Nov 11

Cine l-a felicitat luni, de Sf. Mihail şi Gavril, pe preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani Mihai Ţâbuleac, a fost invitat de către acesta la masa festivă pe care a organizat-o la „Casa Boema” din Cătămărăşti Deal.n Iar invitaţii au fost unul şi unul, numai VIP-uri botoşănene
De ce la „Casa Boema”? Este adevărat că putea să organizeze masa festivă la preţuri foarte avantajoase şi cu mâncare multă şi gustoasă la Popasul Cucorîăni. Dacă voia ca să nu pună invitaţii în dificultatea de a alege să bea sau să conducă, ori să bea şi să conducă la risc, putea organiza masa în Botoşani la eleganta Sală „Eminescu” a Restaurantului Rapsodia sau la stilatul interior al restaurantului Belvedere ori la sala de protocol a Hotelului „Maria”.
Ori dintre toate aceste avantaje, care de care mai ademenitoare, sărbătoritul a ales Pensiunea „Casa Boema”. De ce oare?
Pentru că patronul pensiunii este amicul său Mirel Vlas, nimeni altul decât patronul societăţii Tehnic Asist, societate care se înfruptă la greu din banii publici gestionaţi prin Consiliul Judeţean Botoşani. Pentru că între Mirel Vlas şi Mihai Ţâbuleac există o strânsă prietenie încă din perioada când Ţâbuleac patrona societatea Vinalcool iar Vlas îl aproviziona cu combustibil lichid ca să iasă cât mai muiltă votcă Săniuţa. Cel puţin aşa au afirmat cunoscătorii, mulţi dintre ei cititori ai Jurnalului şi comentatori pe „Blogul lu’ Rotundu”.
Unul dintre invitaţi mi-a destăinuit multe din cele petrecute la această masă festivă. Mă limitez să spun că s-au servit băuturi fine şi că meniul a fost unul special. Normal, de vreme ce şi sărbătoritul a fost unul „special”
De discutat nu s-a discutat nimic interesant. Au fost discuţii de complezenţă, amicale, cu multe banalităţi şi chiar plictisitoare pe alocuri. Nu s-au abordat discuţii profesionale, gen cine va suporta paguba creată de pe urma inundaţiilor la drumul judeţean Lozna-Dersca-Mihăileni, pagubă estimată la câteva miliarde de lei, mai ales că operatorul de asigurări nu vrea să despăgubească societatea Tehnic Asist pe motiv că aceasta n-a respectat anumite cerinţe tehnice.
Nu s-a discutat nici despre nisipul îndoit cu lut pe care Tehnic Asist îl foloseşte la asfaltarea uliţelor din localitatea Copălău. Nimic din toate acestea! Nici nu s-ar fi cuvenit ca o astfel de sărbătoare să fie umbrită cu astfel de preocupări mărunte şi sâcâitoare ale presei botoşănene. 
Cât l-a costat masa pe Ţâbuleac, mă întrebaţi? Ca între prieteni, mână pe mână se spală şi împreună obrajii.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia