Feb 12

Ştim din cartea de istorie sau din filmele istorice cam ce înseamnă lovitura de berbec. Berbecul este acel trunchi masiv de copac, dotat cu nişte mânere de prindere, cu care soldaţii atacatori lovesc poarta cetăţii asaltate pentru a o dărâma.
O astfel de lovitură a pregătit şi Florin Ţurcanu să dea la Botoşani proaspetei Uniunii Social –Liberale. Cel puţin aşa a lăsat să se înţeleagă prin declaraţia făcută ieri presei botoşănene.
Ţurcanu a declarat tranşant că în alegerile din 2012, PNL Botoşani va avea candidaţi proprii, el fiind pregătit să câştige alegerile la nivel de judeţ. Ori, în strategia sa, Ţurcanu crede că dacă ar ave candidaţi comunbi cu PSD ar fi o mare greşeală şi o mare pierdere pentru liberali.
Desigur, în spatele declaraţiei sale se pot ascunde multe interese. Cel mai mare, mai important, ar fi să păstreze relaţii de bună colaborare cu PDL, în speranţa că dosarul aflat pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti va avea o rezolvare favorabilă persoanei sale.
Dacă lucrurile stau aşa, atunci şi actualul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, democrat-liberalul Cristian Achiţei, se poate considera salvat de la schimbarea din funcţie. Pentru că numai consilierii judeţeni ai PSD nu sunt suivcienţi ca număr să-l poată elibera din funcţie.
Haideţi să judecăm lucrurile şi altfel. Eu am atras atenţia asupra lui Florin Ţurcanu încă în perioada când acesta căîra mapa de preşedinte PNL deputatului Liviu Câmpanu. Am spus atunci că este un tip bădăran la vorbă şi comportament dar că este periculos de ambiţios şi inteligent şi că vrea mărire cu orice preţ. L-am comparat cu Dinu Păturică, eroul din romanul Ciocoii vechi şi noi al scriitorului  Nicolae Fiilimon.
Anii au trecut iar afirmaţiile mele de atunci s-au adeverit. Iată ncă Ţşurcanu a ajuns preşedintele PNL, a ajuns deputat, a ajuns personaj de seamă al vieţii politice botoşănene care face şi desface jocuri dar şi un personaj important acolo sus la Bucureşti.
Pe ce se bazează Ţucrcanu când a declarat că nu va respecta acordul dintre PNL şi PSD? Poate pe priza şi influenţa pe care o are la Crin Antonescu, ştiut fiind că atunci când Antonescu a candidat la preşedinţia PNL, Ţurcanu l-a sprijinit cu numeroasa delegaţie de la Botoşani, conjtrat voinţei lui Câmpanu, care l-a susţinut pe Tăriceanu. Dar nu cred că Antonescu ar fi de acord să pună în pericol USL-ul numai pentru ca Ţurcanu de la Botoşani să-şi satisfacă un moft politic.
Dacă Ţurcanu are binecuvântarea lui Antonescu, altele trebuie să fie motivele pentru care este lăsat să facă la Botoşani notă discordantă faţă de restul ţării. Mă duce gândul că Antonescu îl lasă pe Ţurcanu să joace rolul de cui al lui Pepelea în casa PSD-ului. Sunt tot mai multe vocile din interiorul PNL care nu dau viaţă lungă proaspetei alianţe politice cu PSD-ul, iar divergenţele de opinie dintre PNL şi PSD deja se înteţesc.
Deci, este posibil ca Ţurcanu să fi p0rimit rolul de cui al lui Pepelea liberalul în casa PSD-ului. Dar mai poate exista şi varianta ca Ţurcanu, de frica dosarului penal, să nu asculte de Antonescu şi să rişte. Ce poate risca? Dizolvarea organizaţiei PNL Botoşani. Numai că o asemenea soluţie nu ar fi nicidecum favorabilă PNL, mai ales în prag de alegeri Aşa privite lucrurile, nu putem vorbi de o anume frică a lui Ţurcanu faţă de Bucureşti.
Ţurcanu se mai bazează pe ceva, pe ceva ce nu ştim încă. Cert este că el joacă rolul berbecului care bate în poarta PSD-ului, nu ca să inztre, ci ca să-i distrugă. Sunt circumspect, dar gândul mă duce spre Cotroceni. Cineva de acolo nu pare a fi străin de dihonia care cuprinde tot mai mult proaspăta înţelegere politică PNL – PC – PSD.

written by Ioan Rotundu


4 Responses to “Lovitura berbecului”

  1. 1. Costic(l)ă Facaleţi Says:

    Un sfat domnului Florin (Berbec) Ţurcanu:

    BERBECUL vrea să-şi joace soarta
    La PSD, forţându-i poarta?
    Eu îl previn, n-aştepte lauri,
    Căci după poartă-s…DINOZAURI.

  2. 2. Costic(l)ă Facaleţi Says:

    Un sfat domnului Florin (Berbec) Ţurcanu:

    BERBECUL vrea să-şi joace soarta
    La PSD, forţându-i poarta?
    Eu îl previn, n-aştepte lauri,
    Căci după poartă-s…DINOZAURI.

  3. 3. Costic(l)ă Facaleţi Says:

    Un sfat domnului Florin (Berbec) Ţurcanu:

    BERBECUL vrea să-şi joace soarta
    La PSD, forţându-i poarta?
    Eu îl previn, n-aştepte lauri,
    Căci după poartă-s…DINOZAURI.

  4. 4. Costic(l)ă Facaleţi Says:

    Un sfat domnului Florin (Berbec) Ţurcanu:

    BERBECUL vrea să-şi joace soarta
    La PSD, forţându-i poarta?
    Eu îl previn, n-aştepte lauri,
    Căci după poartă-s…DINOZAURI.

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia