După ce că s-a lăsat aşteptat ore întregi, că nu se mai ştia dacă vine, premierul Emil Boc a ajuns într-un sfârşit la Dorohoi. L-au aşteptat doar demnitari de mâna a doua. Prefectul Roman fiind în concediu, de faţă a fost subprefectul Daniel Moruzi. Preşedintele Consiliului Judeţean Mihai Ţâbuleac a plecat spre Botoşani, plictisit să tot aştepte, aşa că cel care l-a introdus pe premier în atmosfera plină de ape a Botoşanilor a fost primarul dorohoian Doru Aleandrescu. Iar primarul l-a informat cu ce l-a durut pe el şi nu cu ce probleme grave se confruntă întreg judeţul Botoşani.
După scurta discuţie de informare a premierului, acelaşi primar susţinut de deputatul PSD Andrei Dolineaschi i-au stabilit lui Boc pe unde are voie să calce şi pe unde nu. Cu veriga pusă în bot de cei doi dorohoieni, precum boul, premierul Boc a fost purttat prin magherniţele ţigăneşti ale Dorohoiului şi dus apoi la Pădureni, satul de lângă Dorohoi, de unde se trage de loc primarul Alexandrescu.
Iar la Pădureni premierul a putut vedea cu ochii săi de vuvuzelă cotroceneană cum apele zburdalnice au luat la vale WC-ul părinţilor primarului. O scenă demnă de soldatul Svejk creat de Haşek. Ar fi fost de datoria subprefectului Moruzi să intervină şi să-i spună premierului că punctele fierbinţi ale judeţului erau cele două baraje: Iezer şi Rogojeşti. Că de rupe unul dintre aceste baraje s-ar produce o catastrofă, mii de localnici de pa avalul Siretului sau Jijiei urmând a-şi pierde viaţa. Aici trebuia dus premierul.
Mai trebuia informat premierul că neapărat trebuie să aloce bani pentru a se regulariza cursurile râurilor Jijia, şi Miletin. Că este nevoie ca barajul hidroenergetic de pe Siret de la Vf. Câmpului să fie finalizat pentru a se preveni inundaţiile din avalul Siretului, care produc mai mari pagube decât ar costa finalizarea acestei construcţii.
Pus şi simplu premierul Boc a fost lăsat pe mâna a doi dorohoieni interesaţi de problemele lor locale şi nu de cele ale judeţului. Iar premierul a venit la Botoşani, mai exact la Dorohoi, ca un bou şi a plecat la Bucureşti vacă. De asta nu suntem respectaţi la nivel de ţară. De asta nu suntem cunoscuţi la nivel de România. Toată ziua de ieri ţoapele de la Antena 1 şi 3 au tot vorbit de Dorohoi, Cândeşti, Rogojejşti judeţul Suceava
Suntem un judeţ de rahat, cu oameni şi mai de rahat. Asta suntem şi să nu mai avem nici un fel de pretenţie la identitatea de botoşăneni că ne-am pierdut acest drept.
written by Ioan Rotundu
Ştiu de la străbunicii mei, că la ceas de primejdie trebuie bătut clopotul în dungă. Iar primejdiile pot fi multe, de la inundaţiile care se abat şi acum pe capul nostru, la incendii sau nori aducători de grindină. Din istorie aflăm că se mai băteau clopotele în dungă atunci când năvăleau tătarii, turcii sau alte naţii pornite după pradă în teritoriul dintre Nistru şi Carpaţi
Acum trăim alte vremuri de restrişte. Criza care s-a abătut peste noi este mai periculoasă decât năvălirile prădătorilor sau decât norii înspăimântători de albi din cauza grindinii.
Şi nici măcar nu ştim ce fel de criză e!
Poate că nu criza este duşmanul nostru de moarte cât este preşedintele Băsescu şi vuvuzela sa Boc, urmaţi îndeaproape de Elena Udrea. Acest triumvirat este piatra noastră de moară în calea dezvoltării economice şi ieşirii din criză.
Dacă ar trebui trase clopotele în dungă, pentru acest triumvirat ar trebui trase. Aseară, la Ştirea zilei, Gabriela vrânceanu Firea l-a invitat pe mogulul său Dan Voiculescu. Nu despre idioţeniile debitate de acesta vreau să comentez. Printre populismele şi inepţiile spuse pe post, o informaţie mi s-a părut interesantă. Voiculescu a afirmat că dacă Băsescu continuă să ia măsuri de unul singur şi împotriva poporului, nu-l va prinde Revelionul 2011 la Cotroceni.
Voiculescu n-a detaliat cum va putea fi scos Băsescu de la Cotroceni. Dar leg această informaţie de o alta de acum câteva zile. Dinspre PSD a venit zvonul că se pregătesc de o nouă moţiune de cenzură împotriva Guvernului Boc. Cică au ei informaţii că de această dată unii parlamentari UDMR, UNPR şi chiar din PDL vor vota moţiunea.
Citind printre rânduri această informaţie, rezultă că în Parlamentul României se conturează o majoritate potrivnică preşedintelui Băsescu. Iar această majoritate poate oricând decide un referendum naţional de demitere al preşedintelui. Va fi suficient să fie suspendat şi Băsescu este un om mort politic.
Cred că acest aspect l-a avut în vedere Voiculescu când s-a arătat atât de sigur că Băsescu nu va sărbători sfârşitul de an 2010 la Cotroceni. Dacă se va ajunge la un referendum de demitere al preşedintelui, musai vor trebui trase clopotele în dungă. Iar românii se vor buluci la secţiile de votare, nu să-l susţină pe preşedinte cum au făcut-o până acuma, ci să-l mazilească pentru totdeauna. Clopotari, pregătiţi clopotele de tras în dungă!
written by Ioan Rotundu
Vineri, sâmbătă şi duminică cine a urmărit programele OTV a putut vedea un Vadim Tudorîn miniatură. Mă refer la Dan Diaconescu. Toată lumea era convinsă că arestarea lui Dan Diaconescu a fost o decizie politică a preşedintelui Băsescu transmisă celor de la DNA, dar nu se ştia cu exactitate şi motivul.
Dacă Diaconescu a fost sincer, motivul arestării sale ar fi fost acel un milion de semnături strânse cu care să iniţieze un proiect de lege prin care fiecare român să primească suma de 20 mii euro, bani pe care să-i consume şi astfel să ieşim din criza economică. Mai avea în intenţie Diaconescu ca să mai folosească acele semnături şi pentru a pune bazele unui nou partid, intitulat de el Partidul Poporului Român.
Dacă este adevărat ce susţine Diaconescu, atunci Băsescu a făcut gafa vieţii sale cerând celor de la DNA să-l aresteze. N-a făcut decât să-i ridice lui Diaconescu cota de popularitate în faţa românilor.
Istoria ne arată că în vremuri grele, gen perioadelor de criză economică, formele de guvernare extremiste prind repede la popor. Iar pe la noi justiţiarul Vadim Tudor, cel care a fost preferatul unui segment important de români, a cam obosit, s-a perimat, s-a epuizat politic. Locul lăsat de Vadim pe eşichierul politic i se potriveşte lui Diaconescu ca o mănuşă.
Românii şi-au legat speranţa de Caritas, de FNI, de Vadim Tudor iar acum se îndreaptă turmă spre Diaconescu. Puhoiul de lume adunată ieri în curtea OTV este dovada că românii îşi fac din nou speranţe.
Nu este mult şi vom putea constata că Diaconescu este tratat ca un salvator naţional. Ieri, în creuzetul politic pregătit de Diaconescu s-a pus toate ingredientele necesare formării imaginii unui Mesia al românilor care să-i scape de „clasa politică ticăloşită” dar şi de „ticălosul” aflat în fruntea ei. Am văzut ieri în Diaconescu omul căruia îi place să fie gudurat, să fie elogiat, să pozeze în eroul naţiei. Discursul său a fost unul populist, pe placul românilor, pe măsura aşteptărilor lor. Diaconescu a promis marea cu sarea, din acest punct de vedere nedeosebindu-se cu nimic de actuala clasă politică. Dar cine mai avea urechi să audă şi ochi să vază în Isteria era generală a spectacolului.
Suntem într-un moment politic extrem de sensibil. PDL-ul este partidul cel mai înjurat, cu Băsescu, Boc şi Udrea în frunte. PSD-ul are probleme de imagine şi de orientare politică, neinspirând încrederea că poate salva România de la dezastrul economic în care a adus-o Băsescu şi ai lui. PNL-ul doar vorbeşte frumos, dar n-a arătat capacitatea de a merita să revină la guvernare.
În acest context de derută generală, intenţia lui Diaconescu de a înfiinţa un partid radical şi justiţiar are mari şanse de reuşită. Are în faţă doi ani până la următoarele alegeri, timp suficient să-l consolideze. Îi va fi uşor să adune numărul necesar de membri, ba chiar mai mulţi decât este nevoie.
Şi am mai observat ceva. În jurul său au apărut oportuniştii, cu fel de fel de oferte politice. Controversatul avocat Pavelescu s-a şi oferit să-i pună la dispoziţie PNŢ-uzl cu doctrina sa istorică. Un partid aflat în putrefacţie totală şi imposibil de reînviat. N-am habar dacă Diaconescu are o strategie proprie sau îşi va înjgheba una. Dacă va avea isteţimea necesară să se ferească de oportunişti gen Pavelescu şi de pionii otrăviţi care-i vor fi trimişi de Băsescu şi alţii, demersul său ar putea avea succes. Şi a mai promis Diaconescu că nu va renunţa la emisiune. Va fi preşedintele României care va ţine şi emisiune, aşa cum o face şi Hugo Chavez, preşedintele Venezuelei.
Acest puişor de Vadsim Tudor, combinat şi cu plăcerea de a fi adulat, are ambiţii mari. Vrea un partid al său şi mai vrea să ne fie preşedinte. Ori Băsescu îl va distruge definitiv, cu tot cu televiziune şi ce mai are prin preajmă, ori chiar îşi va duce la îndeplinire intenţiile. Că susţinători va avea!
written by Ioan Rotundu
Cu vreo două săptămâni în urmă am fost pe la sinistraţii din Rădăuţi Prut. Ieri şi alaltăieri am trecut şi pe la cei din satul Baranca, comuna Hudeşti. Oamenii şi-au pierdut casele în urma inundaţiilor din vara anului 2008, când apele Prutului au năvălit peste ei în miez de noapte.
Guvernul a dat bani ca să li se construiască noi case. Iar banii au intrat pe mâna celor de la judeţ, mai exact la Prefectura Botoşani, care a fost împuternicită să-i folosească cu cât mai mare eficienţă în favoarea celor a căror avere s-a dus pe apele Prutului.
Numai că atunci când la mijloc este vorba de bani publici, apar şi băieţii deştepţi, care ştiu să profite din plin de asemenea oportunitate. De la Prefectura Botoşani, cel împuternicit să se ocupe de construirea caselor sinistraţilor a fost subprefectul David Şalgău. Toată vara şi toamna anului 2008, subprefectul şi-a împărţit viaţa între localitatea Rădăuţi Prut şi satul Baranca, supraveghind ca banii acordaţi de guvern să fie utilizaţi cu mult folos.
Şi asta a şi făcut! Ne-au spus cei din Rădăuţi Prut că subprefectul a ţinut să li se facă vreo 15 fântâni, deşi i s-a spus că în acea zonă nu prea se găseşte apă. I s-a mai spus că soluţia ar fi aducţiunea de apă. Numai că subprefecul a ţinut la varianta cu fântânile. A găsit şi fântânarul potrivit, priceput la meserie, care a forat până la adâncimea de 25-30 de metri. A dat de câţiva picuri de apă, care au dispărut la nici două zile de la forare. Acum fântânile sunt seci, de doi ani, nefiind apă în ele. Iar sinistraţii mutaţi în casă nouă au pus bani şi s-au racordat la conducta de apă. Cei care nu s-au racordat la conducă, cumpără apa de la cei adusă cu sacaua din ţarină.
Oamenii vorbesc că din afacerea cu fântânile fostul subprefect a scos bani frumoşi. L-am întrebat pe viceprimarul de Rădăruţi Prut, Gheorghe Uţă, de ce s-au făcut fântâni dacă se ştia că nu este apă. „Aşa a hotărât subprefectul Şalgău” – a fost răspunsul viceprimarului. Uţă n-a infirmat susţinerile sinistraţilor cum că Şalgău s-ar fi înfruptat din banii guvernament5ali. Mai sunt şi alte mişmaşuri petrecute la Rădăuţi Prut, dar n-am avut timp să le investighez.
La vreo 30 km de Rădăuţi Prut, în amonte pe Prut se află satul Baranca. Şi aici s-au construit din bani guvernamentali 41 de case. Numai că la Baranca lucrurile s-au petrecut altfel decât la Rădăuţi Prut. Aici constructorul, o firmă din Dorohoi, a primit doar manopera de ridicare a caselor, materialele de construcţie fiind distribuite prin Primăria Hudeşti direct sinistraţilor. Supervizorul de la Prefectura Botoşani, spun sinistraţii, a fost „perfectul” Şalgău, care umbla mai mult beat şi care s-a ocupat de înstrăinarea materialelor de construcţie prin patronul firmei constructoare, un anume Fănică Aparaschivei.
Primarul Viorel Atomei spune că a trecut pe la Baranca şi subprefectul Şalgău, dar cel mai mult a stat directorul subprefectural Cornel Moga. Numai că primarul neagă orice posibilitate de a se fi furat materiale şi valorificat la negru. Ieri am filmat la Baranca pentru emisiunea Lumea lu’ Rotundu. Ţiganii care cu o zi înainte reclamau că Şalgău a vândut materialele cuvenite lor, văzându-mă însoţit de primar, au dispărut printre case. Cei pe care i-.am prins sub cameră au negat să s-ar foi furat materiale.
Numai că şi la Baranca s-au făcut fântâni, marca Rădăuţi Prut, semn că ce-a brevetat Şalgău a devenit lucrare în serie. De la fântânile din Baranca s-au furat coarbele, adică dispozitivul de scos apă, care costă vreo 300 lei. Cam 3000 lei la cele zece fântâni. Ţiganii spun că le-a furat constructorul, primarul a lăsat să se înţeleagă că le-au furat chiar ţiganii. Totul a rămas în coadă de peşte. N-am reuşit să demonstrez vreun furt, semn că la Baranca chiar dacă a fost o treabă ţigănească, hoţul neprins este negustor cinstit. În cazul de faţă negustor pe banii publici. O fi mare grăddina Domnului, dar nici Lumea lu’ Rotundu nu-i una mică!
written by Ioan Rotundu
Ieri am dat o raită prin localităţile de pe malul Prutului, să iau contact direct cu puhoaiele de ape venite pe albia neîncăpătoare a râului. În mijlocul satului Baranca, comuna Hudeşti, în zona unde apele Prutului îşi fac de cap inundând culturile din luncă şi casele din margine de sat, am dat cu ochii de doi poliţişti de frontieră. Stăteau la taifas cu câţiva săteni.
Nu i-am deranjat şi mi-am văzut de ale mele, deşi aş fi dorit să-i întreb dacă l-au văzut pe primar. M-am dus în locul unde apele inundase deja câteva case, am stat de vorbă cu cei care se refugiau din calea puhoaielor, încărcându-şi în căruţe bruma de avere, m-am dus şi pe la „cartierul sinistraţilor”, locul unde au fost construite cele peste 40 de case pentru sinistraţii de pe urma inundaţiilor din vara anului 2008.
Oamenii mi-au povestit câte în lună şi stele, că aşa-i pe la ţară. Mai ales când vine câte un „domn’ ziarist”. Pentru că n-am dat de primar, am intrat în discuţie cu un grup de săteni aflat la vreo 20 m distanţă de cei doi poliţişti, care stăteau cu mâinile la spate şi priveau în dorul lelei.
Printre cei cu care am dialogat se afla şi şeful de echipă a muncitorilor la „Legea 416”, adică asistaţii sociali care trebuie să presteze anumite ore de muncă. Omul mi-a dat câteva informaţii preţioase, ceea ce m-a hotărât să vin azi din nou la Baranca pentru a filma reportajul emisiu8nii „Lumea lu’ Rotundu”. I-am fotografiat pe oameni, le-am spus la revedere cu reînnoirea garanţiei că astăzi voi veni pentru filmări.
În tot acest timp cei doi poliţişti au privit pasivi la noi. Nici bine n-a pornit maşina că unul dintre ei ne-a făcut semn să oprim. Am oprit şi i-am întrebat ce vor. Ne-a cerut să ne legitimăm. Asta chiar m-a scos din sărite. L-am întrebat dacă arătăm noi a infractori veniţi peste Prut, din Ucraina, mai ales că în faţa noastră se aflau cel puţin 5 km de apă până în ţara vecină.
În primul rând că oprirea noastră au făcut-o neregulamentară, adică printr-un semn ca la „ia-mă nene”. Apoi, am stat în preajma lor cel puţin 20 de minute, timp suficient să-şi dea seama cine suntem. Mai mult, bătrâna noastră Dacie este inscripţionată pe toate părţile cu sigla Jurnalului, că şi prostul satului poate realiza că-i vorba de presă.
Numai că cei doi poliţişti tăietori de frunze la câni pe bani publici voiau să ne demonstreze cât de importanţi sunt ei. N-au reuşit decât să mă convingă încă odată, deşi nu mai era nevoie, că statutul miliţianului perceput de societate nu s-a schimbat cu nimic prin botezarea lor ca poliţişti. Aşa că bancurile care circulă pe seama lor rămân încă valabile. Am plecat, lăsându-i să-şi păzească reciproc ştiinţa de carte. Dar comportamentul lor m-a convins că informaţiile ce le am la redacţie nu sunt fantezii ale unora şi altora.
Când am ajuns la Rădăuţi Prut, am parcat maşina în faţa clădirii Pri9măriei care este vecină cu pichetul Poliţiei de frontieră şi punctul vamal. Şi aici erau nişte poliţişti, dar au notat numărul de maşină, fără a ne spune ceva. Numai că între ei şi-au făcut anumite semne care ne-au trezit curiozitatea. În vamă mai erau primarul de Păltiniş şi Coţuşca, cu care m-am salutat. Însă ceva plutea în aer, ceva misterios. Am plecat cu maşina, dar ne-am oprit prin zona primăriei vechi şi am început a iscodi. N-am greşit. Dincolo de Prut, la Lipcani, Republica Moldova, se afla un comisionar dus să facă aprovizionarea cu ţigări şi alte cele de la magazinul din vama moldovenilor.
Când omul a revenit în vamă, încărcat albinuţă, a avut o mică surpriuză. I s-a spus că-i presa şi nu poate trece decât numai cu ce este legal. Am mai aflat şi altele. Motiv să-mi rezerv timp cât mai repede pentru a reveni prin zonă. Mai ales că ard de nerăbdare să-l cunosc şi pe primarul Nichiteanu, primarul agricultor, pe care am încercat în două rânduri să-l întâlnesc dar am avut ghinion. Ce să-i fac, aşa-i în Lumea lu’ Rotundu.
Până când eu voi scrie ce voi scrie, poate că şeful Poliţiei de frontieră, comisarul Dragoş Holcă, le va găsi treabă voinicilor săi, dacă tot sunt lefegii bugetari. Că s-ar putea ca într-o zi Băsescu să fie cuprins de nostalgia bruneţilor de la Baranca şi să dea o raită prin localitate. N-ar fi bine să-şi fixeze ochii pe vreun poliţist tăietor de frunze la câini. Nu de alta, dar în loc să reducă personalul cu 25% s-ar putea, ca prin aburii de whisky să-i încolţească ideea de a desfiinţa instituţia. Ar fi păcat! Cine ne-ar mai aproviziona cu ţigări de contrabandă şi alte cele?!
written by Ioan Rotundu
Despre Mihai Darie nu se mai pomeneşte prin presa botoşăneană decât foarte rar. Dealtfel, pentru noua generaţie de reporteri el este un necunoscut. Doar reporterii din generaţia anilor 1996 – 2000 au cunoscut, şi numai la suprafaţă, rostul şi rolul lui Mihai Darie pe la Botoşani. Numai că reporterii din acea generaţie nu mai sunt prin presă, nici cât numărul degetelor de la o mână.
După ce a fost sfetnicul de taină al lui Petre Roman, după ce a devenit omul din umbră al lui Băsescu, fostul ofiţer de securitate Mihai Darie s-a mutat cu toate bagajele în tabăra lui Adrian Năstase. Pe Năstase, cât a fost premier, l-a servit cu credinţă, aducându-şi alături şi feciorul, şi el specializat pe sisteme de pază a demnitarilor.
Când Năstase a pierdut puterea în favoarea lui Geoană, şi securistul nostru s-a pus în slujba acestuia. Singurul demnitar mai de soi, care nu s-a folosit de serviciile lui Darie, sau mai bine zis s-a ferit de serviciile acestuia, pare a fi Ion Iliescu.
La Botoşani, aşa cum am mai scris, Darie a jucat roluri importante. Unele în prim plan, altele din umbră. În prim plan, l-a înlăturat de la preşedinţia Partidului Democrat Botoşani pe Cătălin Flutur, aşa cum i-a ordonat Băsescu, pe atunci preşedinte al PD. După ce-a trecut la PSD, Darie a primit misiunea de a-l anihila pe Mihai Baltă şi a-l scoate de la preşedinţia PSD Botoşani.
Pentru a reuşi, s-a asociat în atingerea scopului cu Constantin Conţac. Nici prin cap nu-i trecea atunci lui Conţac că inclusiv el va deveni victima lui Mihai Darie. Când Conţac a intrat în conflict cu Bucureştiul, mai ales cu (fostul informator?( primar de Iaşi Gheorghe Nechita, dorohoian de-al nostru, dar şi Geoană, treaba murdară de a fi „lichidat” Conţac de la conducerea PSD Botoşani a îndeplinit-o Mihai Darie.
Trebuie spus că bădia Costică a scăpat ieftin. Nechita şi Geoană îl voiau distrus şi scos definitiv din dispozitivul politicii locale, pentru ca nu cumva să le mai stea în cale. Trimiterea lui Conţac la DNA n-a fost ca urmare a duşmanilor săi locali, ci a ordinului politic dat de Bucureşti, mai exact de Geoană. Numai că probele din dosar au fost extrem de subţiri, aproape inexistente, aşa că bădia Conţac n-a putut fi arestat, cum şi-ar fi dorit Geoană şi Nechita.
S-a pus la cale o altă strategie. Mihai Darie a primit misiunea de a-i întinde o cursă lui Conţac. Încă preşedinte al PSD Botoşani şi al Consiliului Judeţean Botoşani, Conţac a primit un telefon. La capătul firului o voce poruncitoare i-a spus să vină la Bucureşti, că demersul său la un anume secretar de stat va fi pozitiv şi va primi nişte bani pentru CJ Botoşani. Ca din întâmplare, l-a sunat şi Mihai Darie să-l întrebe dacă nu cumva are drum la Bucureşti, că are a-i vorbi.
Vulpoiul Conţac a intrat la bănuială. Prea au coincis cele două telefoane cu dorinţa celor de la capătul lor că el să ajungă la Bucureşti. S-a dus, dar mai întâi pe la Geoană, că voia să se consulte cu privire la telefonul presupusului secretar de stat din Ministerul Administraţiei şi Internelor. Spre uimirea sa, deşi i-a cerut lui Geoană să fie singur la întrevedere, de faţă se afla şi Mihai Darie. Conţac n-a mai adus în discuţie poveste cu telefonul, discutând cu totul altceva.
Numai că nici n-a ieşit bine de la Geoană, că vocea poruncitoare l-a sunat din nou şi i-a spus să nu mai vină la sediul ministerului Administraţiei şi Internelor, ci i-a indicat o altă locaţie. Era sediul DNA. Vocea i-am mai spus lui Conţac ca în drum spre acea locaţie, să cumpere un telefon mobil ultraperformant care costa vreo 40 milioane lei. Cât a vorbit la telefon cu vocea poruncitoare, Darie l-a asistat de la distanţă.
Conţac a simţit că ceva nu este în regulă, ceva grav urmează a se produce. Aşa că s-a urcat în maşină şi a plecat rapid spre Botoşani. Vocea poruncitoare şi nici Darie nu l-au mai sunat. A aflat ulterior că dacă venea la DNA cu telefonul cerut să fie cumpărat, avea să fie arestat pentru încercare de mituire a procurorului de caz.
N-a durat mult, iar Nechita şi cu Darie l-au debarcat de la conducerea PSD Botoşani. După care l-au pus preşedinte pe Gheorghe Marcu. Nu întâmplător. Darie fost ofiţer de securitate, Nechita suspectat de turnător la Securitate, ca şi Marcu dealtfel, au format un triumvirat demn de poziţia lui Geoană, şi el fost ofiţer acoperit SIE şi cu tată fost ofiţer de Securitate.
Ieri, după cel am publicat editorialul intitulat „Baltă este tot mai aproape de triumf”, am fost sunat de o persoană care a ţinut să mă întâlnească. Aşa am aflat că Mihai Darie este implicat în alegerea preşedintelui PSD Botoşani. Asociat cu deputatul Macaleţi şi cu interlopul Răzvan Rotaru, Darie a pregătit un scenariu de compromitere a lui Mihai Baltă. Ei îl vor preşedinte tot pe Gheorghe Marcu.
written by Ioan Rotundu
Vă amintiţi de declaraţia de presă a primului liberal botoşănean care este deputatul Florin Ţurcanu? Cu vreo lună în urmă acesta a declarat că în dorinţa de a face economii la bugetul Guvernului Boc este dispus să renunţe la suma lunară de 8.000 lei cu care Parlamentul României îi plăteşte hotelul şi să se mute într-un bordei.
S-au găsit cititori care să-l ridiculizeze şi să spună că, în incultura sa, deputatul a confundat substantivul bordei cu bordel. Că de fapt el într-un bordel şi-ar fi dorit să ajungă, că-i om crescut la stâna din Dracşani, cu lapte, brânză şi zer de oaie, deci se bucură de-o virilitate aparte. Că este aşa, o susţin cei care vor să-l ia în tăbârcă, o confirmă faptul că şi-a lăsat prima nevastă, epuizată de virilitatea sa şi şi-a luat o alta mult mai apetisantă şi rezistentă la potenţa cu izvor pastoral a lui Florin.
Trecând peste ironia savuroasă cu care botoşănenii cu simţul umorului l-au gratulat pe deputatul liberal crescător de oi, am a comenta cu totul altceva. Filmând la Curteşti pentru emisiunea „Lumea lu’ Rotundu” care se difuzează vinerea, începând cu ora 17.00 la Tv SOMAX Botoşani şi care poate fi văzută şi pe Internet, am stat de vorbă şi cu primarul comunei Dumitru Viţel.
L-am întrebat pe primar dacă deputatul Florin Ţurcanu, care locuieşte într-o luxoasă vilă în Hudum, comuna Curteşti, şi-a achitat impozitele şi taxele aferente acestui an.
Nu mică mi-a fost mirarea când primarul Viţel mi-a spus că vila nu este proprietatea lui Ţurcanu, ci este doar închiriată. Numai că Ţurcanu a declarat presei locale, acum un an şi mai bine, că vila respectivă a cumpărat-o cu 100 mii euro. A cumpărat-o când şi-a părăsit nevasta luată cu cununie şi s-a mutat în vilă cu actuala amantă Roxana.
Ce putem deduce de aici? Sunt nouă variante. Prima, aceea că Ţurcanu a cumpărat vila, cum a declarat, dar că n-a încheiat actele prin notariat pentru a nu plăti taxele aferente vânzării-cumpărării, taxe care se ridică la câtea zeci de milioane de lei vechi. A doua variantă, Ţurcanu a minţit că a cumpărat vila, el ocupând-o cu chirie. Dacă este aşa, dorinţa sa de a se muta într-un bordei nu este doar un act de bravură politică ci o anticipaţie.
Se spune că Ţurcanu este plin de datorii. Mai ales de când s-a mutat la vila din Hudum. De dator este dator,, că nici până acum n-a achitat cele 8.000 lei (80 milioane lei) cu care a rămas dator la cameramanul Dumitru Brehuescu (Popică) din perioada campaniei electorale a anului 2008. Dar nu această datorie este marea lovitură a lui Ţurcanu din campaniile electorale ale anului 2008.
Toţi candidaţii la alegerile parlamentare s-au mirat de unde are Florin Ţurcanu atâţia bani să-şi susţină campania. O campanie opulentă, cu un afişaj unicat în istoria postdecembristă botoşăneană, cu pachete dăruite cu generozitate şi cu bani împărţiţi fără vreun sentiment de zgârcenie. Ei bine, filmând la Roma tot pentru „Lumea lu’ Rotundu” am dat peste prezbiterul Bisericii Penticostale, un anume domn Bârsan. De la acesta am aflat că ginerele său, patronul societăţii Dany Emma, a finanţat campania lui Ţurcanu cu o sumă apreciată la cinci miliarde de lei vechi.
Finalul a fost că Ţurcanu a obţinut mandatul deputat iar ginerele lui Bârsan şi-a falimentat societatea, fiind acum în lichidare. Şi aceasta nu-i totul!
written by Ioan Rotundu
Duminică, 20 iunie 2010, a avut loc sfinţirea bisericii din localitatea Orăşeni Vale, comuna Curteşti. Evenimentul a fost marcat de mai multe ciudăţenii care n-au scăpat ochilor vigilenţi ai unora dintre cei prezenţi.
Biserica a fost ridicată pe locul unde până nu demult funcţiona un cămin cultural. Căminul a fost demolat, iar pe terenul eliberat s-a ridicat noul lăcaş de credinţă. Sătenii se aşteptau ca la slujba de sfinţire să participe episcopul vicar PS Calinic Botoşăneanul. Spre dezamăgirea celor prezenţi, din maşina venită de la Mitropolia iaşi a coborât un bătrânel cam putinţel la trup. nevrednic să dea gata o oală cu sarmale şi o butie cu vin precum episcopul vicar.
Dezamăgirea a fost şi mai mare când creştinii au aflat că cel sosit la slujba de sfinţire este ÎPS Teofan mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În schimb, mitropolitul s-a comportat ca şi cum toată viaţa n-a făcut altceva decât să sfinţească biserica din Orăşeni Deal.
Pe timpul slujbei, cei aflaţi mai în faţă au observat cum mitropolitul i-a făcut în mai multe rânduri observaţii protopopului Lucian Leonte, semn că nu prea-l iubeşte, nici măcar în spirit creştinesc. Pentru cei care mai cunosc câte ceva din culisele sforăriilor bisericeşti, ştiu că mitropolitul i-a pus gând rău protopopului Lucian Leonte şi că o schimbare din funcţie a acestuia este iminentă. Există şi un înlocuitor, iar numele cel mai rostit ar fi al părintelui Partenie de la biserica de pe str. Kogălniceanu din Botoşani.
O altă ciudăţenie consumată fără s-o priceapă prea mulţi dintre cei de faţă a fost strecurarea în cutia de inox cu numele ctitorilor bisericii şi a numelui lui Marius Hliban, şeful Penitenciarului Botoşani. Cei care s-au prins de şmecheria făcută de mitropolitul Teofan au afirmat că Hliban n-a dat nici un ban pentru ridicarea bisericii, aşa că menţionarea numelui său în cilindrul de inox care a fost îngropat în masa sfântă din altarul bisericii i-a nemulţumit.
Să mai consemnăm şi faptul că pentru osteneala sa de a fi prezent la slujba de sfinţire, mitropolitul a primit de la preotul paroh un plic în care s-a aflat suma de 5.000 lei, adică 50 milioane lei vechi. Dacă sfinţirea ar fi fost făcută de episcopul vicar Calinic Botoşăneanul, preotul ar fi scăpat numai cu suma de 2.000 lei. N-a avut noroc şi pace!
Dealtfel, în ultima perioadă mai toţi preoţii sunt nemulţumiţi de sumele pe care trebuie să le verse la Mitropolia Iaşi. De exemplu, un pr4eot din zona Bucovinei spre Putna, pe unde am trecut duminică, mi-a spus că este obligat ca lunar să verse în visteria Mitropoliei Iaşi suma de 1.200 lei ca formă de cofinanţare la cheltuielile cu radio şi televiziunea Trinitas şi preţul abonamentelor la publicaţiile creştine editate de Mitropolie.
Pe lângă această sumă, preoţii parohi mai dau la Mitropolie şi o dijmă anuală fixată în raport de bogăţia parohiei, dijmă care poate ajunge şi la o sută milioane lei vechi. Cum aceşti bani se strâng de la enoriaşii din parohie, putem spune că avem de-a face cu un impozit bisericesc mascat. Avem şi explicaţia pentru care preoţii practică tarife greu de suportat de buzunarul nostru atunci când avem nevoie de serviciile lor pentru o cununie, bote sau înmormântare. Nevoia de bani a preoţilor!
written by Ioan Rotundu
Sâmbătă, cât am fost prezent la lucrările Simpozionului Naţional de Istorie Masonică de la Memorialul Ipoteşti mi-a fost dat să aud lucruri incredibile emanate din puţul gândirii proletare a managerului Miluţă Jijie, cel care s-a specializat în economia socialistă a producţiei de tractoare şi l-a înlocuit de la conducerea Memorialului pe dr. cercetător eminescolog Valentin Coşereanu. E drept că Jijie n-ar fi ajuns în asemenea funcţie nici dacă s-ar mai fi reîncarnat de trei ori de acum înainte, dacă nu i-ar fi surâs norocul în viaţă.
Iar norocul i l-a scos în care pe Mihai Ţâbuleac, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, omul care urăşte cultura cu atâta înverşunare încât a desfiinţat Secţia de artă a Muzeului judeţean, trimiţând la subsolul clădirii tablourile care ar face cinste şi onoare oricărui alt muzeu sau colecţionar particular din întreaga lume.
Aşa s-a ajuns ca judeţul Botoşani, care a dat ţării cei mai renumiţi pictori din istoria existenţei naţiunii române să nu mai aibă o Secţie de artă, tablourile pictorilor fiind puse la putrezit şi mucegăit prin diferite subsoluri de clădiri din Botoşani.
Cu o personalitate construită sută la sută în mod proletar, vreme de peste 30 de ani cât Miluţă Jijie a lucrat ca economist la Mecanex Botoşani, acesta îl urmează cu sfinţenie pe şeful judeţului, contribuind după puterile sale,la distrugerea mitului eminescian.
Pentru că la un anume eveniment s-a venit cu propunerea ca să fie adus Eugen Simion să vorbească publicului ce va fi prezent la Ipoteşti, Miluţă s-a arătat contrariat, întrebând cine este acest Simion. I s-a spus că Eugen Simion este critic literar şi preşedintele Academiei Române. Jijie n-a fost impresionat de poziţia socială a acestuia şi a venit cu varianta că publicului prezent îi poate vorbi şi un profesor de limba română de la un liceu din Botoşani. Omul a gândit proletar, cum a fost educat.
În manageriatul său de tip proletar a dat şi peste o graficiană. Când a văzut pe o copertă de carte o lucrare grafică, nişte linii strâmbe ce simbolizau un drum al eternităţii, din nou Jijie s-a arătat intrigat. În opinia sa un elev de clasa a VIII-a ar fi tras mai corect şi mai sigur cu rigla acele linii şi nici n-ar fi cerut un pumn de bani că-i lucrare grafică de excepţie. Proletarul nostru n-a priceput mesajul lucrării grafice. Cum să admire el nişte linii strâmbe, când vreme de 30 de ani a văzut proiecte de piese realizate cu rigurozitate matematică?
Aproape zilnic Miluţă descoperă noi contradicţii cu universul său de proletar format în lupta de realizare a planului cincinal în patru ani şi jumătate. Miluţă a învăţat din viaţa sa de proletar că totul trebuie să fie normat, încadrat în program şi contabilizat la bănuţ. El şi-a propus să facă ordine şi cu cercetătorii, restauratorii pe care nu de puţine ori îi vede gândind aiurea, fără a da din pix pe coala de hârtie. Miluţă vrea să normeze munca cercetătorilor eminescologi, aşa cum era normată şi munca muncitorilor din fabrica unde s-a călit în lupta proletară cu elementele şi rămăşiţele umane ale regimului burghezo – .moşieresc.
Miluţă va stabili câte pagini trebuie să scrie zilnic un cercetător şi câte lucrări grafice trebuie să facă un grafician. El nu admite munca în salturi, pierderile de timp cu moftul denumit meditaţie creativă, pentru că el răspunde de banii statului şi nu-i poate risipi pe orice tâmpenie debitată în miez de noapte de un aiurit care se crede cercetător eminescolog.
Memorialul Ipoteşti se îndreaptă spre un dezastru cultural, iar ce s-a făcut în 15 ani de muncă se va risipi poate până la sfârşitul acestui an. Dar nu contează. Principalul este că managerul Miluţă Jijie veghează cu vigilenţă proletară ca banul public să nu mai fie risipit pe necunoscuţi lui ca Eugen Simion sau pe nişte hârtii mâzgălite şi denumite pompos lucrări grafice.
Banul public va fi drămăluit cu ştiinţă managerială şi asta este important. Miluţă nu va admite risipirea banului public pe moftul numit cultură. Bravo Miluţă, fii proletar până la pensie! Cu o leafă de peste 6.000 lei lunar (60 milioane lei vechi) vei avea şi o pensie proletară pe măsură. Să te bucuri de ea tot aşa cum se bucură cultura botoşăneană de ştiinţa ta managerială!
written by Ioan Rotundu
De când cu Campionatul mondial de fotbal din Africa de Sud am descoperit o nouă formă de comparaţie pentru trompetistul lui Băsescu care este premierul Emil Boc. Cum trompeta nu se mai potrivea de mult cu modul lui Boc de a trâmbiţa ce nici n-apucă Băsescu să rostească, iată că sunetul strident şi enervant al vuvuzelei sud-africane înlocuieşte de minune rolul trompetei.
Ei bine, vineri, 18 iunie, s-a aflat în România vicepremierul ungar Semjen Zsolt. Cică acesta a fost invitat de către vicepremierul nostru Marko Bela. O invitaţie ca între fraţi, dar pe banii fraierilor de români. Iar vicepremierul a ţinut să-i mulţumească public lui Emil Boc pentru faptul că a susţinut legea dublei cetăţenii a maghiarilor.
O mulţumire cu care premierul nostru n-are a se mândri, de vreme ce a trădat interesele naţiunii române, acceptând ca pe teritoriul nostru să se aplice o lege a Ungariei şi nu una oarecare, ci una care pune în pericol unitatea teritorială şi de limbă statului român. Omul acesta, la Boc mă refer, s-a înjosit şi ne-a înjosit atât de mult că şi istoriei îi este ruşine să mai consemneze astfel de evenimente.
Trec peste faptul că Boc n-a fost capabil să răspundă acestei insolenţe diplomatice, prin care a fost jignit acasă la el, dar nu pot crede că a rămas la fel de pasiv şi în faţa unei alte jigniri, mult mai grave
Vicepremierul ungar Semjen Zsolt i-a spus lui Boc că legea dublei cetăţenii este aproape o copie fidelă a legii româneşti prin care România a acordat dublă cetăţenie moldovenilor din Republica Moldova. O astfel de remarcă făcută de unguraş este o jignire fără precedent adusă premierului român. În primul rând că legea românească nu i-a declarat, în bloc, pe cetăţenii moldoveni drept cetăţeni români. Apoi, statutul moldovenilor este altul faţă de cel al maghiarilor din România. Moldova este teritoriu românesc. Ardealul nu este teritoriul Ungariei. Legea română a acordat cetăţenie moldovenilor ca fiind proprii săi cetăţeni, pe propriul său teritoriu. Ungaria a acordat dublă cetăţenie maghiarilor aflaţi pe teritoriu străin, ceea ce nu este totuna.
Dar Boc a tăcut umil, aşa cum tace şi în faţa preşedintelui Băsescu ori de câte ori acesta are chef să-şi bată joc de el. Numai că de această dată umilirea lui Boc este umilirea cetăţenilor unei ţări, iar el nu avea dreptul să tacă. Trebuia să-l pună pe unguraş la punct. Trebuia să-i spună că legea română nu putea servi ca model Ungariei pentru simplul fapt că legea noastră se referă la românii trăitori pe teritoriul nostru iar legea Ungariei se referă la teritoriu străin, care aparţine României. Dar Boc a tăcut şi ne-a umilit şi pe noi odată cu el.
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments