice profesor este deschis la vorbă. Ieri, aflându-mă în comună pentru un timp mai îndelungat, am stat de vorbă cu el pe îndelete. Mi-a povestit despre multe aspecte de prin comună. Unele lucruri interesante, altele anoste.
Printre lucrurile interesante am aflat de la el că în comuna Vorniceni fermierii străini au cumpărat peste 500 ha teren agricol. De obicei au cumpărat pe la margine, adică departe de sat, chiar la vecinătatea cu celelalte comune. Iar preţul plătit a fost unul de mizerie. Nici măcar 1000 euro hectarul.
Fermierii străini, în special italieni şi germani, au cumpărat terenul de la oamenii bătrâni, aflaţi în imposibilitate de a-l mai lucra. Numai că pământul cumpărat nu este cultivat cu nimic. Pur şi simplu îl lasă pârloagă. L-am întrebat pe primar ce câştig şi de unde îl primesc, dacă lasă pământul pârloagă. La început nu ştia nici primarul, dar a aflat.
În ţara lor, fermierii italieni sau germani sunt încurajaţi să cumpere terenuri agricole în ţările Uniunii Europene cu indicaţia de a nu-l lucra. În schimb, în ţara lor, pe baza actelor de proprietate din România, fermierii primesc o subvenţie la hectar.
Pe lângă subvenţia primită în ţara lor, fermierii mai primesc subvenţie şi de la statul român. Pentru că nimeni din cei care ar trebui să verifice respectarea condiţiilor de acordare a subvenţiilor nu o face. Nu o fac cei de la Direcţia Agricolă şi Dezvoltare Rurală, nu o fac nici cei de la Agenţia de Plăţi  (APIA).
Prefectul Cristian Roman a înfiinţat fel de fel de comisii pe care le-a împuternicit să facă diferite controale tematice. Ştiu că va citi aceste rânduri. Să facă bine şi să mai iniţieze o comisie care să verifice în întreg judeţul ce suprafeţe de teren deţin în proprietate fermierii străini şi cum îl cultivă. De asemenea, dacă subvenţiile primite le-au meritat.
Îi spun de pe acum că va avea o mare surpriză, pentru că-i plin judeţul de fermieri italieni şi germani care mai de care mai şmecher. 

written by Ioan Rotundu

May 10

Deputatul Florin Ţurcanu a cam început a se obrăznici. I se pare că l-a prins pe Dumnezeu de un picior. Cum obrăznicia sa este mai aproape de mitocănia ciobănească decât obrăznicia intelectuală, consider că este de datoria celor care mai au un pic de respect pentru comunitatea botoşăneană să-şi delimiteze imaginea de cea a lui Ţurcanu. Mă refer la cei din mediul politic şi instituţional cu a căror nume şi prietenie Ţurcanu se mândreşte în public.
Dacă preşedintele Ţâîbuleac se consideră onorat să se afle în compania lui Ţurcanu, este o problemă a sa de gust şi fineţe intelectuală. Însă nu de aceeaşi părere sunt şi cei din PDL, în numele cărora Ţâbuleac s-a exprimat vizavi de susţinerea lui Ţurcanu de a-l vedea membru şi lider al PDL. Reacţiile senatorului Dan Humelnicu şi ale deputatului Buhăianu mi se pertinente.
Venirea lui Ţurcanu în PDL nu onorează pe nimeni, dimpotrivă, toată imaginea sa publică negativă se va transfera asupra partidului.
Ţâbuleac nu priveşte lucrurile decât prisma intereselor sale. Ţâbuleac ştie că nu mai poate candida în  numele PDL pentru încă un mandat la preşedinţia Consiliului Judeţean Botoşani, pentru că nimeni din PDL nu-l mai vrea. Iar Ţâbuleac şi-a făcut o socoteală. Dacă Ţurcanu vine în PDL pe post de preşedinte, candidatura sa este asigurată. Cum la PUNR nu poate trece din cauza lui Liviu Câmpanu, nu-i rămâne decât să se întoarcă în PNL. Dar nici aici nu va fi primit cu braţele deschise. Iată de ce atâta amiciţie între Ţurcanu şi Ţâbuleac.
Ce uită Ţâbuleac este faptul că de va candida la preşedinţia CJ, nu Ţurcanu îl va vota ci botoşănenii. Ţâbuleac l-a acuzat pe Flutur că n-a adus voturi pentru preşedintele Băsescu. N-a adus, pentru că Flutur a făcut greşeala de a afişa prin judeţ bannere cu chipul lui Ţâbuleac şi lozinca „Şi eu votez Băsescu!” Iar cine vedea aceste bannere îl înjura pe Ţâbuleac, care deja ca preşedinte al CJ dezamăgise prin modul în care conducea judeţul.
Revenind la Ţurcanu, cu tupeu, acesta-şi cară amanta, pe Roxana Maranbdiuc, prin sediul instituţiilor publice. Este o altă obrăznicie. Şi-a lăsat nevasta şi trei copii şi umblă cu amanta după el. Modelul perfect al politicianului ticăloşit,  aşa cum l-a definit preşedintele Băsescu.
O altă obrăznicie este aceea că Ţurcanu a lansat zvonul că-l va schimba pe prefectul Roman. Nici n-a trecut la PDL şi deja schimbă prefectul. Omul acesta chiar n-are dimensiunea realităţii şi răspunderea asupra vorbelor rostite.
Şi o ultimă obrăznicie a sa a fost afirmaţia că va propune colegilor parlamentari să renunţe la 50% din leafă. Dacă Ţurcanu este aşa de bogat, de ce nu-şi achită datoriile rămase din campania electorală parlamentară din toamna anului 2008. Cameramanul Dumitru Brehuiescu, zis Popică, are de primit 80 milioane de lei. Mai sunt şi alţii.
Apoi, Ţurcanu este cercetat pentru emiterea de CEC-uri false, pentru comiterea unor falsuri prin care a demis din funcţie o serie de consilieri locali şi judeţeni.
Şi ultima obrăznicie este aceea de a se făli că presa scrie despre el şi că nu-l deranjează că-i făcut cioban, incult sau oier. Important, zice el, este că se scrie despre persoana sa. Normal că presa scrie despre el. Dar scrie în dorinţa de a informa comunitatea cu ce fel de persoană are de-a face şi care-i sunt capacităţile intelectuale. Dacă Ţurcanu îşi imaginează că ce se scrie despre el este un motiv de mândrie, va afla adevărul la viitoarele alegeri.
Obrăznicia, ca şi minciuna, are picioare scurte!

written by Ioan Rotundu

May 08

Am urmărit cu atenţie comentariile postate la pamfletul „Bursucul de la financiar” şi articolul „Chermeză de pomină la Memorialul Ipoteşti” şi am constata cu tristeţe că lumea noastră-i plină de frustraţi şi ignoranţi. Faptul că cel mai mare poet al românilor a ajuns bătaia de joc a politicului, a unor ticăloşi, cum i-a numit preşedintele Băsescu, el fiind în fruntea lor, nu i-a impresionat cu nimic pe unii. Mai ales că după adresa de mail înregistrată, cunoscută numai de administratorul de site, cele mai mizerabile comentarii, moral şi intelectual vorbind, au fost postate chiar din interiorul Memorialului.
Nu mi-am putut imagine şi continui să nu pot crede că intelectuali cu pretenţie se pot prostitua moral atât de josnic. În dorinţa lor de a-şi vedea împlinite propriile dorinţe şi aspiraţii egoiste au transformat cel mai sfânt locaş de cultură al românilor, Memorialul Ipoteşti, într-o cloacă a mizeriei politice şi profesionale. La Ipoteşti domneşte o ură înverşunată şi o incompetenţă profesională greu de înţeles de mintea umană.
Este consecinţa imixtiunii politicului în domeniul culturii. În opinia mea vinovatul principal rămâne preşedintele Mihai Ţîâbuleac şi sper să prind acea zi în care voi putea citi într-o monografie a culturii botoşănene că în istoria acesteia cel mai feroce „criminal” care a asanat-o în esenţa şi spiritul ei se numeşte „Mihai Ţâbuleac”.
Şi vreau acum să le dau acestor cozi de topor, politice şi profesionale, care au contribuit şi contribuie la distrugerea simbolului culturii naţionale, o dovadă de ce înseamnă iubirea fraternă în limbaj masonic şi prin ce se deosebeşte ea de iubirea profană şi de ce nu au ei dreptul să calce prin locul copilăriei poetului cu pretenţia de a-l reprezenta public.. Explic acest lucru determinat de faptul că preşedintele Ţâbuleac s-a plâns public că este o victimă a Masoneriei, făcând aluzie directă la persoana mea.
Parabola nu-mi aparţine, ea a fost prezentată ca subiect de planşă de către un mason de grad 32 în Rit Scoţian Antic şi Acceptat şi constituie o dovadă clară a superiorităţii moralei masonice celei profane.
Aşadar, fiul unei familii americane a plecat militar în Irak. După un timp familia a primit vestea că fiul lor a murit în luptă. Apoi au primit un telefon. Era fiul lor care anunţa că n-a murit şi se întoarce acasă. Dar voia să-i anunţe că vine cu un prieten. Maică-sa i-a spus că nu-i nici o problemă. Da, dar şi-a pierdut picioarele în luptă, a completat fiul. Nu-i o prolemă, îl vom ajuta noi să se deplaseze veni răspunsul mamei. Dar îi lipseşte şi o mână, completă fiul. Mama făcu o pauză, după care, cu glas neconvingător, întrebă fiul dacă este neapărată nevoie să vină şi cu prietenul său. În loc de răspuns, fiul mai completă cu faptul că prietenul are un obraz schilodit groaznic de pe urma unei explozii. Mama ceru un răgaz până a doua zi, să se consulte cu tatăl. A doua zi primit un telefon de la Poliţia federală că fiul lor militar, cu picioarele amputate, o mână lipsă şi cu faţa desfigurată s-a sinucis într-o cameră de hotel din oraş.
În al doilea caz, un militar mason a intrat în dialog pe Internet cu o femeie. Au constatat că au multe aspiraţii comune. El i-a ceru o fotografie. Ea l-a refuzat, dar a acceptat să se întâlnească. Pentru a se recunoaşte, el urma să aibă în mână o carte iar ea un trandafir roşu.
La locul întâlnirii militarul, îmbrăcat în uniforma de ofiţer, mândru şi sigur pe sine, privea în jur să descopere fata cu trandafirul. Pe lângă el a trecut o fată îmbrăcată elegant şi extrem de frumoasă, care i-a zâmbit provocator. În acelaşi timp militarul a observat în spatele fetei, pe o bancă, o femeie de vreo 40 de ani, cu ochii limpezi şi cu faţa senină, ce ţinea în mână un trandafir.
Fata frumoasă îl provoca s-o urmeze, femeia cu trandafirul în mână continua să-l privească senin şi cu ochii larg deschişi. Morala masonică i-a dictat să se îndrepte spre femeia cu trandafirul, femeia pe care o cunoştea deja de pe Internet şi cu care trăise virtual multe clipe de satisfacţie. S-a apropiat de ea şi i-a arătat cartea. Femeia l-a privit mirată şi i-a spus că trandafirul din mână i l-a dat fata cea frumoasă. Şi i-a mai spus că dacă militarul se va apropia de ea să-i spună că fata acceptă să cineze deseară împreună la un anumit local.
În primul caz avem iubirea de imaginea omului, iubirea fizică, care de multe ori dispare chiar şi faţă de unii membri ai familiei. Este iubirea care provoacă drame, este iubirea profanilor neinstruiţi. În cel de-al doilea caz avem iubirea legată de starea sufletească, de profunzimea ideatică a oamenilor instruiţi, de înţelegerea filozofiei vieţii. Prima iubire a determinat-o pe mamă să-şi împingă fiul la sinucidere, cea de-a doua a învins forţa de atracţie către frumuseţea fizică pentru cea sufletească.
Miluţă Jijie, economistul crescut şi format în uzina socialistă Mecanex, pus director la Memorialul Ipoteşti de Mihai Ţâbuleac, nu va putea înţelege niciodată iubirea faţă de opera eminesciană, pentru că el iubeşte leafa de 6.000 lei ce-o primeşte şi nu dimensiunea spiritualităţii operei eminesciene, uriaşa amprentă pe care acest poet şi-a pus-o pe cultura noastră naţională. Iar cel care l-a numit director, respectiv Mihai Ţâbuleac, aparţine aceleaşi lumi din care face parte şi Jijie. Iată de ce Masoneria nu va fi preocupată niciodată de persoana lui Ţâbuleac. El nu este şi nu va fi niciodată capabil de iubire fraternă.

written by Ioan Rotundu

May 07

Lumea lu’ Rotundu” se intitulează emisiunea mea de vineri seară la Tv Somax în care prezint câte un reportaj realizat prin localităţile judeţului. Este o lume a sărăciei, a mizeriei, a luxului şi opulenţei şi a unei clase politice ticăloşiţă. Formatul emisiunii nu-mi permite să intru şi pe Botoşani, municipiul reşedinţă de judeţ unde se consumă multe evenimente demne de lumea mea. Dar nimeni nu mă poate opri ca sub genericul emisiunii de la Tv Somax să nu public comentarii pe propriul blog şi despre viaţa municipiului Botoşani.
Miercuri cineva mi-a şoptit că protopopul Lucian Leonte s-a înţeles cu primarul Cătălin Flutur ca să ordone poliţiştilor comunitari controale în pieţele din Botoşani asupra comercianţilor de lumânări. I-am spus binevoitorului care mi-a furnizat informaţia că nu cred aşa ceva. Nu puteam să cred pentru că poliţia comunitară nu are în atribuţiuni misiunea de a apăra privilegiile Bisericii şi ale protopopului Leonte în comerţul cu lumânări.
Nu puteam să cred pentru că dacă sunt comercianţi cu lumânări care n-au „cotizat” la Biserică, atunci Leonte să sesizeze Protecţia Consumatorilor, Garda Financiară sau Poliţia, instituţii abilitate prin lege să controleze eventualele forme de comerţ care promovează concurenţa neloială.
Nu credeam, pentru că reglementarea privind aprobarea Bisericii pentru producătorii şi comercianţii de lumânări este una veche şi care încalcă Legea liberei concurenţe prin a asigura exclusivitate Bisericii în comerţul cu lumânări, ceea ce mai încalcă şi legislaţia europeană la care am aderat odată cu intrarea în UE. N-am crezut, dar joi zece poliţişti comunitari au năvălit peste comercianţii de lumânări din piaţă, apărând cu cerbicie interesele protopopului Leonte.
În tot acest timp derbedeii din oraş au putut rupe florile proaspăt răsădite, distruge băncile din staţiile de tramvai, arunca gunoiul în locuri nepermise iar vagabonzii să-şi facă de cap prin preajma şcolilor pentru a-i jefui pe elevii cu bani.
Iar ca lumea mea să fie cât mai completă în imaginea pe care i-am creat-o, tot ieri a ieşit la rampă şi doctoriţa în chimie pusă de PDL şefă peste învăţământul botoşănean. Cu vorbă peltică şi zâmbet tâmp, doctoriţa în H2O de ploaie a dat ordin primăriilor să doteze şcolile cu camere de supraveghere. Pe banii lor, nu pe ai învăţământului, adică ai IŞJ.
Nu sunt bani de salarii, nu sunt bani pentru spitale şi centrele sociale, nu sunt bani pentru plata utilităţilor instituţiilor publice subordonate primăriilor dar vor trebui găsiţi pentru a monta nişte sisteme de supraveghere că aşa vrea doctoriţa din fruntea IŞJ.
Tot această posesoare de vorbă peltică şi zâmbet tâmp a mai ordonat ca elevii din şcoli să fie crotaliaţi precum animalele. Nu prin introducerea unui cercel în ureche, că asta o fac ei de bună voie. Şi apoi n-ar ieşi nici comision de sare la scrumbie. Ordinul este ca să fie îmbrăcaţi în uniformă sau cu lipirea unei insigne în piept precum au făcut menţii evreilor, adică să-i însemne cu Steaua lui David.
Adunând comisionul din afacerea cu sistemele de supraveghere şi cu biştarii din comisioanele pe seama uniformelor şi a altor însemne inspirate din lumea animalelor se adună ceva euroi. Că doar astfel de lucrări nu vor fi încredinţate gratuit primului venit,
Florin Ţurcanu, care stă crăcănat cu un picior în PNL şi unul în PDL, având cocoşelul pus în slujba Roxanei Marandiuc, în tripla sa calitate de amantă, consilieră de cabinet parlamentar şi consilier judeţean, a făcut ieri o vizită de şezătoare la taifas în biroul preşedintelui Ţâbuleac. Roxana l-a însoţit, ca nu cumva să rămână pe dinafara subiectului care urma a se discuta. Şi uite aşa, Cabinetul I şi Cabinetul II supravieţuiesc prin Florin Ţurcanu şi Roxana Marandiuc.
Asta-i Lumea lu’ Rotundu! De vă place sau nu, alta n-am de unde face rost. .

written by Ioan Rotundu

May 06

Adrian Sauciuc este oier din tată-n fiu în satul Iepureni, comuna Ungureni. Omul are o gospodărie de invidiat. Pe lângă cele vreo 600 de oi, mai are un bar, un magazin şi multe, multe utilaje agricole şi terenuri agricole. În jurul gospodăriei sale roiesc zilnic vreo 15 săteni, fiecare având treaba sa. De averea lui mi s-a vorbit când am ajuns în Ungureni, să filmez pentru reportajul de vineri seara de la Tv Somax Botoşani, intitulat „Lumea lu’ Rotundu”. Pe loc m-am hotărât să-l includ în reportaj, ca dovadă că Guvernul Boc mai are de muncit până va asana toată suflarea crescătorilor de animale din România.
După filmări omul a scos o sticlă cu must, vin tăiat la fiert. Cât ne-am delectat cu dulceaţa mustului, omul şi-a dezlegat limba şi a intrat fără jenă în secretele sale de familie. Ne-a făcut un inventar al averii sale, neezitând să ne spună că are depus la CEC un miliard de lei, un alt miliard la o bancă din Botoşani şi vreo 1,5 miliarde lei deţine cash în casă, pentru cheltuieli neprevăzute. Omul arunca în noi cu miliardele de lei că ne-a luat piuitul. Numai că toată averea sa nu valora doi bani faţă de marele necaz care a dat peste el.
Nu ne-a spus dacă de bine sau din motive numai de ea ştiută, femeia l-a părăsit şi s-a dus în Italia, la muncă. După spusele sale, o muncă mai aparte, de genul celei prestate în tinereţe de celebra unguroaică Ciociolina. L-a lăsat acasă cu toată averea şi doi băieţi pe deasupra. Cel mai mare a urmat o perioadă liceul la Săveni. Dar i-a cam scăpat bani peste puterile sale de cheltuire, aşa că băiatul şi-a luat „ajutoare”, devenind în scurt timp derbedeu de bani gata. L-a retras de la liceu şi l-a pus şef peste ciobanii de la stână. Cel mic, încă elev în şcoala generală, calcă vârtos pe urmele fratelui mai mare. Aşa că, tăticul, i-a pregătit şefia peste cei de la muncile agricole.
De când i-a plecat nevasta, Adrian, tot după spusele sale, a încercat vreo 40 de femei. Nu i s-a potrivit niciuna. Ba trăgea la ţigară, ba se vopsea la oglindă, ba lenevea dimineaţa în pat, ba nu era pricepută la rostul bucatelor ori vizita prea des pivniţa unde stă la răcoare butoiul cu vin. Şi ca nu cumva să-l credem lăudăros, Adrian s-a dus la beci şi a adus un litru de vin roşu, făcut din struguri de Ţâţa căprii, fin aromat şi puţin amărui, semn că avea suficientă vlagă în el ca să-l bea bărbatul şi să se simtă bine femeia.  N-am aflat de la Adrian ce se întâmplă cu bărbatul când un astfel de vin îl bea femeia.
Chiar dacă a „încercat” (termenul este profesional, provine din oierit şi se referă la hărnicia berbecului asupra oii) peste 40 de femei, Adrian nu disperă şi insistă. Are credinţa că-şi va găsi nevasta potrivită. Chiar în ziua filmărilor noastre avea una în probe, îmbrăcată într-un trening roşu focos, care se mişca precum sfârleaza, etalând nişte forme nu tocmai de ignorat cu privirea.
Pentru că modul în care ni s-a înfăţişat era unul prea de bărbat ideal, cum stă bine unui jurnalist, ne-am interesat şi pe la alţii cam ce feleşag are Adrian. Şi am avut ce afla. Omul este bun gospodar, dar cam trage la mustaţă şi-i sare repede ţandăra. Iar când îi sare ţandăra îşi descătuşează energia lovind cu pumnul. Şi-i greu la pumn, că laptele de oaie şi brânza dă vigoare bărbatului. De vreo doi ani nu s-a mai scandalizat prin satul şi comuna natală. În schimb a sărit pârleazul peste hat, în comuna Dângeni. Aşa se face că la Postul de poliţie Dângeni s-au adunat mai multe reclamaţii la adresa sa, după bursa bârfelor vreo 16, toate referitoare la scandaluri şi bătăi.
Nu ştiu care-i adevărul, că Adrian nu ne-a rezumat şi această latură a vieţii sale. Cert este că are darul de a multiplica realitatea, făcând-o gogoaşă. Prin Ungureni chiar a fost declarat pentru anul 2009, „mincinosul anului”. Cum diploma este una virtuală şi nu materială, noi nu putem să-i recunoaştem acest „merit” L-am jigni pe premierul Boc.
Chiar dacă Adrian o fi având darul dilatării unor fapte şi lucruri, precum a dilatat Einstein în teoriile sale timpul, ce-am văzut cu ochii noştri nu putem pune la îndoială: oile, barul, magazinul, hectarele la câmp şi utilajele agricole. Cei 1,5 miliarde lei bani cash nu i-am văzut, dar după luxul din casă credem că-i are. Nevastă n-are!
 P.S. – Dacă există vreo amatoare dornică să-l cunoască, îl va putea admira vineri, 7 mai, ora 17.00 în reportajul de pe Tv Somax intitulat „Lumea lu’ Rotundu”. Cine nu prinde Tv Somax, poate da clik pe linkul de pe site-ul Jurnalului, unde scrie Somax, şi va putea urmări reportajul pe Internet.

written by Ioan Rotundu

May 05

miluta-jijie.jpgPreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac, poate fi mândru de realizarea sa prin a-l unge şef peste Memorialul Ipoteşti pe economistul mecanic Miluţă Jijie (foto). De cutreiera Ţâbuleac lumea-n lung şi-n lat, ca Făt-Frumos din poveste, că nu găsea pentru Memorialul din Ipoteştii lui Eminescu un manager mai potrivit.
Calificat vreme de peste 32 de ani, după cum singur a declarat, în mediul muncitoresc de la fosta uzină socialistă Mecanex, Miluţă face şi la Ipoteşlti ce a învăţat la Mecanex. Pentru dânsul, între opera eminesciană şi confecţionarea pompelor la Mecanex nu-i nici o diferenţă, în calitatea sa de economist el constatând doar costul muncii socialmente necesară lucrului realizat. Că Eminescu a lucrat în plan spiritual, iar el la Mecanex în cadru proletar, pentru Miluţă diferenţă constă doar în modul literal de a scrie cele două cuvine. El este manager, nu filozof! El a fost pus la Memorialul Ipoteşti să scoată bani pe seama lui Eminescu, nu să cheltuiască pentru a fi cunoscut poetul.
Iar ca să scoţi bani de pe urma celui care a scris cele trei Scrisori, Luceafărul, Epigonilor mei este greu, că aşa ceva nu se mai vinde, n-are căutare pe piaţă. Cine mai vrea o Cătălină îndrăgostită de o stea, fie ea şi Luceafărul, când la numai câţiva kilometri peste deal de Ipoteşti, în pădurea de la Stâna Baisa stau pe margine de şanţ atâtea Cătăline, dispuse oricând la sex natural şi unul platonic, idealist.
Miluţă s-a „coborât în jos”-ul puţului gândirii sale proletare şi a găsit acolo că-i mai practic să scoată bani din activităţi lumeşti şi nu din aiureli meditative şi conferinţe susţinute de persoane care vorbesc o altă limbă decât cea obişnuită lui la Mecanex. Omul s-a asociat cu primarul comunei Mihai Eminescu, tractoristul Verginel Gireadă, că proletar la proletar trage şi mecanic la mecanic. Iar în urma asocierii lor s-a născut o distracţie pe cinste. O distracţie numită chermeză, cum numai în vremurile de glorie comunistă se mai organizau şi participau Miluţă şi Verginel.
Aşa s-a ajuns ca 1 Mai muncitoresc să fie sărbătorit în curtea Memorialului Ipoteşti cu grătare pentru mici, cu bere şi cu muzică populară. Iarba din curte a devenit loc de parcare pentru autoturismele de lux ale şmecherilor, iar în locul şoaptelor sfioase ale vizitatorilor respectuoşi faţă de geniul eminescian s-au putut auzi înjurăturile birjăreşti ale celor care n-au deschis în viaţa lor o carte de poezii de-a lui Eminescu.
La nici 50 de metri de arena teatrului de vară, unde se recită la ceas de seară şi noapte poezia eminesciană, se află bisericuţa familiei Eminovici şi cimitirul unde sunt înmormântaţi şi părinţii poetului. Liniştea morţilor a fost tulburată într-un mod grosolan şi lipsit de respect pentru cei din cripte. S-a comis o profanare a memoriei poetului şi a părinţilor săi, dar cui să-i pese. Domnului preşedinte Ţâbuleac, proletarilor Jijie şi Gireadă? Lor n-au cum să le pese pentru că vin din lumea clasei politice ticăloşite, o lume în care respectul pentru valorile naţionale a fost înlocuit cu neruşinarea.
Preşedintele Ţâbuleac poate fi mândru şi a doua oară. În 15 iunie se comemorează moartea poetului. Chermeza luzi Miluţă poate fi semnalul asupra modului în care va fi comemorat poetul. Este un început de manelizare a activităţilor de la Ipoteşti şi de alimentare a orgoliului nemăsurat al preşedintelui Ţâbuleac.
N-am auzit vreo voce de intelectual botoşănean să protesteze asupra a ceea ce s-a consumat sâmbătă, 1 Mai, la Memorialul Ipoteşti. Ne-am imbecilizat noi sau ne-au imbecilizat politicieni ca Ţâbuleac, Jijie şi Gireadă? Nu ştiu ce să cred!

written by Ioan Rotundu

May 03

Pe site-ul Jurnalului de sâmbătă, 1 mai, am publicat articolul intitulat „Părinţi care nu vor democraţie în şcoală - mutilarea personalităţii copilului este o formulă educaţională acceptată”. Articolul s-a bucurat de atenţia unor cititori care şi-au exprimat şi un punct de vedere. Vreau să le mulţumesc pentru modul civilizat prin care şi-au exprimat opiniile, arătând că o dispută publică se poate purta şi civilizat, fără injurii sau insulte şi fără jigniri. Mă bucur că am reuşit să transmit cititorilor mesajul că pe site-ul Jurnalului nu se poate comenta decât în condiţiile unui respect reciproc. Cum disputa mi s-a păruit una extrem de interesantă, am considerat să-mi exprim şi eu un punct de vedere.
Să admitem că prin introducerea uniformei şcolare elevul sărac se va simţi; egal cu cel bogat. Dar când se va termina cu uniforma va trăi o mare dramă a vieţii, un şoc psihologic. Pentru că cel bogat nu-l va mai băga în seamă atunci când va fi încălţat şi îmbrăcat cu produse de firmă. Bogatul se va duce în lumea lui, iar săracul va rămâne cu deznădejdea vieţii sale. Este drept să-i dai unui copil de şcoală speranţe care nu se vor realiza niciodată sau să-i creezi iluzii că este egalul bogatului ca apoi să constate că viaţa este altfel organizată ?
Asta vor profesorii şi părinţii care au trăit în epoca comunistă. Aparţin acelei epoci şi am urât de mic copil numărul matricol şi uniforma. Am citit Fabrica morţii, această Istorie a Holocaustului de la Auschwitz 2-Birkenau până în clasa a IV-a. N-am înţeles mare lucru la acea vreme, căci am ctcit-o fără a avea puterea înţelegerii acelei drame care a schimbat cursul istoriei. Dar m-a impresionat tatuarea pe braţul evreilor a numărului de deţinut.
În mintea mea de copil s-a făcut asocierea cu numărul matricol de la braţ, ceea ce m-a făcut să-l urăsc. Iar de acest număr matricol n-am scăpat decât după ce-am absolvit liceul. Nu vreau ca elevii de astăzi să devină un număr matricol în evidenţele şcolii şi pe stradă, nu vreau să-i văd pe toţi îmbrăcaţi într-o uniformă care-i depersonalizează, care le fură identitatea şi care le dă speranţe deşarte.
Să mai adăugăm faptul că introducerea uniformelor va deveni o formă mascată de afaceri pe seama banilor părinţilor. La Grupul Şcolar “Gheorghe Asachi” din Botoşani s-a introdus obligatoriu o vestă. Ştiţi cât a costat: 50 lei, în timp ce un costum de serie pentru adulţi costă 100 lei. Acum acele veste au fost aruncate la coşul de gunoi, dar părinţii au scos banul. Când se va afla de introducerea uniformelor şcolare, va începe şi bătălia croitorilor pentru comenzi. Va începe „cumpărarea” directorilor de şcoală, iar comisionul oferit va fi scos tot din buzunarul părinţilor.
Dacă în comunism statul subvenţiona preţul uniformelor şcolare, în capitalism nu va mai fi o astfel de facilitate. Dimpotrivă, uniforma nemaifiind de serie, ci la comandă individuală, va fi mai scumpă. Başca preţul speculativ. Se vorbeşte de milioane de lei o uniformă. Mulţi părinţi n-au bani să-şi pornească copilul la şcoală, să-i cumpere rechizitele necesare. Va avea bani de uniformă? Nu va avea şi vor apărea noi drame în rândul acestor copii, pentru că se vor găsi învăţători şi profesori care să-i obrăzească zilnic că vin la şcoală fără uniformă.
De ce avem nevoie de toate aceste şocuri psihologice pentru elevi şi părinţi? Ce mecanism diabolic funcţionează în noi ca să nu mai scăpăm de aceste nelegiuiri specifice zonei Balcanice? Este povara trecutului comunist. Este povara unei epoci istorice în care bunicii şi părinţii actualilor elevi au trăit cu falsa impresie că toată lumea este egală şi că singura diferenţă este puterea raţiunii fiecăruia de a înţelege lecţiile predate şi de a-şi făuri un rost în viaţă. În fond totul nu era decât o şarlatanie. Pentru că din rândul proletariatului s-a ridicat burghezia prezisă de Lenin, acea pleiadă de activişti ai PCR, care aveau alte privilegii în viaţă decât muncitorul şi ţăranul.
Prea repede cei de vârsta mea au uitat că până în 1990, la facultate intrau copii de activişti PCR şi ai ştabilor din fruntea instituţiilor statului şi mai puţin, tot mai puţin, fii de muncitori şi ţărani.
Acum istoria se repetă. Fii bogaţilor ajung licenţiaţi fără ca măcar să ştie unde este sediul facultăţii care le-a eliberat diploma. Cei săraci n-au bani să suporte cheltuielile a patru ani de facultate. Şi atunci la ce bun să le creăm impresia că sunt egali cu bogaţii, numai că poartă aceiaşi uniformă, când viaţa i-a despărţit din faşă. Săracul cu pelinci din cârpe iar bogatul că pelinci înnobilate cu diamante.
Cred că trebuie să vedem realităţile vieţii aşa cum sunt ele şi să nu le falsificăm. Nu ne mai obligă nimeni să zugrăvim viaţa altfel de cum este ea. Ne-am câştigat această libertate şi cred eu că trebuie să beneficiem de ea.
Introducerea uniformelor în şcoli nu va însemna mai multă deşteptăciune la elevii din familiile bogate. Uniforma nu va salva de la umilinţă pe profesorul sau profesoara îmbrăcaţi sărăcăcios. Pentru că după orele de şcoală elevul din familia bogată va fi tot impertinent, insolent şi bădăran cu profesorul întâlnit pe stradă. Comportamentul lor nu se va modifica prin introducerea uniformei în şcoală. Educaţia lor este o problemă de clasă socială. Ei aparţin ciocoilor noi, şi până ce această clasă de parveniţi nu se va civiliza de la sine, progeniturile lor nu vor putea fi educate cu o amărâtă de uniformă şcolară.
Eu cred că nu-i drept să transmitem asupra copiilor povara trecutului nostru. Dacă tot vream să fim europeni, să fim în toate şi nu pe bucăţi prost selectate.  

written by Ioan Rotundu