Dec 09

După câte un chef marinăresc, căpitanul navei numită România, o navă aflată în derivă prin criza economică mondială, iese pe la vreo televiziune naţională şi cu vocea dogită de băutură şi ţigară, explică românilor cum stă treaba cu criza. Dacă aburii alcoolului încă-i domină firava inteligenţă, atunci anunţă pasagerii că nava România na ieşit din criză.
 Dacă se află numai în stare de mahmureală, atunci ne explică că suntem pe care să învingem,criza numai dacă mai dăm afară ceva bugetari, tăiem din salarii, diminuăm pensiile şi majorăm taxele la asigurările sociale şi de sănătate.
Dar măcar declaraţiile marinarului sunt sub influenţa alcoolului îngurgitat aşa că ne-am obişnuit să nu-l mai luăm în seamă. Însă rămâne inexplicabilă idioţenia de care dă dovadă căpitanul său adj. pe probleme de Educaţie.
Omul nu bea (asta i-ar mai lipsi!) dar când emite câte o idioţenie, declaraţiile şefului său suprem făcute după beţie sunt mici ghiduşii în lupta cu criza economică.
Adjunctul peste Educaţie al căpitanului a scos atâtea idioţenii pe care le-a consemnat în legea Educaţiei încât am crezut că şi-a epuizat întreg stocul şi că va deveni un ministru cumincior şi cu minte la cap. Sanchi! Omul acesta are un stoc de idioţenii că l-ar invidia şi chinezii.
Ultima idioţenie a emis-o de curând şi constă în a modifica structura anului şcolar ca elevii să aibă o vacanţă de iarnă mai lungă şi să se poată transforma în turişti naţionali, sporind astfel veniturile statului prin consum, ceea ce va duce la ieşirea din criză.
Mare dobitoc ministrul! Poate să lase elevii în vacanţă toiată iarna că în afară de economiile la căldură prin şcoli nicio altă para nu va intra la buget prin creşterea veniturilor din turism. Când părinţii n-au o bucată de carne de pus pe masa de crăciun, de unde dracul să mai dea bani plodului ca să se distreze prin staţiunile de munte?
A mai emis ministrul o perlă. Cică va scurta vacanţa de vară, ca elevii să poată învţa mai bine. Bietul om s-a damblagit prin şcolile înalte din străinătate. Pe la români, din momentul în care a dat gâza, adio carte. Cei de la ţară au de dus vaca la câmp, de păscut oile sau de tăiat frunze la câini, că numai chef de carte nu mai au.
Cei de la oraş vor frecventa terasele, discotecile şi socializa pe Internet, lădsând manualele şcolare în seama ministrului Funeriu, că doar el a reformat sistemul de învăţământ românesc lansând teza preluată cu atâta drag de premierul Boc „Învăţarea învăţării”, un fel de poruncă leninistă „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!”
Mai târziu, când trec asteniile de primăvară şi dau căldurile toride ale verii, elevii chiar că şi-şau luat adio de la carte şi se duc care încotro, lecţia intrrându-i pe-o ureche şi ieşindu-i pe cealaltă.
Dacă tătuca Caragiale (am păstrat cacofonia) ar trăi aceste vremuri, i-ar fi spus ministrului Funeriu verde în faţă:
- Amice, eşti o mare lichea!
Şi mare dreptate ar fi avut tătuca. Dar pentru că nu-l avem pe Caragiale şi nici o minte pricepută ca a sa, închei cu constatarea firească
- Amice, eşti un idiot! 

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia