Jun 11

Astăzi, de la ora 17.00, pe Tv SOMAX se va difuza reportajul în cadrul emisiunii „Lumea lu’ Rotundu” intitulat „Manifestul otrăvitor”, reportaj realizat în comuna Manoleasa. Din păcate, pentru că durata reportajului este limitată la 50 minute, la montaj n-am putut include tot ce-am filmat. Printre cele la care am fost nevoit să renunţ a fost şi modul în care în satul Flondora s-a construit o şcoală cu bani de la Banca Mondială.
Deşi şcoala face parte din sistemul tipizat al unor astfel de construcţii, ea are o particularitate care stârneşte haz dar aduce şi multe necazuri oamenilor locului. Şcoala a fost ridicată în mandatul primarului social-democrat Ionel Vatamaniuc, învăţător la bază.
Proiectată şi amplasată în zona bisericii din sat, şcoala n-a mai putut fi construită pe amplasamentul iniţiat pentru că terenul era unul mlăştinos, cu pânza de apă freatică la nici jumătate de metru adâncime. Aşa că primarul Vatamaniuc a oferit un teren situat de partea cealaltă a străzii, gard în gard cu biserica satului şi ceva mai la deal de apa Volovăţului.
Numai că nici proiectantul, nici constructorul, nici beneficiarul, adică Primăria Manoleasa n-au observat că prin mutarea construcţii dincolo de stradă, aceasta trebuia întoarsă cu faţa la stradă. Adică cineva trebuia să schimbe pe proiect punctele cardinale astfel ca şcoala să fie cu faţa către miazăzi şi  nu cu faţa către miazănoapte, cum fusese proiectată iniţial.
Aşa că, la Flondora, şcoala este amplasată cu spatele la strada principală. Şi cum WC-ul era amplasat în teren în spatele clădirii şcolii, el a ajuns pe noul amplasament să fie construit lângă stradă şi lângă intrarea în biserică.
Trecem peste faptul că şcoala fiind frecventată de elevi la clasele I – IV, uşile de la WC-u neînchise, trecătorii de pe stradă pot vedea cum aceştia îşi fac nevoile. Problema cea mare apare vara, când este cald. Luni, când am filmat noi, afară era cald iar de la WC-u venea un miros puternic.
Duminica, când la biserică este slujbă, când este adus câte un mort ori are loc vreo cununie religioasă, alaiul trece prin zona cu mirosuri pestilenţiale, miros care nu de puţine ori bântuie curtea bisericii şi chiar, la adieri de vânt, pătrunde în lăcaş.
Am încercat să aflu cine se face vinovat de această neglijenţă. Actualul primar, liberalul Mircea Mihai, a declarat că vina ar aparţine foştilor primari social-democraţi Vasile Nechita şi Ionel Vatamaniuc. Fostul primar Vasile Nechita, profesor şi director şcolar coordonator pe comună, nu-şi mai aminteşte cum a fost cu proiectarea.
Ionel Vatamaniuc, fost primar şi actual învăţător la şcoala din Zahoreni, susţine că şcoala s-a construit cu spatele la stradă pentru că aşa a fost proiectată. Da, aşa a fost proiectată, dar pe un alt amplasament. Era de datoria sa, ca primar, să observe că se construieşte o şcoală cu spatele la strada principală şi să ceară proiectantului să facă modificările de rigoare. N-a făcut-o, iar acum totul este târziu. Afară e cald, iar dacă treci pe drum, locul pute. Pute rău de tot, dar nu atât de rău cât să fi ajuns la autorităţile de profil de la judeţ şi să facă ceva.

written by Ioan Rotundu


One Response to “Pute rău de tot!”

  1. 1. Saloane tatuaje Says:

    asa e in Romania, nu te-ai obisnuit inca…

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia