Beizadeaua senatorului Sorina Plăcintă, fost ministru PDL la Tineret şi Sport, un ţânc de vreo 20 de ani pe nume Andrei, a provocat un scandal de pomină. Probabil credea beizadeaua că fiind fiu de mahăr legea n-are putere asupra sa. Iată că a avut, iar ţâncul a ajuns după gratii.
Andrei nu este sigura beizadea de demnitar care-şi face de cap. La vârsta sa, cu pretenţia de a fi fiu de părinţi bogaţi şi aflaţi în vârful ierarhiei sociale, Andrei ar fi trebuit să fie student pe la vreo facultate străină, cu renume în plan mondial. Nici vorbă de aşa ceva. Beizadeaua se pricepe la bătut fetele, la călcat oamenii cu maşina iar când trecătorii au luat atitudine, beizadeaua s-a dovedit de-o laşitate fără margini.
Andrei, prin comportamentul său a demonstrat cam ce educaţie n-a primit în familie. A mai demonstrat că familia Plăcintă, o familie bogată şi cu case de vacanţă prin Elveţia, nu-i de fapt decât o familie parvenită postdecembrist şi îmbogăţită prin furtul şi frauda societăţii.
Îi plină România de astfel de bogaţi lipsiţi de educaţie. Dacă Sorina Plăcintă a ajuns senator, nu se datorează nicidecum capacităţilor sale intelectuale, meritelor sale civice, competenţei şi respectului de care s-ar bucura în judeţul Vrancea, de unde provine. Ea a ajuns senatore aşa cum a ajuns şi la noi Ţurcanu deputat: şi-a obţinut mandatul prin cumpărarea de voturi.
Andrei Plăcintă poate fi considerat un fel de simbol al beizadelelor de ciocoi noi, adică de parveniţi postdecembrişti. Astfel de beizadele au fost şi mai sunt şi prin Botoşani. Să ne amintim de moartea tragică a fiului lui Tonino şi a acelei tinere, fiica unei familii de medici respectabilă în Botoşani. Părinţii i-au lăsat din capul lor, le-au satisfăcut orice dorinţă şi astfel i-au împins la moarte. Degeaba lăcrimează acum şi regretă. Atunci, când aceşti tineri se formau pentru societate, trebuiau controlaţi şi îndrumaţi în viaţă.
Tragic a murit şi fiul patronului Pensiunii „Andreia” din Stăuceni cum sfârşit tragic a avut şi copilul lui patronului de la Tati. La ce ajută crucea monumentală ridicată în apropierea intersecţiei cunoscută botoşănenilor ca Podul de Piatră, dacă o viaţă s-a sfârşit într-un mod dureros şi la o vârstă fragedă?
Să ne mai amintim de nora patronului Amişculesei, cea care a intrat pe trotuar cu maşina şi a omorât persoane nevinovate. A scăpat-o de pedeapsă banii socrului, dar morţii nu-i poate lua nimeni de pe conştiinţă. Dacă are aşa ceva!
Viaţa nocturnă a Botoşanilor este foarte puţin cunoscută publicului larg. Sunt copii de bani gata care se întrec în a „sparge” seară de seară bancnote de câte 500 euro. Bravează şi se mândresc cu bogăţia părinţilor dar în realitate ei sunt doar nişte epave umane, nişte rataţi ai vieţii. N-au cultură generală dar sunt licenţiaţi, n-au capacitatea de a fi coerenţi în exprimare dar nu se sfiiesc să sfideze autorităţile, mai ales pe cele rutiere.
Mâine, poimâine voim citi în presa locală despre alte morţi tragice. Alte lacrimi vărsate de părinţi alte regrete târzii. Eu nu pe beizadele le găsesc vinovate ci pe părinţii lor inconştienţi care le satisfac toate poftele aruncându-i în ghearele morţii. Dar şi aceşti părinţi, la rândul lor, în afară că au bani n-au nimic altceva care să aducă a educaţie. Ei şi copii lor vor plăti tribut vieţii pentru că s-au cocoţat financiar pe o poziţie socială pentru care nu sunt pregătiţi educaţional şi psihologic. Eu aşa cred.
written by Ioan Rotundu
Ieri, fostul ministru al Culturii Ioan Caramitru a fost la Botoşani, Vizita sa a avut drept scop pregătirea omagierii naşterii poetului Mihai Eminescu, sărbătoare care va avea loc la jumătatea lunii ianuarie anul viitor.
Caramitru pregăteşte, în colaborare cu Teatrul „Mihai Eminescu” şi Primăria Botoşani un spectacol grandios prin care vor fi elogiaţi şi poeţii laureaţi ai Premiului naţional de poezie „Mihai Eminescu” acordat în fiecare an de Primăria Botoşani, premiu iniţiat de către poetul botoşănean Gelu Dorian.
M-am întâlnit cu actorul şi în biroul directorului Teatrului, Traian Apetrei dar şi în biroul primarului Cătălin Flutur.
În vizita sa de ieri la Botoşani, Caramitru a aflat cu stupoare că Memorialul Ipoteşti este condus de un economist specializat în producţia de tractoare. Pentru cine nu cunoaşte sau poate că a uitat, Caramitru este cel care sub bagheta sa de ministru al Cu8ilturii a alocat fondurile necesare pentru ca la Ipoteşti să se înfiinţeze un memorial care să promoveze imaginea poetului Mihai Eminescu.
Luând act de tot dezastrul produs de către imixtiunea politicului asupra activităţii de la Memorial, fostul ministru a promis în faţa unui grup de susţinători ai culturii botoşănene că în scurt timp Memorialul Ipoteşti va trece din nou sub coordonarea Ministerului Culturii. Este şi normal să se întâmple aşa ceva, de vreme ce poetul Eminescu este un simbol naţional şi nu un fel de „tractoraş” uzinal făurit de societatea socialistă multilateral dez voltată, tractoraş la care „specialişti” ca Miluţă jijie să mai adauge sau să scoată de poiect câte un şurub.
Caramitru ar fi dorit să se fi întâlnit şi cu Valentin Coşereanu, cel care s-a ocupat de Memorial cât el a fost ministrul Culturii. Numai că Valentin Coşereanu nu s-a aflat ieri în Botoşani, fiind plecat într-o deplasare.
Şi pentru că veni vorba de Coşereanu, de remarcat faptul că noua conducere a Memorialului a refuzat să-i organizeze acestuia lansarea volumului de proză dedicat poetului Eminescu şi care a constituit şi teza sa de doctorat.
În schimb, Editura Litera Bucureşti a organizat lansarea volumului cu mult fast, la lansare participând şli Eugen Simion, academician şi critic literar, fost preşedinte al Academiei Române până în aprilie 2006. Eugen nSimion a luat cuvântul şi a accentuat asupra valorii lucrării, declarând că aceasta va fi inclusă în bibliografia academică eminesciană.
Revenind la Caramitru, acesta a plecat aseară spre Bucureşti hotărât ca Memorialul Ipoteşti să treacă câît mai repede sub egida Ministerului Culturii şi astfel aşezământul cultural să-şi recapete identitatea şi prestigiul de rang naţional şi totodată să fie curăţat de incompetenţii ajunşi aici prin decizia politicului.
Sper ca Dumnezeu să-i ajute lui Caramitru să-şi vadă îndeplinită dorinţa cât mai repede cu putinţă, poate chiar până în 15 ianuarie 2011, când va avea loc marea sărbătoare dedicată poetului naţional.
written by Ioan Rotundu
Viorel şi Lenuţa sunt doi copii binecunoscuţi pe uliţa lor din spatele blocurilor de pe strada Împăratul Traian. Locuiesc cu părinţii într-o cocioabă ce stă să se dărâme. Cândva părinţii au avut un serviciu în zona industrială a Botoşanilor. Fabrica a fost vândură, iar ei concediaţi. O vreme au avut şomaj, apoi numai ajutor. Acum nu mai primesc nimic de la stat. Lucrează cu ziua pe unde pot, iar bruma de parale adunate o dau pe băutură. De Viorel şi Lenuţa nu mai au grijă de mult. Le cumpără o pâine, ce le-o lasă dimineaţa pe măsuţa slinoasă. Din când în când şi ceva la pâine. Dar tot mai rar, că vremea s-a răcit şi nu prea mai sunt chemaţi la treabă.
Viorel şi Lenuţa, prinşi de mână, îngheţaţi bocnă, priveau vitrinele magazinelor din Calea Naţională. Au admirat flacăra falsă din vitrina magazinului de electrice, dar mai ales vitrina cu jucării. Au îndrăznit să calce în magazin, spre a privi şi la alte minunăţii. I-a văzut gestionara şi a strigat la ei să iasă imediat afară. S-au speriat, s-au înghemuit şi mai tare în hainele ponosite şi extrem de uzate şi au părăsit magazinul. Afară, aerul rece nu era defel primitor. Au pornit spre casă, sporovoind în legea lor copilărească.
Deşi băiatul să aibă vreo şase ani iar fata cu ceva mai puţin, ştiau de existenţa lui Moş Nicolae. Îi ştiau şi rostul. Anul trecut, în ajunul lui Moş Nicolae, pe strada lor au venit nişte politicieni. Au împărţit pungi frumos colorate, în care se aflau alimente dar şi jucării pentru copii. Au primit şi părinţii lor o pungă. Printre pungile cu orez şi zahăr s-a aflat şi o păpuşă. I-a fost dată Lenuţei. Mult s-a mai bucurat fetiţa. A păstrat păpuşa, cu care se joacă seara până târziu aşteptând să vină tata şi mama de la serviciu. De când a primit-o, doarme cu ea, o leagănă, îi vorbeşte de necazurile ei şi ale lui Viorel.
Ajunşi acasă, în odaia pustie şi friguroasă, Lenuţa şi-a luat păpuşa în braţe. Viorel o privea cu oarecare gelozie. Spera ca anul ăsta Moş Nicolae să îi aducă şi lui o jucărie.
Noaptea a devenit stăpâna de afară. Întunericul învăluise geamurile odăii. Deodată Viorel şi-a adus aminte că Moş Nicolae pune cadourile în ghetuţe. Iute a luat încălţămintea lor scofâlcită şi a pus-o afară, la uşă. După care s-au culcat, că părinţii întârziau la serviciu.
Dimineaţă, încă din zori, au dat buzna afară să vadă ce le-a adus Moş Nicolae. Nimic! Doar că peste noapte un câine comunitar trecuse pe la uşa lor, a mirosit încălţămintea, s-a pişat şi şi-a văzut de-ale sale. Nici un politician nu le-a mai călcat strada, cu pungile lor frumos colorate.
N.R. – Povestea a apărut în volumul meu intitulat „Politică, alcool şi tutun”, Editura Agata Botoşani, 2009, sub titlul „L-au aşteptat prin pâcla nopţii dar Moş Nicolae n-a venit”. Am readus-o în actualitate pentru că din 2006, când am publicat-o pentru prima oară, nu s-a schimbat nimic. Mii de copii ca Viorel şi Lenuţa au trăit astă noapte o mare dezamăgire. Pentru aceşti copii Moş Nicolae este un vis frumos şi atât!
written by Ioan Rotundu
Aşa cum le este feleşagul, ţiganii s-au adunat ciurdă ca să protesteze împotriva intenţiei Guvernului României de a reveni asupra denumirii de „rom” cu cea istorică de ţigan. Iar protestul lor este unul în stil ţigănesc, cu certuri şi vociferări anapoda, cu limbaj colorat precum le este şi pielea şi în acelaşi timp plin de „agramatisme”şi pe fond de manele.
S-au răţoit ţiganii că ne reclamă la Barak Obama că vrem să-i facem „cioroi”, corespondentul cuvântului american de „nigger”. Pretenţie şi moft de ţigan! Adică vor ei să inducă preşedintelui american că românii îl consideră „cioroi”, pentru că are pielea închisă la culoare. Aş! Obama este un mulatru frumos şi n-are fizionomia ţiganului european, emigrat cu secole în urmă din India. Ţiganilor noştri li se potriveşte porecla de „cioroi”, pentru că au toate ingredientele comportamentale aidoma ciorii.
Vor ţiganii ca un popor întreg să fie blamat de civilizaţiile lumii pentru simplul fapt că acest popor are în denumirea sa prefixul „rom”, care pentru străini înseamnă tot ţigan. Şi dacă în marile dicţionare ale lumii şi ale ţărilor europene figurează cuvântul „tzigan”, de ce să-i ducem în eroare pe străini cu cuvântul „rom” pe care ei îl asemuiesc cu comportamentul ţiganilor? Ţigan spunem, ţigan scriem şi cu asta basta.
M-am săturat ca ţara mea să fie considerată una de ţigani, ca toate popoarele civilizate ale Europei să ne privească chiorâş, să ne dispreţuiască, să ne considere rămaşi cu civilizaţia la nivel de ev mediu şi aceasta datorită ţiganilor care au invadat Europa cu modul lor de trai în cort.
Prejudiciul creat României de către ţiganii care au invadat Italia, Franţa, Spania etc. creând tabere insalubre, dar şi prin comportamentul lor gălăgios şi predilect infracţional, este imens. Acest prejudiciu de imagine ne costă miliarde de euro şi nu va putea fi refăcut decât peste decenii.
De condamnat este gestul fostului premier Adrian Năstase care a acceptat cuvântul „rom” în locul celui de ţigan, creând o întreagă confuzie, nu numai în Europa dar şi pe celelalte continente.
Vrem acum ca popoarele Europei, care s-au pricopsit cu ţiganii noştri, să-i integreze social. N-avem dreptul de a le cere aşa ceva. Este obligaţia noastră să-i civilizăm, să-i forţăm să primească civilizaţia. Nu sunt civilizaţi, nu ies din ţară. În cazul ţiganilor n-avem a invoca democraţia şi drepturile omului pentru că ei n-au capacitatea intelectuală şi culturală de a respecta ca să fie respectaţi.
Frac gălăgie asociaţiile de ţigani că nu mai vor să fie „Ţigani”? Ei au fost tot timpul ţigani şi n-au făcut nimic pentru a-şi câştiga respectul social. Aceste asociaţii, un fel de şatre ţigăneşti care parodiază formele de organizare ale societăţii civile, au risipit sute de milioane de euro în numele integrării ţiganilor în societate. Banii i-au cheltuit iar ţiganii sunt tot mai destrăbălaţi, depravaţi şi mai dedaţi la comiterea de infracţiuni.
De ce să muncesc eu, român, băştinaş pe acest pământ, să plătesc impozite şi taxe pentru a finanţa programe sociale de integrate a ţiganilor în mediul civilizat când ei nu depun nici un efort în acest sens? Programele de integrare socială sunt bani aruncaţi pe fereastră. S-au convins şi forurile europene că ţiganii nu sunt integrabili social într-un an, doi sau un deceniu, aplicându-le regulile de convieţuire civilizată. Cu democraţia nu-i civilizăm pe ţigani. Trebuie un pachet de măsuri sociale coercitive şi trebuie să-i determinăm să muncească.
Să care pietre cu coşul, ca şi chinezii, şi să pietruim şosele, după care să le plătim munca. Numai aşa vor descoperi valoarea banului muncit şi nu cerşit sau furat.
Mai trebuie, dacă va fi nevoie, o lege prin care asociaţiile ţiganilor să aibă şi răspundere materială, şi penală pentru faptele etniei lor, atunci când au cheltuit fondurile alocate pentru programe de integrare socială iar rezultatele sunt nule.
În momentul de faţă, cu pielea sa cenuşie şi cu mirosul de nespălat ţiganul tot ţigan rămâne, indiferent cum l-am numi noi sau alţii.
Dacă istoria l-a consemnat sub numele de ţigan, aşa să-i rămână numele! N-o săpun eu, a spus-o tare şi răspicat în faţa naţiunii române ţiganul deputat Mădălin Voicu. Aşa că, ţigan spunem, ţigan scriem şi cu asta basta!
written by Ioan Rotundu
Mihai „Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, s-a plâns unui coleg de breaslă că „Nu ;tiu ce are Rotundu cu mine de mă terorizează aşa?!”
Eu n-am nimic cu omul Mihai Ţâbuleac, pe care l-am respectat şi-l respect pentru inteligenţa sa, pentru cultura sa generală, pentru modul politicos în care se comportă.
Nu aceeaşi părere o am despre preşedintele Mihai Ţâbuleac, care de când a fost investit oficial în funcţie calcă strâmb şi împotriva interesului comunitar. Nu eu îl terorizez pe dumnealui, ca preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, ci dumnealui mă terorizează pe mine, mă agresează spiritual şi financiar, mă umileşte ca cetăţean contribuabil, îmi calcă demnitatea în picioare, mă obligă să-i execut deciziile sale ilegale şi imorale etc.
Şi iată de ce mă simt eu terorizat şi n-ar trebui să se simtă dumnealui. În primul rând că mi-a luat dreptul de a putea vedea creaţiile celor mai renumiţi pictori români, botoşăneni la origine, desfiinţând Secţia de artă a Muzeului judeţean Botoşani şi aruncând tablourile acestora prin subsoluri de clădiri. Motiv să mă simt terorizat spiritual şi lovit în demnitatea mea de botoşănean care nu se poate bucura de valorile culturale autohtone.
Mă simt terorizat ori de câte ori mă gândesc la Memorialul Ipoteşti, instituţie de cultură în fruntea căruia preşedintele Ţâîbuleac a pus un economist tractorist, în locul unui reputat eminescolog şi om de cultură apreciat în mediul universitar şi academic românesc.
Mă simt terorizat de faptul că avem o zestre culturală cum n-au celelalte judeţe din România iar preşedintele Ţâbuleac, care are în coordonare destinele culturii botoşănene, n-a făcut nimic pentru punerea în valoare a acesteia. I-am arătat explicit acest fapt prin reportajele publicate în Jurnalul.
A pus în fruntea societăţii furnizoare de apă pe cel mai incompetent manager, Marcel Georgescu, susţinându-l făţiş şi menţinându-l în funcţie şi după ce a constatat direct şi nemijlocit incompetenţa acestuia. Iar eu scot bani din buzunar să plătesc incompetenţa lui Gergescu şi a clanului său mafiot.
Preşedintele Ţâîbuleac a decis să plătesc apa consumată la hurtă, ca în regimul comunist, încălcându-mi dreptul de proprietate şi individualizare în plata serviciilor consumate. Dumnealui mă fură şi tot dumnealui strigă că-s Hoţ. Cine-i teroristul?
Dumnealui a promis în campanie bani europeni şi n-a adus nimic. Se împopoţonează cu proiectele iniţiate de Conţac, el neavând măcar un singur proiect care să-i poarte semnătura de la naştere până la finanţare europeană. Cine-i mincinosul?
Dumnealui suceşte licitaţiile publice la drumuri până câştigă anumite societăţi, după care închide ochii la lucrările de proastă calitate a acestora. Când văd toate acestea circulând pe drumurile din judeţ, cine-i cel terorizat? Eu, domnule preşedinte, căci plătesc impozite şi taxe la greu!
Aşa stând lucrurile, nu vă mai plângeţi domnule preşedinte că vă terorizez. Eu sunt cel terorizat şi toţi cei ca mine care sunt supuşi autorităţii funcţiei dvs. Priviţi lucrurile prin realitatea lor şi veţi constata că Usama Bin Laden de Botoşani nu se numeşte Rotundu ci Mihai Ţâbuleac.
written by Ioan Rotundu
Hotărât lucru, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani Mihai Ţâbuleac ţine morţiş să rămână în istoria judeţului într-o formă tot atât de umilitoare ca şi şeful său politic, premierul Emil Boc. Dacă pr4emierul Boc a umilit până şi umilinţa, preşedintele Ţâbuleac ţine să sfideze până şi absurdul.
Ţâbuleac nu s-a mulţumit cu faptul că s-a aşezat deja în istoria judeţului ca demolator al culturii şi valorilor umane reprezentative judeţului, vrea acum să ne batjocorească pe toţi cei care mai averm curajul să respirăm şi să rezistăm dezastrului economic produs de Guvernul Boc sub directa păstorire a preşedintelui Băsescu.
Deşi pretindem că suntem în Europa şi avem peste douăzeci de ani de exerciţiu democratic, preşedintele Ţâbulkeac vrea să demonstreze contrariul şi să ne arunce înapoi în comunism. Căci ce vrea dumnealui prin golăneala pusă la cale pe seama taxării consumului de apă este ceva tipic sistemului comunist. Ţâbuleac vrea ca iar să plătim consumul de apă la hurtă, adică fiecare va consuma cât crede de cuviinţă iar fraierii le vor plăti consumul.
După ce am fost obligaţi să ne montăm contoare individuale, după ce ne-am obişnuit să plătim cât consumăm, după ce ne-am reparat în apartamente toate instalaţiile pentru a elimina pierderile de apă, după ce am strâns din dinţi
şi am plătit toate aceste operaţiuni de întreţinere a instalaţiei şi montare a aparatelor de măsurat, iată că din nou suntem obligaţi să plătim apa în colectiv. Cică furnizorul de apă are de suportat pierderi de la subsolurile de bloc, dar nu ne spune nimeni de la Consiliul ju8ideţean la cât se ridică aceste pierderi, cum au fost ele măsurate şi cine ne garantează că măsurătorile au fost corecte.
Introducerea plăţii după controlul de la subsol va duce din nou la indiferenţa proprietarilor de apartamente la scurgerile de apă din instalaţii, va duce din nou la consumuri risipitoare pe motiv că la plată participă toţi, se va crea din nou acea mentalitate de a consuma pe seama altuia.
În Europa civilizată nici prin cap nu le-ar trece furnizorilor de servicii să taxeze la hurtă, pentru că ei şltiu că plata se face după măsurătoarea individuală a consumului, indiferent că-i locatar la bloc sau casă pe pământ. La noi se vrea taxa la hurtă pentru a se putea acoperi măgăriile managerilor şi incompetenţa profesională a celor care furnizează serviciile.
Consumul de gaz este taxat individual, consumul de energie electrică la fel, numai consumul de apă nu se poate. Cică ţeava din bloc nu este proprietatea furnizorului, ci este proprietate de condominiu. Dar ţeava de gaz care intră în loc, până la bifurcaţia din apartament nu-i pe domeniul de condominiu? Dar reţeaua electrică de la nişă până la intrarea în apartament nu-i pe condominiu? Şi de la nişă până la contorul din apartament se pierde energie electrică pe reţea dar nu este taxată pentru că este treaba furnizorului să-mi asigure serviciile loco proprietate personală şi nu altfel, aşa cum este peste tot în Europa.
Plata consumului de apă la hurtă va permite multe abuzuri ale furnizorului pe seama buzunarului nostru. Se ştie că toate apometrele de subsol sunt necalibrate şi intenţionat reglate să înregistreze un consum mai mare. Asta o spun chiar specialiştii, cei care au lucrat la Apa Grup şi au fost daţi afară. Apoi, eu care voi plăti consumul iar vecinul nu, se va tăia alimentarea cu apă de la subsol de bloc, suferind şi eu pe lângă cel rău platnic. Se revine la pedeapsa colectivă, specifică regimului comunist „toţi pentru unul, unul pentru toţi”.
Nenorocirea este că demersul golănesc al preşedintelui Ţâbuleac se bucură de sprijinul consilierilor judeţeni, aceşti aleşi ai noştri. Iată pentru ce i-am ales!
Tupeul lui Ţâbuleac de a umili o întreagă comunitate vine de la indiferenţa noastră faţă de astfel de măsuri. Scriu de un an de zile despre această mârşăvie pusă la cale de Ţâbuleac dar nimeni n-a considerat să ia atitudine. Încă nu-i târziu să ne adunăm în faţa Consiliului Judeţean Botoşani să să ştergem pe kos cu Ţâbuleac şi consilierii judeţeni. Iar semnalul de mobilizare trebuie să vină de la preşedinţii de asociaţii de proprietari, plătiţi cu bani mulţi din munca noastră.
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments