Sep 15

După ce ieri am publicat în premieră absolută pe blog topul celor 20 de politicieni botoşăneni, mai mulţi cunoscuţi mi-au râs în nas, susţinând că topul este o făcătură. În primul rând că nu este un top realizat de mine sau de o altă persoană, ci este rezultatul matematic al însumării a peste 300 de păreri exprimate pe camera de filmat, prin mail la SOMAX şi prin topuri individuale ale unor reprezentanţi ai societăţii civile şi jurnalişti locali. Eu l-am publicat în premieră pentru că am fost invitat luni seară, în direct pe SOMAX, să-mi exprim punctul de vedere asupra fiecărui politician din top.
Că Flutur este pe primul loc în top, nu l-am cocoţat eu acolo ci rezultatele muncii sale. Cu ceva timp în urmă cei din PSD au declarat că vor demisiona în bloc dacă în 2012 nu vor lua primăria Botoşani. Le spun de pe acum să-şi scrie demisiile, că botoşănenii încă-l susţin pe Flutur şi au de ce.
Când preşedintele tineretului PSD Botoşani, controversatul tinerel Răzvan Rotaru, a declarat pe SOMAX că Flutur n-a făcut nimic pentru Botoşani, s-a făcut de râs nu numai el ci şi partidul pe care-l reprezintă.
Vreme de patru ani primarul PSD Florin Egner n-a făcut chiar nimic pentru Botoşani. Doar că a lăsat oraşul în iarna lui 2002 într-un frig total. Vreme de patru ani Egner s-a plâns că turnul clădirii primăriei se prăbuşeşte peste el şi n-a făcut nimic. Flutur a renovat întreaga clădire. Patru ani s-a lăudat Egner că începe renovarea centrului vechi al Botoşanilor şi n-a făcut nimic. Chiar dacă se află cu lucrările în întârziere, Flutur duce la bun sfârşit întreaga lucrare.
În perioada lui Egner, printre blocuri, erau buruieni bune să se ascundă vulpile. Flutur a creat peste o mie locuri de parcare. Aleile dintre blocuri sunt asfaltate. Străzile Luna, Armoniei, Petru Rareş, Tudor Vladimirescu, general Avramescu erau de necirculat. Acum sunt asfaltate. Intrarea în Botoşani dinspre Suceava este una modernă. Oraşul este semaforizat sau dotat cu sensuri giratorii, circulaţia auto fiind fluidizată.
S-au introdus conductele principale de apă în cadrul programului ISBA şi s-au înlocuit conductele principale ale Termicii, în acest moment lucrările fiind aproape de sfârşit şi a început asfaltarea străzilor sparte. Intrarea dinspre Dorohoi se modernizează, centura spre Săveni, strada Împărat Traian este în curs de modernizare.
Toate acestea sunt fapte pe care botoşănenii le văd, se bucură de ele, beneficiază de aceste modernizări. Desigur, rămâne ca Flutur să răspundă faţă de botoşăneni pentru proasta calitate a lucrării de modernizare a Bulevardului Eminescu, constructorul fiind cercetat penal. Dar să nu uităm că modernizarea bulevardului Flutur n-a făcut decât să continue demersurile începute de Egner. Deci vina se împarte.
Ce-a făcut social-democratul Egner? A finalizat pietonalul Unirii, pe care acum îţi rupi gâtul dacă nu eşti atent pe unde calci, multe pavele fiind măcinate. A modernizat pietonalul Transilvaniei, ajuns acum o ruşine al Botoşanilor, pavelele şi mozaicul fiind descompuse într-o proporţie alarmantă.
Cu ce vor veni candidaţii PSD-ului să-l bată pe Flutur în alegeri? Cu promisiuni. Vor opune faptelor şi realizărilor lui Flutur nişte promisiuni de care botoşănenii sunt sătuli până peste cap.
Nu-i Flutur cheie de biserică, dar nici uşă sau geam sparte ce trebuie înlocuite. Eu cred că în furia lor de neputinţă faţă de realizările lui Flutur, cei din PSD au albeaţă pe ochi şi nu mai văd adevărul. Şi chiar dacă l-ar vedea tot nu le mai ajută la ceva. Ba da. Să-şi scrie demisia cum au promis botoşănenilor şi să lase în fruntea PSD-ului oameni capabili şi credibili. N-o vor face, pentru că ei speră să ajungă din nou la urdinişul cu banii publici şi să-şi mai rotunjească averile adunate în guvernarea Năstase, 2000 – 2004.
Nu eu l-am situat pe Flutur în vârf de top, ci botoşănenii care-i apreciază realizările. Botoşănenii de bună credinţă şi care n-au albeaţă social-democrată pe ochi.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia