Jan 11

Despre starea financiară de firmă a deputatului liberal Florin Ţurcanu s-a mai răsuflat câte ceva prin presa locală. În alegerile parlamentare din anul 2008 Ţurcanu a infuzat multe miliarde de lei pentru a obţine mandatul de deputat. Şi l-a obţinut! Numai că preţul a fost prea mare faţă de posibilităţile sale financiare. S-a înglodat în datorii.
Numai la Cooperativa de credit Suliţa, familia Ţurcanu are împrumuturi de peste jumătate miliard de lei. Pentru că unitatea creditoare a acţionat asupra garanţilor, adică a salariaţilor societăţii Poieniţa, cea care produce şi vinde pâine, tatăl deputatului a declanşat la sediul cooperativei un scandal de proporţie. În urma scandalului n-a rezolvat nimic, pentru că datoria trebuie achitată iar cooperativa îşi va recupera creditul acordat prin executări silite succesive.
După alegerile din toamna anului 2008 Ţurcanu a avut două mari bucurii. A câştigat mandatul de deputat şi şi-a făcut amantă din secretara partidului, promovată apoi şefa sa de cabinet. Mă refer aici la Roxana Marandiuc. Dar amanta costă şi cu cheltuială mare se ţine.
După alegeri Ţşurcanu şi-a părăsit nevasta şi copii şi s-a mutat cu amanta într-o luxoasă şi costisitoare vilă din Hudum. Se lăuda că a plătit pe vilă o sută mii de euro. Dar primarul comunei Curteşti mi-a spus răspicat că vila nu este pe numele lui Ţşurcanu, care a dat numai un avans.
Pentru că n-a plătit şi restul de sumă, proprietarul vilei l-a evacuat. Aşa a ajuns deputatul liberal să apeleze la omul de afaceri Victor Mihalachi şi să-i ceară un apartament îăn blocul de pe strada Ştefan Luchian din Botoşani.
Afundat tot mai adânc în datorii, bomboana pe lovila sa pare să i-o fi pus Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care l-a trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni de fals.. Declarat infractor cu acte în toată regula, licenţiat în drept pe malul iazului Dracşani de către o facultate din Alba Iulia, deputatul nostru nu disperă, ci speră. La ce?
Există un răspuns şi-l voi da repede de tot.

written by Ioan Rotundu


One Response to “Parlamentar falit şi infractor”

  1. 1. Scorilo Says:

    Mda… speră să rezolve cu un schimb: reprimirea lui Ţâbu în PNL, pe funcţie importantă (chiar mai importantă decât a lui Sorescu) cu o lucrare dată cui trebuie (poate lui Mihalache) din care scoate toată datoria… şi poate-i mai rămâne ceva mărunţiş pt Roxana.

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia