Blogul lui Rotundu

written by Ioan Rotundu

Parlamentarii opoziţiei au depus 2400 de amendamente însumând peste 250 milioane euro pentru ca Guvernul Boc să aloce aceşti bani bisericilor din diferite Colegii parlamentare în scop de reparaţii, pictură sau finalizare de lucrări.
Când ţara suferă de foame, când românii sunt concediaţi pe capete, când zeci de mii de societăţi mici şi mijlocii continuă să-şi închidă porţile, când ne împrumutăm ca să plătim pensiile, când bătrânii mor cu zile pentru că nu-şi mai pot cumpăra medicamentele şi nu mai sunt primiţi în spitale a aloca o asemenea sumă pentru biserici nu mai este un gest creştinesc ci o crimă la adresa naţiunii române.
Dar parlamentarilor opoziţiei nu le pasă că cei care i-au ales crapă de foame, ei vor să pozeze în personaje pioase, adânc credincioase şi să-şi creeze condiţii pentru a mai obţine un mandat. Ei speră să-i convingă pe cei care acum mor de foame să-i voteze din nou numai pentru că au adus bani la biserică.
Avem şcoli care s-au închis din cauza frigului, avem elevi care au degerat mergând kilometri întregi pe ger şi viscol la şcoli aflate în alte localităţi, căci ale lor le-a desfiinţat politica lui Băsescu promovată prin ministrul  Daniel Funeriu. Faţă de aceşti copii condamnaţi la frig şi foame parlamentarii opoziţiei n-au vociferat, n-au ieşit din sală, pentru că ei nu le aduc voturi.
Când Băsescu a catalogat clasa politică ca fiind una ticăloşită, n-a greşit cu nimic. Doar că el s-a situat în afarea ei, deşi locul său este în fruntea acestor ticăloşi.
Tot în această perioadă grea pentru români, conducerea Bisericii Ortodoxe Române a solicitat suma de 200 milioane lei noi pentru construcţia Catedralei Neamului. Stau şi mă întreb ce-o fi fost în capul acestor nprelaţi care văd cum aproape zilnic Guvernul anunţă noi împrumuturi de la FMI sau din alte surse ca să poată plăti pensiile şi salariile bugetarilor? Ţara arde şi baba se piaptănă ar spune orice hâtru de la sate.
În loc de solidaritate cu poporul, conducerea BOR dă dovadă de un înalt egoism creştinesc, ştergându-se la fund cu învăţăturile biblice cu care ne împuie capul la fiecare slujbă. Părintele Arsenie a anticipat astfel de vremuri, când oamenii Bisericii se vor întoarce cu spatele către credincioşi atunci când aceştia vor avea nevoie de un sfat, o povaţă sau chiar de un gest de milostenie.
Iată că şi prezicerile părintelui Arseie, ca şi cele ale lui Nostradamus, se împlinesc.
Când mori de foame în casă, în ţară şi prinzi un ban, nu cumperi o icoană spoită cu aur şi argint. Te închini la cea veche, afumată de la flacăra candelei, iar cu banii cumperi mâncare sau îi investeşti pentru a-ţi asigura şi traiul tău de mâine şi al copiilor de poimâine.
Parlamentarii fac parte din clasa politică ticăloşită şi nu ne putem aştepta de la ei la nimic bun. Dar slujitorii Bisericii ar trebui să fie primii care să declare că se solidarizează cu credincioşii şi amână pentru vremuri mai prospere investiţii precum pictura, cumpărarea de odoare scumpe, ridicarea de noi lăcaşuri ş.a.
Dacă n-o fac, mă întreb cu ce se deosebesc ei de politicienii noştri?

written by Ioan Rotundu

Recent. Ministerul Administraţiei Publice şi Internelor na anunţat că poliţiştii de la comune, oraşe, municipii şi judeţe nu mai au voie să dea relaţii presei decât numai cu aprobare de la  ministerul de resort. Era şi până nacuma o astfel de oprelişte, dar se putea dialoga cât de cât cu purtătorii de cuvânt de la judeţ. Acum nici atâta nu se mai poate.
Măsura a fost luată pentru a proteja imaginea instituţiei Poliţiei. Sincer să fiu, cred că măsura are menirea de a proteja poliţiştii în faţa presei. Poliţiştii sunt proverbiali în prostia de care dau dovadă, aşa că orice ieşire a lor în presă nu făcea decât să aducă noi dovezi prostiei de care sunt capabili. O astfel de măsură pusă în calea aflării adevărului nu va proteja instituţia de imaginea dezastruoasă pe care o are în conştiinţa socială a românilor.
Dacă cumva cei care au pus această barieră în calea adevărului îşi imaginează că ca putea să se răfuiască cu presa dacă va scrie fără punctul lor de vedere se înşeală amarnic. Presa scrie în timpul real al consumării evenimentului şi nu va aştepta săptămâni ca să se screamă cineva din ministre să încropească o tâmpenie de comunicat. Iar de va îndrăzni ministerul să-i cheme în judecată pe cei care scriu fără punctul lor de vedere, acuzaţi fiind de denigrarea imaginii instituţiei, iar se înşeală.
Am garantată libertatea de expresie prin Constituţie şi nu prin ordin al Poliţiei şi nici prin Legea Băsescu iniţiată în Consiliul Sup0rem de Apărare a Ţării. Iar dacă Poliţia vrea să-şi apere imaginea publică, să cheme în judecată poporul român, care a situat în sondaje Poliţia printre cele mai de neîncredere instituţii ale statului.
Dacă măsura luată de Poliţie este dovada celebrităţii prostiei de care dau dovadă angajaţii acestei instituţii, rămâne de neînţeles decizia luată de Biserica Ortodoxă Română de a interzice preoţilor de a mai da relaţii presei. Numai Mitropolia, ca instituţie a Bisericii, are încuviinţarea de a dialoga cu presa.
Dacă în cazul Poliţiei avem de-a face cu prostia, în cazul Bisericii întâlnim intoleranţa la dialogul social.
Biserica a pus căluş omului de rând pentru a nu gândi şi a vorbi la adresa sa atunci când a luat fiinţă Inchiziţia. Sute de mii de oameni nevinovaţi au fost exterminaţi într-un mod violent, sângeros şi de o cruzime greu de imaginat. Acum Biserica, înscrisă în spirala istorică a progresului, a înlocuit mijloacele Inchiziţiei cu birocraţia menită să protejeze imaginea instituţiei.
Presa scrie despre evenimente atunci când ele au loc şi nu după ce se va sclifosi vreun preot de la Mitropolie să înjghebe nişte rânduri menite să  falsifice adevărul, să-l mistifice. Nu poate cel de la Mitropolie să ştie mai bine ca preotul paroh care este adevărul într-un conflict cu credincioşii sau când legea este încălcată. Ca să dea relaţii presei, Mitropolia se va informa de la preot. Iar preoţii implicaţi în conflicte sociale sau de respectare a legii sunt şi vicleni şi făţarnici. Nu prin această barieră birocratică pusă în calea adevărului îşi va câştiga Biserica respectul credincio9şilor.
Un ultim sondaj de opinie indica o situaţie nu prea respectabilă imaginii felor bisericeşti. Căci sondajul indica încrederea românilor în instituţia Bisericii dar nu şi în slujitorii ei care au devenit tot mai lacomi, mai avari, mai intoleranţi, mai dedaţi la relele lumeşti şi tot mai îndepărtaţi de adevărata credinţă ce ar trebui s-o propovăduiască.
Şi Biserica a luat o decizie contrată scopului urmărit. Nimic şi nimeni nu mă poate opri să filmez o clădire de biserică de vreme ce ea este proprietate publică şi nu proprietatea preotului sau a Bisericii. Biserica doar o administrează, dar proprietar este statul. Nimic şi nimeni nu mă poate opri să nu-mi exprim o opinie critică la adresa unui slujitor al Bisericii când voi constata că aceştea se află sau stăruie în păcate lumeşti.
Este dreptul meu de contribuabil la bugetul statului,, buget din care se înfruptă copios şi Biserica, să am acces în lăcaşurile de credinţă şi să comentez ceea ce văd. Cum spuneam, dreptul la libera exprimare este un drept constituţional şi nu mi-l poate lua îndărăt Biserica.
Şi Poliţia, şi Biserica luând aceste decizii de a se opune aflării adevărului prin căi birocratice şi-au făcut mai mult rău şi nici un fel de bine. Biserica se adresează sufletului şi nu are competenţe asupra conştiinţei civice, reglementată de norme sociale şi juridice. A întrerupe sau restricţiona dialogul cu membrii lumii profane este o dovadă a accentuării intoleranţei şi lipsei de dialog social de care Biserica dă dovadă în ultima perioadă Când devii scorţos şi fals în ceea ce pretinzi că eşti, adio încredere!

written by Ioan Rotundu

Ieri, m-am interesat de la primarul comunei Manoleasa cum au mai evoluat lucrurile în cazul tinerei Alis Cireş, din satul Liveni, omorâtă în Portugalia.
Primarul Mircea Mihai a reuşit să vorbească la Ministerul de Externe al României. De aici i s-a dat un număr de telefon al Consulatului Român din Lisabona – Portugalia.
Mai mult de atât n-a putut obţine de la cei din minister.
Primarul a vorbit la telefon direct cu consulul român. I s-a spus la modul direct că ei n-au nici o posibilitate de a se implica financiar, oricât de săraci ar fi părinţii fetei omorâte în oraşul Porto. Singura promisiune pe care primarul a reuşit să i-o smulgă consulului a fost aceea că dacă părinţii fetei vor ajunge în Portugalia, le va acorda consultanţă tehnică în a obţine formalităţile necesare aducerii trupului în ţară.
Între timp primarul a reuşit să obţină şi un număr de telefon de la un român din Porto, la care Alis stătea în gazdă. Aşa a aflat că duminică, 12 decembrie, Alis a primit vizita unui prieten portughez. Acesta a solicitat-o să iasă în oraş. Alis a lăsat răspuns gazdei, dar şi mesaj telefonic unei prietene, că dacă nu se întoarce în câteva ore, să fie căutată. Probabil că fata simţea că ceva nu este în regulă din partea prietenului său.
Pentru că n-a mai apărut vreme de 24 de ore, gazda a anunţat poliţia portugheză. Abia după alte 24 de ore poliţia a început căutările. Au venit cu câinele la locuinţa gazdei şi i-a fost dat să miroase din obiectele personale ale Alisei. De aici poliţiştii au plecat cu câinele la prietenul Alisei. La domiciliul acestuia câinele a luat mirosul şi astfel s-a descoperit o pereche de cercei care au fost recunoscuţi de gazdă ca aparţinându-i Alisei.
De la locuinţa portughezului câinele a luat urma cale de vreo 20 de km, până într-o pădure apropiată de Porto, unde a fost găsit trupul fetei spânzurat într-un copac.
Vestea a fost transmisă primarului din Manoleasa de către românul la care Alis a stat în gazdă, iar primarul a anunţat familia Cireş. Cum părinţii fetei sunt o familie săracă  nu aveau nici o leţcaie să-şi aducă fata în ţară. Aşa că primarul a intervenit la Ministerul de Externe şi Consulatul român din Lisabona să obţină un ajutor financiar. A fost refuzat categoric, pe motiv că statul român nu alocă bani pentru repatrierea românilor morţi în străinătate.
Primarul a ajutat familia Cireş cu 1000 lei iar un alt cetăţean din comună cu o altă mie.
Părinţii fetei au plecat în Portugalia cu doar 2000 lei asupra lor, sumă insuficientă să poată acoperi cheltuielile de repatriere a corpului fetei. Primarul a mai obţinut promisiunea românului din Porto că va ajuta şi el, împreună cu alţi români, familia Cireş, dar că nu vor putea acoperi toate cheltuielile care se ridică la câteva mii de euro.

written by Ioan Rotundu

Familia Cireş din satrul Liveni, comuna Manoleasa trăieşte o mare dramă în acest Ajun de Crăciun. Durerea soţilor Cireş nu are margini şi nici nu poate fi alinată.
În urmă cu vreo trei ani, fiica lor Alis, în vârstă de 20 de ani, a plecat la muncă în Portugalia. De atunci a mei venit pe acasă, susţinând că este angajată la un bar din oraşul Porto. Numai că în cursul zilei de joi familia Cireş a primit trista veste că fiica lor a fost găsită ştrangulată. Într-o locuinţă din Porto.
Familia este una săracă, iar părinţii n-au nici o leţcaie să-şi aducă fiica în ţară. Sicriul, transportul şi formalităţile costă câteva mii de euro.
Ieri am avut o discuţie telefonică cu primarul Mircea Mihai. Omul are toată disponibilitatea de a ajuta familia dar nu prea are cum. Din buzunarul său a scos zece milioane de lei vechi, din cel al primăriei poate da cel mult alte zece, dar cu aceşti bani soţii Cireş dacă abia le ajung să se deplaseze până în Portugalia.
Din discuţia avută cu primarul I-am sugerat să ia legătura cu cei din Ministerul de Externe, care cunosc procedurile în astfel de cazuri şi poate că intervin şi financiar. Şi legătura cu Ambasada României din Lisabona nu-i de ignorat, probabil cei de la Ambasadă fiind deja informaţi de autorităţile portugheze despre acest omor.
Nu ştiu dacă primarul din Manoleasa va putea să ajute familia Cireş să-şi aducă fiica acasă, în sicriu, dar ştiu că nu poate fi durere mai mare decât aceea de a primi vestea că ţi-a fost omorât copilul în chiar Ajunul Crăciunului.

written by Ioan Rotundu

În realizarea reportajului difuzat pe Tv SOMAX şi intitulat „Eroi sau şarlatani?…” am făcut tot posibilul de a lua legătura cu profesorul Petre Curcă dar n-am reuşit. Am fost la uşa apartamentului său din B-dul Mihai Eminescu de trei ori cu cameramanii după mine în speranţa că voi dfa de domnul profesor.
Ştiu că profesorul obişnuieşte să stea vara la ţară, în căsuţa sa părintească din Santa Mare. Am sunat la primărie şi mi-a spus chiar inginerul care se ocupa de recensământ că profesorul nu-i în localitate, ci la locuinţa sa din Botoşani.
De la un vecin de pe palier am aflat că profesorul ar fi bolnav şi probabil internat în spital. Nici vecinul, la rugămintea noastră de a supraveghea uşa profesorului, n-a reuşit vreme de trei zile să prindă vreo mişcare.
Aşa că am abandonat includerea în reportaj a profesorului, cu regretul că reportajul fără persoana sa este o realizare neîmplinită a imaginii celor petrecute la Botoşani în decembrie 1989.
Cine a urmărit reportajul pe Tv SOMAX a putut constata că printre revoluţi8onafrii de la Botoşani s-au strecurat suficient şarlatai. Unii dintre ei cu rang politic actual important, chiar lideri de partid. 
Este condamnabilă indiferenţa societăţii civile botoşănene care n-a luat atitudine în a delimita vadevăraţii eroi de aceşti şarlatani. Din păcate, la Botoşani, societatea civilă are gura mare numai dacă reprezentanţii ei îşi simt în pericol privilegiile. Practic, la Botoşani nu putem vorbi de o societate civilă cu simţ de responsabilitate ci de o mimare a existenţei sale. N-avem coloană vertebrală, ce mai!
De departe profesorul Petre Curcă a fost un adevărat revoluţionar în acel decembrie 1989. El şi-a demonstrat curajul şi spiritul critic la adresa regimului cu mult înainte de aceste evenimente, când a luat atitudine faţă de politica PCR în domeniul Educaţiei. Numai aureola sa de profesor emerit l-a salvat atunci de la închisoare. Autorităţile comuniste s-au mulţumit să-l sancţioneze administrativ şi să-l limiteze cu activitatea la nivelul unei catedre de simplu profesor, deşi Curcă era dr. în filozofie, pe atunci un titlu ştiinţifiuc care se obţinea cu multă trudă de carte.
În decembrie n1989, când mulţimea ocupase sediul PCR Botoşani şi umbla dezorientată prin birourile demnitarilor fugiţi, cineva a avut inspiraţia de a fi chemat profesorul Curcă. Şi aşa s-a putut realiza la Botoşani schimnbul de putere de la comunism la democraţie pe cale paşnică.
Modest, cum la-u cunoscut multe generaţii de elevi, după ce a simţit că rostul său s-a împlinit, profesorul Curcă s-a retras din viaţa publică.
El n-a primit onoruri de la nimeni, n-a apărut pe nici o listă cu eroi ai Revoluţiei, n-a primit nici o distincţie sau vreo altă recompensă financiară sau materială.
Cum spunea primarul Cătălin Flutur, Primăria Botoşani trebuie să asigure conform legii câte un hectar de teren extravilan sau 1000 mp intravilan la peste 30 de eroi locali. Nimeni nu ştie în ce constă eroismul acestora şi nici eu, în reportajul realizat, n-a reuşit să-l aflu. Dar, cum spunea primarul, legea le dă acest drept şi el trebuie să se conformeze.
Profesorul Curcă este bolnav dar nici o organizaţie ce pretinde că reprezintă eroii din Revoluţie nu s-a interesat de sănătatea sa. Aceste organizaţii sunt concentrare în lupta pentru obţinerea pământului cuveni.
Aruncat pe nedrept într-un anonimat condamnabil, profesorul Curcă, în modestia sa nubcere de la nimeni nimic. Poate zile de la Dumnezeu şi mă rog să-i dea cât mai multe. Curcă se comportă ca un adevărat erou. Toţi ceilalţi, pentru mine, sunt doar nişte şarlatani.

written by Ioan Rotundu

Săptămâna trecută s-a consumat un eveniment care a fost puţin comentat în presa locală. Este vorba de corecţia fizică primită de Florea Ţurcanu, tatăl deputatului liberal Florin Ţurcanu.
Suliţenii sunt aproape unanim de acord că evenimentul consumat în sediul Cooperativei de credit Suliţa îl are ca principal vinovat pe Florea Ţurcanu. Acesta a venit la sediul unităţii cooperatiste să le ceară socoteală de ce l-au schimbat din funcţie pe preşedintele Mihai Mateiuc, o persoană extrem de controversată dar bun amic cu familia Ţurcanu. Amiciţia dintre cei doi s-a creat pe seama banilor pe care Florea Ţurcanu i-a împrumutat de la cooperativă pentru a-şi dezvolta afacerile personale şi de familie. Iar Mateiuc avea sarcina de a-l păsui cu achitarea ratelor şi a-i reînnoi contractele de împrumut.
Se estimează că Florea Ţurcanu, feciorul său deputat Florin Ţurcanu, restul membrilor din familie dar şi angajaţii de la brutăria Poeniţa au pe numele lor credite ce trec peste suma de 500 milioane lei vechi.
Preşedintele fiind schimbat pentru motive îndeajuns de temeinice, decizie luată de către conducerea de la judeţ, Ţurcanu a constatat că a rămas fără pila atât de necesară. Mai mult, împrumuturile fiind trecute la restanţă, salariaţii firmei, neamurile au fost somate să achite ratele sau vor fi executaţi silit. Aceste somaţii l-au cătrănit rău de tot pe Florea Ţurcanu, care s-a deplasat de mai multe ori la sediul cooperativei ameninţându-l pe contabilul şef Mircea Ciobanu să nu mai trimită somaţii oamenilor săi că va achita ratele când va avea bani.
Pentru că Ciobanu a continuat să deruleze procedurile legale premergătoare executării silite, Florea Ţurcanu s-a prezentat din nou la sediul cooperativei, de această dată hotărât să le aplice funcţionarilor de acolo o corecţie fizică, care să le fie de învăţătură de minte.
Devenind violent, agentul de pază şi-a intrat în atribuţiuni. Somat să părăsească sediul, Florea Ţurcanu a refuzat şi a devenit agresiv faţă de agentul de pază, motiv pentru care agentul l-a luat pe sus şi l-a scos afară. Colţos, recalcitrant şi bătăuş Ţurcanu nu s-a lăsat învins şi a încercat să ia din nou cu asalt uşa pentru a intra în incinta unităţii. Agentul de pază l-a servit cu ceva spray lacrimogen şi l-a liniştit.
Aflând de această întâmplare, suliţenii s-au bucurat pe măsură, ei susţinând că familia Ţurcanu poate fi considerată cea mai violentă familie de prin partea locului.
Susţinerile sătenilor nu sunt chiar departe de adevăr. Înainte de 1989, Florea Ţurcanu a lucrat ca şofer la Autobaza de călători Botoşani. Era spaima călătorilor, nu puţini dintre ei fiind bătuţi de Ţurcanu din diferite motive: fie aglomeraţie la urcare, bagaje prea voluminoase, fie încălţămintea mizerabilă etc.
După 1990, o perioadă a deţinut funcţia de viceprimar al comunei Suliţa, având acelaşi comportament violent. De când are afaceri în centrul satului Dracşani, Florea Ţurcanu ia la ochi pe oricine i se pare lui că dă de bănuit şi chestionează. Nu răspunde la întrebări, este repede expediat din sat sau chiar „muiat” la oscioare. În urmă cu vreo doi ani şi noi, cei de la Jurnalul, am intrat în atenţia sa. Mai, mai să ne pocnească pentru că nu i-am spus ce căutăm prin Dracşani.
Deşi şi el cu antecedente în a aplica corecţii fizice celor care-i stau în cale (ultimul bătut un inginer de la Primăria Suliţa) deputatul Florin Ţurcanu, faţă de conflictul iscat, a avut o atitudine rezervată. Declaraţia sa a fost una scurtă şi corectă, în sensul că tatăl său este major şi va răspunde pentru fratele sale dacă se va dovedi că acestea sunt de natură infracţională.
Faţă de o astfel de atitudine putem spune că deputatul s-a maturizat politic şi a început să devină mult mai conciliant, mai îngăduitor, rămânând violent doar la nivelul declaraţiilor politice.

written by Ioan Rotundu

Lumea elevilor de şcoală, începând cu cei de clasa I-a este plină de fel de fel de concursuri ce n-au nimic în comun cu educaţia şi formarea lor culturală. Astfel de concursuri, pline de kitsch-uri culturale, au menirea de a băga bani în buzunarele unor şmecheri, fie ei proveniţi din rândul cadrelor didactice, fie a unor golănaşi care ştiu să facă bani din orice.
Aşa se face că s-a dezvoltat moda miss-urilor de diferite vârste şcolare, prilej ca tinerele de gimnaziu sau de licei să-şi arate nurii pe scenă, să-şi plimbe fundul provocator şi să se scălâmbie în fel şi chip pe ritmuri de muzică ce-ţi asurzesc urechile.
În sală iau loc flăcăiaşii ce simt miros de fustă şi cărora le curg balele privind la nurii fetelor de pe scenă. Să mai adaug faptul că la astfel de evenimente, „spectatorii” din sală conversează într-un limbaj de care s-ar fi sfiit şi birjarii de pe vremurile fanariote.
Cum spuneam, pentru organizarea unor astfel de evenimente s-au găsit „întreprinzători” ce şi-au pus mască de persoane respectabile în societate, ba chiar au şi tupeul să afirme că reprezintă societatea civilă în drumulnei spre reforma culturală naţională.
Sub o astfel de emblemă s-au destrăbălat vineri seară, la discoteca din subsolul Casei de culturăa sindicatelor Botoşani, elevii unor licee. Organizatorul, numit pompos „Tu şi România” un fel de fundaţie care se ocupă de organizarea concursurilor de miss şi mister de liceu, a organizat vineri seară un astfel de concurs, unde elevele de liceu dar lşi „gagiii mişto” şi-au asrătat celor aflaţi în discotecă farmecele lor tinereşti. Totul filmat de profesionişti de la televiziu8nile loocale, ca să dea greutate evenimentului.
Cu siguranţă acele fete ce s-au fandosit ăn fundul gol pe scenă n-au habar să rezolve o ecuaţie de gradul II dar s-au priceput de minune să-şi fâţâie fundul în aplauzele asistenţei. Iar la un moment dat fetele concurente la miss au urcat pe scenă doar în chiloţi şi îmbrăcate cu o cămaşă de poliţist legată deasupra buricului. Iar cămaşa purta însemnele oficiale ale statului român.
Poate că în ideologia de kitsch cultural a Fundaţiei „Tu şi România” a aduce ofensă însemnelor naţionale nu înseamnă prea mult. Dar stau şi mă întreb ce minte luminată din Poliţia Botoşani le-a pus la dispoziţie acestor fete acele cămăşi de poliţist cu însemnele naţionale pe ele? Pentru că am informaţii că acele cămăşi au fost ridicate de la sediul Poliţiei din Botoşani cu titlu de împrumut. Eu îi înţeleg pe poliţişti că văd în logică şi raţiune cei mai mari duşmani ai lor, că poliţiştii concurează la greu cu blondele, prin bancuri, la locul întâi privind isteţimea, dar mi se pare prea de tot să comită astfel de gafe pe seama uniformei statului..
Poate că anumite structuri ale statului, ce ţin de Educaţie şi Cultură, ar trebui să ia aminte la acest fenomen de miss şi mister ce domină şcolile şi liceele din România şi să intervină prin a face ordine.
Trebuie să primeze învăţătura, după care şi distracţia. Din păcate, la noi prioritate are distracţia iar învăţătura aproape că nu mai i8nteresează pe tinerii noştri care pică pe capete la examenele de Bac
Iar comisarul şef Viorel Şerbănoiu ar trebui să iniţieze o anchetă în interiorul instituţiei şi să vadă cum au ajuns acele uniforme cu însemnele naţionale să acopere provocator ţâţele concurentelor. Cred că se merită acest efort care va avea drept scop apărarea însemnelor naţionale şi de alte ofense care pot fi aduse şi de alte concursuri similare.

written by Ioan Rotundu

Evenimentele din decembrie 1989 de la Botoşani n-au îmbrăcat forme violente. În schimb, cei care au participat şi cu mintea, nu numai cu trupul, au luat act de o serie de fapte care nu numai că au trezit curiozitatea prin derularea lor dar şi prin modul enigmatic în care s-au consumat.
Învăluit în mister rămâne acel interviu acordat de Gheorghe Marcu unui reporter de la televiziunea din Moscova, reporter vorbitor de limbă moldovenească. Dacă în urmă cu vreo zece ani încă mai era dispus să vorbească despre acel interviu, acum Marcu preferă să tacă şi chiar să nu mai recunoascăintervieverea. Numai că acel eveniment are martori încă vii şi  a rămas şi imortalizat prin mijloacele media botoşănene aşa că orice negaţie vine prea târziu.
În fapt despre ce este vorba? Imediat după fuga lui Ceauşescu şi trecerea puterii din mâna comuniştilor în mâna reprezentanţilor Frontului de Salvare Naţională, la Botoşani s-a prezentat un reporter de la televiziunea din Moscova care l-a căutat în mod special pe Gheorghe Marcu, aflat în structura noii conduceri a judeţului. De ce l-a căutat pe Marcu şli nu pe profesorul Curcă, care era primarul judeţului, sau pe maiorul Buliga, cel care a reprezentat Armata în acele evenimente de decembrie, nici actualul senator PSD nu vrea să ne mai spună.
Speculativ, se vorbeşte că Marcu a fost căutat de reporterul moscovit care era ofiţer acoperit KGB pentru că acesta se afla în slujba lor. Despre relaţiile lui Marcu cu Securitatea s-a vorbit şi se vorbeşte mult dar acest aspect rămâne un episod al vieţii sale neelucidat încă.
Cert este doar faptul că Marcu a lucrat la Electrocontact cu Egner, iar Egner a fost declarat oficial de către Tribunalul Municipiului Bucureşti ca informator al fostei Securităţi. Într-o emisiune la Tv SOMAX, realizată în curmă cu ceva ani, l-am avut invitat pe Marcu care a recunoscut şi chiar s-a lăudat cu acel interviu.
Acum nu mai vrea să vorbească despre acel moment al lunii decembrie 1989.
Un alt secret al acelor zile de decembrie rămâne implicarea lui Constantin Huţu în reprimarea mişcării de la Timişoara. Huţu era în decembrie 19890 secretarul de partid al Comitetului PCR pe fabrica Electrocontact. El a comandat executarea a câtorva mii de bâte cu care să-i înarmeze pe muncitori şi să se deplaseze la Timişoara pentru a-i bumbăci pe „reacţionari”.
Hu8ţu, cât a trăit, n-a recunoscut niciodată că ar fi fost iniţiatorul confecţionării bâtelor, dar alţi angajaţi ai Electrocontact au confirmat acest lucru. Huţu n-a recunoscut nici că ar fi fost autorul unei declaraţii de susţinere a lui Ceauşescu, declaraţie publicată în ziarul PCR Clopotul sub semnătura sa. Numai că negaţia sa n-a fost confirmată şi de către cei din conducerea ziarului, care au declarat ulterior că acel text a aparţinut lui Huţu şi nimănui altcuiva.  Cine spune adevărul, acum este greu de aflat. Huţu a trecut în lumea umbrelor luând cu el acest secret.
Un alt mister vizează prezenţa masivă la evenimentele din decembrie 1989 a angajaţilor de la Electrocontact. Practic, toate evenimentele desfăşurate la Botoşani au avut în mijlocul lor câte un angajat sau mai mulţi de la Electrocontact. Se spune că toţi cei de la Elecxtrocontact care au avut implicaţii în acele zile de decembrie erau informatorii Securităţii şi că ei au acţionat la ordinul ofiţerului de Securitate care-i coordona. Sunt doar vorbe, nu şi dovezi.
Însă adevărul este că în toate structurile noii puteri s-a aflat câte unul sau mai mulţi angajaţi de la Electrocontact ceea ce înseamnă ceva mai mult decât o coincidenţă.
Toate aceste secrete sau mistere nedezlegate ar putea fi foarte simplu clarificate de actualul senator Gheorghe Marcu. Numai că el, se pare, are motive extrem de puternice să tacă. Ori de teamă, ori de vinovăţie personală, nu-mi dau seama. 

written by Ioan Rotundu

După câte un chef marinăresc, căpitanul navei numită România, o navă aflată în derivă prin criza economică mondială, iese pe la vreo televiziune naţională şi cu vocea dogită de băutură şi ţigară, explică românilor cum stă treaba cu criza. Dacă aburii alcoolului încă-i domină firava inteligenţă, atunci anunţă pasagerii că nava România na ieşit din criză.
 Dacă se află numai în stare de mahmureală, atunci ne explică că suntem pe care să învingem,criza numai dacă mai dăm afară ceva bugetari, tăiem din salarii, diminuăm pensiile şi majorăm taxele la asigurările sociale şi de sănătate.
Dar măcar declaraţiile marinarului sunt sub influenţa alcoolului îngurgitat aşa că ne-am obişnuit să nu-l mai luăm în seamă. Însă rămâne inexplicabilă idioţenia de care dă dovadă căpitanul său adj. pe probleme de Educaţie.
Omul nu bea (asta i-ar mai lipsi!) dar când emite câte o idioţenie, declaraţiile şefului său suprem făcute după beţie sunt mici ghiduşii în lupta cu criza economică.
Adjunctul peste Educaţie al căpitanului a scos atâtea idioţenii pe care le-a consemnat în legea Educaţiei încât am crezut că şi-a epuizat întreg stocul şi că va deveni un ministru cumincior şi cu minte la cap. Sanchi! Omul acesta are un stoc de idioţenii că l-ar invidia şi chinezii.
Ultima idioţenie a emis-o de curând şi constă în a modifica structura anului şcolar ca elevii să aibă o vacanţă de iarnă mai lungă şi să se poată transforma în turişti naţionali, sporind astfel veniturile statului prin consum, ceea ce va duce la ieşirea din criză.
Mare dobitoc ministrul! Poate să lase elevii în vacanţă toiată iarna că în afară de economiile la căldură prin şcoli nicio altă para nu va intra la buget prin creşterea veniturilor din turism. Când părinţii n-au o bucată de carne de pus pe masa de crăciun, de unde dracul să mai dea bani plodului ca să se distreze prin staţiunile de munte?
A mai emis ministrul o perlă. Cică va scurta vacanţa de vară, ca elevii să poată învţa mai bine. Bietul om s-a damblagit prin şcolile înalte din străinătate. Pe la români, din momentul în care a dat gâza, adio carte. Cei de la ţară au de dus vaca la câmp, de păscut oile sau de tăiat frunze la câini, că numai chef de carte nu mai au.
Cei de la oraş vor frecventa terasele, discotecile şi socializa pe Internet, lădsând manualele şcolare în seama ministrului Funeriu, că doar el a reformat sistemul de învăţământ românesc lansând teza preluată cu atâta drag de premierul Boc „Învăţarea învăţării”, un fel de poruncă leninistă „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!”
Mai târziu, când trec asteniile de primăvară şi dau căldurile toride ale verii, elevii chiar că şi-şau luat adio de la carte şi se duc care încotro, lecţia intrrându-i pe-o ureche şi ieşindu-i pe cealaltă.
Dacă tătuca Caragiale (am păstrat cacofonia) ar trăi aceste vremuri, i-ar fi spus ministrului Funeriu verde în faţă:
- Amice, eşti o mare lichea!
Şi mare dreptate ar fi avut tătuca. Dar pentru că nu-l avem pe Caragiale şi nici o minte pricepută ca a sa, închei cu constatarea firească
- Amice, eşti un idiot! 

written by Ioan Rotundu