Aug 23

Constantin Babliuc este primarul comunei Hilişeu Horia din anul 2008. L-am cunoscut pentru prima oară în luna august, când am filmat în comună pentru Lumea lu’ Rotundu reportajul intitulat „Nestemate ruginite”. Nu m-a impresionat prin nimic. Dimpotrivă, mi s-a părut prea reţinut la vorbă pentru un primar şi prea puţin persuasiv în a răspunde la întrebările mele.
Aveam să aflu de la Costică Abuligesei, un profesor de istorie pensionat, că primarul a fost la viaţa lui un fel de socotitor pe la CAP dar că are şi pregătire teologică. La a doua întâlnire cu primarul nu numai că spusele profesorului s-au confirmat, dar primarul mi-a dăruit şi o carte scrisă şi intitulată „Tot planul lui Dumnezeu”.
Dar nu despre pregătirea teologică a primarului vreau să comentez. Inundaţiile care au fost, au afectat grav multe locuinţe şi din satul Horia-Crişan. Vreo 40 de săteni, cu casele situate de-o parte şi de alta a firişorului de apă numit Jijia, au fost inundate şi s-au prăbuşit. Numai că bunul simţ al primarului, modul său retras de a fi nu l-au împins în faţa autorităţilor să se plângă, să se lamenteze să facă scandal pentru a fi şi el băgat în seamă şi miluit cu bani şi ajutoare, aşa cum s-a întâmplat şi se întâmplă la primarul de Dorohoi, Dorin Alexandrescu.
La Hilişeu-Horia n-a ajuns nici premierul Boc, nici ministrul Udrea. Doar autorităţile locale. Numai că distrugerile provocate de apele Jijiei sunt mari, atât în case prăbuşite cât şi în poduri şi podeţe spulberate. Chiar şi drumul judeţean de acces în Hilişeu-Horia, de la Iezer şi până la primărie, a fost deteriorat grav.
Dar pentru că primarul Babliuc n-a făcut şi nu face scandal, n-are tupeul de a umfla pagubele şi a le da dimensiuni uriaşe, pentru a intra în atenţia autorităţilor, reconstrucţia caselor distruse de ape se petrece în anonimat. Singurul care acordă spijin primarului să se descurce cu urmele furiei apelor este Emil Moga, director în cadrul Prefecturii Botoşani.
Joi, ministrul Udrea şi autorităţile judeţului s-au adunat pe un tăpşan la Dorohoi pentru a-i plânge şi compătimi pe ţiganii cărora apele le-au luat cocioabele. Alături de ciotca de oficialităţi care se înghesuiau să urce pe un podeţ amenajat pentru a cuvânta despre grija ce-o manifestă faţă de sinistraţi, ceva mai retras, se afla primarul Constantin Babliuc. Nu l-a băgat nimeni în seamă, nu l-a invitat nimeni să ia cuvântul, n-a pomenit nimeni de dezastrul produs de ape şi la Hilişeu-Crişan.
Eroul zilei şi răsfăţatul celor prezenţi era primarul dorohoian. Cei compătimiţi erau ţiganii care tocmai terminaseră de vândut pe mai nimic ajutoarele primite, alimente sau bunuri, şi care se lamentau de zor că sunt ignoraţi.
Copilul care plânge primeşte ţâţă, este mângâiat, este răsfăţat. Primarul care n-are tupeu rămâne flămând în bani guvernamentali şi ajutoare. Credinţa în Dumnezeu nu-i ajută la nimic, când ai de-a face cu şarlatani politici!

written by Ioan Rotundu


One Response to “Credinţa în Dumnezeu nu-i ajută la nimic!”

  1. 1. chemaos Says:

    Nu e chiar asa. In primele zile dom’ primar nici n-a calcat pe la sinistrati. Apoi primul tir l-a descarcat pe deal unde s-au procopsit fidelii de la casa de adunare probabil si consilierii cu lefurile taiate de guvernarea care i-a pus in fonctie.
    Au fost foarte multe lipsuri logistice, de neiertet pt. un primar, fie el si de comuna. IAr MMB de la Iasi a trimis cateva tiruri cu ajutoare. Au mai fost si de la Gorj si din alte parti. DAr daca dom’ primar nu merge pe teren, n-are de unde sa stie!!!!!!!!!! Ne pare rau!

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia