Jan
31
|
Am avut duminică o mică dispută cu un amic legat de evenimentele din Egipt. I-am spus că nu cunosc prea multe despre lumea islamică, despre legile lor nescrise vechi de pe vremea când arabii au inventat cifrele, dar că evenimentele din Egipt nu trebuie privire izolat, adică stric la politica internă a actualului conducător.
Amicul a încercat să mă convingă că şi în Egipt, ca şi în România, oamenii s-au săturat de dictator şi vor să-l dea jos. Un adevăr parţial. Rămân la punctul meu de vedere că evenimentele din Egipt nu pot fi izolate de actualele tendinţe mondiale economice şi politice. Dimpotrivă, şi evenimentele din Egipt sunt o verigă a unui mecanism mondial aflat în plină reformare.
Căderea comunismului n-a fost rodul revoltelor interne ale cetăţenilor statelor comuniste. Starea lor de nemulţumire putea să dăinuie mult şi bine, pentru că guvernele comuniste aveau o securitate, sun sistemn de represiune, bine organizate. Scânteia revoltei a fost pusă din afară, iar vatra potrivită a fost considerată colosul numit Uniunea Sovietică iar Gorbaciov omul potrivit, care s-o transforme în vâlvătaie.
Căderea comunismului a dat o gură nde oxigen economiei ţărilor Occidentale şi a amânat criza economică care le dădea târcoale. Amânată câteva zeci de ani,. criza a venit totuşi, iar acum se caută ieşire, se caută portiţa prin care să se intre în spaţiile geografice a ţărilor care pot deveni pieţe de desfacere, adică combustibilul care să alimenteze motorul economiilor aflate în criză.
Ţările arabe pot deveni o uriaşă piaţă de desfacere. Dar ele sunt controlate de lideri dictatori. Îndepărtarea acestora de la putere este primul pas spre „amenajarea pieţei de desfacere”. Tunisia a fost considerată ţara prin care să se creeze o breşă spre lumea islamică.
A mers! Acum este la rând Egiptul. Munarak ori va accepta reforma care i se impune din afară, ori va avea sorta dictatorilor, adică un sfârşit tragic.
Numai că lumea islamică este una complicată. Este posibil ca scenariul pregătit din afara ei să nu se poată realiza, iar finalul să fie o lume islamică puternică, controlată religios de liderii săi şi, astfel, să se nască o nouă forţă mondială care să încurce rău jocurile marilor puteri.
Lupta se dă pe mai multe fronturi.
Europa vrea piaţa de desfacere a lumii islamice care este în majoritate controlată de americani. Ori americanii nu sunt dispuşi să cedeze controlul şi puterea sa de influenţă asupra lumii arabe, cât aceasta mai are de unde livra petrol.
Cuiul lui Pepelea pentru lumea rabă este Israelul. Dacă americanii îşi pierd influenţa asupra Orientului Mijlociu, Israelul va avea zoile grele cu lumea arabă şi va fi scos în afara istoriei, cum de-a lungul miilor de ani s-a mai întâmplat.
Observaţi că Ruia n-a adoptat o poziţie oficială clară asupra evenimentelor din Tunisia şi Egipt. Ea aşteaptă ceva. Ştie cineva ce? Putem intui doar. SUA nu mai este jandarmul lumii, nu mai este simbolul democraţiei mondiale, nu mai este economia cea mai stabilă şi dezvoltată. Pe americani nu-i uneşte decât banul, iar când banul lipseşte, tot patriotismul lor sforăitor se va duce de rîpă.
Nu poţi fi patriot într-o care n-are istorie, pe un teritoriu luat altora cu japca şi prin crime şi cu o naţiune formată dintr-un amalgam de alte naţii. Se apropie momenrtul când SUA va deveni o amintire.
Priviţi spre China. Este ţara care deja a băgat spaima în economia americană, în cuceririle lor cosmice, în tehnica militară şi în cueriurile ştiinţifice. SUA lucrează cu creiere din import, plătite, China cu creiere autohtone, ambiţioase să ridice prestigiul ţării.Iar când doi coloşi ca SUA şi China se concurează, un al treilea colos stă la pândă: Rusia.
În acest context mondial, economic şpi p0olitic, trebuie privite evenimentele din Egipt şi lumea arabă. Când treburile în Orientul Mijlociu şi lumea arabă vor fi rezolvate, prin împărţirea zonelor de influenţă, va urma Africa. Deja Sudanul fierbe.
Încotro se îndreaptă lumea? Spre un imperiu economic şi politic mondial. ONU deja şi-a pierdut din importanţa sa decizională. Alte foruri mondiale se pregătesc să-i ia locul, organizate după alte reguli şi urmărind alte interese.
January 31st, 2011 at 19:26
Interesant comentariu!
January 31st, 2011 at 19:56
Da, se schmbă lumea şi la noi, românii…
La noi, ţară de fenomene,
De cumetrie şi de hoţi,
Se schimbă PONTA… de izmene
Şi doamna UDREA… de chiloţi.
January 31st, 2011 at 19:56
Da, se schmbă lumea şi la noi, românii…
La noi, ţară de fenomene,
De cumetrie şi de hoţi,
Se schimbă PONTA… de izmene
Şi doamna UDREA… de chiloţi.
January 31st, 2011 at 19:56
Da, se schmbă lumea şi la noi, românii…
La noi, ţară de fenomene,
De cumetrie şi de hoţi,
Se schimbă PONTA… de izmene
Şi doamna UDREA… de chiloţi.
January 31st, 2011 at 19:56
Da, se schmbă lumea şi la noi, românii…
La noi, ţară de fenomene,
De cumetrie şi de hoţi,
Se schimbă PONTA… de izmene
Şi doamna UDREA… de chiloţi.
February 1st, 2011 at 08:00
Puteti gasi un posibil raspuns urmarind documentarul urmator:
http://filmedocumentare.com/alex-jones-joc-final/
February 3rd, 2011 at 13:07
Sunt perfect de acord ca nu putem privi evenimentele din Egipt strict intr-un context legat strict de politica interna. Cu toate ca nu a facut numai lucruri bune, Mubarak are totusi meritul insemnat de a fi stabilizat zona, tinand cont si de contextul zonal. Sa ne gandim putin ce ar insemna venirea la putere in Egipt a fundamentalistilor islamici. In primul rand pacea cu Israelul, aliat traditional al americanilor, ar fi aruncata in aer. Asta si in conditiile in care Iranul are ca obiectiv declarat stergerea de pe harta a Israelului. Sa nu mai spunem ca semne de revolta se intrevad si in Yemen. Combinati toate astea si cu situatia nu tocmai roz din Sudan si avem un tablou sumbru a ceea ce ar putea sa urmeze. Nu vrea sa fiu privit drept pesimist, dar cred ca problema care se pune e mai grava decat aceea a pietei de desfacere. Mai adaug si insemnatele resurse de petrol ale zonei si ma intreb si va intreb daca nu ne paste al treilea razboi mondial?!
February 3rd, 2011 at 13:07
Sunt perfect de acord ca nu putem privi evenimentele din Egipt strict intr-un context legat strict de politica interna. Cu toate ca nu a facut numai lucruri bune, Mubarak are totusi meritul insemnat de a fi stabilizat zona, tinand cont si de contextul zonal. Sa ne gandim putin ce ar insemna venirea la putere in Egipt a fundamentalistilor islamici. In primul rand pacea cu Israelul, aliat traditional al americanilor, ar fi aruncata in aer. Asta si in conditiile in care Iranul are ca obiectiv declarat stergerea de pe harta a Israelului. Sa nu mai spunem ca semne de revolta se intrevad si in Yemen. Combinati toate astea si cu situatia nu tocmai roz din Sudan si avem un tablou sumbru a ceea ce ar putea sa urmeze. Nu vrea sa fiu privit drept pesimist, dar cred ca problema care se pune e mai grava decat aceea a pietei de desfacere. Mai adaug si insemnatele resurse de petrol ale zonei si ma intreb si va intreb daca nu ne paste al treilea razboi mondial?!