Vineri, cel mai mare ţepar al României din toate timpurile a fost arestat. Mă refer la Sorin Ovidiu Vântu. N-a fost arestat pentru că a ţepuit zeci nde mii de români şi l-e a luat banii pe care i-a împărţit cu puternicii acelor vremuri, n-a fost arestat pentru spionaj economic în favoarea Rusiei, nici pentru speculaţii pe bursa de valori, nici pentru că a achiziţionat pe mai nimic importante societăţi de stat.
Vântu a fost arestat pentru că l-a ameninţat pe un alt escroc pe care tot el l-a pus şef peste postul său de televiziune Realitatea TV.
Cel ameninţat, numit Sebastian Ghiţă, la rândul său ţepuitor al statului român cu peste 20 miliarde lei vechi, cu proces pe rol de opt ani de zile fără ca judecătorii să se pronunţe, l-a reclamat la Parchetul Naţional pe Vântu că l-a ameninţat cu moartea. Turnătura s-a făcut sub atenta orchestraţie a procurorilor, care procurori primiseră ordin de la preşedintele Băsescu să-l aresteze pe Vântu.
Neavând alt motiv să-l aresteze, că cel cu FNI ar duce la dezvăluiri şocante şi periculoase chiar pentru Băsescu, procurorii s-au folosit de escrocul de casă al lui Vântu, ţepuitorul Ghiţă, şantajabil cu dosarul vechi de opt ani.
Arestarea lui Vântu a fost pusă la cale în prag de Paşti, aşa cum preşedintele Băsescu ne-a obişnuit. Iar arestarea avea menirea de-a abate atenţia românilor de la masa de Paşti, goală-goluţă. Motiv credibil, menit să ascundă un altul mult mai presant pentru Băsescu.
Ceva n-a funcţionat, iar Vântu a fost eliberat de judecători.
Vântu a făcut Paştele acasă, spre deosebire de Becali, care în urmă cu doi ani n-a avut acelaşi noroc. În timp ce Vântu primise bi8let de voie de la judecători să facă Paştele acasă, alţi judecători au dezalcoolizat public o colegă de-a lor. Mă refer la judecătoarea Elena Turcu, văzută beată de întreaga suflare românească, dar declarată de colegii săi treaz – trezuţă. Cică nu era beată, ci emoţionată de faptul că a fost săltată de doi poliţişti care o ţineau de braţe, nu să nu cadă, ci pentru a duce în eroare opinia publică. Iar probele alcoolmetrice n-au fost recoltate european, aşa că au fost anulate.
Cred că această spălare de imagine a unui judecător i-a căzut bine preşedintelui Băsescu care a acceptat situaţia de facto contra arestării lui Vântu. Băsescu n-a luat atitudine faţă de măgăria judecătorilor, deşi o aşa pleaşcă nu va mai avea prea curând. Aşa se face că judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care au declarat-o „emotivă” pe colega lor judecătoare l-au declarat un pericol public pe Vântu şi l-au arestat.
Numai că arestarea lui Vântu s-a consumat într-un anonimat total. Nuna regală britanică a avut întâietate pe toate televiziunile naţionale, Vântu fiind menţionat doar în trecere la subsol de ecran. Băsescu ar fi vrut o arestare cu tam-tam, dar nu i-a ieşit. L-a umilit o nu8ntă princiară!
Dus spre arest în cărucior, aşa cum cu zeci de ani în urmă soldatul Sjvek pleca la război pentru a-l apăra pe împăratul Frantz Josef al Austro-Ungariei, Vântu a declarat presei că i-a pregătit pe luni, preşedintelui Băsescu, o surpriză. Scriam acum vreo trei ani că moartea p0olitică a lui Băsescu va veni de la Vântu cel cu ochii de vasilisc.
Nu m-aş mira ca luni să luăm act de-o dezvăluire care să arunce România în aer cu tot cu Băsescu.
Am şi eu o curiozitate pe car4e mi-o exprim public. Nicolae Popa fiind adus în România, Băsescu îl avea oricum la mână pe Vântu şi nu exista nici un motiv să-i grăbească arestarea. Altul tr4ebuie să fie motivul. Tare mă duce gândul la alegerile din PDL, la lupta dintre Boic şi Blaga. Vântu trebuie să ştie ceva, ceva ce nu-i pe placul lui Băsescu şi este pe placul lui Blaga. Iar Băsescu a dorit ca Vântu să ajungă după gratii înainte de alegerile din PDL.
Să fie dezvăluirea de luni, anunţată de Vântu, pe această temă? Între escroci este posibil orice, căci şi preşedintele Băsescu face parte din categoria lor.
written by Ioan Rotundu
written by Ioan Rotundu
Alexandru Boroleanu a mai aplicat o corecţie fizică unui consătean. Nu numai că l-a ciomăgit cu tot cu nepot, dar Boroleanu a folosit şi spray-ul lacrimogen. Probabil că cei bătuţi au rezistat cu stoicism de a se face de râs în faţa lui Boroleanu şi n-au lăsat lacrimile să curgă. Ceea ce l-a înfuriat rău pe acesta, care, probabil, îşi dorea să curgă lacrimi dacă tot n-a curs sânge.
Cine este bătăuşul Boroleanu? Este membru de vază PDL în comuna Manoleasa. Este fosxtul candidat al PDL la funcţia de primar în alegerile dcin 2008. Numai că locuitorii comunei Manoleasa nu l-au vrut de primar, aşa că l-au votat pe liberalul Mircea Mihai.
Supărat foc că n-a fost ales primar, Boroleanu s-a răzbunat pe cel ales. Aşa că i-a incendiat bunurile, i-a omorât câinii şi alte animale, i-a distrus anumite bunuri, ce mai, l-a şicanat cum i-a venit lui mai bine. Cu toată greutatea funcţiei sale de primar. Mihai nu s-a putut apăra bde răzbunarea lui Boroleanu. Nici poliţia din comună şi nici cea de la judeţ nu l-a putut apăra.
Ales consilier local, Boroleanu s-a plictisit să se tot răzbune pe primarul Mihai aşa că şi-a găsit alte îndeletniciri. Şi-a tras bar şi discotecă în căminul cultural, aranjând cu fostul primar Ionel Vatamaniuc un contract de închiriere care să-i asigure stăpânirea asupra căminului aproape pe vecie.
Când actualul primar Mihai a reuşit să opbţină o finanţare europeană pentru a reabilita căminul şi a-i da funcţionalitatea culturală, Boroleanu n-a acceptat să fie evacuat cu barul şi discoteca. Mai mult, s-a apucat de scris manifeste contra lui Mihai, ca să-i şubrezească imaginea publică iar el să pozeze într-o victimă a acestuia.
În tot acest timp, năbădăiosul consilier portocaliu n-a plătit primăriei nici un sfanţ chirie, taxe şi impozite locale, datoria la primărie cochetând cu miliardul în lei vechi.
Lipsit de sprijin de la nivel de judeţ, căci şeful său p0olitic Florin Ţurcanu are alte preocupări decât să-şi ajute aleşii de prin judeţ. Mihai a cedat în lupta cu Boroleanu. Vorba ceea: cel mai deştept cedează primul.
Nemaiavând adversar în lupta sa cu întreaga comună, Boroleanu l-a căpăcit pe un sătean liniştit dealtfel. I s-a năzărit lui Boroleanu că săteanul ar fi cauza pentru care n-a ajuns el primar, aşa că l-a altoit şi l-a spray-at cum i-a venit mai bine.
Cică poliţia din comună îl anchetează. Canci! L-a anchetat şi cea de la Săveni, şi cea de la Botoşani şi tot nu i s-a întâmplat nimic., Căci Boroleanu este la putere, că doar trăim sub semnhu8l guvernării portocalii.
Pînă la alegerile de la anul, când electoratul va retrage PDL-ului huzmetul de guvernare, Boroleanu are timp să mai căpăcească ceva săteni. După care, când partidul său nu va mai fi la putere, va avea timp să mediteze, bine păzit, la faptele de acum.
Dar până la alegerile de la anul mai este ceva timp, aşa că nea Sandu poate scărpina orice spinare i se va năzări că-l înfruntă. Eu i-aş recomanda să încerce şi cu pistolul. Are eficienţă mai mare şi-i mai americăneşte!
written by Ioan Rotundu
La comentariul meu intitulat „Gândul ascuns al Patriarhiei Române” au fost postate şi unele comentarii din care rezultă clar că autorul lor a gândit secvenţial, fără priceperea necesară de a cunoaşte întregul rol al Bisericii şi ce reprezintă preoţii pentru această instituţie de ordin spiritual. Sunt obişnuit să întâlnesc frecvent persoane care au pretenţia de a fi cineva în societate şi care n-au puterea intelectuală să discernă diferenţa dintre credinţă şi religie. Şi, din păcate, astfel de persoane ocupă şi câte o catedră de profesor ce predă istoria sau filozofia.
Când Eminescu a scris în Împărat şi proletar că:
„Religia – o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată, …”
n-a scris pentru că ar fi fost ateu, cum greşit şi rău intenţionat au interpretat unii culturnici comunişti. Eminescu a tras atenţia între diferenţa care există în ce priveşte credinţa în divinitate şi „religia” ca mijloc inventat de preoţi pentru a-şi subordona, manipula şi controla conştiinţa umană.
Pornind de la aceste considerente, mi s-a reproşat că scriu comentarii negative la adresa Bisericii şi nu vreau să văd beneficiile acestei instituţii asupra spiritului uman. Greşit, total greşit! Eu am scris, scriu şi voi scrie referindu-mă la anumiţi preoţi sau demnitari ai Bisericii care au transformat instituţia într-o afacere comercială aducătoare de profituri uriaşe şi au îndepărtat-o de la adevăratul ei scop: credinţa..
Cineva spunea că Biserica este săracă pentru că oamenii nu mai fac danii, fiind şi ei săraci, comparativ cu Cultele, unde adepţii dau a zecea parte din venitul lor Cultului de care aparţin.
Iar avem de-a face cu o percepţie greşită despre Biserică. Această instituţie are acumulate averi uriaşe şi este considerată cea mai bogată instituţie din stat. Veniturile Bisericii nu sunt impozitate în niciun fel. Biserica concurează la greu activitatea turistică, pe întreprinzătorii privaţi din domeniu, care plătesc nenumărate taxe. Biserica are prin mănăstiri hoteluri, restaurante, are exclusivitate în comerţul cu odoare bisericeşti, percepe taxe de vizită, totul neimpozabil.
Alături de mănăstire, proprietarul unei pensiuni este impozitat pe orice prestaţie turistică, pe orivce obiect sau produs alimentatar vândut. Este clar o concurenţă neloială. În Grecia, la Meteora, am stat de vorbă cu mulţi vânzători de produse bisericeşti şi artizanale, în majoritate vorbitori de limbă română sau franceză. Toţi mi-au declarat că plătesc impozite foarte mari, aşa că furau şi ei statul cum îl fură şi comercianţii de produse artizanale de pe la noi.
Mi s-a mai reproşat că îi critic pe preoţi pe nedrept. Şi ce-ar trebui să fac? Să-i laud pe nedrept? Cum pot să-l laud pe preotul de la Drăguşeni, cel care a risipit munca de-o viaţă a doi profesori, oameni de ştiinţă, fiul său vânzând în Italia comorile arheologice, piese vechi de mii der ani, adunate de soţii Crâşmaru în peste jumătate de secol de muncă?
Cum pot să laud responsabilii Bisericii care au lăsat în paragină două „bijuterii arhitectonice”, biserica de lemn din Corjăuţi şi cea din Hilişeu-Crişan? Biserica din Hilişeu-Crişan este unică în România prin armonia dintre elementele arhitectonice catolice şi ortodoxe, un nemaipomenit exemplu de convieţuire religioasă dintre un soţ ortodox şi o soţie catolică. Nu pot să-i laud pe preoşii care sunt implicaţi în contrabanda cu ţigări, pe cei care au lăsat mortul pe năsălie pentru că rudele n-au avut banii ceruţi ca taxă pentru înmormântare, pe cei care au transformat biserica într-o afacere personală menită sdă-i asigure veniturile necesare pentru vilă şi maşină luxoasă, pentru apartamente proprietate copiilor aflaţi la oraş.
Am învăţat la şcoală, la ora de Zoologie, că pasărea numită ciocănitoare este sanitarul arborilor din pădure. Eu mă consider, prin ceea ce scriu, sanitarul slujitorilor Bisericii. Dacă nu am sancţiona public greşelile şi abuzurile preoţilor am ajunge repede la o dictatură a Bisericii ca în vremurile Inchiziţiei. Este de datoria noastră să prevenim a se mai repeta în istoria omenirii perioada Veacului Întunecat al Europei: Inchiziţia.
Şi să le mai transmit un mesaj criticilor mei. Când am scris despre faptele unor preoţi, fapte de un umanism aparte, de ce n-au citit acele materiale? N-au citit despre preocupările preotului Amarinei de la Cândeşti, care a preluat în grija sa soarta a doiu fraţi bolnavi psihici, n-au citit despre munca de Sisif a preotului Holcan care a ridicat la viaţa sa câteva biserici, n-au citit despre eforturile părintelui stareţ de la schitul Balş de a pune în valoare turistică acest lăcaş de credinţă încărcat de istorie.
Când bancul zilei, caricatura zilei sau o ştire de scandal politic are de zece ori mai multe accesări decât un articol în care se prezintă o faptă bună a cuiva, nu accept lecţii de morală de la astfel de cititori. Dar mă simt îndreptăţit să le predau astfel de lecţii, pentru cîă ştiu mai bine ca ei să fac diferenţa dintre ce este binele adus de credinţă şi ce este reăul pe care-l poate face religia ca mijloc de manifestare al credinţei inventat de preoţi, acest mecanism infernal de manipulare a conştiinţei umane pus la punct în decursul a două mii de ani.
written by Ioan Rotundu
Cu cât ne apropiem de alegerile locale din 2012, cu atât unii politicieni locali, mărunţi în preferinţele electoratului dar şi în realizările personale, se cocoaşă prin conferinţele de presă ale partidului unde s-au înregimentat cum că ei vor fi viitorii aleşi ai botoşănenilor.
Printre aceşti cocoşei, claponi în potenţa faptelor, se află şi Gheorghe Sorescu. Omul, ajuns prefect de Botoşani printr-o conjunctură de cometă, adică repetabilă odată la suta de ani, se crede omul potrivit pentru a fi primarul Botoşanilor.
Prefect a ajuns pentru că a fost numit de către cei pe care i-a slujit cu credinţă, mai ales în faptele lor rele. Să ne amintim că Sorescu a fost mâna dreaptă a lui Ţâbuleac la societatea Vinalcool, societate fruntaşă în evaziunea fiscală şi cu alcool şi falimentată de cei doi cu un succes de invidiat.
Ca prefect, am mai spus-o, Sorescu nu şi-a legat numele de nicio realizare semnificativă pentru judeţ, ca să-i poarte numele şi să-i confere un loc un istoria administraţiei publice locale.
Cu astfel „de realizări” Sorescu vrea să-i convingă cei peste şaptezeci de mii de alegători din Botoşani să-l voiteze primar. Prea repede a uitat Sorescu că a candidat la primărie şi în 2008, şi l-a bătut măr Macaleţi, care s-a situat pe locul II sdpă Flutur. Sorescu uită că Flutur a câştigat alegerile din 2008 din primul tur, fără a avea în palmares realizările obţinute de atunci încoace şi la care se vor adăuga altele vizibile de pe acum prin tot oraşul Botoşani.
Sorescu vrea să-l bată pe Flutur cu vorbe şi fapte irefutabil de repugnabile. Însă ar trebui să se întrebe dacă persoana sa are putere de influenţă asupra electoratului, este convingător şi credibil prin ce spune, în lipsa unor fapte care să-l recomande. Adică dacă are lipici la alegători. După cum îşi are discursul public, n-a impresionat nici în alegerile din 2008, nu va impresiona nici în cele din 2012, dacă va participa şi nici dacă va candida la alte funcţii.
Sorescu nu este construit pentru a ocupa funcţii prin candidaturi publice. El va putea ocupa funcţii prin numire, cum a mai ocupat.
Şi cum să fie credibil Sorescu când iese public cu acuzaţii de care se face şi el vinovat. A acuzat recent aleşii locali că se prăbuşesc schelele de la biserica Sf. Gheorghe. Numai că această clădire monument istoric nu se află în administrarea Primăriei Botoşani, ci a ministerului Culturii prin Direcţia Judeţeană de Cultură Botoşani.
Sorescu a fost prefect de Botoşani şi schelele erau tot acolo. Ca prefect putea cere ministerului Culturii, om din partidul său liberal, să dea banii necesari finalizării lucrărilor de consolidare. N-a făcut-o, dar a participat la numirea în funcţia de director al Direcţiei de Cultură Botoşani a prof. Dănuţ Huţu. Nici acest liberal n-a făcut nimic pentru biserică. Iar acum Sorescu critică pe alţii, deşi Huţu este şi acum directorul instituţiei.
Cum să crezi şi să votezi un astfel de om?! Scriu acest comentariu, nu cu răutate, ci cu dorinţa ca Sărescu să realizeze că în viaţă unele lucruri nu se obţin numai că vrei tu sau cei de lângă tine. Mai ales când la mijloc este vora de voinţa populară şi nu a unui grup terorizat de un şef p0olitic pe care l-ar invidia şi satrapii romani.
Scriu acest coimenbtariu pentru a-l trezi la realitate şi să nu mai trăiască într-un castel de fildeş al politicii construit de alţii şi nu de mintea şi inteligemţa sa.
written by Ioan Rotundu
Biserica Ortodoxă Română acumulează bani din orice şi de pe urma oricărei implicaţie de ordin creştin. Taxele şi tarifele extrem de ridicate practicate la serviciile religioase prestate n-o mulţumeşte. Aşa că BOR este în continuă căutare de noi resurse financiare.
Cu ceva timp în urmă s-a promovat în Parlamentul României Legea parteneriatului Stat – Biserică, lege prin care statul român urma să finanţeze în proporţie de 80% orice activitate a Bisericii de ordin social. Mai exact este vorba de centrele sociale pentru bătrâni şi săraci.
Cum o astfel de prevedere ar fi discriminat toate ONG-urile cu acelaşi profil, ONG-uri spre care statul nu alocă fonduri, activitatea acestora bazându-se numai pe sponsorizări şi donaţii publice, scandalul a izbucnit.
Prins între ciocan şi nicovală, preşedintele Băsescu n-a promulgat Legea adoptată de Parlament şi a restituit-o pentru a se modifica şi elimina discriminările apărute între BOR şi ONG-uri.
Numai că Patriarhia Română, văzându-se cu afacerea bănoasă dusă pe copcă, a ieşit la atac public. Şi ce motivaţie credeţi că a invocat ca statul să-i dea bani pentru căminele sociale aflate în gestionarea sa? Cică aceşti bătrâni şi săraci neajutoraţi, dacă nu vor fi preluaţi şi îngrijiţi de Biserică vor ajunge pe mâna cultelor, puse pe prozelitism.
Poate că aşa este, dar cultele nu cer bani de la stat. Ele preiau persoanele neajutorate fără a cere ajutorul cuiva. Pur şi simplu adună bani de la membrii cultului şi asigură funcţionarea centrelor sociale. Că cei ajutoraţi astfel nu mai sunt dominaţi de BOR, este treaba acestei Biserici.
Scriu de vreo zece ani încoace că taxele şi tarifele BOR au ajuns de nesuportat pentru credincioşi şi că din această cauză oamenii se îndreaptă către diferite culte. În loc ca Biserica să devină mai tolerantă, mai puţin lacomă şi mai miloasă cu cei săraci, ea aspreşte birurile de la un an la latul.
De ce ar da statul român bani BOR pentru a-şi păstra aceasta credincioşii? Dacă s-ar menţine Legea în forma aprobată de Parlament s-ar crea o gravă discriminare religioasă, în sensul că stratul român i-ar plăti pe credincioşii ortodocşi ca să nu migreze spre culte, ceea ce ar stârni protestul cultelor şi al Uniunii Europene.
Libertatea credinţei este un drept fundamental al omului şi statul n-are ce căuta în a ţine cu o parte sau alta dintre culte. Mai ales când vine vorba de implicaţii financiare. Trăim în deplină sărăcie, iar BOR în loc să îndulcească viaţa credincioşilor o înăspreşte.
Când oamenii vor înţelege că poţi crede în Dumnezeu şi fără a te lăsa jumulit de Biserică, prin preoţii săi, atunci vom păşi şi noi în rând cu lumea civilizată. Deocamdată suntem dominaţi de ignoranţă, iar ignoranţa costă bani.
Gândul ascuns al Patriarhiei Române de a-şi menţine adepţii plătindu-i cu bani de la stat a ieşit la iveală. Câte alte gânduri ascunse mai are şi nu ştim noi?
written by Ioan Rotundu
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii introdus de procurorul general al României. Procurorul general a cerut ÎCCJ să stabilească printr-o decizie a sa care soluţii date de instanţele de judecată, la contestaţiile profesorilor privind majorările salariale, sunt cele corecte, pentru că unele instanţe au admis pretenţiile profesorilor iar altele le-au respins.
Iar ÎCCJ a stabilit că soluţia corectă este admisibilitatea cererilor privind revendicările de majorări salariale cu 50%, aşa cum s-a stabilit prin legea promulgată de preşedintele Băsescu în anul 2008 şi neaplicată apoi de guvernarea PDL – PSD.
Faptul că profesorii au avut şi vor avea în continuare câştig de cauză nu înseamnă că vor primi şi banii. ÎCCJ a reglementat prin decizia sa modul de soluţionare, obligatoriu pentru instanţele de grad inferior, dar nu poate obliga Guvernul Boc şi la plata acestor majorări salariale.
Plata devine obligatorie prin sentinţele pronunţate de instanţe şi rămase definitive, primind putere executorie. Iar cel care ar trebui să plătească banii este angajatorul, în cazul de faţă Inspectoratele şcolare şi nu Guvernul Boc. Guvernul doar trebuie să asigure fondurile necesare prin Ministerul Educaţiei. Dar… există un dar!
În perioada Guvernului Năstase instanţele de judecată au dat câştig de cauză unor persoane ce-au cerut drepturi salariale de la buget. Ce-a făcut premierul Năstase ca să nu plătească acei bani? A emis o Ordonanţă de Urgenţă prin care a statuat că banii se pot plăti de la unităţile bugetare numai dacă aceste unităţi au alocat prin bugetul anual plata sumelor
Dacă sumele nu sunt cuprinse în bugetul anului în curs, ele vor fi prevăzute în bugetul anului următor. Dar legea nu prevede nici o sancţiune dacă în anul următor nu se fac prelevările, aşa că plata se poate amâna de la an la an.
Acum premierul Boc susţine că nu poate face plata sumelor stabilite prin sentinţele judecătoreşti pentru că nu sunt sume prelevate în bugetul anului în curs. Aşa că plata se va face la anul, sau poate… la mulţi ani!
Nici executarea silită nu este posibilă pentru că pe conturile la Trezorerie nu se aplică popriri ale executorilor judecătoreşti, fapt legiferat tot de Guvernul Năstase. Tot în perioada Guvernului Năstase, executorul judecătoresc botoşănean Dinu Secrieru a vrut să execute Poliţia Botoşani. Numai că popirea sa pe contul Poliţiei nu a fost validată de Trezorerie.
S-ar putea sechestra şi vinde la licitaţie publică bunurile unităţii plătitoare. Numai că la sumele pe care le au de primit profesorii, nici dacă va fi sechestrată şi Ada Macovei şi vândută la strigare, tot nu se acoperă nevoile de plată.
Chiar dacă blocarea unor astfel de plăţi a fost concepută şi pusă la punct de către premierul Năstase, cei din PSD strigă acum că Guvernul Boc nu respectă hotărârile judecătoreşti. Nu le respectă pentru că aşa a învăţat de la Năstase.
În fond, ticăloşi sunt şi unii şi alţii, dar problema care se pune şi care este crucială, de unde se vor lua miliardele de lei pentru a se plăti profesorii? Răspuns: de la angajatorii şi cei care muncesc în sectorul privat, căci ei duc greul veniturilor la buget.
written by Ioan Rotundu
Când au aflat că s-au dat bani pentru reabilitarea porţiunii de drum european Tg. Frumos – Botoşani, cei din opoziţie, mai exact din USL Botoşani, au clamat că s-au dat bani să aibă portocalii de unde fura. În primul rând că drumul fiind european, nici Flutur şi Ţâîbuleac de la Botoşani nu dispun de ei, nici portocalii de la Iaşi.
Investiţia se impunea de acum 15 ani de zile, dar în afară de promisiuni cu caracter electoral, nici un guvern n-a trecut la fapte. Guvernul Năstase a fost prea ocupat cu vânzarea rezervelor naţionale de petrol la austrieci ca să mai aibă timp şi de drumurile proaste din Nord – Estul Moldovei, deşi liderii de vază ai PSD au parcurs această porţiune de drum în campania electorală a anului 2000 şi s-au declarat total nemulţumiţi.
Guvernul Tăriceanu, prin ministrul Orban, a tot promis bani de reabilitare dar şi-a încheiat mandatul şi tot n-a mişcat un deget. Acum, că Guvernul Boc şi-a făcut milă de noi şi a alocat banii necesari Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi, cei care n-au făcut nimic câît au fost la putere ţipă acum că s-au alocat bani pentru a avea portocalii de unde fura. Iuar nişte nătărăi de botoşăneni le dau crezare şi le ţin hangul.
De vreo două luni de zile sunt nevoit ca la un interval de două săptămâni să fac o deplasare la Iaşi. Este un chin pentru orice şofer să circule pe porţiunea Botoşani – Tg. Frumos. Nu mai tic că este o ruşine naţională când un străin rătăcit prin această zonă află că drumul este unul european.
Constat că cei din USL nu sunt deloc interesaţi de maşinile noastre, ci sunt interesaţi de faptul că cineva s-a apucat să repare ce ei au tratat cu indiferenţă. Iar motivul invidiei este clar că-i unul electoral.
Sincer să fiu, n-au decât portocalii să fure, dar să reabiliteze drumul. Cei din actuala opoziţie au furat şi nici prin cap nu le-a trecut să facă ceva şi pentru noi.
written by Ioan Rotundu
Când creezi ceva ce poate deveni model pentru alţii, te simţi măgulit. Mai ales dacă cei care-ţi „fură” modelul ştiu să-l înnobileze cu propria lor imaginaţie şi contribuţie intelectuală izvorâtă din propriile sale cunoştinţe de cultură generală. Dar când cel care-ţi fură, la propriu, modelul tău creativ şi-l transformă într-o monstruozitate te simţi nu numai umilit dar şi revoltat pe cel care şterpeleşte din munca altora fără a fi măcar capabil să-i adauge cât de cât ceva bun.
Duminică, pe Tv SOMAX, a fost difuzat un reportaj intitulat Stâna albastră, avându-l ca realizator pe Mihai Vieru, fost reporter de presă scrisă. Reportajul său a fost difuzat în cadrul unei emisiuni intitulată generic Viaţa la sat.
E treaba celor care conduc destinele postului TV SOMAX dacă le-a plăcut modul în care a fost realizat reportajul, pentru mine un amestec de crâmpeie din viaţa unui oier asamblate anapoda la montaj şi fără a transmite privitorului vreun mesaj sau stare emoţională.
Pe mine m-a frapat faptul că Mihai Vieru a copiat până la detaliu modul în care-mi realizeze eu reportajele în cadrul emisiunii Lumea lu’ Rotundu. Fără pic de jenă, a copiat totul. Folosesc eu carton de titlu la reportaj, a folosit şi el modelul, mergând până la dimensiunea fotografiei şi a corpului de literă. Coloana sonoră folosită de mine la reportajul Karakul de Botoşani a preluat-o melodie cu melodie, deşi melodii tematice privind îndeletnicirile oierilor sunt cu duiumul. Folosesc eu câte un laitmotiv la carton, a folosit şi el. Numai că aici nu m-a copiat fidel pentru că n-a priceput cum îmi stabilesc clişeul, el a preluat un clişeu al cameramanului Popică. L-a pus pe oier să ţină un cârlan în braţe şi să rostească mecanic „Cine vrea să muncească să vină la pulpa oii”, replică care nu se regăseşte în conţinutul reportajului.
Folosesc eu şapouri de imagine pentru a pregăti telespectatorul pentru următoarea secvenţă, a folosit şi Mihai Vieru. Numai că şapourile sale s-au dovedit a fi un amestec de imagini fără cap şi coadă. Pur şi simplu te blochezi să vezi cum realizatorul a amestecat imagini de pietoni din Botoşani cu o amestecătură de oi şi miei de la stână. Ce mesaj a vrut să ne transmită? Nu cred că s-a gândit la vreun mesaj. A copiat ce-a văzut la mine fără a înţelege că şapourile conţin un mesaj anume.
Tema aleasă este una extrem de generoasă dar şi pretenţioasă în acelaşi timp. Transhumanţa face parte din lumea satelor noastre, spaţiul nostru este unul mioritic iar a filma un reportaj despre oierit numai stând pe târla stânii, fără a îmbina creativ relaţia om – oaie - natură este un sacrilegiu adus nu numai genului de reportaj televizat dar şi crescătorilor de oi.
Dacă Mihai Vieru se folosea de modelul meu de reportaj pentru a crea ceva superior, deosebit în materie de reportaj televizat, aveam să mă simt mândru şi scriam un articol elogios. Dar m-a furat ca să-şi bată joc de munca mea, ceea ce nu pot accepta.
Să realizeze oricâte reportaje va dori, dar să-şi creeze propriul model de exprimare şi să nu mai copieze munca altora. Aş putea spune că mai mult de jumătate din reportaj nici nu este munca lui Mihai Vieru ci a cameramanului Popică. Filmând cu mine, Popică a deprins o serie de clişee pe care le-a folosit din plin. Filmatul indicatorului de localitate, clădirea primăriei etc. imagini pe care le-a folosit la hurtă, fără a le pune în valoare pe textul reportajului într-o logică firească a lucrurilor. Sper ca următorul reportaj să poarte amprenta personalităţii realizatorului şi nu a modelului consacrat deja prin emisiunea Lumea lu’ Rotundu.
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments