Tot românul ştie că Mihai Eminescu este cel mai mare poet al nostru dar puţini sunt cei care ştiu că publicistica poetului este cam tot atât de mare ca şi poezia sa. Eminescu a fost un fin observator al vieii sociale şi economice a României, dar mai ales un critic neiertător al clasei politice.
Într-unul din articolele sale Eminescu spunea că istoria unui popor o putem cunoaşte urmărindu-i prezentul. Se referea la faptul că avem obiceiul de a conserva proastele obiceiuri, de a fi recalcitranţi la nou şi conservatori asupra principiilor de viasţă, etice şi morale, păgubitoare.
Suntem la o distanţă de 20 de ani de perioada comunistă, dar mentalităţile acelei epoci dăinuie în noi, ne urmăresc în prezent, căutăm să le impunem cu cerbicie tinerilor generaţii, deşi n-au nimic actual în ele.
Când veşmintele nemţeşti au pătruns prima dată la noi, cei cu iţari şi cămeşoaie îi priveau pe cei îmbrăcaţi nemţeşte cu dispreţ. Vedeau în ei trădătorii portului strămoşesc. Acum, dacă am vedea pe stradă un român în iţari şi cămeşoaie, ne-am uita la el ca la urs. Ne-au trebuit peste două sute de ani ca să acceptăm hainele nemţeşti şi să ne fălim cu eleganţa lor.
:Şi acum să intru în fondul problemei. Am adus ăîn discuţie portul uniformei în şcoală. Mai bine zis încercarea Adei Macovei de a obliga părinţii să cumpere uniformă la copil. Puţini ştiu că preţul unei astfel de uniforme s-ar ridica peste cel al unui costum nou de magazin şi chiar de firmă. Este limpede că se conturează o afacere.
Numai că s-au găsit comentatori care să apere uniforma şcolară. Cică nu este permis ca un elev să vină la şcoală îmbrăcat cu haine mai scumpe ca ale profesorilor. Apoi, zic ei, uniforma este purtată şi în ţările capitaliste.
Şi, iată, am ajuns la trecutul care ne urmăreşte în prezent. La noi uniforma, ca peste tot în ţările socialiste, avea menirea de a depersonaliza elevul şi a-l obişnui să fie un bun executant al ordinelor partidului. Învăţătorul, profesorul era obişnuit..şŞi mai este, să intre în clasă şi să ascule zborul muştei, privind la elevii ce stăteau smirnă în bancă, toţi cenuşii la îmbrăcăminte, dar cu cravata roşie la gât sau insigna de utecist în piept. Şcoala comunistă a avut şi părţi bune, mai ales sub aspectul calităţii învăţăturii, dar sub aspectul formării personalităţii a fost catastrofală. Iar acum suferim şi dăm tribut prin copii noştri.
Uniforma la elevi a fost şi înainte de comunişti. Dar era uniformă de licean şi numai la şcoli cu prestigiu. Elevul purta uniforma cu mândrie şi era privit cu admiraţie că este elevul acelui liceu. Numai că toate aceste instituţii şcolare erau de ordin privat. Cum de ordin privat sunt şi şcolile capitaliştilor unde uniforma este tradiţională, a devenit un brand.
A introduce din nou uniforma în toate şcolile, şi mai ales în şcoala generală, ar însemna să insuflăm din nou copilului sentimentul de egalitate socială cu cel bogat. Iar când va ieşi din uniforma şcolară va constata că viaţa este cu totul diferită, iar el nu este pregătit să-i facă faţă.
Înţeleg să fie introdusă uniforma la „Laurian” sau la „Eminescu”, unde ar fi o cinste pentru fiecare licean. Dar să introduci uniforma la Liceul textil, industrial ori la cel din Darabani, nu mai avem de-a face cu prestigiul instituţiei şcolare ci cu o egalizate socială falsă.
Ştiu că sunt printre noi mulţi nostalgici ai uniformei şcolare şi ai salopetei muncitoreşti timp Fidel Castro sau Mao Tze Dum, dar să facă bine aceştia şi să înţeleagă că uniforma nu-i face bogaţi pe profesori.
În şcolile capitaliste profesorii sunt prieteni cu elevii, fie unii săraci şi alţii bogaţi. La noi stăruie o atmosferă de răceală sufletească, de unde şi deruta care stăruie în rândul elevilor, violenţa şi manifestările ciudate. Elevul trebuie să vadă în profesor un prieten, un sfătuitor, pentru că petrece mai mult timp cu el decât cu părinţii. La noi nu este aşa. Să schimbăm relaţia elev – profesor şi atunci vom discuta şi despre prezenţa uniformei şcolare în anumite instituţii. Dealtfel ea a şi fost introdusă, dar la unităţile şcolare private..
În ce-i priveşte pe nostalgicii epocii apuse, va veni vremea când vor descoperi că progresul nu se realizează privind în spate. Iasr fabricile şi uzionele socialiste, unde ne făceam că muncim nu vor mai învia. Degeaba le doresc unii comentatori.
Protestele profesorilor au încetat. Deocamdată si-au primit salariile, dar viitorul nu le este deloc favorabil. În urma acestor proteste mi-a rămas un gust amar. Şi cum să nu fie aşa când auzi că floarea intelectualităţii judeţului strrigă lozinci formulate într-un limbaj de mahala. Iată o mostră: „Funeriu, te iubim/ Că ca tine nu găsim!”. Este vorba de o lozincă ligament din care rezultă cuvândul „Că cat”
Poate fi considerat un astfel de limbaj ca aparţinând elitei intelectuale? Eiu zic că nu. Iar aceşti oameni au misiunea nobilă de a educa generaţiile de elevi, copii noştri. Mai poate fi considerată misiunea lor ca fiind una nobilă? Şi iar zic că nu.
Au demonstrat lipsă de demnitate, de civilizaţie şi au recurs la teribilisme demne de copii de cartier sau de prin canale. În copilărie am văzut filmul intitulat „Iarna cheienilor”. Un trib de indieni au protestat în faţa unui fort militar pentru a li se recunoaşte dreptul la viaţă pe pământul lor. Au făcut-o cu demnitate, stând mândri şi tăcuţi, privind la soldaţi fără teama că-i vor împuşca. Bătrânul tribului, cu părul şi barba ninse, a stat alături de membrii tribului până când oboseala l-a răpus şi s-a prăbuşit. Până şi soldaţii americani au fost impresionaţi de stoicismul şi demnitatea bătrânului. Profesorii ieşiţi la protest n-au impresionat pe nimeni. Au demonstrat doar că sunt un potenţial pericol pentru educaţia copiilor noştri.
Profesorii s-au întors la catedră, dar cine va suporta salariile pentru perioada cât n-au lucrat? Deocamdată nu se ştie. Dar ce ştiu eu este că inspectorul general Ada Macovei este vinovată de întreaga mascaradă. În primul rând că a lăsat procesele intentate de profesori pe mâna unor jurişti slabi, incompetenţi şi nu a cerut Ministerului Educaţiei, cu insistenţă, ajutorul. A aşteptat ca dezastrul să se producă şi apoi să scâncească nevinovată.
Nici când profesorii au ieşit în prima zi să protesteze, Macovei nu s-a arătat interesată să rezolve conflictul din faşă. A lăsat totul per seama primarului Flutur, a prefectuilui Roman şi nu s-a dus la minister să stea sluj în antecamera ministrului până ce vedea rezolvat conflictul.
În timp ce profesorii protestau în stradă, ce preocupări avea Macovei? Una dintre ele era problema automatelor de cafea din şcoli. Cică trebuie scoase. Dar cum au ajuns acolo? Cine a dat aprobare? Macovei tace, dar vrea să facă ordine. Eu cred că mai degrabă este o atenţionare a patronilor de automate că ceva comision trebuie să ajungă şi la sediul IŞJ, nu numai la directorii de şcoli.
Profesorii protestau, iar Ada Macovei transpira la întocmirea unei documentaţii prin care să-l convingă pe prefect să-i fie alături la introducerea uniformelor în şcoli în mod obligatoriu. Pentru Macovei nu contează şi ce părere au părinţii, elevii, contează ce a decis ea. Şi mai contează ceva?! Ceva ce mie îmi miroase a comision de la vreun confecţioner aflat în criză de producţie.
Când ai protestatari la uşă, nu mai ai timp să te ocupi de automate de cafea sau de uniforme şcolare. Macovei a avut totuşi timp.
Pentru că Ada Macovei a lăsat procesele la voia instanţei, mai bine zis a judecătorilor, pentru că n-a fost în stare să gestioneze protestul profesorilor şi să-l rezolve imediat, pentru că are preocupă aducătoare, în opinia mea, de comisioane trebuie să-şi dea demisia. A demonstrat incompetenţă şi nu mai are ce căuta în această funcţie.
Însă Macovei nu va demisiona. Ministrul Funeriu, considerat de protestatari un „Că ca t” nu i-o va cere. Partidul pe care îl reprezintă de asemenea. Iar ea nu va demisiona pentru că erste din aceeaşi plămădeală ca şi Adrian Severin, ambii sunt români. Iar demnitarii români nu demisionează.
Pe seama protestelor profesorilor mai sunt lucruri de adus în discuţie, Fapte consumate în culise. Le voi aduce în prim plan, chiar dacă unora nu le va plăcea.
De ceva timp urmăresc modul de manifestare publică al social-democratului Răzvan Rotaru, cel aflat în fruntea tinereului PSD Botoşani dar şi răsplătit în plan naţional cu o funcţie de vicepreşedinte.
În ultima perioadă apariţiile publice ale lui Roitaru s-au îndesit. Chiar dacă declaraţiile sale sunt de nivel politic şi intelectual reduse, faptul că presa locală le mediatizează este deja, pentru el, un succes personal. Sunt prin Botoşani politicieni cu pretenţie dar a căror declaraţii de presă nu sunt preluate de media pentru că n-au nerv şi nici nu generează interes prin polemici publice.
Anul trecut, mai spre toamnă, Răzvan Rotaru a avbut o apariţie poublică la Tv SOMNAX. Cu acest prilej el a declarat că a mituit cu câteva mii de euro un înalt funcţionar din Direcţia Finanţelor Botoşani pentru a obţine un imobil în localitatea Stînca – Ştefăneşti. Alături de el se afla o tânără social-democrată, avocată de profesie, care s-a arătat mândră de isprava şefului său politic.
N-am auzit nici o voce politică cu personalitate să fi condamnat declaraţia de atunci a lui Rotaru. Nici din partea vreunui partid cu pretenţie, cum ar fi PNL sau PDL, nici din interiorul PSD, pentru că declaraţia lui Rotaru nu i-a onorat nicidecum.
Nefiind sancţionat public pentru isprava sa de mituirea, Rotaru a prins curaj şi continuă cu fel de fel de declaraţii trăsnite, unele fără vreo logică sau tangenţă cu realitatea, cu firescul lucrurilor.
Protestul profesorilor l-a atras şi pe Rotaru, care le-a dat şi le dă târcoale, rostind vorbe pe placul lor. Iar profesorii nu se jenează să se simtă bine în compania lui Rotaru şi să-i soarbă cuvintele rostite din înţelepciunea-i rudimentară.
Modul în care Roitaru se manifestă public este aidoma celui practicat cu ani în urmă de Florin Ţurcanu. Şi liberalul Ţurcanu a ieşit în public cu declaraţii şocante, neinteligibile dar inedite prin atacul lor grosolan la adresa unor politicieni locali cunoscuţi.
Respins şi dezavuat public, Ţurcanu nu s-a arătat dezamăgit de prestaţia sa şi a insistat să meargă pe acelaşi drum. Cu timpul botoşănenii s-au obişnuit cu modul său de a fi, cu modul său grosolan şi lipsit de cultură generală de a se exprima şi l-au acceptat aşa cum este. Iar Ţurcanu a progresat şi, iată, a ajuns politician de frunte al judeţului, o persoană care are putere de decizie în problemele cheie ale judeţului.
Răzvan Rotaru calcă pe urmele lui Ţurcanu. Azi este huzlit, mâine va fi acceptat şi apoi adulat. Apariţia unor astfel de personaje politice de obicei este pusă pe seama mediei. O fi având şi media o parte din vină dar nu media le propulsează spre vârful politicii prin a le acorda votul.
Aceşti monştri politici inculţi şi degradanţi pentru imaginea judeţului sunt creaţii ale unui electorat ignorant, lipsit de educaţie politică şi civică. Ieri, a fost Ţurcanu cel care pe o şapcă colorată, o pungă cu două portocale sau o bancnotă de 10 lei şi-a obţinut mandatul de deputat. Mâine, prin aceleaşi mijloace va obţine mandatul unul ca Răzvan Rotaru.
Acum vreo 200 de ani pictorul spaniol Francesco Goya a rostit celebra maximă „somnul raţiunii naşte monştri”. Şi somnul raţiunii botoşănene naşte monştri politici, după carte ne plângem de acţiunile lor.
Cei din generaţia mea îşi mai amintesc de perioada când, pentru merite deosebite la învăţătură, drept recompensă primeai cravata roşie de pionier iar mai târziu caretul roşu de UTC.. Cu timpul organizaţia de pionieri a devenit un mijloc de înregimentare a elevilor în antecamera ideologiei comuniste.
Metodele descrise de „marele pedagog rus Makarenko” şi educaţia tineretului după metodele staliniste promovate de Felix Dzerjinski au fost repede preluate de pedagogii români înregimentaţi şi ei în ideologia comunistă de tip bolşevic. Iar din excesul de zel care ne caracterizează, am mers mai departe decât bolşevicii sovietizaţi, am creat organizaţia „Şoimii patriei”.
Când elevul ieşea din şcoala generală şi ajungea licean, iute era înregimentat în organizaţia UTC, pepiniera viitorilor membri ai PCR. Toate aceste structuri politice din şcoala generală şi liceu aveau o întreagă suită de îndrumători şi metodişti, activişti bine plătiţi. Iar întreaga filozofie, cum le place unor actuali politicieni să se exprime, fără a cunoaşte cu ce se ocupă filozofia ca ştiinţă, se baza pe uniformă. De la micuţul „şoim al patriei” la tânărul licean utecist, toată suflarea tinerească purta uniformă.
Şi cu ce drag priveau instructorii de şi activiştii de partid desfăşurarea de forţe tinereşti îmbrăcate în uniforma care-i egaliza social, depersonalizându-i şi creându-le dependenţă de disciplina muncii, baza energiei cu care era alimentată forţa revoluţionară de a învinge planurile cincinale şi a le realiza înainte de termen.
Evenimentele din decembrie 1989 au dus la prăbuşirea întregului sistem, iar pleiada de instructori şi metodişti, de la „şoimi” la utecişti, s-au trezit fără obiectul muncii. Başca profesorii de Socialism ştiinţific şi Economie politică care au fost văduviţi de catedre.
Câît a durat deruta, adică până când ne-am clarificat ideologia pe care o îmbrăţişăm, foştii activişti de bază ai PCR din şcoli s-au dat la fund. Cum ideologia lor a început să se regăsească tot mai mult în doctrina social-democrată, iar şefii lor politici ori fii acestora au început să ocupe înalte demnităţi în partid şi stat, foştii activişti au prins curaj.
Nostalgia lor după organizaţiile de pionieri şi UTC s-a împlinit când în fruntea Ministerului Educaţiei au ajuns oamenii PSD-ului şi s-a dat dezlegare la reînfiinţarea organizaţiilor de elevi, botrezate democratic Consiliul Elevilor pe Şcoală şi apoi Consiliul Judeţean al Elkeviulor.
Elevii au cu totul alte preocupări decât a-şi manifesta personalitatea prin aceste organisme de tip bolşevic bine mascate în blana social- democraţiei.
Citiţi acest poasaj: „Consiliul Judeţean al Elevilor consideră protestele cadrelor didactice o reacţie firească la nerespectarea drepturilor salariale. De asemenea, credem că asigurarea unui climat social echilibrat pentru profesori va aduce şi implicarea totală în actul educaţional, de aceea soluţionarea problemelor de ordin financiar trebuie făcută în cel mai scurt timp, accesul la învăţământ fiind garantat de Constituţia României prin Articolul 32 şi de legislaţia internaţională în vigoare”
Reegăsim în el limbajul de lemn al comuniştilor. Elevii din ziua de astăzi n-au o astfel de gândire, nu folosesc un asemenea limbaj. Este limpede că în gura lor au fost puse cuvintele unui experimentat fost instructor de pionieri sau UTC ori ale uni8ui profesor de socialism ştiinţific.
Şi implicarea acestui Consiliu Judeţean al Elevilor (ce nume pompos!) îăn protestele profesorilor este tot o metodă de tip vechi. Comuniştii o utilizau pe scară largă pentru a-şi demonstra adeziunea faţă de conducătorul iubit, faţă de cauza partidului, deşi ei habar nu aveau care este „cauza partidului”
Când după 20 de ani de democraţie poticnită mai apar astfel de manifestări, mai ales în mijlocul celei mai pretenţioase elite a intelectualităţii româneşti, ai dimensiunea dezastrului educaţional şi moral în care se află societatea românească.
Se spune că animalele de casă, în special câinii, împrumută din obiceiurile stăpânului. La noi generaţia tânără a împrumutat din obiceiurile celei vechi.
Vor mai trece multe zeci de ani până când Europa ne va considera parte a ei şi din punct de vedere educaţional.
Protestul cadrelor didactice din unele instituţii de învăţământ din Botoşani se apropie de două săptămâni, fără ca vreo parte din cele impliucate să dea semne că ar vrea rezolvarea conflictului.
Problema cheie se află, cum am mai spus, la nivelul Ministerului Educaţiei. De acolo trebuie să vină banii, dacă este legal şi corect să vină. Numai că ministrul Funeriu n-a dat semne că ar fi interesat de protestele de la Botoşani sau Suceava. Nici şeful său, premierul Emil Boc, n-a considerat că ar fi cazul să-l cheme la ordin şi să găsească o soluţie de rezolvare. Sub acest aspect membrii Guvernului Boc dau dovadă de o crasă nesimţire şi indiferenţă faţă de câteva sute de dascăli, fie ei şi din nordul Moldovei.
În tot acest timp cât Guvernul Boc are alte preocupări decât cele sociale, cei din PSD storc capital politic. La Botoşani, deşi ştie exact cine trebuie să rezolve problema, senatorul Marcu caută prin ortice mijloace să-l scoată ţap ispăşitor pe primarul Cătălin Flutur. Primarul primeşte şi transmite mai departe fondul de salarii, nu el îl calculează şi nici nu el stabileşte formele de salarizare.
Dar Marcu speră că dacă nu-l poate submina pe Flutur cu activitatea ce-o prestează ca primar, măcar să-i erodeze imaginea punându-i în cârcă fapte care nu-i aparţin.
Şi cei din PSD Bucureşti au simţit că-i rostul de a aduna ceva capital politic. Aşa că Pontra a anunţat o moţiune de cenzură simplă împotribva ministrului Fu7neriu. Numai că depunerea moţiunii nu rezolvă fondul problemei, adică nu aduce profesorilor bani de salarii.
În tabăra profesorilor stăruie deruta. Ieri, aruncau vorbe grele asupra primarului Flutur şi a prefectului Roman, ceea ce nu le va aduce cinste şi respect mai mult. Iar cel care turna gaz pe foc era Răzvan Rotaru, interlopul de talie europeană, cum îl consideră unii, ajuns preşedinte al tineretului social-şldemocrat.
Este penibil să vezi ditamai profesorii cu pretenţie şi rezultate profesionale respectabile să devină vuvuzela lui Răzvan Rotaru împotriva reprezentanţilorputerii în plan local.
Episodul de ieri mi-a adus aminte de un altul, consumat cu mulţi ani în urmă şi tot în faţa Prefecturii Botoşani. Era prin vara anului 1996, în prerajma alegerilor locale, iar muncitorii de pe platforma industrială ieşiseră la grevă împotriva Guvernului Văcăroiu, aflat la putere. Sandu şi Dănuţă, care conduceau la Botoşani filiala PSDR a lui Cunescu, ameţiţi bine pe terrasa lui Dănuţă de lângă clădirea Judecătoriei, au ajuns la concluzia să cumpere câteva sute de covigoi şi să-i împartă greviştilor ca din partea PSDR.
Oamenii le-au aruncat cu covrigii în cap şi i-au huiduit. Deşi erau muncitori şi nu intelectuali cu pretenţie.Ieri, profesorii, ar fi trebuit să-l fugărească pe Rotaru din preajma lor, să se delimiteze de orice conotaţie politică în protestul lor şi să nu devină unealta de lucru a opoziţiei. N-au făcut-o, devenind penibili.
Părinţii care au elevi la liceele şi şcolile respective au devenit iritaţi de protestul prelungit al profesorilor. Două săptămâni de cursuri restante care vor fi recuperate pe seama efortului intelectual suplimentar al elevilor, ajungându-se la suprasolicitare, ceea ce nu va fi corect.
Şi tot ieri s-a mai consumat un episod care ar trebui să dea de gândit profesorilor. Liderul de sindicat al CNSLR Frăţia Marius Petru a fost prins în flagrant luând mită 40 mii euro.
Pentru greviştii din Botoşani este semn rău. Flagrantul lui Petru poate fi un semnal negativ al Guvernului Boc transmis liderilor de sindicat, corupţi şi putrezi bde bogaţi. Iar fără spijin sindical în plan naţional, protestatarii de la Botoşani nu vor obţine mare lucru. Să dea Dumnezeu să nu fie aşa!.
