Vineri, cel mai mare ţepar al României din toate timpurile a fost arestat. Mă refer la Sorin Ovidiu Vântu. N-a fost arestat pentru că a ţepuit zeci nde mii de români şi l-e a luat banii pe care i-a împărţit cu puternicii acelor vremuri, n-a fost arestat pentru spionaj economic în favoarea Rusiei, nici pentru speculaţii pe bursa de valori, nici pentru că a achiziţionat pe mai nimic importante societăţi de stat.
Vântu a fost arestat pentru că l-a ameninţat pe un alt escroc pe care tot el l-a pus şef peste postul său de televiziune Realitatea TV.
Cel ameninţat, numit Sebastian Ghiţă, la rândul său ţepuitor al statului român cu peste 20 miliarde lei vechi, cu proces pe rol de opt ani de zile fără ca judecătorii să se pronunţe, l-a reclamat la Parchetul Naţional pe Vântu că l-a ameninţat cu moartea. Turnătura s-a făcut sub atenta orchestraţie a procurorilor, care procurori primiseră ordin de la preşedintele Băsescu să-l aresteze pe Vântu.
Neavând alt motiv să-l aresteze, că cel cu FNI ar duce la dezvăluiri şocante şi periculoase chiar pentru Băsescu, procurorii s-au folosit de escrocul de casă al lui Vântu, ţepuitorul Ghiţă, şantajabil cu dosarul vechi de opt ani.
Arestarea lui Vântu a fost pusă la cale în prag de Paşti, aşa cum preşedintele Băsescu ne-a obişnuit. Iar arestarea avea menirea de-a abate atenţia românilor de la masa de Paşti, goală-goluţă. Motiv credibil, menit să ascundă un altul mult mai presant pentru Băsescu.
Ceva n-a funcţionat, iar Vântu a fost eliberat de judecători.
Vântu a făcut Paştele acasă, spre deosebire de Becali, care în urmă cu doi ani n-a avut acelaşi noroc. În timp ce Vântu primise bi8let de voie de la judecători să facă Paştele acasă, alţi judecători au dezalcoolizat public o colegă de-a lor. Mă refer la judecătoarea Elena Turcu, văzută beată de întreaga suflare românească, dar declarată de colegii săi treaz - trezuţă. Cică nu era beată, ci emoţionată de faptul că a fost săltată de doi poliţişti care o ţineau de braţe, nu să nu cadă, ci pentru a duce în eroare opinia publică. Iar probele alcoolmetrice n-au fost recoltate european, aşa că au fost anulate.
Cred că această spălare de imagine a unui judecător i-a căzut bine preşedintelui Băsescu care a acceptat situaţia de facto contra arestării lui Vântu. Băsescu n-a luat atitudine faţă de măgăria judecătorilor, deşi o aşa pleaşcă nu va mai avea prea curând. Aşa se face că judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care au declarat-o „emotivă” pe colega lor judecătoare l-au declarat un pericol public pe Vântu şi l-au arestat.
Numai că arestarea lui Vântu s-a consumat într-un anonimat total. Nuna regală britanică a avut întâietate pe toate televiziunile naţionale, Vântu fiind menţionat doar în trecere la subsol de ecran. Băsescu ar fi vrut o arestare cu tam-tam, dar nu i-a ieşit. L-a umilit o nu8ntă princiară!
Dus spre arest în cărucior, aşa cum cu zeci de ani în urmă soldatul Sjvek pleca la război pentru a-l apăra pe împăratul Frantz Josef al Austro-Ungariei, Vântu a declarat presei că i-a pregătit pe luni, preşedintelui Băsescu, o surpriză. Scriam acum vreo trei ani că moartea p0olitică a lui Băsescu va veni de la Vântu cel cu ochii de vasilisc.
Nu m-aş mira ca luni să luăm act de-o dezvăluire care să arunce România în aer cu tot cu Băsescu.
Am şi eu o curiozitate pe car4e mi-o exprim public. Nicolae Popa fiind adus în România, Băsescu îl avea oricum la mână pe Vântu şi nu exista nici un motiv să-i grăbească arestarea. Altul tr4ebuie să fie motivul. Tare mă duce gândul la alegerile din PDL, la lupta dintre Boic şi Blaga. Vântu trebuie să ştie ceva, ceva ce nu-i pe placul lui Băsescu şi este pe placul lui Blaga. Iar Băsescu a dorit ca Vântu să ajungă după gratii înainte de alegerile din PDL.
Să fie dezvăluirea de luni, anunţată de Vântu, pe această temă? Între escroci este posibil orice, căci şi preşedintele Băsescu face parte din categoria lor.
Alexandru Boroleanu a mai aplicat o corecţie fizică unui consătean. Nu numai că l-a ciomăgit cu tot cu nepot, dar Boroleanu a folosit şi spray-ul lacrimogen. Probabil că cei bătuţi au rezistat cu stoicism de a se face de râs în faţa lui Boroleanu şi n-au lăsat lacrimile să curgă. Ceea ce l-a înfuriat rău pe acesta, care, probabil, îşi dorea să curgă lacrimi dacă tot n-a curs sânge.
Cine este bătăuşul Boroleanu? Este membru de vază PDL în comuna Manoleasa. Este fosxtul candidat al PDL la funcţia de primar în alegerile dcin 2008. Numai că locuitorii comunei Manoleasa nu l-au vrut de primar, aşa că l-au votat pe liberalul Mircea Mihai.
Supărat foc că n-a fost ales primar, Boroleanu s-a răzbunat pe cel ales. Aşa că i-a incendiat bunurile, i-a omorât câinii şi alte animale, i-a distrus anumite bunuri, ce mai, l-a şicanat cum i-a venit lui mai bine. Cu toată greutatea funcţiei sale de primar. Mihai nu s-a putut apăra bde răzbunarea lui Boroleanu. Nici poliţia din comună şi nici cea de la judeţ nu l-a putut apăra.
Ales consilier local, Boroleanu s-a plictisit să se tot răzbune pe primarul Mihai aşa că şi-a găsit alte îndeletniciri. Şi-a tras bar şi discotecă în căminul cultural, aranjând cu fostul primar Ionel Vatamaniuc un contract de închiriere care să-i asigure stăpânirea asupra căminului aproape pe vecie.
Când actualul primar Mihai a reuşit să opbţină o finanţare europeană pentru a reabilita căminul şi a-i da funcţionalitatea culturală, Boroleanu n-a acceptat să fie evacuat cu barul şi discoteca. Mai mult, s-a apucat de scris manifeste contra lui Mihai, ca să-i şubrezească imaginea publică iar el să pozeze într-o victimă a acestuia.
În tot acest timp, năbădăiosul consilier portocaliu n-a plătit primăriei nici un sfanţ chirie, taxe şi impozite locale, datoria la primărie cochetând cu miliardul în lei vechi.
Lipsit de sprijin de la nivel de judeţ, căci şeful său p0olitic Florin Ţurcanu are alte preocupări decât să-şi ajute aleşii de prin judeţ. Mihai a cedat în lupta cu Boroleanu. Vorba ceea: cel mai deştept cedează primul.
Nemaiavând adversar în lupta sa cu întreaga comună, Boroleanu l-a căpăcit pe un sătean liniştit dealtfel. I s-a năzărit lui Boroleanu că săteanul ar fi cauza pentru care n-a ajuns el primar, aşa că l-a altoit şi l-a spray-at cum i-a venit mai bine.
Cică poliţia din comună îl anchetează. Canci! L-a anchetat şi cea de la Săveni, şi cea de la Botoşani şi tot nu i s-a întâmplat nimic., Căci Boroleanu este la putere, că doar trăim sub semnhu8l guvernării portocalii.
Pînă la alegerile de la anul, când electoratul va retrage PDL-ului huzmetul de guvernare, Boroleanu are timp să mai căpăcească ceva săteni. După care, când partidul său nu va mai fi la putere, va avea timp să mediteze, bine păzit, la faptele de acum.
Dar până la alegerile de la anul mai este ceva timp, aşa că nea Sandu poate scărpina orice spinare i se va năzări că-l înfruntă. Eu i-aş recomanda să încerce şi cu pistolul. Are eficienţă mai mare şi-i mai americăneşte!
La comentariul meu intitulat „Gândul ascuns al Patriarhiei Române” au fost postate şi unele comentarii din care rezultă clar că autorul lor a gândit secvenţial, fără priceperea necesară de a cunoaşte întregul rol al Bisericii şi ce reprezintă preoţii pentru această instituţie de ordin spiritual. Sunt obişnuit să întâlnesc frecvent persoane care au pretenţia de a fi cineva în societate şi care n-au puterea intelectuală să discernă diferenţa dintre credinţă şi religie. Şi, din păcate, astfel de persoane ocupă şi câte o catedră de profesor ce predă istoria sau filozofia.
Când Eminescu a scris în Împărat şi proletar că:
„Religia - o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată, …”
n-a scris pentru că ar fi fost ateu, cum greşit şi rău intenţionat au interpretat unii culturnici comunişti. Eminescu a tras atenţia între diferenţa care există în ce priveşte credinţa în divinitate şi „religia” ca mijloc inventat de preoţi pentru a-şi subordona, manipula şi controla conştiinţa umană.
Pornind de la aceste considerente, mi s-a reproşat că scriu comentarii negative la adresa Bisericii şi nu vreau să văd beneficiile acestei instituţii asupra spiritului uman. Greşit, total greşit! Eu am scris, scriu şi voi scrie referindu-mă la anumiţi preoţi sau demnitari ai Bisericii care au transformat instituţia într-o afacere comercială aducătoare de profituri uriaşe şi au îndepărtat-o de la adevăratul ei scop: credinţa..
Cineva spunea că Biserica este săracă pentru că oamenii nu mai fac danii, fiind şi ei săraci, comparativ cu Cultele, unde adepţii dau a zecea parte din venitul lor Cultului de care aparţin.
Iar avem de-a face cu o percepţie greşită despre Biserică. Această instituţie are acumulate averi uriaşe şi este considerată cea mai bogată instituţie din stat. Veniturile Bisericii nu sunt impozitate în niciun fel. Biserica concurează la greu activitatea turistică, pe întreprinzătorii privaţi din domeniu, care plătesc nenumărate taxe. Biserica are prin mănăstiri hoteluri, restaurante, are exclusivitate în comerţul cu odoare bisericeşti, percepe taxe de vizită, totul neimpozabil.
Alături de mănăstire, proprietarul unei pensiuni este impozitat pe orice prestaţie turistică, pe orivce obiect sau produs alimentatar vândut. Este clar o concurenţă neloială. În Grecia, la Meteora, am stat de vorbă cu mulţi vânzători de produse bisericeşti şi artizanale, în majoritate vorbitori de limbă română sau franceză. Toţi mi-au declarat că plătesc impozite foarte mari, aşa că furau şi ei statul cum îl fură şi comercianţii de produse artizanale de pe la noi.
Mi s-a mai reproşat că îi critic pe preoţi pe nedrept. Şi ce-ar trebui să fac? Să-i laud pe nedrept? Cum pot să-l laud pe preotul de la Drăguşeni, cel care a risipit munca de-o viaţă a doi profesori, oameni de ştiinţă, fiul său vânzând în Italia comorile arheologice, piese vechi de mii der ani, adunate de soţii Crâşmaru în peste jumătate de secol de muncă?
Cum pot să laud responsabilii Bisericii care au lăsat în paragină două „bijuterii arhitectonice”, biserica de lemn din Corjăuţi şi cea din Hilişeu-Crişan? Biserica din Hilişeu-Crişan este unică în România prin armonia dintre elementele arhitectonice catolice şi ortodoxe, un nemaipomenit exemplu de convieţuire religioasă dintre un soţ ortodox şi o soţie catolică. Nu pot să-i laud pe preoşii care sunt implicaţi în contrabanda cu ţigări, pe cei care au lăsat mortul pe năsălie pentru că rudele n-au avut banii ceruţi ca taxă pentru înmormântare, pe cei care au transformat biserica într-o afacere personală menită sdă-i asigure veniturile necesare pentru vilă şi maşină luxoasă, pentru apartamente proprietate copiilor aflaţi la oraş.
Am învăţat la şcoală, la ora de Zoologie, că pasărea numită ciocănitoare este sanitarul arborilor din pădure. Eu mă consider, prin ceea ce scriu, sanitarul slujitorilor Bisericii. Dacă nu am sancţiona public greşelile şi abuzurile preoţilor am ajunge repede la o dictatură a Bisericii ca în vremurile Inchiziţiei. Este de datoria noastră să prevenim a se mai repeta în istoria omenirii perioada Veacului Întunecat al Europei: Inchiziţia.
Şi să le mai transmit un mesaj criticilor mei. Când am scris despre faptele unor preoţi, fapte de un umanism aparte, de ce n-au citit acele materiale? N-au citit despre preocupările preotului Amarinei de la Cândeşti, care a preluat în grija sa soarta a doiu fraţi bolnavi psihici, n-au citit despre munca de Sisif a preotului Holcan care a ridicat la viaţa sa câteva biserici, n-au citit despre eforturile părintelui stareţ de la schitul Balş de a pune în valoare turistică acest lăcaş de credinţă încărcat de istorie.
Când bancul zilei, caricatura zilei sau o ştire de scandal politic are de zece ori mai multe accesări decât un articol în care se prezintă o faptă bună a cuiva, nu accept lecţii de morală de la astfel de cititori. Dar mă simt îndreptăţit să le predau astfel de lecţii, pentru cîă ştiu mai bine ca ei să fac diferenţa dintre ce este binele adus de credinţă şi ce este reăul pe care-l poate face religia ca mijloc de manifestare al credinţei inventat de preoţi, acest mecanism infernal de manipulare a conştiinţei umane pus la punct în decursul a două mii de ani.
Cu cât ne apropiem de alegerile locale din 2012, cu atât unii politicieni locali, mărunţi în preferinţele electoratului dar şi în realizările personale, se cocoaşă prin conferinţele de presă ale partidului unde s-au înregimentat cum că ei vor fi viitorii aleşi ai botoşănenilor.
Printre aceşti cocoşei, claponi în potenţa faptelor, se află şi Gheorghe Sorescu. Omul, ajuns prefect de Botoşani printr-o conjunctură de cometă, adică repetabilă odată la suta de ani, se crede omul potrivit pentru a fi primarul Botoşanilor.
Prefect a ajuns pentru că a fost numit de către cei pe care i-a slujit cu credinţă, mai ales în faptele lor rele. Să ne amintim că Sorescu a fost mâna dreaptă a lui Ţâbuleac la societatea Vinalcool, societate fruntaşă în evaziunea fiscală şi cu alcool şi falimentată de cei doi cu un succes de invidiat.
Ca prefect, am mai spus-o, Sorescu nu şi-a legat numele de nicio realizare semnificativă pentru judeţ, ca să-i poarte numele şi să-i confere un loc un istoria administraţiei publice locale.
Cu astfel „de realizări” Sorescu vrea să-i convingă cei peste şaptezeci de mii de alegători din Botoşani să-l voiteze primar. Prea repede a uitat Sorescu că a candidat la primărie şi în 2008, şi l-a bătut măr Macaleţi, care s-a situat pe locul II sdpă Flutur. Sorescu uită că Flutur a câştigat alegerile din 2008 din primul tur, fără a avea în palmares realizările obţinute de atunci încoace şi la care se vor adăuga altele vizibile de pe acum prin tot oraşul Botoşani.
Sorescu vrea să-l bată pe Flutur cu vorbe şi fapte irefutabil de repugnabile. Însă ar trebui să se întrebe dacă persoana sa are putere de influenţă asupra electoratului, este convingător şi credibil prin ce spune, în lipsa unor fapte care să-l recomande. Adică dacă are lipici la alegători. După cum îşi are discursul public, n-a impresionat nici în alegerile din 2008, nu va impresiona nici în cele din 2012, dacă va participa şi nici dacă va candida la alte funcţii.
Sorescu nu este construit pentru a ocupa funcţii prin candidaturi publice. El va putea ocupa funcţii prin numire, cum a mai ocupat.
Şi cum să fie credibil Sorescu când iese public cu acuzaţii de care se face şi el vinovat. A acuzat recent aleşii locali că se prăbuşesc schelele de la biserica Sf. Gheorghe. Numai că această clădire monument istoric nu se află în administrarea Primăriei Botoşani, ci a ministerului Culturii prin Direcţia Judeţeană de Cultură Botoşani.
Sorescu a fost prefect de Botoşani şi schelele erau tot acolo. Ca prefect putea cere ministerului Culturii, om din partidul său liberal, să dea banii necesari finalizării lucrărilor de consolidare. N-a făcut-o, dar a participat la numirea în funcţia de director al Direcţiei de Cultură Botoşani a prof. Dănuţ Huţu. Nici acest liberal n-a făcut nimic pentru biserică. Iar acum Sorescu critică pe alţii, deşi Huţu este şi acum directorul instituţiei.
Cum să crezi şi să votezi un astfel de om?! Scriu acest comentariu, nu cu răutate, ci cu dorinţa ca Sărescu să realizeze că în viaţă unele lucruri nu se obţin numai că vrei tu sau cei de lângă tine. Mai ales când la mijloc este vora de voinţa populară şi nu a unui grup terorizat de un şef p0olitic pe care l-ar invidia şi satrapii romani.
Scriu acest coimenbtariu pentru a-l trezi la realitate şi să nu mai trăiască într-un castel de fildeş al politicii construit de alţii şi nu de mintea şi inteligemţa sa.
