May 05

Duminică, la Târgul mieilor, deşi organizatorii ne-au garantat că PNL-ul nu are nici un amestec în desfăşurarea evenimentului, până la urmă adevărul tot  a ieşit la iveală.
Prezenţa lui Crin Antonescu însoţit de un staff liberal, prezenţa pe post de şef a lui Florin Ţurcanu a lămurit pe orice participant că întreaga festivitate este una de ordin politic şi liberală la culoare.
Problema n-are sens. De ce s-au ferit organizatorii ca festivitatea să nu fie percepută politic de vreme ce amestecul politicului era evident? S-au ferit ca să dea impresia de neutralitate politică a evenimentului , încercându-se să se facă o campanie liberală mascată. Nu le-a reuşit şi au umbrit şi evenimentul în sine.
Cum am mai spus într-un comentariu anterior, vizitatorii la târg au fost membri ai PNL aduşi în mod organizat de către preşedinţii organizaţiilor locale. Printre ei s-au rătăcit şi câteva zeci de botoşăneni veniţi din municipiu, înşelaţi de aparenţe şi crezând că totul este pe bune. Inclusiv acordarea premiilor anunţate.
Numai că premiile au fost acordate tot liberalilor, câştigătorii fiind dinainte stabiliţi, extragerea din urne fiind o cacealma de tip liberal. De exemplu, premiul cel mare, un viţel a fost dăruit Danielei Călin, liberală din Dângeni, cu soţul funcţionar CFR.
Şi anul trecut, la Expoziţia Zoo, organizată tot sub egida PNL, premiile au fost dinainte stabilite. Premiul cel mare, un berbec dacă nu mă înşel, a fost hărăzit fiicei primarului de Ştiubieni, liberalul Ionel Merticaru.  La Crăciun, tombola organizată cu ocazia Târgului produselor tradiţionale, premiile constând într-un coş cu produse alimentare au ajuns tot la liberali.
Este o tradiţie la PNL ca premiile care le anunţă să ajungfă tot la oamenii lor. Tradiţia a începout cu alegerile locale ale anului 2000, când Gheorghe Ciubotaru, zis Gelu Prăji9tură, devenit Gelu Străjeru, a organizat o festivitate publică pentru a-şi depune candidatura la funcţia de primar al botoşanilor. Premiul cel mare a fost anunţat un calculator. Mulţi tineri au sperat să-l câştige, fără să ştie că el era destinat lui Mihai Vieru, pe atunci lipitor de afişe la PNL.
Se apropie alegerile locale ale anului 2012. PNL-ul va organiza noi festivităţi publice cu premii. Fraierii vor intra în joic, fără să ştie că premiile au stabilit destinatarul care va fi tot un membru al partidului 

written by Ioan Rotundu


One Response to “Cacealma liberală cu premii”

  1. 1. Un cetatean Says:

    Mare dreptate aveti D-le Rotundu,Turcanu in afara de cacealma,nu face altceva.

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia