Jun 21

Sâmbătă, cât am fost prezent la lucrările Simpozionului Naţional de Istorie Masonică de la Memorialul Ipoteşti mi-a fost dat să aud lucruri incredibile emanate din puţul gândirii proletare a managerului Miluţă Jijie, cel care s-a specializat în economia socialistă a producţiei de tractoare şi l-a înlocuit de la conducerea Memorialului pe dr. cercetător eminescolog Valentin Coşereanu. E drept că Jijie n-ar fi ajuns în asemenea funcţie nici dacă s-ar mai fi reîncarnat de trei ori de acum înainte, dacă nu i-ar fi surâs norocul în viaţă.
Iar norocul i l-a scos în care pe Mihai Ţâbuleac, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, omul care urăşte cultura cu atâta înverşunare încât a desfiinţat Secţia de artă a Muzeului judeţean, trimiţând la subsolul clădirii tablourile care ar face cinste şi onoare oricărui alt muzeu sau colecţionar particular din întreaga lume.
Aşa s-a ajuns ca judeţul Botoşani, care a dat ţării cei mai renumiţi pictori din istoria existenţei naţiunii române să nu mai aibă o Secţie de artă, tablourile pictorilor fiind puse la putrezit şi mucegăit prin diferite subsoluri de clădiri din Botoşani.
Cu o personalitate construită sută la sută în mod proletar, vreme de peste 30 de ani cât Miluţă Jijie a lucrat ca economist la Mecanex Botoşani, acesta îl urmează cu sfinţenie pe şeful judeţului, contribuind după puterile sale,la distrugerea mitului eminescian.
Pentru că la un anume eveniment s-a venit cu propunerea ca să fie adus Eugen Simion să vorbească publicului ce va fi prezent la Ipoteşti, Miluţă s-a arătat contrariat, întrebând cine este acest Simion. I s-a spus că Eugen Simion este critic literar şi preşedintele Academiei Române. Jijie n-a fost impresionat de poziţia socială a acestuia şi a venit cu varianta că publicului prezent îi poate vorbi şi un profesor de limba română de la un liceu din Botoşani. Omul a gândit proletar, cum a fost educat.
În manageriatul său de tip proletar a dat şi peste o graficiană. Când a văzut pe o copertă de carte o lucrare grafică, nişte linii strâmbe ce simbolizau un drum al eternităţii, din nou Jijie s-a arătat intrigat. În opinia sa un elev de clasa a VIII-a ar fi tras mai corect şi mai sigur cu rigla acele linii şi nici n-ar fi cerut un pumn de bani că-i lucrare grafică de excepţie. Proletarul nostru n-a priceput mesajul lucrării grafice. Cum să admire el nişte linii strâmbe, când vreme de 30 de ani a văzut proiecte de piese realizate cu rigurozitate matematică?
Aproape zilnic Miluţă descoperă noi contradicţii cu universul său de proletar format în lupta de realizare a planului cincinal în patru ani şi jumătate. Miluţă a învăţat din viaţa sa de proletar că totul trebuie să fie normat, încadrat în program şi contabilizat la bănuţ. El şi-a propus să facă ordine şi cu cercetătorii, restauratorii pe care nu de puţine ori îi vede gândind aiurea, fără a da din pix pe coala de hârtie. Miluţă vrea să normeze munca cercetătorilor eminescologi, aşa cum era normată şi munca muncitorilor din fabrica unde s-a călit în lupta proletară cu elementele şi rămăşiţele umane ale regimului burghezo – .moşieresc.
Miluţă va stabili câte pagini trebuie să scrie zilnic un cercetător şi câte lucrări grafice trebuie să facă un grafician. El nu admite munca în salturi, pierderile de timp cu moftul denumit meditaţie creativă, pentru că el răspunde de banii statului şi nu-i poate risipi pe orice tâmpenie debitată în miez de noapte de un aiurit care se crede cercetător eminescolog.
Memorialul Ipoteşti se îndreaptă spre un dezastru cultural, iar ce s-a făcut în 15 ani de muncă se va risipi poate până la sfârşitul acestui an. Dar nu contează. Principalul este că managerul Miluţă Jijie veghează cu vigilenţă proletară ca banul public să nu mai fie risipit pe necunoscuţi lui ca Eugen Simion sau pe nişte hârtii mâzgălite şi denumite pompos lucrări grafice.
Banul public va fi drămăluit cu ştiinţă managerială şi asta este important. Miluţă nu va admite risipirea banului public pe moftul numit cultură. Bravo Miluţă, fii proletar până la pensie! Cu o leafă de peste 6.000 lei lunar (60 milioane lei vechi) vei avea şi o pensie proletară pe măsură. Să te bucuri de ea tot aşa cum se bucură cultura botoşăneană de ştiinţa ta managerială!

written by Ioan Rotundu


3 Responses to “Din puţul gândirii proletare a lui Miluţă”

  1. 1. gicu` Says:

    Chiar asa…. “cei mai renumiţi ” !?!?

  2. 2. brrr Says:

    Dreptul de de autor trebuie impozitat deoarece el reprezintă recompensa unei munci, anume, a muncii de creaţie.
    Iar pe muncă, statul tre să ia şi el ceva, că, dacă munceşti, poţi şi să greşeşti, iar greşeala, se plăteşte.
    Creatorii ăştia, artiştii, au fost mereu privilegiaţi. Toate regimurile i-au cocoloşit. Din antichitate şi pînă acum. Şi tot s-au plîns că-s săraci, că-s bolnavi, că îmbătrînesc şi nu-i mai bagă nimeni în seamă. Dar că-i aplaudă lumea, mai ceva ca pe preşedinte sau pe premier, de-asta nu s-au plîns. E momentul să li se mai taie din corniţe. Artişti, inventatori, tehnicieni, scriitori, toţi trebuie să-şi revină naibii cu picioarele pe pămînt. Viaţa nu-i o continuă distracţie. Viaţa a devenit dură. E criză, dragi creatori, gata cu huzurul drepturilor de autor impozitate numai şaişpe la sută!

    Experţii guvernamentali au constatat că acest tip de muncă, activitatea de creaţie, este practicată de indivizi care, în general pierd nopţile gîndindu-se cum să facă să fie mai bine şi mai frumos în ţara noastră. Cu alte cuvinte, ei n-au în cap decît o singură idee: să schimbe lumea şi, în acest fel, ei să devină un soi de idoli, de eroi ai naţiei. Păi, dacă se schimbă lumea, ce garanţie avem noi că lumea va fi mai bună şi mai frumoasă? Niciuna. Artiştii visează la cai verzi pe pereţi.
    Pe de altă parte, a schimba lumea, este o activitate lucrativă, care produce profit.
    De exemplu, cu ce e mai creativ pictorul X decît nea Ghiţă care creşte melci în ogradă? Sau compozitorul Y, decît nea Mitică de la volanul maşinii de gunoi? Şi unii şi alţii tre să ia sute de decizii – iar asta înseamnă creaţie! – în timp ce prestează munca. Este aberant să zici “muncă de creaţie”, doar cînd e vorba de artă. E la fel de artist Ghiţă cînd învîrteşte destoinic volanul pentru a evita un accident, ca Beligan graseind rolul lui Henric al nuştiucîtelea. Iar Ghiţă, selectînd melcii standard pentru export, poate chiar e mai artist decît Gheorghe Zamfir.
    Doar că, şi aici e problema, în timp ce Beligan şi Zamfir primesc drepturi de autor impozitate părinteşte, Ghiţă şi Mitică iau canci. Adică iau salariu, dar drepturi de autor, canci. Iar pe salariu dau la impozite şi ceaseuri de le merg fulgii.
    Şi atunci, vin şi spun: da impozitării creaţiei. Da naţionalizării drepturilor de autor. Să creeze mai puţin artiştii, dacă nu le convine. Să mai stea pe-acasă. Ce tot atîtea spectacole, expoziţii, cărţi, poezele? Ce atîtea vise? Vor să schimbe lumea? N-au decît, da să plătească impozit!
    Dacă nu, să-i lase pe politicieni să facă România mai bună şi mai frumoasă!

    PS. Blogerii, nu-s cumva şi ei nişte creatori? Oare nu s-ar cuveni să dea şi ei un ce impozit la buget? Ceva donaţii obligatorii?
    Iată încă o idee care merită studiată.

  3. 3. vicky Says:

    n-am inteles bine,cred.comentariul de mai sus e scris,sper,intr-o nota ironica,”poznasa”.va rog sa-mi spune-ti ca nu poate cineva gandi in acest mod decat in gluma si foarte rar.

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia