Nov 19

Aflu surprins, că Florin Georgescu, fostul manager al societăţii Apa Grup, actual şi, probabil, încă vreo doi ani manager şi la Nova Apaserv, după ce a citit comentariul de ieri de pe blogul meu, s-a desţelenit din calmul şi nepăsarea sa proverbiale şi a avut o reacţie violentă.
Nu pentru a repara imoralităţile comise faţă de unii angajaţi, ci pentru a afla cine „l-a turnat la Rotundu”. Iar printre bănuiţii sale s-a aflat şi o anume doamnă Carmen, de a cărei existenţă pe la Nova Apaserv habar nu aveam.
Ieri, m-a sunat foarte agitat Constantin iuacob, fost manager al Apei Grup până prin anul 2000, mai mult să mă oblige să-i spun cine m-a informat, că nevasta-sa are necazuri cu directorul Georgescu. Aproape că uitasem de existenţa lui Iacob, dar dacă tot m-a sunat, să mă răfuiesc mai întâi cu el.
Nici o publicaţie nu-şi divulgă sursele, pentru că dacă ar face-o, acea publicaţie ar ieşi rapid din peisajul mediei. Apoi, eu nu sunt din categoria guguştiucilor de presă ai lui Cristoiu şi nici potârnichea care ciuguleşte din mâna stăpânului lui Georgescu, preşedintele CJ Mihai Ţâbuleac.
Aşa cum am spus, habar nu aveam că soţia lui Iacob lucrează la Nova Apaserv, dar dacă tot am aflat, să-mi spun şi părerea. Deci, Iacob, când era manager, nu a angajat la Apa Grup numai pe hoaţa de nevastă a lui Georgescu ci şi pe nevastă-sa. În loc să se intereseze cine-mi sunt sursele, iacob ar face bine să afle de ce Georgescu i-a micşorat nejustificat leafa doamei Carmen, că aşa mi-a confirmat sursa mea. Iată, dar, că mârlănia de care l-am acuzat ieri pe Georgescu este mult mai grandioasă decât credeam. Iacob i-a angajat lui Georgescu soţia, iar Georgescu, ca mulţumită, i-a redus leafa soţiei lui Iacob. Exact ca-n „Lumea lu’ Rotundu”.
Acum să mă răfuiesc şi cu Georgescu. Nu nevasta lui Iacob toarnă la Jurnalul. Pe vremea când Iacob era manager la Apa Grup, purtătorul său de cuvânt era Viceslav Popescu duşmanul înverşunat al publicaţiilor Jurnalul, cu care s-a judecat. Iacob l-a ascultat cu sfinţenie pe Popescu, aşa că publicitatea societăţii a plecat spre alte ziare locale. Aşa stând lucrurile, când Iacob a concurat din nou la funcţia de manager al Apa Grup, deşi noi am ştiut cine şi de ce l-a tradus la examen, n-am scris, tocmai că nu aveam nici un interes să-l apărăm pe Iacob. Iată de ce nu doamna Carmen este sursa noastră,
Dar dacă tot i-a sărit lui Georgescu muştarul, să facă bine şi să ia lista cu persoanele de la Apa Grup pe care nu le-a angajat la Nova Apa serv. Va găsi cel puţin cinci nume ce pot fi sursele noastre, vreo cinci foşti „bursuci de la Financiar”.
Poate că ar fi fost mai nimerit pentru Georgescu ca în loc să ancheteze cine ar fi sursele noastre, să fi aflat de ce de ani şi ani la rând, la intersecţia străzii Octav Onicescu cu Calea Naţională, de două, trei ori pe an se sparge asfaltul pentru a repara scurgerile masive de apă. Că toată apa risipită din buzunarul nostru o recuperează.
Poate că ar fi fost mai nimerit să facă o vizită pe la punctele de încasare a apei să vadă cum angajatele pe bază de recomandare lucrează cu calculatorul de parcă atunci s-a aşezat în fala lui, venind din Epoca de piatră. Totul pe nervii botoşănenilor.
Repet, şi dacă tot i-a sărit muştarul, să repare nedreptăţile comise, ca pe lumea cealaltă să fie purificat prin foc. În ce priiveşte ciotul informatic de ieri, îl vom dezvolta la nivel de tulpină şi coroană, că sursele noastre sunt nerăbdătoare să se afle ce se ascunde în spatele calmului afişat de managerul Georgescu. Vom scoate la lumină toată negura din sufletul său, ca să-i mai uşurăm din povara morală care-l apasă.

written by Ioan Rotundu


2 Responses to “Blândului Georgescu i-a sărit muştarul”

  1. 1. iaca na! Says:

    Se impute treaba!

  2. 2. Ares Says:

    Marlania e mare… Conduce Georgescu unitatea? Va inselati! Poate intr-o alta viata… El se ocupa acum de platirea politelor, unitatea fiind condusa de fufa de la personal sub directa “obladuire” a consilierului personal al presedintelui CJ Botosani. Poate asa afla si presedintele (daca nu stia deja) de neregulile de la Nova Apaserv. “Buboiul” va exploda cand vor incepe angajarile “clientelei politice”.

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia