Jul
01
|
Despre dezastruoasa întâlnire dintre premierul Boc şi oficialităţile judeţului Botoşani, de marţi, la Dorohoi, am scris un comentariu. Astăzi vreau să fac cunoscute o serie de discuţii din culisele acestei nefericite întâlniri. Nefericită pentru premierul Noc cât şi pentru noi.
Întâlnirea era programată iniţial la Casa de cultură din Dorohoi, locaţie unde s-a desfăşurat şi o şedinţă de analiză a evenimentelor generate de inundaţiile care au avut loc în zona Dorohoi dar şi în alte zone ale judeţului. Până la urmă s-a desfăşurat în clădirea primăriei.
După şedinţă, pentru că Boc întârzia să sosească, cei prezenţi, şefimea, s-au dus la un bar din apropiere unde s-au cinstit cu câte o votculiţă neaccizată şi au mâncat mai toate stiksurile găsite. Bineînţeles că presa n-a fost invitată, că nu era de nasul lor zoiosul bar. Cu sângele pus în mişcare de votca neaccizată, aşteptarea lui Boc a fost mai uşoară.
Când premierul a sosit, întreg staff-ul s-a retras într-o cameră la discuţii ferite de ochii presei. După câteva minute de la începerea discuţiilor şi-a făcut prezenţa deputatul liberal Florin Ţurcanu însoţit de amanta sa Roxana Marandiuc. Mândru ca un curcan, Ţurcvanu a dat SPP-ul de-o parte şi a intrat în sală. Din spatele său, Roxana a dat să-l urmeze, dar Florin, crescut la ţară, a tras repede uşa după el prinzându-i mâna. Scena, hazlie în felul ei, n-a scăpat ziariştilor prezenţi.
După ce Dorin Alexandrescu, primarul Dorohoilor, a îndrugat câteva vorbe premierului despre situaţia inundaţiilor din judeţul Botoşani, care pentru primar s-au limitat la cele din Dorohoi, premierul a pus o serie de întrebări. Iar primarul Alexandrescu, în loc să-i prezinte realitatea celor întâmplate la Dorohoi, cu ochii scânteind de la votculiţă, a măsluit realitatea şi a indicat drept ţap ispăşitor pe colonelul Anton şi pompierii săi. Aşa a ajuns ca Boc să creadă că vinovaţi de dezastrul de la Dorohoi ar fi pompierii care n-au acţionat organizat şi la timp, lucru total neadevărat.
Nimeni dintre cei de faţă, nici subprefectul Daniel Moruzi, nici preşedintele Ţâîbuleac n-au intervenit pentru a se spune realitatea şi a nu-i lăsa pe pompieri să fie învinovăţiţi pe nedrept. După discuţie, Boc a fost dus de primarul Alexandrescu şi deputatul PSD dorohoian Andrei Dolineaschi să vadă numai ce-au dorit cei doi.
Pe tot traseul Boc a fost înjurat în tot felul, băgat şi scos, ridiculizat, strigăte de care SPP-ul nu l-a mai putut apăra.
Invitat să intre într-o casă inundată, Boc n-a primit avizul celor de la SPP, care s-au uitat pe geam, au văzut mizeria de pe urma inundaţiilor şi i-au făcut semn lui Boc să nu intre. La Pădureni, lângă Dorohoi, s-a mers în coloană. Coloana a fost încheiată de maşina Primăriei Dorohoi, numai cu şoferul. Despre şofer se spune că este un preferat al secretarei Florea, de unde i se trage şi porecla de „subsecretar”.
Pe tot parcursul întâlnirii subprefectul Moruzi şi preşedintele Ţâbuleac au fost faţă de primarul Alexandrescu şi deputatul Dolineaschi într-un con de umbră. Ce mai, s-a cunoscut lipsa prefectului Cristian Roman, care, dacă ar fi fost prezent, ar fi organizat totul şi într-o manieră mult mai avantajoasă pentru Botoşani. N-a fost să fie!
Recent Comments