Dec 08

Beizadeaua senatorului Sorina Plăcintă, fost ministru PDL la Tineret şi Sport, un ţânc de vreo 20 de ani pe nume Andrei, a provocat un scandal de pomină. Probabil credea beizadeaua că fiind fiu de mahăr legea n-are putere asupra sa. Iată că a avut, iar ţâncul a ajuns după gratii.
Andrei nu este sigura beizadea de demnitar care-şi face de cap. La vârsta sa, cu pretenţia de a fi fiu de părinţi bogaţi şi aflaţi în vârful ierarhiei sociale, Andrei ar fi trebuit să fie student pe la vreo facultate străină, cu renume în plan mondial. Nici vorbă de aşa ceva. Beizadeaua se pricepe la bătut fetele, la călcat oamenii cu maşina iar când trecătorii au luat atitudine, beizadeaua s-a dovedit de-o laşitate fără margini.
Andrei, prin comportamentul său a demonstrat cam ce educaţie n-a primit în familie. A mai demonstrat că familia Plăcintă, o familie bogată şi cu case de vacanţă prin Elveţia, nu-i de fapt decât o familie parvenită postdecembrist şi îmbogăţită prin furtul şi frauda societăţii.
Îi plină România de astfel de bogaţi lipsiţi de educaţie. Dacă Sorina Plăcintă a ajuns senator, nu se datorează nicidecum capacităţilor sale intelectuale, meritelor sale civice, competenţei şi respectului de care s-ar bucura în judeţul Vrancea, de unde provine. Ea a ajuns senatore aşa cum a ajuns şi la noi Ţurcanu deputat: şi-a obţinut mandatul prin cumpărarea de voturi.
Andrei Plăcintă poate fi considerat un fel de simbol al beizadelelor de ciocoi noi, adică de parveniţi postdecembrişti. Astfel de beizadele au fost şi mai sunt şi prin Botoşani. Să ne amintim de moartea tragică a fiului lui Tonino şi a acelei tinere, fiica unei familii de medici respectabilă în Botoşani. Părinţii i-au lăsat din capul lor, le-au satisfăcut orice dorinţă şi astfel i-au împins la moarte. Degeaba lăcrimează acum şi regretă. Atunci, când aceşti tineri se formau pentru societate, trebuiau controlaţi şi îndrumaţi în viaţă.
Tragic a murit şi fiul patronului Pensiunii „Andreia” din Stăuceni cum sfârşit tragic a avut şi copilul lui patronului de la Tati. La ce ajută crucea monumentală ridicată în apropierea intersecţiei cunoscută botoşănenilor ca Podul de Piatră, dacă o viaţă s-a sfârşit într-un mod dureros şi la o vârstă fragedă?
Să ne mai amintim de nora patronului Amişculesei, cea care a intrat pe trotuar cu maşina şi a omorât persoane nevinovate. A scăpat-o de pedeapsă banii socrului, dar morţii nu-i poate lua nimeni de pe conştiinţă. Dacă are aşa ceva!
Viaţa nocturnă a Botoşanilor este foarte puţin cunoscută publicului larg. Sunt copii de bani gata care se întrec în a „sparge” seară de seară bancnote de câte 500 euro. Bravează şi se mândresc cu bogăţia părinţilor dar în realitate ei sunt doar nişte epave umane, nişte rataţi ai vieţii. N-au cultură generală dar sunt licenţiaţi, n-au capacitatea de a fi coerenţi în exprimare dar nu se sfiiesc să sfideze autorităţile, mai ales pe cele rutiere.
Mâine, poimâine voim citi în presa locală despre alte morţi tragice. Alte lacrimi vărsate de părinţi alte regrete târzii. Eu nu pe beizadele le găsesc vinovate ci pe părinţii lor inconştienţi care le satisfac toate poftele aruncându-i în ghearele morţii. Dar şi aceşti părinţi, la rândul lor, în afară că au bani n-au nimic altceva care să aducă a educaţie. Ei şi copii lor vor plăti tribut vieţii pentru că s-au cocoţat financiar pe o poziţie socială pentru care nu sunt pregătiţi educaţional şi psihologic. Eu aşa cred.

written by Ioan Rotundu


2 Responses to “Beizadelele”

  1. 1. Nelu Says:

    Cum ai mata` obiceiul de-a exagera :) Ce copii de bani gata in Bt sparg sutele de euro ca ma pufneste rasul!? Eu te respect ca esti un jurnalist cu acte dar cand o trantesti de gard,o dai urat si o mai spui si pe tonul : “putini cunosc viata de noapte”,de parca mata` a-i cunoaste-o:) Tare suparat ai fi daca ai afla ca viata de noapte in Bt nu mai exista de mult in timpul saptamanii,iar in weekend e saraca rau de tot.Nu zic…oameni sunt,dar odata cu ei se topeste si stocul de apa plata din localuri.Hai te salut cu respect.Nu te supara :)

  2. 2. James Thomson Says:

    Imi place blogul acesta.Ar trebui un pic mai mult umor.

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia