Jan 28

Vă mai amintiţi de social-democratul Bivolaru, cel care a devalizat o bancă românească şi apoi s-a dat la fund prin Anglia? După ce o perioadă a stat fugit pe la englezi, Bivolaru a revenit în ţară iar PSD-ul, prin Adrian Năstase, l-a pus la adăpost de lege oferindu-i un loc eligibil în Camera Deputaţilor. Când imunitatea parlamentară i-a dispărut, procurorii, pe atunci cei din Parchetul Naţional Anticorupţie, l-au arestat.
Furioşi că le-a fost arestat „sponsorul” partidului (la cât furase, Bivolaru îşi permitea să finanţeze PSD-ul) social-democraţii de marcă, în frunte cu Adrian Năstase, s-au adunat în faţa sediului PNA,  forţându-i pe procurori să-l elibereze. Dibaci, p0rocurorii n-.au turnat gaz pe foc şi l-au eliberat.
Când apele s-au liniştit iar presa a sancţionat aspru gestul lui Năstase de a se asocia cu escrocii, procurorii l-au arestat din nou şi l-au ascuns pentru vreo opt ani de zile.
De atunci au trecut ani, dar social-democraţii nu şi-au pierdut obiceiul solidarităţii de breaslă, obicei moştenit de la regimul comunist. Iată că PSD-ul a „sângerat” din nou. Adică „roşii” s-au adunat să protesteze din nou împotriva aplicării legii cu aceeaşi măsură tuturor infractorilor.
Ieri, în faţa Tribunalului Piteşti, parlamentari, primari şi consilieri locali ai PSD s-au adunat să protesteze pentru arestarea preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, membrul lor de bază şi baron local de frunte.
Căci nu trebuie să uităm, baronii au apărut ridicându-se din rândurile social-democraţiei. Ei sunt acei membri ai PSD care au primit dregătorii publice sub Iliescu şi Năstase şi care au supt bine la ţâţa bugetului public şi au făcut aeri colosale. După moda baronilor PSD au apărut baroni şi în rândul celorlalte partide. Dar PSD-ul este partidul care a pus bazele clasei baronilor.
Protestele de ieri ale aleşilor PSD n-au fost ca legea să fie aplicată corect şi fără discriminare politică. Ei au protestat că de ce le-a fost arestat baronul, pe care-l consideră om cinstit şi, curat ca lacrima, bun de cheie la biserică.
Primarul Iaşilor, Gheorghe Nichita, şi el un baronaş local, a declarat că baronul de Argeş a fost arestat din ordinul lui Băsescu, ca să bage groaza, spaima printre aleşii PSD.
Are dreptate Nichita. Mai ales că el are de ce se înspăimânta. Afacerile sale cu un anume om de afaceri rus pe seama ieşenilor sunt extrem de oneroase şi păgubitoare ieşenilor. Nichita ştie că DNA-ul este pe urmele sale, aşa că aplică cunoscuta regulă şi strigă din toţi rărunchii „hoţii!”.
Preşedintele CJ Argeş  .Constantin Nicolescu n-a rezistat tentaţiei de a băga mâna ăn banii publici. A crezut că partidul îi va fi scut inexpugnabil în faţa legii şi că nimeni nu va îndrăzni să-l tragă la răspundere. Iată că procurorii DNA au avut curajul să-l bage la zdup. Şi de vreme ce judecătorii au validat mandatul de arestare pentru 29 de zile, adică pentru perioada maximă prevăzută de lege, înseamnă că vinovăţia lui Nicolescu este evidentă şi certă.
Faptul că social – democraţii au „sângerat” ieri din nou pentru a-şi apăra baronii, confirmă pe deplin faptul că „ce se naşte din pisică, şoareci mănâncă”. Altfel spus, de vreme ce PSD-ul este vlăstarul PCR-ului, se comportă ca şi comuniştii. Ei vor ca legea să fie aplicată, dar numai celor care le sunt împotrivă.
Acest partid are pretenţia de a prelua puterea îăn România. Iată cam la ce ne poutem aştepta din partea lor. În loc ca Ponta să spele partidul de ruşinea adusă de iliescu şi Năstase, s-a lăsat şi el muruit în această ruşine. Păcat de el, că-i tânăr şi ne dăduse ceva speranţe de viitor!

written by Ioan Rotundu


5 Responses to “Modelul Bivolaru „sângerează” din nou”

  1. 1. Costic(l)ă Facaleţi Says:

    Domnului Rotundu, care ne duce de la Adam şi… Bivolaru

    De modelul… BIVOLARU
    Nu prea avem a ne plânge,
    Zi de… BĂSE, măcelaru`
    Care ne-a umplut de sânge.

  2. 2. Costic(l)ă Facaleţi Says:

    Domnului Rotundu, care ne duce de la Adam şi… Bivolaru

    De modelul… BIVOLARU
    Nu prea avem a ne plânge,
    Zi de… BĂSE, măcelaru`
    Care ne-a umplut de sânge.

  3. 3. Costic(l)ă Facaleţi Says:

    Domnului Rotundu, care ne duce de la Adam şi… Bivolaru

    De modelul… BIVOLARU
    Nu prea avem a ne plânge,
    Zi de… BĂSE, măcelaru`
    Care ne-a umplut de sânge.

  4. 4. Costic(l)ă Facaleţi Says:

    Domnului Rotundu, care ne duce de la Adam şi… Bivolaru

    De modelul… BIVOLARU
    Nu prea avem a ne plânge,
    Zi de… BĂSE, măcelaru`
    Care ne-a umplut de sânge.

  5. 5. hoinarnet Says:

    Mai tine minte cineva cazul deputatului PSD Gabriel Bivolaru?
    Cel care a fraudat BRD-ul cu echivalentul a cincizeci de milioane de dolari?
    Pe atunci, in timpul anchetei,in semn de solidaritate l-au insotit,la audierile de la Parchetul General,nume sonore din PSD!

    Horia Radu Patapievici scria in Revista 22 din 21 aprilie 2004:”A devenit notorie, ca un simbol al simbiozei intre infractiune si politica, imaginea conducerii PDSR insotindu-l pe Gabriel Bivolaru pe drumul spre Parchetul General: Adrian Nastase, Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc, Dan Ioan Popescu, Dan Matei Agathon au aratat atunci opiniei publice ca partidul nu isi abandoneaza infractorii.”

    Gestul lor nu a influentat cu nimic mersul Justitiei.

    Bivolaru a fost condamnat la cinci ani de inchisoare si a iesit,inainte de termen, pentru buna purtare, dupa o mie de zile. Acum nu mai vrea sa auda de politica.

    Azi, 27 ianuarie 2011, mare valva pe posturile de televiziune: Presedintele Consiliului judetean Arges, Constantin Nicolescu,acuzat pentru luare de mita, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
    La aflarea vestii, omul face un infract.

    Mi-am adus aminte de atitudinea lui Gigi Becali,cand se afla intr-o situatie oarecum asemanatoare.
    Si cazul de fata a lui Constantin Nicolescu, analizat pe toate fetele,disecat,cu imagini reluate la infinit, o sa-l uitam!

    Atitudinea lui Becali,insa, ramane!

    Mai multe detalii
    http://brasovean2008.blogspot.com/2011/01/arestarea-presedintelui-cj-arges.html

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia