Ieri, pe la amiază, mergeam spre casă. La poarta Şcolii nr. 11 Botoşani se află un chioşc de legume şi fructe, loc de unde obişnuiesc să-.mi cumpăr fructe,. Pentru că mai tot timpul sunt proaspete. Şi de aceasdtă dată am intrat în chioşc săcumpăr nişte nectarine.
În faţa mea se afla o femeie între două vârste, îmbrăcată sărăcocios. Femeia s-a scociorât prin mai toate buzunarele pe care le avea şi a adunat monede în sumă de 2,50 leri. A cerut de toţi banii cartofi. În tot acest timp privea la castraveţii din lădiţa de pe tejghea. După ce-a primit punga cu cartofi, i-a spus gestionarei că este bolnavă cu ficatul şi că ar fi avut poftă să facă o salată de castraveţi dar nu mai are nici un ban.
A luat punga cu cartofi întinsă de gestionară, a mai poricvit odată la castreveţi, a oftat cu multă durere în suflet şi a ieşit.. Atunci s-a produs minunea. Probabil înduioşată de oftatul adânmc al femeii, gestionara a chemată din stradă. I-a pus într.o poungă câţiva castraveţi şi câîteva roşii şiu i-a dăruit punga, să-şi facă o salată.
Femeia a izbucnit în lacrimi şi a început să-i sărute gestionarei mâinile. Vîdit jenată de scenă, gestionara căuta să-şi ferească mâinile: Nu ştiu prea multe despre această gestionară, doar că este din satul Zlătunoaia, comunas Lunca.
Cumpăr frecvent de la ea pentru că vorbeşte frumos cu clienţii şi te serveşte cu multă amabilitate.
Iată că prin gestrul său a demonjstrat că are şi un suflet mare, ceea ce m-a impresionat profund. Am ieşit din chioşc cumva ruşinat. Mie nu mi-a treecvut prin cap, văzând-o pe răsmana femeie cum a oftat, să-i cumpăr doi castraveţi şi două roşii. A făcut-o ea, gestionara, cu multă modestie şi simplitate.
Mi-aş dori din toată inima ca la o astfel de scenă să asiste preşedintele Băsescu sau premierul Boc. Să vadăp şi ei în ce hal a ajuns poporul pe care susţin că-l reprezintă şi conduc după deviza loor politică „Să trăiţi bine!”.
Guvernul Boc a produs românilor mai mult rău decât au produs toate guvernele postdecembriste luate împreună. Ultima ticăloşie a guvernului portocaliu a fost emiterea unei Ordonanţe privind impozitarea veniturilor pe baza liberei iniţiative şi a drepturilor de autor, ordonanţă numită şi „Ordonanţa umilinţei”.
Să recapitulăm. Fiind informat că bugetarii nu l-au votat pentru al doilea mandat de preşedinte, Băsescu şi-a jurat să se răzbune pe ei. Aşa că l-a chemat pe Boc la ordin şi i-a cerut să reducă cu 25% lefurile bugetarilor, susţinând că aşa au cerut cei de la FMI. Când FMI-ul a declarat că ei n-au impus o astfel de măsură, Băsescu şi Boc au declarat la unison că numărul angajaţilor bugetari este prea mare şi că nu sunt decât două căi de echilibrare. Disponibilizările sau reducerile de salarii. S-a recurs la ultima măsură.
Cu lefurile ciuntite, bugetarii nu s-au solidarizat şi n-au ieşit în stradă. Ceea ce l-a încurajat pe Băsescu să se răzbune şi pe ceea ce urăşte el mai mult: intelectualitatea ţării. Din nou l-a pus pe Boc să dea o ordonanţă prin care să impoziteze toate veniturile realizate prin activităţi de liberă iniţiativă şi drepturi de autor. Cine intră în această categorie: academicienii, profesorii universitari, scriitorii, artiştii, oamenii de cultură, jurnalişti, cercetători în diferite domenii etc. Numărul acestora fiind apreciat pe la vreo 500 de mii. Vreme de 90 de ani, actorul Radu Beligan, un titan al scenei româneşti n-a fost umilit nici măcar de regimul comunist venit la putere în 1947, cum l-a umilit, acum în prag de a trece la cele veşnice, guvernul portocaliu.
Intelectuali de frunte ai ţării, cu pretenţie de lideri culturali naţionali, precum Patapievici, Liiceanu, Pleşu, Cărtăterscu, fervenţi susţinători ai preşedintelui Băsescu, s-au trezit acum că personalitatea lor de oameni culturali este terfelită şi umilită într-un mod greu de conceput.
Inchizitorii erau renumiţi pentru mijloacele de tortură născocite şi aplicate celor consideraţi eretici. Dar aceste torturi provocau dureri fizice, dureri care încetau odată cu oprirea torturii. Umilinţa la care Guvernul Boc i-a supus pe intelectualii ţării este o tortură pe lângă care torturile inchizitorilor devin mici dulcegării. Căci ce poate fi mai umilitor decât faptul de a-l vedea pe un intelectual de frunte al ţării stând la coadă la Fisc şi să primească observaţii de la funcţionarul semianalfabet de la ghişeu că nu ştie să completeze o declaraţie de impunere. Tortura psihică inventată de Băsescu şi Boc este groaznică, malefică şi demolatoare. Tortura psihică lasă urmări grave asupra personalităţii celui umilit. Ceva se rupe în interiorul său, echilibrul psihic dispare, iar puterea minţii sale nu va mai fi concentrată asupra creativităţii şi asupra propriilor remuşcări că este umilit public.
O astfel de tortură se potriveşte perfect cu caracterul malefic al preşedintelui Băsescu şi cu slugărnicia lui Boc faţă de acesta. Umilit permanent de preşedintele Băsescu, compromis publica ca profesor universitar de drept constituţional şi ca om politic, premierul Boc se simte fericit că umilirea lui este acum extinsă şi asupra categoriei sociale din care se consideră că face parte.
Guvernul Boc, aceşti portocalii ce s-au constituit în piaza rea a poporului român, va trebui să dea socoteală pentru faptele lor nesăbuite, în frunte cu preşedintele Băsescu.
Se apropie decembrie. Poate că românii îşi vor aminti de acel decembrie 1989 şi vor acţiona în consecinţă, scuturând-şi de pe grumaz jugul portocaliu. Pentru că altă cale de a scăpa de blestemul portocaliu nu mai văd.
Astăzi, la ora 17.00, se va difuza pe Tv SOMAX, în cadrul emisiunii Lumea lu’ Rotundu reportajul „Prin Codrii de aramă”. Reportajul cuprinde secvenţe filmate în împrejurimile codrilor de aramă, cum a numit poetul Eminescu pădurile din jurul satului său natal Ipoteştiul.
Veţi putea lua act de mărturii prin care călugăriţele de la Mănăstirea Agafton nu s-au mulţumit să arunce peste gard pe bătrânii aflaţi în acele clădiri care au adăpostit un cămin social, ci vor şi patrimoniul Taberei „Codrii de Aramă”, pe care l-au şi primit în proporţie de 2/3, transformând o livadă pe rod şi un teren viran în pajişte pentru vacile mănăstirii.
Veţi putea privi la gunoaiele care domină codrii eminescieni şi la barierele cu lacăt care opresc turiştii să intre în universul eminescian. Însă povestea cea mai interesantă este cea a lacului.
Un anume domn Vasiliu, medic veterinar şi cu clinică privată în domeniu, a revendicat şi primit în proprietate codrii eminescieni în suprafaţă de sute de hectare. Vasiliu a vândut sutele de hectare de pădure unei firme canado-americană. Nu se ştie în ce scop a cumpărat această firmă peste o mie hectare de pădure în zona Ipoteştilor.
Trupul de pădure pe care se află lacul eminescian a rămas în proprietatea lui Vasiliu. Acesta s-a arătat dispus să facă cu Primăria Mihai Eminescu un schimb de teren. Să dea primăriei suprafaţa de pădure pe care se află lacul şi să primească o altă suprafaţă în compensare.
Dacă la început primarul Verginel Gireadă a primit cu bucurie această propunere, acum s-a aşternut tăcerea. Schimbul n-a mai avut loc. Cineva l-a blocat. L-a blocat pentru că a mirosit că-i rostul de ceva căpătuială.
Zvonurile sună cam aşa. Nu se mai vrea schimbul de teren propus. Cineva, de la judeţ sau de mai sus, a venit cu ideea că suprafaţa de pădure să fie vândută de Vasiliu primăriei. Iar din această vânzare să se nască şi ceva comisioane pentru cei aflaţi pe filieră. Se vorbeşte de sume mari, de sute de mii de euro. Nu ştiu cât adevăr cuprind aceste zvonuri, dar ştiu că schimbul propus de Vasiliu, o soluţie extrem de avantajoasă pentru Primăria Eminescu n-a mai avut loc.
Despre Vasiliu n-am ştiinţă cam ce hram poartă, numele său nefiind în atenţia mass mediei locale. De exemplu n-am ştiu până de curând că Minodora Vasiliu, cea pusă de PDL şefă la Direcţia Sanitar – Veterinară Botoşani este soţia acestui Vasiliu, proprietar peste lacul eminescian.
Când am aflat de acest aspect, imediat gândul m-a dus la politicienii care pot sta în spatele acestei afaceri care, în secret, se pune la cale. Acum, că am mai aflat câte ceva, voi fi mai atent cu derularea lucrurilor în viitor. Sper să dezleg această taină care învăluie lacul eminescian.
La materialul de ieri, de pe site-ul Jurnalului, intitulat „Codrii de Aramă” cu fost ciuntiţi de lăcomia feţelor bisericeşti” au fost postate şi o serie de comentarii pe care administratorul nu le-a validat, considerându-le ca fiind contrare regulamentului.
Multe dintre aceste comentarii, probabil postate de către oameni în sutană, au sunat a ameninţare, a blestem, mi s-a stabilit loc de veşnicie în Iad şi multe altele. Sunt obişnuit cu ameninţări mai dure, de gen că mi se va lua gâtul, voi fi bătut crunt sau că voi sfârşi sub roţile unei maşini etc. Chiar alaltăieri un personaj în uniformă militară mi-a trimis două mesaje de ameninţare cu moartea. Îi ştiu numele şi am să mă răfuiesc cu el separat. Mai ales că, deşi militar într-un serviciu special de informaţii, s-a demascat ca cel mai mare nătărău de pe Pământ.
Revenind la comentariile celor în sutană sau fără, un comentariu m-a frapat. Autorul pur şi simplu doreşte reînfiinţarea Inchiziţiei în sânul Bisericii, pentru ca păcătoşi ca mine „să fie pedepsiţi exemplar în pieţele publice”, adică arşi pe rug. Desigur, secolul întunecat al Evului Mediu în care Marele Inchizitor spaniol Torqemado hotăra arderea pe rug a tuturor celor care aprecia el că sunt duşmanii Bisericii nu mai este posibil să se repete în acelaşi mod primitiv şi sângeros.
Dar se poate repeta sub o altă formă, căci slujitorii Bisericii sunt cei care au inventat cele mai uimitoare, dureroase şi sângeroase unelte de schingiuit fiinţa umană.
Însăşi istoria Bisericii creştine este una extrem de sângeroasă. Să ne amintim de cruciadele organizate în numele creştinătăţii în care au murit zeci de mii de copii.
Perioada Inchiziţiei a fost una extrem de sângeroasă şi mulţi oameni de ştiinţă şi cultură au fost arşi pe rug.
În numele creştinătăţii au fost exterminate civilizaţii întregi, precum cea a aztecilor, toltecilor, olmecilor, au fost exterminate popoare precum cele indiene din America de Nord.
Biserica creştină a generat şi continuă să genereze războaie între credincioşi, acte de violenţă şi terorism internaţional. Moralitatea din interiorul Bisericii este iarăşi una îndoielnică şi plină de perversiuni sexuale. Biserica Catolică este plină de preoţi homosexuali ca şi mănăstirile Bisericii Ortodoxe Române. Oamenii Bisericii sunt călăuziţi de principii total contradictorii eticii şi moralei creştine, principii precum lăcomia, dorinţa de îmbogăţire, făţărnicia, viclenia etc.
După bănci, în lume şi în România Biserica este cea mai bogată instituţie. În România BOR are o avere colosală, practică activităţi comerciale şi de producţie, unele cu exclusivitate prin lege, fără ca veniturile sale să fie impozitate, aşa cum se întâmplă peste tot în lume cu organizaţiile religioase.
În nici o altă ţară europeană Biserica nu are voie să se imploice politic şi în structurile puterii statului sau în actul de educaţie şi învăţământ finanţat de stat. La noi da!
BOR deţine zeci de mii de hectare de păduri, terenuri arabile, păşune, livezi şi vii, controlează comerţul cu lumânări şi odoare bisericeşti, deţine monopolul turismului ecumenic, practică servicii religioase la tarife aberante. Nu ştiu să mai existe prin Europa vreo ţară care să aibă atâtea biserici, mănăstiri, schituri şi altele în construcţie aşa cum are România. N-avem şcoli şi grădiniţe, dar avem biserici şi case de rugăciune, unele sfidător de luxoase.
Guvernul Boc a produs românilor mai mult rău decât a produs toate guvernele postdecembriste luate la un loc, dar românii nu s-au solidarizat să iasă în stradă şi să măture de la putere acest guvern ticălos. În schimb, BOR susţine din toate puterile sale Guvernul Boc, iar preoţii, deşi să mănâncă între ei ca rău ca şi câinii vagabonzi, când sunt judecaţi din afară sunt deosebit de uniţi în a-şi apăra privilegiile şi nelegiuirile.
Nu sunt în societatea românească, în momentul de faţă, şarlatani mai mari ca preoţii. Ei vor să reînvie Inchiziţia, ca să-i elimine fizic, să-i extermine pe toţi cei ca mine, care le demască mârşăviile şi interesele oculte.
Eu îmi doresc un Vlad Ţepeş sau un Cuza. A sosit momentul istoric să chemăm Biserica la ordin, s-o supunem administrativ puterii statului şi celei sociale, altfel vom deveni noi robii ei, dacă nu cumva suntem! Să nu confundăm credinţa adevărată, care ne aparţine, cu oamenii Bisericii care nu mai au demult credinţă. Cu sau fără sutană, oamenii Bisericii tot nemernici rămân.
Tot mai mulţi sunt cei care văzându-l în ultima perioadă pe deputatul Florin Ţurcanu nu le vine a crede ochilor cât de slab arată. Firesc, unii se întreabă dacă nu cumva suferă de vreo boală sau că are probleme în familie.
Eu cred că şi una şi alta sunt cauzele slăbirii sale, slăbire care dintr-un flăcău durduliu şi îmbujorat la faţă al-a făcut de atârnă hainele pe el de parcă ar fi de împrumut.
Ţurcanu este bolnav! Are boala puterii. O boală care-l macină adânc atât prin interior cât şi prin exterior. În PNL n-a reuşit să-i îndepărteze pe toţi cei care l-ar putea concura la funcţia de preşedinte. Dimpotrivă, apar noi pretendenţi la şefia PNL. Cu şeful de la Bucureşti, preşedintele Crin Antonescu, are o mare problemă. N-a plătit contribuţia de 20.000 lei (două sute milioane lei vechi) şi s-ar putea ca într-o zi, pierzându-şi răbdarea, Crin să-l destituie de la conducerea partidului.
Şi pentru că veni vorba de datorii, din acest punct de vedere Ţurcanu se confruntă cu mari probleme. Firma sa are datorii la stat iar producţia de pâine la negru nu mai merge cum mergea. Are datorii neachitate din perioada alegerilor locale şi parlamentare ale anului 2008. Nici cu vila de la Hudum nu-i prea clară problema., Primarul Viţel susţine că vila nu este intabulată pe numele lui Ţurcanu pentru că n-ar fi achitat-o integral Cei de la DNA au ţinut să-l cunoască şi au găsit drept pretext nişte CEC-uri semnate fără acoperire în bancă.
La Dracşani şi-a lăsat nevasta, pe Maura, cu trei copii ce au vârstă de gimnaziu şio liceu şi care îşi cer drepturile. Roxana, amanta cu care vrea să se căsătorească este extrem de costisitoare. Mai costisitoare ca amanta postelnicului Tuzluc din romanul Ciocoii vechi şi noi, care l-a sărăci pe boier prin pretenţiile sale pline de lux. Cum Roxana umblă îmbrăcată după ultimul răcnet al modei, obrazul subţire cu cheltuială mare se ţine. Numai leafa de deputat şi ce mai pârlăceşte de la stat prin pâinea produsă la negru nu sunt bani suficienţi pentzru o familie de aşa rang.
La toate acestea să mai adăugăm că Ţurcanu şi-a lăsat nevasta şi a luat-o de amasntă pe Ropxana pentru că a descoperit în ea iubirea vieţii sale. Aşa că marea sa dragoste i-a cam ars caloriile adunate de pe urma laptelui de oaie şi a caşului consumate de la stâna familiei. Aşa se explică subţirimea sa la trup.
Numai că Ţurcanu trebuie să fie extrem de atent. Slăbind, virilitatea sa celebră de ciobănaş nu mai este ca cea de acum doi ani, aşa că Roxana s-ar putea să înceapă a strâmba din nas. Datoriile ţinându-l în corzi, nici aceste fenomen financiar s-ar prea să nu-i place Roxanei. Iar de va pierde preşedinţia partidului, nu va mai fi de nasul Roxanei.
Deja ceva scârţâie. Iar acest scârţâit s-a făcut auzit de la preşedintele Ţâbuleac, care a renunţat să-l mai cunune pe Ţurcanu cu Roxana. Ca răzbunare, Florin a spus despre Ţâbuleac că-i „de-o perversitate maximă”.
Îi recomand lui Florin să citească romanul Ciocoii vechi şi noi a lui Nicolae Filimon şi să ia bine seama cum a ajuns falit postelnicul Tuzluc şi mai ales cum a sfârşit. Istoria se repetă şi în cazul eroilor din literatură, iar Ţufrcanu riscă să devină un personaj de roman cu ciocoii postdecembrişti, categorie socială pe care o reprezintă în toată plenitudinea ei.
