Jan 24

Victor Ponta a fost sâmbătă în Botoşani. Chipurile pentru a susţine candidatul PSD la Primăria Corni. În realitate pentru că la Botoşani sunt mari probleme cu privire la viitoarea colaborare dintre PNL şi Alianţa PSD – PC.
La Corni, Victor Ponta s-a bucurat de graţiile oamenilor învârstă, adică a electoratului de care s-a bucurat şi Ion Iliescu. Oamenii din Corni, ca şi mai toti românii, aşteaptă să primească ajutoare sociale, gândul de muncă la câmp fiindu-le departe.
Iar liderii PSD sunt darnici în promisiuni. Ponta a promis că dacă ajung la guvernare vor majora pensiile militarilor. Aşa au promis şi cu salariile profesorilor, iar când au intrat la guvernare au dat-o cotită.
Desigur, adevăraţii săraci trebuie ajutaţi, dar când ţăranul s-a dezis de a mai lucra pământul pentru care şi-a vărsat sângele secole la rând strămoşii săi, nu de ajutoare sociale poate fi vorba. De sprijin în lucratul pământului da. Numai că Ponta nu le-a vorbit ţăranilor din Corni cum îi va sprijini PSD-ul să lucreze pământul, dacă revine la putere. Le-a turnat promisiuni cu carul, demonstrând că şi el este un politicianist ca toţi cei de teapa lui.
După baia de mulţime de la Coirni, Ponta s-a interesat de situaţia politică în plan judeţean. I s-a raportat că Flutur nu se înţelege cu Ţâîbuleac şi nici PSD-ul cu sturlumbaticul liberal Ţurcanu. Nu ştiu ce strategie a stabilit Ponta pentru ca şi la Botoşani să se înfăptuiască alianţa PNL – PSD, dar ştiu din surse social-democrate că întreg efortul PSD se va concentra asupra lui Ţurcanu.
Aşadar, Ţurcanu pare să fi devenit berbecul de prăsilă pentru viitoarea alianţă PML – PSD, considerată a fi Alianţa de Centru-Dreapta. Am mai spus-o: nu cred în această alianţă, nu cred în succesul ei, nu cred că electoratul liberalilor îl va vota pe Năstase, cel de la care a pornit răul în România.
În ce priveşte declaraţia lui Ponta că viitorul candidat al alianţei la preşedinţia Consiliului Judeţean Botoşani va fi desemnat prin sondaj, stau şi mă întreb cine poate fi acest candidat. Privesc în curtea PSD şi nu găsesc nicun candidat capabil să câştige alegerile în mod cinstit. Nici pe la liberali nu găsesc vreo persoană. Ar putea fi Gheorghe Sorescu, dar este prea moale şi prea crud pentru a rezista unei bătălii politice de proporţie. De vreun candidat venit din partea Partidului Conservator nu poate fi vorba.
Un lucru este clar: preşedinţia CJ va fi câştigată de o persoană care se bucură de popularitate şi mai puţin va conta partidul în numele căruia bva candida. Iar dacă alianţa PNL – PSD se va realiza la Bucureşti, la Botoşani „berbecul de prăsilă” se va dovedi impotent.
N-are în el vlagă de nici un fel.

written by Ioan Rotundu


2 Responses to “Berbecul de prăsilă pentru ACD”

  1. 1. persanu Says:

    dar nu prea mai comenteaza lumea

  2. 2. taran din Corni Says:

    Citind comentariul tau am inteles ca Ponta trebuia sa propuna cornenilor o noua reforma agrara.Nu team vazut in sala caminului cultural,da ai vazut tu acolo numai batrani ! probabil ca cei tineri au ascultat sfatu lui Basescu si au plecat la lucru in strainatate, (de bine ).Daca vorbim de somitati si capacitati politice le gasim numai in PDL vezi candidatul la primaria Corni.Succes CAPABILILOR.

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia