Oct 15

Alexandru Popescu este un tânăr dărăbănean de vreo 22 de ani caracterizat de mult patriotism local. Flăcăul nostru n-a părăsit oraşul său natal pentru a culege căpşuni în Spania sau struguri în însorita Sicilie, nici măsline prin Grecia uscată de secetă şi bântuită de incendii.
Alex nici nu şi-a asumat rolul de „peşte” pentru a dirija fetele rele de muscă prin intersecţiile şi parcările autostrăzilor europene.
Nimc din toate acestea nu-l caracterizează pe Alex. El a răms în Darabani şi fură de pe unde criza economică nu i-a sărăcit cu totul pe localnici. Tinerelul are fler şi simţul observaţiei. Dacă ai prin casă nişte bijuterii, este suficient lui Alex să treacă prin faţa locuinţei cu pricina şi bijuteriile ajung repede în buzunarul său. Când n-are de unde fura bijuterii se mulţumeşte şi cu lucruri de valoare mai mică. Fură de prin chioşcurile stradale ce găseşte şi el, că nu-i mofturos.
Joi noapte a spart un chioşc din zona pieţei dărăbănene. N-a prea avut ce lua, aşa că s-a mulţumit cu bunuri în valoare de vreo 500 lei.
Alex nu mai ştie câte furturi are la activ, că doar nu intră în obligaţiile sale de hoţ respectabil să întocmească statistici judiciare. Este treaba poliţiştilor şi a procurorilor. Nici poliţiştii nu i-au contabilizat toate furturile, că nu vor să-şi încarce statistica cu infracţiuni locale, nu dă bine în faţa şefilor.
Doar cu vreo zece furturi figurează Alex în evidenţele poliţiei şi tot de atâtea ori a fost plimbat cu cătuşe la mâni până în faţa procurorilor. Iar procurorii, oameni cu suflet şi miloşi din fire, l-au pus în libertate. Cică Alex nu prezintă pericol social ca să stea după gratii.
Există în popor o vorbă: cine fură azi un ou, mâine fură un bou. Pe la Darabani nu mai sun t boi, că-i criză economică şi-s greu de întreţinut.  Aşa că Alex va continua să fure ouă sau echivalentul valoric al acestora. Când se va învrednici şi va fura lucruri mai de valoare, va putea şi el să-şi depună candidatura pentru un mandat de parlamentar. Atunci va intra şi el în rând cu lumea bună a parlamentarilor, va avea de unde fura şi se va putea chivernisi cu o vilişoară modestă, o maşinuţă mai de Doamne ajută, îmbrăcându-se  în ţoale de firmă.
Până când va demonstra că are veleităţi de hoţ parlamentar, Alerx va continua cu găinării la care procurorii vor strâmba din nas şi-l vor lăsa în libertate. Să-i vină mintea la cap şi să se apuce de hoţii mai serioase, ca să aibă de unde da şi lor în compensarea celor 25% din leafa cu care Guvernul Boc i-a jumulit tot pe motiv de criză economică.

written by Ioan Rotundu


One Response to “Alex fură, dar nu suficient ca să ajungă parlamentar”

  1. 1. vlad Says:

    e vorba de alex popescu din darabani judetul botosani ?
    daca da il cunosc foarte bine…
    am fost prieteni…am fost pentru ca acum e la inchisoare
    i-au dat 7 ani

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia