Ieri, pe la amiază, mergeam spre casă. La poarta Şcolii nr. 11 Botoşani se află un chioşc de legume şi fructe, loc de unde obişnuiesc să-.mi cumpăr fructe,. Pentru că mai tot timpul sunt proaspete. Şi de aceasdtă dată am intrat în chioşc săcumpăr nişte nectarine.
În faţa mea se afla o femeie între două vârste, îmbrăcată sărăcocios. Femeia s-a scociorât prin mai toate buzunarele pe care le avea şi a adunat monede în sumă de 2,50 leri. A cerut de toţi banii cartofi. În tot acest timp privea la castraveţii din lădiţa de pe tejghea. După ce-a primit punga cu cartofi, i-a spus gestionarei că este bolnavă cu ficatul şi că ar fi avut poftă să facă o salată de castraveţi dar nu mai are nici un ban.
A luat punga cu cartofi întinsă de gestionară, a mai poricvit odată la castreveţi, a oftat cu multă durere în suflet şi a ieşit.. Atunci s-a produs minunea. Probabil înduioşată de oftatul adânmc al femeii, gestionara a chemată din stradă. I-a pus într.o poungă câţiva castraveţi şi câîteva roşii şiu i-a dăruit punga, să-şi facă o salată.
Femeia a izbucnit în lacrimi şi a început să-i sărute gestionarei mâinile. Vîdit jenată de scenă, gestionara căuta să-şi ferească mâinile: Nu ştiu prea multe despre această gestionară, doar că este din satul Zlătunoaia, comunas Lunca.
Cumpăr frecvent de la ea pentru că vorbeşte frumos cu clienţii şi te serveşte cu multă amabilitate.
Iată că prin gestrul său a demonjstrat că are şi un suflet mare, ceea ce m-a impresionat profund. Am ieşit din chioşc cumva ruşinat. Mie nu mi-a treecvut prin cap, văzând-o pe răsmana femeie cum a oftat, să-i cumpăr doi castraveţi şi două roşii. A făcut-o ea, gestionara, cu multă modestie şi simplitate.
Mi-aş dori din toată inima ca la o astfel de scenă să asiste preşedintele Băsescu sau premierul Boc. Să vadăp şi ei în ce hal a ajuns poporul pe care susţin că-l reprezintă şi conduc după deviza loor politică „Să trăiţi bine!”.
written by Ioan Rotundu
Guvernul Boc a produs românilor mai mult rău decât au produs toate guvernele postdecembriste luate împreună. Ultima ticăloşie a guvernului portocaliu a fost emiterea unei Ordonanţe privind impozitarea veniturilor pe baza liberei iniţiative şi a drepturilor de autor, ordonanţă numită şi „Ordonanţa umilinţei”.
Să recapitulăm. Fiind informat că bugetarii nu l-au votat pentru al doilea mandat de preşedinte, Băsescu şi-a jurat să se răzbune pe ei. Aşa că l-a chemat pe Boc la ordin şi i-a cerut să reducă cu 25% lefurile bugetarilor, susţinând că aşa au cerut cei de la FMI. Când FMI-ul a declarat că ei n-au impus o astfel de măsură, Băsescu şi Boc au declarat la unison că numărul angajaţilor bugetari este prea mare şi că nu sunt decât două căi de echilibrare. Disponibilizările sau reducerile de salarii. S-a recurs la ultima măsură.
Cu lefurile ciuntite, bugetarii nu s-au solidarizat şi n-au ieşit în stradă. Ceea ce l-a încurajat pe Băsescu să se răzbune şi pe ceea ce urăşte el mai mult: intelectualitatea ţării. Din nou l-a pus pe Boc să dea o ordonanţă prin care să impoziteze toate veniturile realizate prin activităţi de liberă iniţiativă şi drepturi de autor. Cine intră în această categorie: academicienii, profesorii universitari, scriitorii, artiştii, oamenii de cultură, jurnalişti, cercetători în diferite domenii etc. Numărul acestora fiind apreciat pe la vreo 500 de mii. Vreme de 90 de ani, actorul Radu Beligan, un titan al scenei româneşti n-a fost umilit nici măcar de regimul comunist venit la putere în 1947, cum l-a umilit, acum în prag de a trece la cele veşnice, guvernul portocaliu.
Intelectuali de frunte ai ţării, cu pretenţie de lideri culturali naţionali, precum Patapievici, Liiceanu, Pleşu, Cărtăterscu, fervenţi susţinători ai preşedintelui Băsescu, s-au trezit acum că personalitatea lor de oameni culturali este terfelită şi umilită într-un mod greu de conceput.
Inchizitorii erau renumiţi pentru mijloacele de tortură născocite şi aplicate celor consideraţi eretici. Dar aceste torturi provocau dureri fizice, dureri care încetau odată cu oprirea torturii. Umilinţa la care Guvernul Boc i-a supus pe intelectualii ţării este o tortură pe lângă care torturile inchizitorilor devin mici dulcegării. Căci ce poate fi mai umilitor decât faptul de a-l vedea pe un intelectual de frunte al ţării stând la coadă la Fisc şi să primească observaţii de la funcţionarul semianalfabet de la ghişeu că nu ştie să completeze o declaraţie de impunere. Tortura psihică inventată de Băsescu şi Boc este groaznică, malefică şi demolatoare. Tortura psihică lasă urmări grave asupra personalităţii celui umilit. Ceva se rupe în interiorul său, echilibrul psihic dispare, iar puterea minţii sale nu va mai fi concentrată asupra creativităţii şi asupra propriilor remuşcări că este umilit public.
O astfel de tortură se potriveşte perfect cu caracterul malefic al preşedintelui Băsescu şi cu slugărnicia lui Boc faţă de acesta. Umilit permanent de preşedintele Băsescu, compromis publica ca profesor universitar de drept constituţional şi ca om politic, premierul Boc se simte fericit că umilirea lui este acum extinsă şi asupra categoriei sociale din care se consideră că face parte.
Guvernul Boc, aceşti portocalii ce s-au constituit în piaza rea a poporului român, va trebui să dea socoteală pentru faptele lor nesăbuite, în frunte cu preşedintele Băsescu.
Se apropie decembrie. Poate că românii îşi vor aminti de acel decembrie 1989 şi vor acţiona în consecinţă, scuturând-şi de pe grumaz jugul portocaliu. Pentru că altă cale de a scăpa de blestemul portocaliu nu mai văd.
written by Ioan Rotundu
Astăzi, la ora 17.00, se va difuza pe Tv SOMAX, în cadrul emisiunii Lumea lu’ Rotundu reportajul „Prin Codrii de aramă”. Reportajul cuprinde secvenţe filmate în împrejurimile codrilor de aramă, cum a numit poetul Eminescu pădurile din jurul satului său natal Ipoteştiul.
Veţi putea lua act de mărturii prin care călugăriţele de la Mănăstirea Agafton nu s-au mulţumit să arunce peste gard pe bătrânii aflaţi în acele clădiri care au adăpostit un cămin social, ci vor şi patrimoniul Taberei „Codrii de Aramă”, pe care l-au şi primit în proporţie de 2/3, transformând o livadă pe rod şi un teren viran în pajişte pentru vacile mănăstirii.
Veţi putea privi la gunoaiele care domină codrii eminescieni şi la barierele cu lacăt care opresc turiştii să intre în universul eminescian. Însă povestea cea mai interesantă este cea a lacului.
Un anume domn Vasiliu, medic veterinar şi cu clinică privată în domeniu, a revendicat şi primit în proprietate codrii eminescieni în suprafaţă de sute de hectare. Vasiliu a vândut sutele de hectare de pădure unei firme canado-americană. Nu se ştie în ce scop a cumpărat această firmă peste o mie hectare de pădure în zona Ipoteştilor.
Trupul de pădure pe care se află lacul eminescian a rămas în proprietatea lui Vasiliu. Acesta s-a arătat dispus să facă cu Primăria Mihai Eminescu un schimb de teren. Să dea primăriei suprafaţa de pădure pe care se află lacul şi să primească o altă suprafaţă în compensare.
Dacă la început primarul Verginel Gireadă a primit cu bucurie această propunere, acum s-a aşternut tăcerea. Schimbul n-a mai avut loc. Cineva l-a blocat. L-a blocat pentru că a mirosit că-i rostul de ceva căpătuială.
Zvonurile sună cam aşa. Nu se mai vrea schimbul de teren propus. Cineva, de la judeţ sau de mai sus, a venit cu ideea că suprafaţa de pădure să fie vândută de Vasiliu primăriei. Iar din această vânzare să se nască şi ceva comisioane pentru cei aflaţi pe filieră. Se vorbeşte de sume mari, de sute de mii de euro. Nu ştiu cât adevăr cuprind aceste zvonuri, dar ştiu că schimbul propus de Vasiliu, o soluţie extrem de avantajoasă pentru Primăria Eminescu n-a mai avut loc.
Despre Vasiliu n-am ştiinţă cam ce hram poartă, numele său nefiind în atenţia mass mediei locale. De exemplu n-am ştiu până de curând că Minodora Vasiliu, cea pusă de PDL şefă la Direcţia Sanitar – Veterinară Botoşani este soţia acestui Vasiliu, proprietar peste lacul eminescian.
Când am aflat de acest aspect, imediat gândul m-a dus la politicienii care pot sta în spatele acestei afaceri care, în secret, se pune la cale. Acum, că am mai aflat câte ceva, voi fi mai atent cu derularea lucrurilor în viitor. Sper să dezleg această taină care învăluie lacul eminescian.
written by Ioan Rotundu
La materialul de ieri, de pe site-ul Jurnalului, intitulat „Codrii de Aramă” cu fost ciuntiţi de lăcomia feţelor bisericeşti” au fost postate şi o serie de comentarii pe care administratorul nu le-a validat, considerându-le ca fiind contrare regulamentului.
Multe dintre aceste comentarii, probabil postate de către oameni în sutană, au sunat a ameninţare, a blestem, mi s-a stabilit loc de veşnicie în Iad şi multe altele. Sunt obişnuit cu ameninţări mai dure, de gen că mi se va lua gâtul, voi fi bătut crunt sau că voi sfârşi sub roţile unei maşini etc. Chiar alaltăieri un personaj în uniformă militară mi-a trimis două mesaje de ameninţare cu moartea. Îi ştiu numele şi am să mă răfuiesc cu el separat. Mai ales că, deşi militar într-un serviciu special de informaţii, s-a demascat ca cel mai mare nătărău de pe Pământ.
Revenind la comentariile celor în sutană sau fără, un comentariu m-a frapat. Autorul pur şi simplu doreşte reînfiinţarea Inchiziţiei în sânul Bisericii, pentru ca păcătoşi ca mine „să fie pedepsiţi exemplar în pieţele publice”, adică arşi pe rug. Desigur, secolul întunecat al Evului Mediu în care Marele Inchizitor spaniol Torqemado hotăra arderea pe rug a tuturor celor care aprecia el că sunt duşmanii Bisericii nu mai este posibil să se repete în acelaşi mod primitiv şi sângeros.
Dar se poate repeta sub o altă formă, căci slujitorii Bisericii sunt cei care au inventat cele mai uimitoare, dureroase şi sângeroase unelte de schingiuit fiinţa umană.
Însăşi istoria Bisericii creştine este una extrem de sângeroasă. Să ne amintim de cruciadele organizate în numele creştinătăţii în care au murit zeci de mii de copii.
Perioada Inchiziţiei a fost una extrem de sângeroasă şi mulţi oameni de ştiinţă şi cultură au fost arşi pe rug.
În numele creştinătăţii au fost exterminate civilizaţii întregi, precum cea a aztecilor, toltecilor, olmecilor, au fost exterminate popoare precum cele indiene din America de Nord.
Biserica creştină a generat şi continuă să genereze războaie între credincioşi, acte de violenţă şi terorism internaţional. Moralitatea din interiorul Bisericii este iarăşi una îndoielnică şi plină de perversiuni sexuale. Biserica Catolică este plină de preoţi homosexuali ca şi mănăstirile Bisericii Ortodoxe Române. Oamenii Bisericii sunt călăuziţi de principii total contradictorii eticii şi moralei creştine, principii precum lăcomia, dorinţa de îmbogăţire, făţărnicia, viclenia etc.
După bănci, în lume şi în România Biserica este cea mai bogată instituţie. În România BOR are o avere colosală, practică activităţi comerciale şi de producţie, unele cu exclusivitate prin lege, fără ca veniturile sale să fie impozitate, aşa cum se întâmplă peste tot în lume cu organizaţiile religioase.
În nici o altă ţară europeană Biserica nu are voie să se imploice politic şi în structurile puterii statului sau în actul de educaţie şi învăţământ finanţat de stat. La noi da!
BOR deţine zeci de mii de hectare de păduri, terenuri arabile, păşune, livezi şi vii, controlează comerţul cu lumânări şi odoare bisericeşti, deţine monopolul turismului ecumenic, practică servicii religioase la tarife aberante. Nu ştiu să mai existe prin Europa vreo ţară care să aibă atâtea biserici, mănăstiri, schituri şi altele în construcţie aşa cum are România. N-avem şcoli şi grădiniţe, dar avem biserici şi case de rugăciune, unele sfidător de luxoase.
Guvernul Boc a produs românilor mai mult rău decât a produs toate guvernele postdecembriste luate la un loc, dar românii nu s-au solidarizat să iasă în stradă şi să măture de la putere acest guvern ticălos. În schimb, BOR susţine din toate puterile sale Guvernul Boc, iar preoţii, deşi să mănâncă între ei ca rău ca şi câinii vagabonzi, când sunt judecaţi din afară sunt deosebit de uniţi în a-şi apăra privilegiile şi nelegiuirile.
Nu sunt în societatea românească, în momentul de faţă, şarlatani mai mari ca preoţii. Ei vor să reînvie Inchiziţia, ca să-i elimine fizic, să-i extermine pe toţi cei ca mine, care le demască mârşăviile şi interesele oculte.
Eu îmi doresc un Vlad Ţepeş sau un Cuza. A sosit momentul istoric să chemăm Biserica la ordin, s-o supunem administrativ puterii statului şi celei sociale, altfel vom deveni noi robii ei, dacă nu cumva suntem! Să nu confundăm credinţa adevărată, care ne aparţine, cu oamenii Bisericii care nu mai au demult credinţă. Cu sau fără sutană, oamenii Bisericii tot nemernici rămân.
written by Ioan Rotundu
Tot mai mulţi sunt cei care văzându-l în ultima perioadă pe deputatul Florin Ţurcanu nu le vine a crede ochilor cât de slab arată. Firesc, unii se întreabă dacă nu cumva suferă de vreo boală sau că are probleme în familie.
Eu cred că şi una şi alta sunt cauzele slăbirii sale, slăbire care dintr-un flăcău durduliu şi îmbujorat la faţă al-a făcut de atârnă hainele pe el de parcă ar fi de împrumut.
Ţurcanu este bolnav! Are boala puterii. O boală care-l macină adânc atât prin interior cât şi prin exterior. În PNL n-a reuşit să-i îndepărteze pe toţi cei care l-ar putea concura la funcţia de preşedinte. Dimpotrivă, apar noi pretendenţi la şefia PNL. Cu şeful de la Bucureşti, preşedintele Crin Antonescu, are o mare problemă. N-a plătit contribuţia de 20.000 lei (două sute milioane lei vechi) şi s-ar putea ca într-o zi, pierzându-şi răbdarea, Crin să-l destituie de la conducerea partidului.
Şi pentru că veni vorba de datorii, din acest punct de vedere Ţurcanu se confruntă cu mari probleme. Firma sa are datorii la stat iar producţia de pâine la negru nu mai merge cum mergea. Are datorii neachitate din perioada alegerilor locale şi parlamentare ale anului 2008. Nici cu vila de la Hudum nu-i prea clară problema., Primarul Viţel susţine că vila nu este intabulată pe numele lui Ţurcanu pentru că n-ar fi achitat-o integral Cei de la DNA au ţinut să-l cunoască şi au găsit drept pretext nişte CEC-uri semnate fără acoperire în bancă.
La Dracşani şi-a lăsat nevasta, pe Maura, cu trei copii ce au vârstă de gimnaziu şio liceu şi care îşi cer drepturile. Roxana, amanta cu care vrea să se căsătorească este extrem de costisitoare. Mai costisitoare ca amanta postelnicului Tuzluc din romanul Ciocoii vechi şi noi, care l-a sărăci pe boier prin pretenţiile sale pline de lux. Cum Roxana umblă îmbrăcată după ultimul răcnet al modei, obrazul subţire cu cheltuială mare se ţine. Numai leafa de deputat şi ce mai pârlăceşte de la stat prin pâinea produsă la negru nu sunt bani suficienţi pentzru o familie de aşa rang.
La toate acestea să mai adăugăm că Ţurcanu şi-a lăsat nevasta şi a luat-o de amasntă pe Ropxana pentru că a descoperit în ea iubirea vieţii sale. Aşa că marea sa dragoste i-a cam ars caloriile adunate de pe urma laptelui de oaie şi a caşului consumate de la stâna familiei. Aşa se explică subţirimea sa la trup.
Numai că Ţurcanu trebuie să fie extrem de atent. Slăbind, virilitatea sa celebră de ciobănaş nu mai este ca cea de acum doi ani, aşa că Roxana s-ar putea să înceapă a strâmba din nas. Datoriile ţinându-l în corzi, nici aceste fenomen financiar s-ar prea să nu-i place Roxanei. Iar de va pierde preşedinţia partidului, nu va mai fi de nasul Roxanei.
Deja ceva scârţâie. Iar acest scârţâit s-a făcut auzit de la preşedintele Ţâbuleac, care a renunţat să-l mai cunune pe Ţurcanu cu Roxana. Ca răzbunare, Florin a spus despre Ţâbuleac că-i „de-o perversitate maximă”.
Îi recomand lui Florin să citească romanul Ciocoii vechi şi noi a lui Nicolae Filimon şi să ia bine seama cum a ajuns falit postelnicul Tuzluc şi mai ales cum a sfârşit. Istoria se repetă şi în cazul eroilor din literatură, iar Ţufrcanu riscă să devină un personaj de roman cu ciocoii postdecembrişti, categorie socială pe care o reprezintă în toată plenitudinea ei.
written by Ioan Rotundu
Preşedintele Ţâbuleac n-a fost mulţumit să colaboreze în activitate cu vicepreşedintele Cristian Achiţei, care nu numai că era priceput în problemele cu care se confruntă Consiliul Judeţean Botoşani dar îi era şi coleg de partid. Deci de încredere.
N-a fost mulţumit şi s-a asociat cu şeful liberalilor, deputatul Florin Ţurcanu, pentru a-l schimba din funcţie. Mai ales că avea de partea sa şi voturile consilierilor social-democraţi. Numai că Ţurcanu, deşi considerat un ciobănaş de Dracşani lipsit de experienţă politică, l-a tradus pe Ţâbuleac. Adică i-a făcut jocul, a acceptat să voteze schimbarea lui Achiţei, dar cu condiţia ca vicepreşedinte să fie aleasă Cătălina Lupaşcu, o educatoare de grădiniţă dominată de dorinţa de mărire, în care scop s-a folosit şi cu exteriorul şi cu interiorul.
Ţâbuleac a acceptat condiţia lui Ţurcanu, dar habar nu avea atunci că-l primeşte pe dracul în casă. A început să afle după ce Cătălina s-a văzut instalată vicepreşedinte. Repartizându-i sectorul cultură, Ţâbuleac a crezut că a rezolvat două lucruri: i-a dat ceva de joacă şi totodată a îndepărtat-o de jocurile sale de interese. Amarnic s-a înşelat.
Pusă şefă peste cultură, Cătălina i-a chemat pe toţi la ordin şi le-a spus pe şleau că soarta lor de ea depinde şi nu de Ţâbuleac. Le-a mai spus Cătălina că doi ani de acum înainte ea le este şefă, iar Ţâbuleac face ce-i spune ea şi nu invers.
Cei din cultură au înţeles că noua lor şefă nu glumeşte, aşa că s-au îndepărtat de Ţâbuleac şi s-au pus sub ascultarea ei. Primul, şi cel mai zelos ascultător, s-a dovedit a fi Miluţă Jijie, cel pus de Ţâbuleac şef pe Memorialul Ipoteşti.
De când Lupaşcu s-a dus pe la Ipoteşti şi le-a spus că în afară de ea nimeni altcineva n-are putere de viaţă şi moarte asupra lor, Miluţă nu-i mai iese din ascultare.
Aşa se face că atunci când a trebuit organizat examenul pentru postul de contabil şef, Miluţă l-a trădat pe Ţâbuleac şi a susţinut-o pe Pârlog, protejata Cătălinei. Deoarece Pârlog habar n-are de contabilitate şi a pierdut examenul într-un mod ruşinos, la indicaţia Cătălinei, Miluţă a pus-o pe Pârlog interimară, până când va fi titularizată. Nu contează că la contabilitate îi bâtă. Acum Miluţă nu se mai prezintă la ordinul lui Ţâbuleac. Mai mult îi subminează autoritatea prin clădirea Memorialului, întărind-o pe cea a Cătălinei.
Iar de când Cătălina tot face ordine prin Memorial, cineva hâtru, văzând-o durdulie şi puternic parfumată, văzând-o cum se dă jos din maşină, a exclamat:
- Vine „Gogoşica parfumată”!
Şi aşa i-a rămas numele. Nu ştiu cine-i hâtrul, dar recunosc că a nimerit-o cu porecla.
De când Lupaşcu a fost unsă de Ţâbuleac şefă peste Cultura botoşăneană, prin aceste instituţii atmosfera este una tensionată. Fiecare se fereşte de celălalt şi se reclamă reciproc.
La Memorial Miluţă pândeşte cine nu semnează condica de prezenţă, îi pândeşte pe cei care-i simte că nu-l recunosc de şef. Având la dreapta şi la stânga sa doi îngeri păzitori cu fuste, pe Pârlog cea tămâie la contabilitate şi Plopeanu cea promovată referent fără organizarea legală de concurs, beneficiind de ochii vigilenţei ai muzeografei Geanina, căreia nu-i scapă nici un prilej de a-şi turna colegii la şef, Miluţă stă călare pe cai mari. În faţa lui Ţâbuleac, că în faţa Cătălinei stă îndoit din şale şi cu o mutră de milog, că nu ştii dacă să râzi sau să-i plângi de milă.
La Memorialul Ipoteşti atmosfera nu mai este una culturală ci una a dihoniei umane. Vinovatul moral este preşedintele Ţâbuleac, care l-a pus acolo şef pe un specialist în producţia de tractoraşe şi motoraşe format în mediul muncitoresc de la Mecanex.
Recent. Şeful liberalilor a afirmat despre Ţâbuleac că este de-o perversitate maximă. Asta după ce a aflat că Ţâbuleac nu mai vrea să-l cunune cu amanta sa Roxana. Dacă aş fi în locul lui Ţâbuleac, m-aş asocia din nou cu cei din PDL şi PSD şi aş trimite-o pe „Gogoşica parfumată” înapoi la grădiniţă. Iar pe nerecunoscătorul Miluţă l-aş expedia cu un şut în cur, asemenea unei mâţe căcăcioase dată afară din casă şi l-aş trimite să facă rând la şomaj, că de angajat nu-l va mai angaja nici dracul.
După care l-aş suna pe Ţurcanu şi i-aş spune că acesta-i numai începutul maximului perversităţii.
Auzi vorbă la Miluţă?! Cică fiind director la Memorial, omul şi-a asigurat un loc în istoria culturii botoşănene. În dobitocia sa muncitorească habar n-are ce loc şi-a asigurat! O să-l blesteme nepoţii şi strănepoţii când vor citi ce fel de unchi au avut!
written by Ioan Rotundu
Constantin Babliuc este primarul comunei Hilişeu Horia din anul 2008. L-am cunoscut pentru prima oară în luna august, când am filmat în comună pentru Lumea lu’ Rotundu reportajul intitulat „Nestemate ruginite”. Nu m-a impresionat prin nimic. Dimpotrivă, mi s-a părut prea reţinut la vorbă pentru un primar şi prea puţin persuasiv în a răspunde la întrebările mele.
Aveam să aflu de la Costică Abuligesei, un profesor de istorie pensionat, că primarul a fost la viaţa lui un fel de socotitor pe la CAP dar că are şi pregătire teologică. La a doua întâlnire cu primarul nu numai că spusele profesorului s-au confirmat, dar primarul mi-a dăruit şi o carte scrisă şi intitulată „Tot planul lui Dumnezeu”.
Dar nu despre pregătirea teologică a primarului vreau să comentez. Inundaţiile care au fost, au afectat grav multe locuinţe şi din satul Horia-Crişan. Vreo 40 de săteni, cu casele situate de-o parte şi de alta a firişorului de apă numit Jijia, au fost inundate şi s-au prăbuşit. Numai că bunul simţ al primarului, modul său retras de a fi nu l-au împins în faţa autorităţilor să se plângă, să se lamenteze să facă scandal pentru a fi şi el băgat în seamă şi miluit cu bani şi ajutoare, aşa cum s-a întâmplat şi se întâmplă la primarul de Dorohoi, Dorin Alexandrescu.
La Hilişeu-Horia n-a ajuns nici premierul Boc, nici ministrul Udrea. Doar autorităţile locale. Numai că distrugerile provocate de apele Jijiei sunt mari, atât în case prăbuşite cât şi în poduri şi podeţe spulberate. Chiar şi drumul judeţean de acces în Hilişeu-Horia, de la Iezer şi până la primărie, a fost deteriorat grav.
Dar pentru că primarul Babliuc n-a făcut şi nu face scandal, n-are tupeul de a umfla pagubele şi a le da dimensiuni uriaşe, pentru a intra în atenţia autorităţilor, reconstrucţia caselor distruse de ape se petrece în anonimat. Singurul care acordă spijin primarului să se descurce cu urmele furiei apelor este Emil Moga, director în cadrul Prefecturii Botoşani.
Joi, ministrul Udrea şi autorităţile judeţului s-au adunat pe un tăpşan la Dorohoi pentru a-i plânge şi compătimi pe ţiganii cărora apele le-au luat cocioabele. Alături de ciotca de oficialităţi care se înghesuiau să urce pe un podeţ amenajat pentru a cuvânta despre grija ce-o manifestă faţă de sinistraţi, ceva mai retras, se afla primarul Constantin Babliuc. Nu l-a băgat nimeni în seamă, nu l-a invitat nimeni să ia cuvântul, n-a pomenit nimeni de dezastrul produs de ape şi la Hilişeu-Crişan.
Eroul zilei şi răsfăţatul celor prezenţi era primarul dorohoian. Cei compătimiţi erau ţiganii care tocmai terminaseră de vândut pe mai nimic ajutoarele primite, alimente sau bunuri, şi care se lamentau de zor că sunt ignoraţi.
Copilul care plânge primeşte ţâţă, este mângâiat, este răsfăţat. Primarul care n-are tupeu rămâne flămând în bani guvernamentali şi ajutoare. Credinţa în Dumnezeu nu-i ajută la nimic, când ai de-a face cu şarlatani politici!
written by Ioan Rotundu
Joi, la Dorohoi, autorităţile judeţului şi cele dorohoiene s-au înghesuit să fie văzute de madam ministru Udrea, venită să vadă cum o mai duc sinistraţii de pe urma inundaţiilor.
Pe un tăpşan situat ceva mai jos de unitatea de pompieri şi locul unde s-a organizat tabăra de adăpostire a sinistraţilor s-a deschis şantier de construcţie a noilor case pentru aceşti nefericiţi ai soartei.
Printre cei care vor construi aceste case şe află şi o fundaţie de pe la Bucureşti, care s-a angajat să finanţeze construcţia a vreo zece noi locuinţe. Nu ştiu ce hram poartă această fundaţie, dar su siguranţă nu este una oarecare. Fac această afirmaţie având în vedere că ministrul Udrea a fost prezentă joi la Dorohoi pentru a-i face publicitate. Deci ceva interese ale fundaţiei cu ceva interese guvernamentale se împletesc. Mai mute nu pot spune. Deocamdată.
Cert este că la locul unde era aşteptată Udrea s-a amenajat un cadru special de unde oficialităţile să poată cuvânta. Iar cadrul consta în panouri publicitare ale fundaţiei aşezate cu multă ştiinţă managerială, ca să fie filmate şi fotografiate de jurnalişti din toate unghiurile.
Iar oficialităţile s-au înghesuit la cuvântări, fiecare şef căutând a se face remarcat în ochii Lenuţei Udrea, fiecare având motzivul său. Iar Lenuţa îi privea cu interes, dezgust sau plictiseală.
Prefectul Roman a vorbit despre umanismul Guvernului Boc, de grija acestuia pentru sinistraţi. Lenuţa îl privea mai mult ca bărbat, probabil analizându-l în raport cu Băsescu şi Cocoş al ei.
Ţâbuleac s-a strecurat spre locul de cuvântare cu mişcări feminizate, vorbind vorbe, ceea ce a făcut-o pe Lenuţa să-l ignore din toate punctele de vedere. Ignorat a fost şi primarul dorohoian Alexandrescu, care n-a trebuit să se străduiască prea mult pentru a vorbi ca un secretar de partid de pe vremuri.
Nici la el n-a luat seamă Lenuţa.
Au cuvântat şi cei de la fundaţie, că doar ei erau motivul pentru care s-a deplasat Lenuţa până la Dorohoi. Una peste alta s-a vorbit mai bine de-o oră. Aşa că audienţa formată din vreo sută de localnici gură cască sau curioşi şi jurnalişti începuse a se plictisi de moarte.
Toată suflarea s-a înviorat când pe cer a apărut elicopterul trimis de preşedintele Băsescu s-o ridice pe Lenuţa în slava cerului, acolo unde-i place ei mai mul să ajungă când o cuprind poftele carnale ale lui Cocoş şi ale celor aflaţi în graţiile sale.
Gaşca de gură cască s-a spart şi fiecare s-a dus la ale sale. Au rămas pe tăpşan muncitorii aduşi să facă figuraţie ministerială. După puţin timp auz plecat şi ei spre nu se ştie unde.
Ministra a bifat o activitate ministerială, fundaţia şi-a făcut numărul iar autorităţile locale s-au retras împăcate în suflet că i-au văzut trimisa lui Zeus şi, cine ştie, le va prinde bine în vro împrejurare.
Doar sinistraţii, aflaţi mai la deal cu o sută de metri, făceau rând la popotă să-şi umple gamelele cu zeama oferită drept masă de prânz. Apoi peste Dorohoi s-a aşternut acea linişte socială care-l domină din decembrie 1989 încoace.
written by Ioan Rotundu
Ministrul Udrea Elena (M.U.E) a fost ieri ]n municipiul Dorohoi. Încă de miercuri seară m-a sunat cineva din apropierea sa să mă roage ca să fiu prezent la Dorohoi, pentru a mediatiza un eveniment aparte. M.U.E. venea pentru a promova imaginea unei fundaţii care s-a angajat să construiască gratuit mai multe locuinţe pentru sinistraţi.
Bineînţeles că am profitat de oportunitate şi i-am cerut cunoştinţei să-mi faciliteze posibilitatea de a filma cu Udrea o secvenţă pentru emisiunea Lumea lu’ Rotundu. Mai ales că mi-am propus să realizeze un reportaj cu sinistraţii dorohoieni, aşa că o secvenţă cu celebra de acum Elena mi-ar fi căzut la ţanc. Înţelegerea fiind perfectată, ieri am sunat adunarea cameramanului şi m-am dus glonţ la Dorohoi, ţinând permanent legătura cu intermediarul bucureştean Bogdan.
Ca să fiu sigur că nu ratez întâlnirea cu madam Udrea, cum am ajuns la Dorohoi m-am şi informat despre locul unde aceasta va susţine conferinţa de presă. Iar locul de dialog cu presa a fost stabilit în aula „Dimitrie Pompei” .a Colegiului dorohoian „Grigore Ghica Voievod”. Pila mea m-a informat că pot să mă instalez din timp în sală, cameramanul să-şi amplaseze camera, astfel ca totul să fie beton, el urmând să mă anunţe când Udrea se va îndrepta spre aulă.
Aşa am şi făcut. Cameramanul Popică şi-a instalat ustensilele de filmat iar eu m-am aşezat comod pe un scaun făcându-mi planul cum să o abordez pe ministresă. Aveam în intenţie s-o întreb dacă ea crede cu adevărat că sinistraţii dorohoieni vor petrece iarna în casă nouă şi nu prin containerele în care locuiesc acum. Mai voiam s-o pun în cunoştinţă de cauză cum s-au furat materialele pentru sinistraţi şi cât de prost s-a lucrat la casele acestora în Baranca şi Rădăuţi Prut şi dacă a luat suficiente măsuri ca situaţia să nu se repete şi la Dorohoi.
Mă pregătisem să-i înmânez un DVD cu reportajul „Un botoşănean în Ţara Moţilor”, cu rugămintea ca să-l vizioneze şi să facă ceva pentru această frumoasă şi cu emoţională încărcătură istorică zonă a Munţilor Apuseni.â Totodată îmi propusesem să închei dialogul nostru cu urarea:
- Drum scurt spre preşedinţia PDL, doamnă ministru. Dar atenţie la trandafiri, că înţeapă extrem de dureros!
Cameramanul Popică era pregătit să filmeze toate aceste secvenţe, considerate de noi ca merituoase de a fi introduse în Lumea lu’ Rotundu.
Numai că socoteala de acasă iar nu s-a potrivit cu cea din târg. Tocmai când ne pregăteam s-o întâmpinăm pe ministresă, apropiindu-se ora 14.00, ora sorocită conferinţei de presă, am fost sunat că madam Udrea a anulat conferinţa, considerând că nu mai este cazul de vreme ce jurnaliştii au urmărit-o pas cu pas pe întreg traseul.
Aşa că, ieri, la Dorohoi am luat o mare „plasă oltenească”. Oltenii folosesc prescurtarea din titlu. Iată ce înseamnă ca la pomul lăudat să te duci cu sacul!
written by Ioan Rotundu
La Menoiriualul Ipoteşti se petrec lucruri ciudate, de parcă ar fi generate de energiile fantomatice ale umbrelor de dincolo, ce se simţ nedreptăţite în memoria lor.
De când la cârma Memorialului a fost instalat heirupistul Miluţă Jijie, fost economist în producţia de motoare şi motoraşe agricole şi călit, corect oţelit, în mediul muncitoresc al fostului Mecanex, un murmur de nemulţunmire se ridică tot mai puternic spre slava cerului, acolo de unde Eminescu priveşte neputincios ce s-a ales din colosala sa muncă creativă şi cum îi este spurcată memoia de nişte relicve umane tributare ideologiei comuniste.
Când murmurul va da în colcot, netrebnicii care acum îşi bat joc de memoria celui mai valoros geniu românesc din toate timpurile, vor fugi iepureşte şi în mod laş, aşa cum au făcut .şi conducătorii lor în decembrie 1989.
S-a scris şi se va scrie multe pe seama evenimentelor cunoscute şi care vor fi dezvăluite ce s-au petrecut şi se petrec la Memorial. Dar în pamfleţelul de faţă vreau să abordez o problemă de ordin moral, cu multă trecere pe la noi, românii.
Ştiu şi bebeluşii din burta mamei că Miluţă Jijie a ajuns şef peste titanica operă eminesciană graţie lui Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, supranumit mai nou şi Jak Spintecătorul culturii botoşănene.
Nu ştiu cine l-a pricopsit cu această poreclă, dar nici căi i s-ar fi potrivit o alta.
Aşadar, ajuns şef graţie intereselor cunoscute numai de Ţâbule3ac, Miluţă ar trebui să-i facă temenele de trei ori pe zi şi odată la miezul nopţii, când fantomele îşi încep rodul. De asemenea, ar trebui ca măcar odată la două zile să-l viziteze la biroul său din clădirea Prefecturii Botoşani şi să-i sărute evlavios mâna binefăcătoare, care i-a adus nu numai funcţia şi ci un salariu barosan de peste 5000 lei lunar.
Nu numai că Miluţă n-a respectat aceste reguli nescrise dintre „naş” şi „fin” dar s-a apucat să rânjească la Ţâbuleac, să-şi arate colţii de proletar cu experienţă. Aşa ceva nu-i de condamnat. Face parte din etica şi echitatea socialistă cu care şi Miluţă şi Mihăiţă au fost crescuţi şi educaţi!
Dar să vă prezint întreaga tărăşenie. Lucrează la Memorialul Ipoteşti o anume doamnă Pârlog, care o face pe contabila, deşi această ştiinţă îi este tot atât de familiară ca şi atmosfera de pe Lună.
Numai că doamna Pârlog are lipici la deputatul liberal Florin Ţurcanu, care deputat este strâns lipit de vicepreşedinta Consiliului Judeţean Botoşani Cătălina Lupaşcu, cea care a fost unsă de preşedintele Ţâbuleac şefă peste culturnici.
Cum, necum Pârlog şi-a exprimat dorinţa de a fi aşezată pe scaunul de contabil şef al Memorialului. Iar Ţurcanu i-a transmis Cătălinei sarcină, nu biologică ci profesională, să organizeze concurs şi s-o instaleze la şefie.
A aflat preşedintele Ţâbuleac de jocul din culise şi l-a chemat pe Miluţă la ordin, poruncindu-i ca Pârlog să nu ajungă şefă. Probabil Mihăiţă a juruit postul altcuiva.
Însă Miluţă a fost chemat şi la Cătălina, care l-a privit autoritar şi i-a dat dispoziţie, aşa cum dădea şi copiilor de la grădiniţă pe vremea când era educatoare, ca Pârlog să fie declarată câştigătoarea examenului. Miluţă, ori hipnotizat de privirea Cătălinei, ori aflat în tranşa Cătălinei din poezia Luceafărului pe care n-a avut vreme s-o citească la Mecanex, a jurat în barba-i spână că dorinţa Cătălinei va fi îndeplinită. Şi a fost prima oară când Miluţă l-a trădat pe Mihăiţă, precum în scena biblică cu Iisus Hristos şi Sf. Petru.
S-a organizat concursul, dar în comisie a fost şi Marcel Râmbu, contabilul şef de la Direcţia Judeţeană de Cultură, un fel de şef al madamei Pârlog. Cum Râmbu ştia că Pîârlog nu ştie contabilitate, a căzut-o cu brio. Mare frăsuială pe Miluţă, Mai că n-a izbucnit în plâns. Ce să-i spună el şefei sale, Cătălina?! Ţâbuleac s-a bucurat, crezând că Miluţă oi-a ascultat porunca.
Dar Miluţă, în urma unei runde de convorbiri avută cu Cătălina, a solicitat o reexaminare. Din nou Pârlog i-a minunat pe cei din comisie cu ignoranţa sa în materie de contabilitate. Din nou Râmbu nu i-a dat notă de trecere Din nou Miluţă l-a tradus pe Mihăiţă.
Numai că Miluţă se afla la mare ananghie faţă de Cătălina, că de şeful cel mare, Mihăiţă, a început să nu-i mai fie frică. Aşa că l-a tradus a treia oară pe Ţâbuleac venind cu soluţia de compromis ca Pârtlog să fie contabil şef interimar vreme de şase luni, când se va organiza un nou concurs. În aste şase luni se pot întâmpla multe. Poate că liberala Cătălina îşi va pierde postul de vicepreşedinte, poate că Pârlog nu va mai avea parte în comisie de Râmbu, poate că Ţâbuleac se va împăca cu deputatul Ţzrcanu, punând la cale cu acesta vreo altă perversitate publică aşa cum au mai făcut.
În tot acest timp, la Ipoteşti, umbra lui Eminescu plânge. Plânge văzând cât de netrebnici, neputincioşi şi ticăloşi au ajuns urmaşii urmaşilor săi.
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments