May 13

Nu fac nicio referire la celebrul roman semnat de scriitorul rus Nikolai V. Gogol pentru că eroii acelui roman n-au nimic în comun cu eroii acestui comentariu. Eroii mei, prieteni devotaţi ai omului, au plecat de curând spre raiul animalelor. Trimişi acolo de nişte fiinţe bipede care se consideră cu drept de viaţă şi de moarte asupra a tot ceea ce natura a dat viaţă. Dacă printre animale sunt unele care se manifestă aproape omeneşte, printre oameni sunt persoane care se comportă ca animalele. Despre nişte animale care se cred oameni vreau eu să însăilez o poveste.
Haideţi să ne punem un pic imaginaţia la contribuţie. Adică s-o lăsăm să ne cutremure aducându-ne în fala ochilor un tablou de o cruzime cum nici în filmele cu canibali nu ne-a fost dat să vedem.
Imaginaţi-vă padocurile unde au fost adăpostiţi până miercuri dimineaţă peste 200 de câini comunitari. Bietele animale dormeau lihnite de foame, scărpinându-se din când în când de pureci.
Deodată s-a auzit un motor de maşină şi un scrâşnet de roţi. Animalele sau trezit curioase. Din maşină a coborât un domn bine, cu faţa senină, fluierând şlagărul „Ai un loc!…Domnul a fost întâmpinat de nişte epave umane, vreo trei la număr, cu feţele boţite de băutură şi nerase. Buimace de cap încă de la băutura sorbită de cu seară, epavele umane s-au înarmat cu nişte răngi de fier şi un cleşte uriaş, după care au întrebat:
- Începem domn’ doctor?
Domnul cu faţa senină încetă fluieratul şlagărului şi dădu elegant din cap:
- La treabă, dragii mei, că îndată răsare soarele şi riscăm să fim văzuţi.
Epavele dau năvală asupra cuştilor şi lovesc cu răngile în câinii lipsiţi de orice apărare. Se stârneşte o hărmălaie întreagă. Urlete şi scheunături. Urlete de durere, scheunături cerşetoare de milă.
Un câine dădu să scape printre picioarele unei epave. Domnul elegant îl prinse cu meşteşug de după ceafă şi-i înfipse acul de seringă în şold. Trupul câinelui începu să tremure ca şi cum ar fi fost cuprins de spasmofilie. Încă un tremur scurt şi animalul rămase inert în mâna domnului elegant care zvârli cadavrul şi ceru unei epave un alt animal.
Un alt câine scăpă din cuşcă şi se târî spre domnul elegant, plângând uşor. Ajunse la mâna doctorului şi începu s-o lingă grăbit. Spera la îndurare. Doctorul îl mângâie uşor pe cap iar câinele scheună bucuros, crezând că a obţinut graţierea. Numai că mâna doctorului i se înfipse în ceafă iar seringa în pulpa din spate. În nici un minut animalul era aruncat peste celălalt cadavru.
În acest timp, de la câinii loviţi prin cuşti de către epavele umane curgea sângele în valuri. Urletul animalelor şi scheunăturile nu-l deranjau defel pe domnul doctor. El continua să fredoneze şlagărul preferat, înfigând seringa în şoldul animalelor şi aşteptând apoi să-şi dea duhul. Ba chiar simţea o anumită plăcere simţind cum viaţa animalului se scurgea din trup. Arunca apoi cadavrul inert, sporind movila de lângă el care luase proporţii uriaşe.
Când soarele aruncă prima rază deasupra pădurii Rediu, doctorul înfipse seringa în şoldul ultimei vietăţi canine. Aruncă cadavrul, zâmbi satisfăcut şi se adresă epavelor:
- Am făcut treabă bună!

written by Ioan Rotundu


9 Responses to “Suflete moarte”

  1. 1. ana Says:

    Exagerati…
    Copilul meu a fost muscat de canii de pe strada si nici o lege nu ma apara si nu sterge trauma copilului meu. Intre siguranta copiilor si eutanasiere, eu CER eutanasiere. Puteti comenta si arunca cu vorbe grele cat vreti, nu ma puteti convinge ca sunt prioritari cainii si nu oamenii. Probleme grave avem cu spitalele, cu salariile ..nu iese nimeni in strada pentru asta. Pai tot cainii sa va dea si de mancare, daca pentru asta luptam si facem mitinguri pe strada.

  2. 2. dr.Dumitrache Ioan Says:

    Stimate dl.Rotundu sint un anonim dintre miile de bucuresteni care pina in 2005 eram botosanean.Am citit cu foarte mare placere tot ce scriati dv.Cu talent literar,informat,obiectiv,onest…Doamne( numai defecte in ziua de astazi).
    De cind locuesc in Bucuresti,am fost ,nu exagerez ,de zeci de ori la Bellu,la mormintul lui Eminescu…parca atunci cind viata prea te pune la incercari si desnadejdea te copleseste ,pamintul-tarina-lui Eminescu este un leac mai bun de suflet,chiar decit biserica…dar..cautati si dv. pe internet imaginea cu placa de bronz la crucea lui Eminescu..sa vedet ce eroare de transcriere a unei poezii
    -epitaf…Cu stima dr.Dumitrache Ioan

  3. 3. corrado cattani Says:

    Noi si numai noi ,aceste fiinte ce ne zicem civilizate ,desi in realitate suntem semicivilizati prin comportament, trebuia sa rezolvam aceasta problema . A da vina pe aceste biete patrupede, condamnate de soarta la foame si frig iarna in niste padocuri mizerabile , pentru tot ce ni se intampla rau noua e un act de meschinarie. Inteleg suferinta celor care au suferit de pe urma acestor patrupede, dar pentru numele lui Dumnezeu ce vina au ele ca doar nu au constiinta ca noi.

  4. 4. Azazel Says:

    @ Ana – ba te apara mai multe legi ca tre sa stii sa le folosesti . E ciudat cum unii oameni – ca dumneata – au ajuns sa te teama de niste biete vietati . Iar copilul dumitale era probabil nesupravegheat etc – trag concluzia ce fel de mama mai esti si tu !!

  5. 5. eu Says:

    pt. Ana
    Una este eutanasierea animalelor bolnave, dovedit cu analize, conform legii, prin injectie letala, precum si sterilizarea si vaccinarea celor sanatoase, si, cu totul altceva este sa omori animalele cu bestialitate, cu rangi de fier, cum s-a intamplat in cazul de fata….
    Am si eu un animalut in casa, un motan. Uneori, cand mai facea cate o sotie, ii ma scapam cate o palma…Odata, palma a fost mai dura….Inochii lui s-a vazut ca il durea…Si s-a retras intru-n colt undeva in casa si o buna bucata de vreme nu a mai iesit…
    Imi imaginez ce a fost in acel padoc si ce chinuri au avut bietele animale…Multe dintre ele erau sanatoase!!!!

  6. 6. pr EU - Says:

    Bravo! Scurt si la Obiect!!!

  7. 7. lady gaga Says:

    Mai baieti, da decat sa va plangeti voi de cruzimea cu care sunt tratate bietele animale, de ce nu le luati acasa sa le dati mancare, apa si un camin, sa le cresteti voi frumos si civilizat, nu sa le lasati sa se puiasca pe langa blocuri si sa muste trecatorii…iar azazil ala care spune ca un copil a fost muscat de caine ptr ca nu era supravegheat, inteleg ca e un biet pustan cu acces la net…pai si ce trebuia sa faca femeia la copil sa-i puna armura ca atunci cand trece prin parc sau prin fata blocului sa nu sara cutu din boschet si sa-l inhate de picior….da de ce nu ati facut voi miting cand a fost ucis batranu ala la Stauceni de caini? sau cand dragii patrupezi au ucis o femeie in capitala?

  8. 8. Pentru Azazel cretinel Says:

    Da, era nesupravegheat. Se ducea sa cumpere paine de la chioscul din colt. Un parinte bun e acela care isi tine copiii de mana permanent, nu? Pana la 18 ani si dupa, eventual…..of, Doamne, cum traiesc atatia cretini pe lumea asta fara sa crape cerul?!…..

  9. 9. Azazel Says:

    Pt ILOGIC EMOTIONAL – NU EXISTA LEGATURA INTRE CAINII DON CONSTANTA EXACT CUM NU EXISTA LEGATURA INTRE MAILAT SI ALT OM NORMAL DIN ROMANIA !!! Si aia era zona cu risc pt ca parintii stiau ca sunt caini periculosi in zona so Fuck off

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia