După ce că s-a lăsat aşteptat ore întregi, că nu se mai ştia dacă vine, premierul Emil Boc a ajuns într-un sfârşit la Dorohoi. L-au aşteptat doar demnitari de mâna a doua. Prefectul Roman fiind în concediu, de faţă a fost subprefectul Daniel Moruzi. Preşedintele Consiliului Judeţean Mihai Ţâbuleac a plecat spre Botoşani, plictisit să tot aştepte, aşa că cel care l-a introdus pe premier în atmosfera plină de ape a Botoşanilor a fost primarul dorohoian Doru Aleandrescu. Iar primarul l-a informat cu ce l-a durut pe el şi nu cu ce probleme grave se confruntă întreg judeţul Botoşani.
După scurta discuţie de informare a premierului, acelaşi primar susţinut de deputatul PSD Andrei Dolineaschi i-au stabilit lui Boc pe unde are voie să calce şi pe unde nu. Cu veriga pusă în bot de cei doi dorohoieni, precum boul, premierul Boc a fost purttat prin magherniţele ţigăneşti ale Dorohoiului şi dus apoi la Pădureni, satul de lângă Dorohoi, de unde se trage de loc primarul Alexandrescu.
Iar la Pădureni premierul a putut vedea cu ochii săi de vuvuzelă cotroceneană cum apele zburdalnice au luat la vale WC-ul părinţilor primarului. O scenă demnă de soldatul Svejk creat de Haşek. Ar fi fost de datoria subprefectului Moruzi să intervină şi să-i spună premierului că punctele fierbinţi ale judeţului erau cele două baraje: Iezer şi Rogojeşti. Că de rupe unul dintre aceste baraje s-ar produce o catastrofă, mii de localnici de pa avalul Siretului sau Jijiei urmând a-şi pierde viaţa. Aici trebuia dus premierul.
Mai trebuia informat premierul că neapărat trebuie să aloce bani pentru a se regulariza cursurile râurilor Jijia, şi Miletin. Că este nevoie ca barajul hidroenergetic de pe Siret de la Vf. Câmpului să fie finalizat pentru a se preveni inundaţiile din avalul Siretului, care produc mai mari pagube decât ar costa finalizarea acestei construcţii.
Pus şi simplu premierul Boc a fost lăsat pe mâna a doi dorohoieni interesaţi de problemele lor locale şi nu de cele ale judeţului. Iar premierul a venit la Botoşani, mai exact la Dorohoi, ca un bou şi a plecat la Bucureşti vacă. De asta nu suntem respectaţi la nivel de ţară. De asta nu suntem cunoscuţi la nivel de România. Toată ziua de ieri ţoapele de la Antena 1 şi 3 au tot vorbit de Dorohoi, Cândeşti, Rogojejşti judeţul Suceava
Suntem un judeţ de rahat, cu oameni şi mai de rahat. Asta suntem şi să nu mai avem nici un fel de pretenţie la identitatea de botoşăneni că ne-am pierdut acest drept.
Ştiu de la străbunicii mei, că la ceas de primejdie trebuie bătut clopotul în dungă. Iar primejdiile pot fi multe, de la inundaţiile care se abat şi acum pe capul nostru, la incendii sau nori aducători de grindină. Din istorie aflăm că se mai băteau clopotele în dungă atunci când năvăleau tătarii, turcii sau alte naţii pornite după pradă în teritoriul dintre Nistru şi Carpaţi
Acum trăim alte vremuri de restrişte. Criza care s-a abătut peste noi este mai periculoasă decât năvălirile prădătorilor sau decât norii înspăimântători de albi din cauza grindinii.
Şi nici măcar nu ştim ce fel de criză e!
Poate că nu criza este duşmanul nostru de moarte cât este preşedintele Băsescu şi vuvuzela sa Boc, urmaţi îndeaproape de Elena Udrea. Acest triumvirat este piatra noastră de moară în calea dezvoltării economice şi ieşirii din criză.
Dacă ar trebui trase clopotele în dungă, pentru acest triumvirat ar trebui trase. Aseară, la Ştirea zilei, Gabriela vrânceanu Firea l-a invitat pe mogulul său Dan Voiculescu. Nu despre idioţeniile debitate de acesta vreau să comentez. Printre populismele şi inepţiile spuse pe post, o informaţie mi s-a părut interesantă. Voiculescu a afirmat că dacă Băsescu continuă să ia măsuri de unul singur şi împotriva poporului, nu-l va prinde Revelionul 2011 la Cotroceni.
Voiculescu n-a detaliat cum va putea fi scos Băsescu de la Cotroceni. Dar leg această informaţie de o alta de acum câteva zile. Dinspre PSD a venit zvonul că se pregătesc de o nouă moţiune de cenzură împotriva Guvernului Boc. Cică au ei informaţii că de această dată unii parlamentari UDMR, UNPR şi chiar din PDL vor vota moţiunea.
Citind printre rânduri această informaţie, rezultă că în Parlamentul României se conturează o majoritate potrivnică preşedintelui Băsescu. Iar această majoritate poate oricând decide un referendum naţional de demitere al preşedintelui. Va fi suficient să fie suspendat şi Băsescu este un om mort politic.
Cred că acest aspect l-a avut în vedere Voiculescu când s-a arătat atât de sigur că Băsescu nu va sărbători sfârşitul de an 2010 la Cotroceni. Dacă se va ajunge la un referendum de demitere al preşedintelui, musai vor trebui trase clopotele în dungă. Iar românii se vor buluci la secţiile de votare, nu să-l susţină pe preşedinte cum au făcut-o până acuma, ci să-l mazilească pentru totdeauna. Clopotari, pregătiţi clopotele de tras în dungă!
Vineri, sâmbătă şi duminică cine a urmărit programele OTV a putut vedea un Vadim Tudorîn miniatură. Mă refer la Dan Diaconescu. Toată lumea era convinsă că arestarea lui Dan Diaconescu a fost o decizie politică a preşedintelui Băsescu transmisă celor de la DNA, dar nu se ştia cu exactitate şi motivul.
Dacă Diaconescu a fost sincer, motivul arestării sale ar fi fost acel un milion de semnături strânse cu care să iniţieze un proiect de lege prin care fiecare român să primească suma de 20 mii euro, bani pe care să-i consume şi astfel să ieşim din criza economică. Mai avea în intenţie Diaconescu ca să mai folosească acele semnături şi pentru a pune bazele unui nou partid, intitulat de el Partidul Poporului Român.
Dacă este adevărat ce susţine Diaconescu, atunci Băsescu a făcut gafa vieţii sale cerând celor de la DNA să-l aresteze. N-a făcut decât să-i ridice lui Diaconescu cota de popularitate în faţa românilor.
Istoria ne arată că în vremuri grele, gen perioadelor de criză economică, formele de guvernare extremiste prind repede la popor. Iar pe la noi justiţiarul Vadim Tudor, cel care a fost preferatul unui segment important de români, a cam obosit, s-a perimat, s-a epuizat politic. Locul lăsat de Vadim pe eşichierul politic i se potriveşte lui Diaconescu ca o mănuşă.
Românii şi-au legat speranţa de Caritas, de FNI, de Vadim Tudor iar acum se îndreaptă turmă spre Diaconescu. Puhoiul de lume adunată ieri în curtea OTV este dovada că românii îşi fac din nou speranţe.
Nu este mult şi vom putea constata că Diaconescu este tratat ca un salvator naţional. Ieri, în creuzetul politic pregătit de Diaconescu s-a pus toate ingredientele necesare formării imaginii unui Mesia al românilor care să-i scape de „clasa politică ticăloşită” dar şi de „ticălosul” aflat în fruntea ei. Am văzut ieri în Diaconescu omul căruia îi place să fie gudurat, să fie elogiat, să pozeze în eroul naţiei. Discursul său a fost unul populist, pe placul românilor, pe măsura aşteptărilor lor. Diaconescu a promis marea cu sarea, din acest punct de vedere nedeosebindu-se cu nimic de actuala clasă politică. Dar cine mai avea urechi să audă şi ochi să vază în Isteria era generală a spectacolului.
Suntem într-un moment politic extrem de sensibil. PDL-ul este partidul cel mai înjurat, cu Băsescu, Boc şi Udrea în frunte. PSD-ul are probleme de imagine şi de orientare politică, neinspirând încrederea că poate salva România de la dezastrul economic în care a adus-o Băsescu şi ai lui. PNL-ul doar vorbeşte frumos, dar n-a arătat capacitatea de a merita să revină la guvernare.
În acest context de derută generală, intenţia lui Diaconescu de a înfiinţa un partid radical şi justiţiar are mari şanse de reuşită. Are în faţă doi ani până la următoarele alegeri, timp suficient să-l consolideze. Îi va fi uşor să adune numărul necesar de membri, ba chiar mai mulţi decât este nevoie.
Şi am mai observat ceva. În jurul său au apărut oportuniştii, cu fel de fel de oferte politice. Controversatul avocat Pavelescu s-a şi oferit să-i pună la dispoziţie PNŢ-uzl cu doctrina sa istorică. Un partid aflat în putrefacţie totală şi imposibil de reînviat. N-am habar dacă Diaconescu are o strategie proprie sau îşi va înjgheba una. Dacă va avea isteţimea necesară să se ferească de oportunişti gen Pavelescu şi de pionii otrăviţi care-i vor fi trimişi de Băsescu şi alţii, demersul său ar putea avea succes. Şi a mai promis Diaconescu că nu va renunţa la emisiune. Va fi preşedintele României care va ţine şi emisiune, aşa cum o face şi Hugo Chavez, preşedintele Venezuelei.
Acest puişor de Vadsim Tudor, combinat şi cu plăcerea de a fi adulat, are ambiţii mari. Vrea un partid al său şi mai vrea să ne fie preşedinte. Ori Băsescu îl va distruge definitiv, cu tot cu televiziune şi ce mai are prin preajmă, ori chiar îşi va duce la îndeplinire intenţiile. Că susţinători va avea!
Cu vreo două săptămâni în urmă am fost pe la sinistraţii din Rădăuţi Prut. Ieri şi alaltăieri am trecut şi pe la cei din satul Baranca, comuna Hudeşti. Oamenii şi-au pierdut casele în urma inundaţiilor din vara anului 2008, când apele Prutului au năvălit peste ei în miez de noapte.
Guvernul a dat bani ca să li se construiască noi case. Iar banii au intrat pe mâna celor de la judeţ, mai exact la Prefectura Botoşani, care a fost împuternicită să-i folosească cu cât mai mare eficienţă în favoarea celor a căror avere s-a dus pe apele Prutului.
Numai că atunci când la mijloc este vorba de bani publici, apar şi băieţii deştepţi, care ştiu să profite din plin de asemenea oportunitate. De la Prefectura Botoşani, cel împuternicit să se ocupe de construirea caselor sinistraţilor a fost subprefectul David Şalgău. Toată vara şi toamna anului 2008, subprefectul şi-a împărţit viaţa între localitatea Rădăuţi Prut şi satul Baranca, supraveghind ca banii acordaţi de guvern să fie utilizaţi cu mult folos.
Şi asta a şi făcut! Ne-au spus cei din Rădăuţi Prut că subprefectul a ţinut să li se facă vreo 15 fântâni, deşi i s-a spus că în acea zonă nu prea se găseşte apă. I s-a mai spus că soluţia ar fi aducţiunea de apă. Numai că subprefecul a ţinut la varianta cu fântânile. A găsit şi fântânarul potrivit, priceput la meserie, care a forat până la adâncimea de 25-30 de metri. A dat de câţiva picuri de apă, care au dispărut la nici două zile de la forare. Acum fântânile sunt seci, de doi ani, nefiind apă în ele. Iar sinistraţii mutaţi în casă nouă au pus bani şi s-au racordat la conducta de apă. Cei care nu s-au racordat la conducă, cumpără apa de la cei adusă cu sacaua din ţarină.
Oamenii vorbesc că din afacerea cu fântânile fostul subprefect a scos bani frumoşi. L-am întrebat pe viceprimarul de Rădăruţi Prut, Gheorghe Uţă, de ce s-au făcut fântâni dacă se ştia că nu este apă. „Aşa a hotărât subprefectul Şalgău” – a fost răspunsul viceprimarului. Uţă n-a infirmat susţinerile sinistraţilor cum că Şalgău s-ar fi înfruptat din banii guvernament5ali. Mai sunt şi alte mişmaşuri petrecute la Rădăuţi Prut, dar n-am avut timp să le investighez.
La vreo 30 km de Rădăuţi Prut, în amonte pe Prut se află satul Baranca. Şi aici s-au construit din bani guvernamentali 41 de case. Numai că la Baranca lucrurile s-au petrecut altfel decât la Rădăuţi Prut. Aici constructorul, o firmă din Dorohoi, a primit doar manopera de ridicare a caselor, materialele de construcţie fiind distribuite prin Primăria Hudeşti direct sinistraţilor. Supervizorul de la Prefectura Botoşani, spun sinistraţii, a fost „perfectul” Şalgău, care umbla mai mult beat şi care s-a ocupat de înstrăinarea materialelor de construcţie prin patronul firmei constructoare, un anume Fănică Aparaschivei.
Primarul Viorel Atomei spune că a trecut pe la Baranca şi subprefectul Şalgău, dar cel mai mult a stat directorul subprefectural Cornel Moga. Numai că primarul neagă orice posibilitate de a se fi furat materiale şi valorificat la negru. Ieri am filmat la Baranca pentru emisiunea Lumea lu’ Rotundu. Ţiganii care cu o zi înainte reclamau că Şalgău a vândut materialele cuvenite lor, văzându-mă însoţit de primar, au dispărut printre case. Cei pe care i-.am prins sub cameră au negat să s-ar foi furat materiale.
Numai că şi la Baranca s-au făcut fântâni, marca Rădăuţi Prut, semn că ce-a brevetat Şalgău a devenit lucrare în serie. De la fântânile din Baranca s-au furat coarbele, adică dispozitivul de scos apă, care costă vreo 300 lei. Cam 3000 lei la cele zece fântâni. Ţiganii spun că le-a furat constructorul, primarul a lăsat să se înţeleagă că le-au furat chiar ţiganii. Totul a rămas în coadă de peşte. N-am reuşit să demonstrez vreun furt, semn că la Baranca chiar dacă a fost o treabă ţigănească, hoţul neprins este negustor cinstit. În cazul de faţă negustor pe banii publici. O fi mare grăddina Domnului, dar nici Lumea lu’ Rotundu nu-i una mică!
Ieri am dat o raită prin localităţile de pe malul Prutului, să iau contact direct cu puhoaiele de ape venite pe albia neîncăpătoare a râului. În mijlocul satului Baranca, comuna Hudeşti, în zona unde apele Prutului îşi fac de cap inundând culturile din luncă şi casele din margine de sat, am dat cu ochii de doi poliţişti de frontieră. Stăteau la taifas cu câţiva săteni.
Nu i-am deranjat şi mi-am văzut de ale mele, deşi aş fi dorit să-i întreb dacă l-au văzut pe primar. M-am dus în locul unde apele inundase deja câteva case, am stat de vorbă cu cei care se refugiau din calea puhoaielor, încărcându-şi în căruţe bruma de avere, m-am dus şi pe la „cartierul sinistraţilor”, locul unde au fost construite cele peste 40 de case pentru sinistraţii de pe urma inundaţiilor din vara anului 2008.
Oamenii mi-au povestit câte în lună şi stele, că aşa-i pe la ţară. Mai ales când vine câte un „domn’ ziarist”. Pentru că n-am dat de primar, am intrat în discuţie cu un grup de săteni aflat la vreo 20 m distanţă de cei doi poliţişti, care stăteau cu mâinile la spate şi priveau în dorul lelei.
Printre cei cu care am dialogat se afla şi şeful de echipă a muncitorilor la „Legea 416”, adică asistaţii sociali care trebuie să presteze anumite ore de muncă. Omul mi-a dat câteva informaţii preţioase, ceea ce m-a hotărât să vin azi din nou la Baranca pentru a filma reportajul emisiu8nii „Lumea lu’ Rotundu”. I-am fotografiat pe oameni, le-am spus la revedere cu reînnoirea garanţiei că astăzi voi veni pentru filmări.
În tot acest timp cei doi poliţişti au privit pasivi la noi. Nici bine n-a pornit maşina că unul dintre ei ne-a făcut semn să oprim. Am oprit şi i-am întrebat ce vor. Ne-a cerut să ne legitimăm. Asta chiar m-a scos din sărite. L-am întrebat dacă arătăm noi a infractori veniţi peste Prut, din Ucraina, mai ales că în faţa noastră se aflau cel puţin 5 km de apă până în ţara vecină.
În primul rând că oprirea noastră au făcut-o neregulamentară, adică printr-un semn ca la „ia-mă nene”. Apoi, am stat în preajma lor cel puţin 20 de minute, timp suficient să-şi dea seama cine suntem. Mai mult, bătrâna noastră Dacie este inscripţionată pe toate părţile cu sigla Jurnalului, că şi prostul satului poate realiza că-i vorba de presă.
Numai că cei doi poliţişti tăietori de frunze la câni pe bani publici voiau să ne demonstreze cât de importanţi sunt ei. N-au reuşit decât să mă convingă încă odată, deşi nu mai era nevoie, că statutul miliţianului perceput de societate nu s-a schimbat cu nimic prin botezarea lor ca poliţişti. Aşa că bancurile care circulă pe seama lor rămân încă valabile. Am plecat, lăsându-i să-şi păzească reciproc ştiinţa de carte. Dar comportamentul lor m-a convins că informaţiile ce le am la redacţie nu sunt fantezii ale unora şi altora.
Când am ajuns la Rădăuţi Prut, am parcat maşina în faţa clădirii Pri9măriei care este vecină cu pichetul Poliţiei de frontieră şi punctul vamal. Şi aici erau nişte poliţişti, dar au notat numărul de maşină, fără a ne spune ceva. Numai că între ei şi-au făcut anumite semne care ne-au trezit curiozitatea. În vamă mai erau primarul de Păltiniş şi Coţuşca, cu care m-am salutat. Însă ceva plutea în aer, ceva misterios. Am plecat cu maşina, dar ne-am oprit prin zona primăriei vechi şi am început a iscodi. N-am greşit. Dincolo de Prut, la Lipcani, Republica Moldova, se afla un comisionar dus să facă aprovizionarea cu ţigări şi alte cele de la magazinul din vama moldovenilor.
Când omul a revenit în vamă, încărcat albinuţă, a avut o mică surpriuză. I s-a spus că-i presa şi nu poate trece decât numai cu ce este legal. Am mai aflat şi altele. Motiv să-mi rezerv timp cât mai repede pentru a reveni prin zonă. Mai ales că ard de nerăbdare să-l cunosc şi pe primarul Nichiteanu, primarul agricultor, pe care am încercat în două rânduri să-l întâlnesc dar am avut ghinion. Ce să-i fac, aşa-i în Lumea lu’ Rotundu.
Până când eu voi scrie ce voi scrie, poate că şeful Poliţiei de frontieră, comisarul Dragoş Holcă, le va găsi treabă voinicilor săi, dacă tot sunt lefegii bugetari. Că s-ar putea ca într-o zi Băsescu să fie cuprins de nostalgia bruneţilor de la Baranca şi să dea o raită prin localitate. N-ar fi bine să-şi fixeze ochii pe vreun poliţist tăietor de frunze la câini. Nu de alta, dar în loc să reducă personalul cu 25% s-ar putea, ca prin aburii de whisky să-i încolţească ideea de a desfiinţa instituţia. Ar fi păcat! Cine ne-ar mai aproviziona cu ţigări de contrabandă şi alte cele?!
