Jun 23

Vă amintiţi de declaraţia de presă a primului liberal botoşănean care este deputatul Florin Ţurcanu? Cu vreo lună în urmă acesta a declarat că în dorinţa de a face economii la bugetul Guvernului Boc este dispus să renunţe la suma lunară de 8.000 lei cu care Parlamentul României îi plăteşte hotelul şi să se mute într-un bordei.
S-au găsit cititori care să-l ridiculizeze şi să spună că, în incultura sa, deputatul a confundat substantivul bordei cu bordel. Că de fapt el într-un bordel şi-ar fi dorit să ajungă, că-i om crescut la stâna din Dracşani, cu lapte, brânză şi zer de oaie, deci se bucură de-o virilitate aparte. Că este aşa, o susţin cei care vor să-l ia în tăbârcă, o confirmă faptul că şi-a lăsat prima nevastă, epuizată de virilitatea sa şi şi-a luat o alta mult mai apetisantă şi rezistentă la potenţa cu izvor pastoral a lui Florin.
Trecând peste ironia savuroasă cu care botoşănenii cu simţul umorului l-au gratulat pe deputatul liberal crescător de oi, am a comenta cu totul altceva. Filmând la Curteşti pentru emisiunea „Lumea lu’ Rotundu” care se difuzează vinerea, începând cu ora 17.00 la Tv SOMAX Botoşani şi care poate fi văzută şi pe Internet, am stat de vorbă şi cu primarul comunei Dumitru Viţel.
L-am întrebat pe primar dacă deputatul Florin Ţurcanu, care locuieşte într-o luxoasă vilă în Hudum, comuna Curteşti, şi-a achitat impozitele şi taxele aferente acestui an.
Nu mică mi-a fost mirarea când primarul Viţel mi-a spus că vila nu este proprietatea lui Ţurcanu, ci este doar închiriată. Numai că Ţurcanu a declarat presei locale, acum un an şi mai bine, că vila respectivă a cumpărat-o cu 100 mii euro. A cumpărat-o când şi-a părăsit nevasta luată cu cununie şi s-a mutat în vilă cu actuala amantă Roxana.
Ce putem deduce de aici? Sunt nouă variante. Prima, aceea că Ţurcanu a cumpărat vila, cum a declarat, dar că n-a încheiat actele prin notariat pentru a nu plăti taxele aferente vânzării-cumpărării, taxe care se ridică la câtea zeci de milioane de lei vechi. A doua variantă, Ţurcanu a minţit că a cumpărat vila, el ocupând-o cu chirie. Dacă este aşa, dorinţa sa de a se muta într-un bordei nu este doar un act de bravură politică ci o anticipaţie.
Se spune că Ţurcanu este plin de datorii. Mai ales de când s-a mutat la vila din Hudum. De dator este dator,, că nici până acum n-a achitat cele 8.000 lei (80 milioane lei) cu care a rămas dator la cameramanul Dumitru Brehuescu (Popică) din perioada campaniei electorale a anului 2008. Dar nu această datorie este marea lovitură a lui Ţurcanu din campaniile electorale ale anului 2008.
Toţi candidaţii la alegerile parlamentare s-au mirat de unde are Florin Ţurcanu atâţia bani să-şi susţină campania. O campanie opulentă, cu un afişaj unicat în istoria postdecembristă botoşăneană, cu pachete dăruite cu generozitate şi cu bani împărţiţi fără vreun sentiment de zgârcenie. Ei bine, filmând la Roma tot pentru „Lumea lu’ Rotundu” am dat peste prezbiterul Bisericii Penticostale, un anume domn Bârsan. De la acesta am aflat că ginerele său, patronul societăţii Dany Emma, a finanţat campania lui Ţurcanu cu o sumă apreciată la cinci miliarde de lei vechi.
Finalul a fost că Ţurcanu a obţinut mandatul deputat iar ginerele lui Bârsan şi-a falimentat societatea, fiind acum în lichidare. Şi aceasta nu-i totul!

written by Ioan Rotundu


4 Responses to “Din tainele afacerilor lui Florin Ţurcanu”

  1. 1. off topic Says:

    Unde poate fi vizionata emisiunea dv pe net? Aveti un link? Multumesc!

  2. 2. Ioan Rotundu Says:

    Pe site-ul Jurnalului pe care-l accesaţi cu adresa http://www.jurnalulbtd.ro în partea stângă se află o imagine pe care scrie “SOMAX”. Este o imagine de culoare deschisă iar litera “O” este ca o floare de margaretă. Daţi clik pe acea imagine şi vi se deschide programul Tv Somax. Emisiunea „Lumea lu’ Rotundu” se difuzează vinerea de la ora v17.00 cu reluare în ziua de luni ora 10.00 şi marţi ora 21.00. Vizionare plăcută!

  3. 3. off topic Says:

    Am gasit. Nu sunt chiar o incepatoare intr-ale PC-urilor, dar exista undeva si o arhiva? … ar fi foarte util sa poata fi accesate emisiunile deja difuzate. Multumesc pentru toate detaliile! O zi buna!

  4. 4. JORO Says:

    La cati bani are Popica ce mai conteaza 8000 ron

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia